8,127 matches
-
despre mare. Notați tot ce ați aflat. “ Marea, această puternică personalitate pe care românul încă nu o cunoaște, are o misterioasă atracție. Orizontul exact, ca și cum ar fi tras cu compasul și părând înalt ca o coamă de deal pe care alunecă vapoarele, te cuprinde prin eterna lui fixitate. Și totuși dedesubtul lui apele foșnesc din aripi de valuri sau palpită domol, iar pe deasupra, norii aleargă suri, în caiere destrămate sau înfloresc vertical în uriașe buchete de crini și liliac. Două lumi
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
ciocul stuful la o parte și ouăle se arătară verzui. Se vedeau foarte bine, deși mai înainte ai fi putut să calci, peste cuib și nu le-ai fi văzut. După ce le cercetează cu luare-aminte, acoperi din nou cuibul și alunecă ușor pe apă. Așteaptă rața! ne lămuri moș Vuia. Deodată rățoiul deveni foarte atent. Sucea capul în toate părțile. Clipea des, asculta... — Ce i s-a întâmplat, moș Vuia? Vine vulpea! Într-adevăr, botul iscoditor al vulpii se ivi pe
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
reprezentați primele începuturi ale acestei elite, să vă legați prin jurământ că vă veți comporta în așa fel încât să fiți cu adevărat început sănătos și de mare viitor al elitei române, că veți apăra întreaga mișcare legionară ca să nu alunece pe căi de afaceri, de lux, de trai bun, de imoralitate, de satisfacție a ambițiilor personale sau a poftelor de mărire omenească. Veți jura că ați înțeles că nu mai există nici un dubiu în conștiința dumneavoastră, că Ion Moța și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Nu e cea în care m-am născut și pe care am visat-o într-una din nopți. E o clădire nouă, ridicată în 1954, în anul morții tatei. De aceea nu mă leagă prea multe de ea. Gândurile mele alunecă spre o casă modestă, construită din bârne, care nu mai există. Ultima fotografie a tatei mi-l arată lângă ea. E cu căciula pe cap, dar fără suman. Va fi fost prin aprilie? Tata ține un ciocan în mâna dreaptă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
știi să te abții și să știi să mori. Or, eu nu eram în stare să îndeplinesc nici una din aceste cerințe. A declarat asta cu o bună dispoziție suspectă, după care, fără să se lase rugat de tânărul custode, a alunecat spre alte amintiri. ― Am fost călugăr într-o mănăstire dominicană, dezmoștenit de tatăl meu din pricină că părăsisem medicina, împotriva voinței lui. Doream să mă răzbun, însă am fugit de-acolo, chinuit de visele erotice pe care le aveam noapte de noapte
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
chinuit și mi-a zis: "Ce faci Gip?" Acesta era numele de alint pe care mi-l dăduse după ce citise un roman englezesc. Era, probabil, numele unui personaj care îi plăcuse. Am aflat, apoi, tot ce se întîmplase. Cum a alunecat pe scara înghețată a cârciumii, cum s-a lovit de colțul unei trepte de ciment ruptă, cum l-a căutat sora mea pe doctor toată noaptea în zadar, în vreme ce lupii urlau în jurul Lisei, cum l-au adus în zori la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ivit pe neașteptate două colege de la șantier. Se plimbau agale să le treacă furia lucrului de peste zi și au observat mirate mormanul de haine aruncate de-a valma pe plajă. Priveau uluite, agitate cum capetele lor pluteau deasupra mării și alunecau spre țărm. Îngrijorarea puse stăpânire pe ele: - Cine or fi în pustietatea asta? Se întrebau nedumerite până i-au recunoscut, - Nicio grijă... sunt din tabăra adversă, a mecanizatorilor ! Și-au spus încet calmându-se. Liniștea pusese stăpânire pe țărm, nu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
-i fereau de privirile celorlalți; se opri brusc întorcându-se spre ea; intraseră într-un con de umbră jilavă și ea, își ciocni voit, violent, trupul fremătând de al lui; își lăsă sânii puternici să-l izbească în piept și alunecă spre pământ dezlânată; surprins, antrenat de căderea și forța femeii o urmă vrând s-o protejeze însă ea îl cuprinse în brațe din zbor; se prăbușiră lent, cu încetinitorul, printre tufișuri; iarba aici era uscată, pârjolită și deasă însă tufele
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
fața spre Traian, care-o privi surprins de această apropiere neașteptată, închise ochii gri și-i spuse încet: - Mă doare capul... o durere surdă. Nu-mi vine să mai plec acasă! - Vrei să te frecționez puțin? o întrebă amabil. Ea alunecă fără un cuvânt și mai mult spre el... destinsă, se sprijini moale prin pătură. Respirația îl pătrunse până la pântec și se înfioră. Femeia îl simți cum emite unde de întrebare și își apăsă tot mai mult răsuflarea fierbinte prin cuvertură
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pentru sex. Fusese sigură că va sfârși aproape fată bătrână, însă de când îl întâlnise pe Traian, nici nu se mai gândise la trecut. Urmă o senzație de împlinire. Primul orgasm închis în ei de-atâta vreme, îi eliberă. Conștiința îi alunecă printre hăuri copleșită de transmisii și răspunsuri comune. Pierdută, moleșită ar fi vrut să își prelungească starea de dincolo și dori ca bărbatul să se liniștească câteva clipe, însă el știind că trebuie continuat, pompa din obișnuință fără să simtă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
își conectau răsuflările într-o îngemănare. Mai era mult până la asfințit; nici o sincopă, nici o ezitare... viitorul se refugiase într-unul nepătruns, enigmatic. Doreau ca drumul să nu se sfârșească niciodată. Amânarea finalului constituia singura speranță din tărâmul perceput pentru ei. Alunecau fericiți împreună, șoseaua se îngusta și în depărtări fragile răsăreau figurile distincte, însă fantomatice ale nălucirilor. Acolo, la marginea universului intangibil își simțeau umbrele, ușoare, parfumând pâcla înserării. Îi răvășea apropierea, dar îi calma certitudinea că nu se vor despărți
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pe loc un buchet de flori, desfăcut, la amândouă, dând impresia unui mahăr plin de bani! În orice caz, a trebuit să umble zdravăn în poșetuță să putem pleca liniștiți acasă! Muzica de cafe-concert nu ne deranja și convorbirea noastră aluneca printre idei odată cu paharele... eram încântat de cum defilau diferendele; sportul lipsea din discuții, doar partea amuzantă a vieții avea prioritate, spectacolele de la care nu lipseam când aveam bani și cazurile speciale pline de haz, de care eram plin! Eram în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
cap! Orașul zăcea, adormise de mult, nu mai bătea vântul, gerul uscase străzile pustii. Aparent, bulevardul luminat simetric se îngusta în depărtare spre piața Operei, blocurile parcă veneau peste mine. M-am concentrat asupra fetei de lângă mine și a sticlei! Alunecam fără zgomot, Mimi m-a prins de mână și am ascuns-o imediat printre blănuri, descheind-o la haină... începusem să tremurăm, scria pe noi fragil; ne-am învelit amândoi în veșmântul ei... frigul tot încerca să ne pătrundă; până pe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
comuniști să zburde să-și consolideze poziția - tărăboiul de la Glasgow era doar exemplul cel mai cunoscut. Ce să fiu sincer, sperasem că s-a terminat cu tâmpeniile astea odată cu moartea lui Bevan. Unde-mi mai găsesc eu locul dacă partidul alunecă tot mai mult spre stânga? Se vorbește că Wilson va fi viitorul lider, ceea ce ar fi un adevărat dezastru. În primul rând, pentru că tipul mă urăște și mă disprețuiește. Nu-mi răspunde niciodată la salut nici la Comisii, nici în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în medicul meu. Din câte observ, în ultimul timp își dedică aproape toată energia echilibrării bugetului și reducerii costurilor. Am avut impresia că nu eram luată în serios. Mă străduiam să mă concentrez în timp ce îmi spunea asta, dar privirea îmi aluneca spre ceilalți comeseni pe măsură ce restaurantul se umplea. Începeam să mă gândesc că eram prost îmbrăcat. Aproape nici un bărbat nu purta cravată, dar tot ce aveau pe ei părea scump și chiar Fiona părea să fi reușit să se adapteze mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
putea. S-ar putea. Simțeam apropierea iminentă a unuia dintre acele momente critice care-ți schimbă viața: unul dintre acele puncte de cotitură, când fie profiți de ocazia care ți se flutură iute pe sub nas, fie privești neajutorat cum îți alunecă printre degete și dispare în neant. Știam deci că, mai presus de orice, trebuia să continui să vorbesc, chiar dacă nu prea mai aveam nimic de spus. Știi, întotdeauna mi s-a părut că norocul e ceva negativ. Întotdeauna am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de-o clipă, apoi își încrucișă brațele și își încovoie umerii, retrăgându-se în sine. — Chiar sunt obosită, spuse ea. Trebuie să mă retrag. — Bine. Dar înainte de a pleca, mi-am lipit din nou mâna de gâtul ei și am alunecat amândoi într-o îmbrățișare stângace la început, dar nu conta, am insistat și până la urmă ne-am strâns tare în brațe: m-am agățat de tăcerea ei și, închizând ochii ca să nu văd imaginea noastră reflectată în fereastra din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai ușor. În scurt timp, terenul a devenit neted și la un moment dat ne-am pomenit un drum nemaipomenit - cobora, dar nu prea brusc, doar atât cât să prinzi puțină viteză, să-ți iei picioarele de pe pedale și să aluneci înainte, în timp ce vântul îți mângâia fața și îți șuiera în urechi și lacrimi plăcute de bucurie îți țâșneau în coada ochiului. Preț de-o clipă, am simțit cum anii se desprind ca o povară grea de pe spatele pe care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
deja în viața ei nevinovată? Era ca și cum pe ecran ar fi început să apară crăpături și această cumplită realitate se scurgea afară: sau ca și cum bariera de sticlă se prefăcuse în mod miraculos în lichid și fără să-mi dau seama alunecasem peste prăpastie ca un Orfeu visător. Toată viața încercasem să-mi găsesc drumul spre cealaltă parte a ecranului: de la vizita mea la cinematograful din Weston-super-Mare. Însemna că în sfârșit reușisem? Doctor Gillam m-a prevenit în privința aparatului respirator. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Un eu tiranic într-o măsură bună, un eu cu orgoliu, cu ambiții, cu planuri, cu sarcini de îndeplinit. Care, însă, acum a amuțit și el de uimire. Totuși îmi trebuie ceva. Somn. Mult mai mult somn, în care nu alunec, ci cad pur și simplu ca un bolovan, fără vise, fără să mă mișc măcar un centimetru din poziția în care am adormit, până la primul plânset care franjurează noaptea. Nu mai scriu literatură, dar literatura mea de dinainte mă ajunge
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
Iubirea, nene! Iu-bi-rea! I-auzi! Cum de nu-mi dădusem io seama... Hai, țin’-te de mine, să te duc acasă. Fugi d-acilea! Mă duc singur! Iu-bi-rea! Dar când s-a întors pe călcâie, centrul de greutate i-a alunecat din buzunar și el a căzut grămadă în stradă. ─ De-acu’ te descurci singur, vere, că de ridicat, nu pot să te ridic, i-a zis boșorogul. ─ Să le duci centru’. ─ Care centru? Du-le centru’ la ai mei, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
din caierul mohorâtelor norne care la orice dau din umeri zicând, ei și? sau mare scofală! sau eeee-xtraordinar! Dar băteala! Băteala e ce e! Răzbătând din sala de jocuri, frânturi de cuvinte noi, câte un crâmpei de cântec, note rătăcite alunecă până jos odată cu foșnetul frunzelor viitoare, promițător, amenințător? Cel cu mustață de pandur și ochi tăios fredonează printre dinți o doină de cătănie și apucă pachetul de cărți pe care i l-a întins mărunțelul în trenci verde cărăbuș. Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Vorbesc despre tăcere. Nu-i hazliu? Și de altfel nu-i adevărat, n-aș putea. Aș putea să tac și să mă bucur. Ha! Pascal pune pixul jos. Conturul întunecat al orașului nu seamănă cu conturul întunecat al orașului. Cuvintele alunecă deasupra realității ca niște păsări prin înaltul cerului, niște păsări care în clipa aceea scot niște sunete ciudate. Izabela geme și se zvârcolește în vis. În aceeași clipă Harry Kerch visează și el. În vis, se vede umblând printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
noi? Și de fapt ar fi trebuit să-mi dau seama că am stat cam mult pe afară și că n-o s-o mai găsesc aici când mă voi întoarce. Acum a plecat pentru totdeauna. Alexandru se culcă. Ultimele mașini alunecă spre marginile orașului și semafoarele clipesc singure în ceață. În sfârșit lumea a adormit. Televizorul merge în gol. Costache Popa sforăie pe fotoliul său, lumini albastre se plimbă pe pereții camerei jerpelite, sonorul, în lipsa unui ascultător, redevine o materie inertă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
m-ați primit, zice el. De fapt, doamna profesoară a insistat... Da, știu, m-a sunat și ea chiar după ce am vorbit cu dumneavoastră. Vai, dar nu-i nevoie să vă descălțați! Prea târziu. În trenci și ciorapi găuriți, astronomul alunecă deja pe parchetul proaspăt lustruit. Buf! face trenul posterior când ia contact cu podeaua. Zdrang! face tabloul care zboară cât colo. Gazda izbucnește fără să vrea în hohote de râs. ─ Cu ce să vă servesc? zice ea într-un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]