8,697 matches
-
o urmă de... ceva. Poate că n-am să-l mai întreb nimic despre familia lui. — Sinceră să fiu, eu m-aș cam muta aici, spun cu entuziasm. Nathaniel mă privește ușor ciudat. — Dar deja locuiești aici, îmi amintește. La auzul vorbelor lui, am revelația că are dreptate. Teoretic, așa e. Merg mai departe, încercând să mă obișnuiesc cu acest nou gând. Toată viața, cu excepția celor trei ani de Cambridge, n-am locuit decât la Londra. De când mă știu am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sau ceva de genul ăsta ? Ăă... păi... sunt sigură... bâigui confuză. N-ar fi trebuit să încep fraza asta. Se uită din nou la ceas. Trebuie s-o șterg. Diseară plec la Gloucester. Simt o ușoară strângere de inimă la auzul tonului său de om de afaceri. Aproape că nici nu se mai uită la mine. N-ar fi trebuit să pomenesc niciodată de timing, îmi dau brusc seama, necăjită. Știe toată lumea că nu se face să pomenești în vreun fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe Marta, așa că ar trebui să fiu mulțumit. Cipriano Algor își auzea ginerele și zâmbea în sinea lui, Spui toate astea pentru că te gândești că sunt al treisprezecelea, habar n-ai că acum sunt al paisprezecelea. Se deșteptă tresărind la auzul ușilor trântite, semn că descărcatul urma să înceapă. Atunci, încă pe jumătate adormit, își spuse, N-am schimbat numărul, sunt al treisprezecelea care stă pe locul al paisprezecelea. Așa era. După aproape o oră, îi veni rândul. Coborî din furgonetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
auzi în minte până în ultima zi a vieții, cât despre Cipriano Algor, dacă vrem să știm ce face în acest moment, răspunsul cel mai simplu e, Nimic, dacă n-ar fi revelatoarea circumstanță că și-a întors repede ochii la auzul vorbelor lui Marçal, totuși ceva a făcut. Câinele se îndepărtase în direcția cuștii, dar, la jumătatea drumului, s-a oprit, întorcându-se să privească. Din când în când mai scotea câte un mârâit. Marta spuse, Nu știe ce sunt îmbrățișările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îi vor confirma ca rezidenți, Marçal trebuia să-i însoțească până la ieșire. Nici nu făcuseră primii pași după ce se închiseseră ușile liftului că Cipriano Algor spuse, Ce senzație stranie, am impresia că podeaua vibrează sub tălpi. Se opri, își încordă auzul și adăugă, Și am impresia că aud ceva ca un zgomot de excavatoare, Chiar sunt excavatoare, spuse Marçal, grăbind pasul, se lucrează în ture de șase ore, fără oprire, au ajuns la o oarecare adâncime, O lucrare, întrebă Cipriano Algor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
gândit să-i arunce în treacăt un reproș pentru greșeala făcută necontinuându-și munca după ce a fost terminată prima serie de păpuși. Cuvântul reciminator i-a rămas totuși pe limbă când a văzut cum s-a transformat chipul tatălui la auzul anunțului, Este șeful departamentului de achiziții, vrea să vorbească cu dumneata. Cipriano Algor își zise că nu merita să se grăbească, era destul că pășea cu hotărâre spre tribunalul unde i se va citi sentința. Luă telefonul pe care fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și ale casei fuseseră deja închise, mai trebuia, cum spusese Marçal cu câteva zile mai devreme, să ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpânului schimbă în bine dispoziția lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniștit, alergând de colo colo, adulmecând valizele și pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenția, și iată că presentimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să vorbească cu vecinii, dar nu i-a plăcut niciodată să-și facă cunoscută viața, când întrebăm despre cineva spunem despre noi înșine mult mai mult decât s-ar putea imagina, noroc că oamenii întrebați, în majoritatea lor, nu au auzul pregătit ca să perceapă ce se ascunde în dosul cuvintelor aparent atât de inocente ca acestea, Ați văzut-o din întâmplare pe Isaura Madruga. Două minute după aceea recunoștea că, gândindu-se bine, avea un aer la fel de suspect, stând în fața casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui Suze, metalică și depărtată. — Suze! zic încântată. Bună! — Ce faci? Foarte bine, zic. Am avut o tonă de întâlniri și toată lumea se poartă foarte frumos cu mine. E super! — Mă bucur, Bex. — Tu ce faci? Mă încrunt ușor la auzul tonului ei. S‑a întâmplat ceva? — Nu! zice Suze. Totul e bine. Doar că... Ezită. M‑am gândit doar să‑ți spun că azi‑dimineață a sunat un tip să‑ți ceară niște bani pe care‑i datorezi unui magazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu am nimic de comentat, zic și trântesc telefonul, cu mâna tremurându‑mi. Imediat începe să sune din nou și îl ridic iar. — N‑am nimic de comentat, bine? strig. Nimic! Nu am nimic de... — Becky? Draga mea... — Mamă! La auzul vocii ei mă podidesc instantaneu lacrimile. Vai, mamă, îmi pare atât de rău, zic cu un nod în gât. E atât de îngrozitor. Am stricat tot. Pur și simplu, n‑am știut... nu mi‑am dat seama... — Becky! îi aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
putea imagina strecurându-se ca o reptilă prin conducta de ventilație de doisprezece centimetri. Cotul era toarte periculos. Arma, greoaie și inflexibilă, nu-i prea era de folos. Respirând greu, se opri din nou și cugetă. ― Ripley! Ea tresări la auzul glasului și se precipită spre intercom. ― Sunt aici. Te aud clar. S-a-ntâmplat ceva? Pari... Dar se opri la timp. Puteau să pară altminteri decât nervos? ― Merge, zise el. Cam ostenit. Mi-am pierdut forma. Prea multe săptămâni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-l strige pe Robespierre. În balcoane răsar cetățeni nervoși. Unul dintre ei, proaspăt trezit din somn, înțelege greșit strigătele repetate: Robespierre, Robespierre! și strigă la rândul lui: Să luăm Bastilia! — E deja luată! i se răspunde din alt balcon. La auzul cuvântului „Bastilia“, Liliane se ridică instantaneu de la pământ și începe și ea să strige: „Robespierre“. Din toate balcoanele se strigă sacadat: — Ro-bes-pi-erre, Ro-bes-pi-erre, Ro bes-pi-erre! Deja la ferestre sunt câteva zeci de oameni. Unul dintre ei începe să fluture un
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
seriozitatea de altădată... Avea nevoie de imunitatea specială pe care doar Autorități speciale o pot acorda, cum ați spus. Am înțeles asta abia după a doua operație, care, în loc să repare ce a stricat prima, a adăugat dificultățile de vorbire și auz. Euforia îl sufocă acum, doar știți. L-am urmărit ieri aproape două ore între pensionarii și pacienții Asociației. Am încercat să-l conving că numele său e Toma, nu Tomescu, cum se recomandă acum. I-am repetat și repetat numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sfătuise pe bibliofil să-l contacteze pe Marga. Un potențial amator de rarități, și un eventual intermediar spre casta medicilor, unde se mai găseau oameni cu bani și, cine știe, chiar cu slăbiciuni culturale. Avocatul dăduse din mână, agasat, la auzul numelui. Îl cunoștea pe Marga, fuseseră mulți ani parteneri la pocher. Nu, nu îi plăcuse jocul precaut al doctorului cu un singur ochi. „Un singur ochi pentru atâtea cărți, gândește-te“, mormăia, înviorat de răutate, bătrânul. „Nici cu doi ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mine; fără de vreme mânele tale au încremenit și eu le‐am simțit așa de puțin mângâierea. Gura ta a tăcut așa de curând și farmecul vorb elor dulci, ce le poate spune o mamă, au sunat așa de puțin în auzul meu. De copil n‐ am avut nimănui să spun ce mă doare, ochii mei n‐ au avut către cine să se întoarcă, mâinile mele spre cine să‐și întindă deznădejdea. și tu erai duioasă, mamă... Puținele cărți ce au rămas
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Însă în mine, cu mine, ea pregetă. Tu nu o simți: răzbunare vană, refuzul vieții nu‐ ți fură nimic. Tu doar ne ții în hotarul formelor tale, Mamă, ce n‐ ai nici un strigăt la strigăte, nici lacrimi pentru durerea noastră. Auzul ți‐ e doar cu tunet deprins ... Acum mă duc să‐ nsoțesc pământul, din care am răsărit, în pământ. Repetiție, știută lecție fie‐mi drumul acesta, cutremuratul meu drum ... Mihu Dragomir Mihu Dragomir (pseudonimul lui Mihail C. Dragomirescu), născut la 24
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
în publicistica vremii, fiind astăzi unul din scriitorii importanți ai Iașilor. Cunoscut și peste hotare, din palmaresul său editorial fac parte: volumul „Noaptea Pandorei” (1969) „Ornic ul trecerii” (1971), „Poemia” (1980), „Aprili” (1986) „Poemia și alte poeme” (1995), „Sunetul cheamă auzul” (2001), „Poeme Hu” (2008 ) - toate versuri, romanul „Iubirea din strada a șaptea”(1983), „Comedie cu războinici” - proză de teatru, jucată la Teatrul „Luceafărul ” Iași 195 CONSTELAȚIA MAMEI mama plânge aici, florile par aduse de o mână neștiută care tresare. fiecare
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
a unei alte lumi posibile. Natura creează omul ales geniul care devine intermediarul ei neocreator. Astfel, prin mijlocirea geniului, Primordialitatea rostește al doilea cuvânt al Genezei. Acel cuvânt nerostit în ziua întâia, este șoptit poetului: "Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin.../ Sublimul adevăr...noi l-avem din cer afirmă Eminescu (Preot și filozof). În aceste versuri este exprimată esența originii și fenomenologiei creației poetice. Opera geniului este o stare de grație a conștiinței axiologice-martor. Astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Imnul de mulțumire către Dumnezeu", moartea Isoldei wagneriană, Simfonia neterminată a lui Schubert sunt exemple de culminații ale privilegiatului al treilea văz. În lipsa acestui văz stă ineficiența eliberatoare a muzicii "moderno-moderniste" producții confuze antimelodice ale disonanțelor, ale stridențelor, care torturează auzul. Miracolul eliberator al muzicii este unul din cele mai dificil de înțeles. * Se observă că marile mutații în istoria spirituală și socială sunt efectuate de asemenea vizionari. Și se mai observă că acei care au efectuat atari mutații sunt uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în inefabil; tensiunea transtanatos în dublu curent și anume, de la viață la moarte în Mortua est !, Melancolie, Strigoii, și de la moarte spre viață în Mai am un singur dor; de la originea divină a dicteului poetic: Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și auzirăm șoapta misterului divin", la sentimentul teleologiei dincolo de lumea umană a poeziei și a zborului inimii pentru a o înțelege: "Da. La voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi, inimi cu aripe./ Ah! Lăsați ca să vă ducă/ Pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
senină, ca un nou Memnon, Aurora-Posteritate, fiică a timpilor mohorâți, să facă să răsune în văzduhul viitor numele nostru ! " Eminescu, afirmă că insuflarea divină îl alege pe poet să scrie o nouă carte a genezei ." Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin... Sublimul adevăr noi l-avem din cer", pentru ca poetul să arunce "strai de purpură și aur peste țărâna cea grea". Bucuria de a fi co-creator cu divinitatea constituie unul din leitmotivele liricii indianului Tagore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Democrit. "Poezia este mai adevărată și mai elevată decât istoria", postula definitoriu Aristotel în Poetica. "Ceea ce durează poeții întemeiază", iar "Plin de merite, omul poetic trăiește pe pământ", scria, în ecou, Friedrich Hölderlin. Iar Eminescu: Noi suntem din cei cu auzul fin/ Și ascultarăm șoapta misterului divin". Ca atare, axiologic, poezia ne poartă la cea mai înaltă spiritualitate, deasupra noastră, cum cerea Nietzsche. * Pleonastic vorbind, poezia nu poate fi decât orfică. Astfel, potrivit mitului tracic al lui Orfeu, în creuzetul alchimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lungă și grea pentru tine. Viviana merse la culcare cu amintirile de peste zi în gând, mai ales cu gândul la viitoarea călătorie cu trenul, care tocmai îi fusese promisă. Ziua crucii Deși era liniște, micuței îi mai răsuna încă în auz cântecul religios cu care dascălul Bezedei încheiase slujba. Toată lumea spunea că dascălul cântă ca un heruvim; Angelina nu știa cum cântă aceștia, dar glasul acela pătrunzător și melodios o făcea să simtă că Dumnezeu trecea prin sufletul său, lăsând în
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
în același timp, îi spuse cu năduf: Focule! Ce-ai căutat acolo, focule? Am vrut să văd ce fel de mobilă are Ursu în casa lui, răspunse Viviana printre sughițuri de plâns. Toată supărarea și furia bunicului se topiseră la auzul unui răspuns atât de inocent. Sărută cu blândețe fruntea copilei, după care, o încredință bunicii, care se pricepea atât de bine să astâmpere spaimele copiilor. Într-un târziu, când se liniștise, în timp ce se înfrupta din dulceața de cireșe amare cu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
era liniște și pace, doar un murmur se auzea nedeslușit. Fetița se foi în pat, deschise ochii mari și privi de jur împrejurul odăii luminate sfios de o rază de lună. La început nu știu ce o trezise dar ciuli urechea și prinse în auz murmurul care devenea tot mai vioi și mai îndrăzneț, însă glasurile nu-i erau cunoscute. Poate vă așteptați să-i fie frică? Da’ de unde! Coborî iute din așternut, cu picioarele direct în papuceii care o așteptau cuminți la marginea patului
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]