7,915 matches
-
află în plin ocean. Acolo dispar fără urmă vapoarele, iar vapoarele sunt, totuși, un pic mai mari decât jucăriile mele. Și dacă vapoarele dispar în Triunghiul Bermudelor și nu plânge mai nimeni după ele, eu trebuie să miorlăi după niște biete jucării pentru pisici ?! Ba nu. Deci alerg, sar. Fac salt înainte și salt în sus. Sunt un foarte bun săritor în înălțime. Dar și în lungime. De fapt, sar peste obstacole. Nu chiar peste toate, că sunt mic. Dar mă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
acum zăcea pe podea. Nu știm cum a ajuns bolul pe podea, cine sau ce l-a doborât, intenționat sau din greșeală, dar ne putem imagina ce s-a întâmplat în continuare: apa s-a scurs din bolul spart și bieții peștișori, Antoniu și Cleopatra, care nu pot trăi fără apă, au murit. Bravo, Ana! Dar n-am terminat, Prințe. Mai avem de cercetat cum s-a spart bolul. Pentru că nu s-a spart singur. Perfect. Să lăsăm Poliția să răspundă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
aud pe Bladesey cum plînge, — Brooosss... — ...pe cînd mă Îndepărtez. Afară Îmi recapăt stăpînirea de sine. Arăt cu degetul mare spre camera de interogatorii. — Nu-i Întreg. La cap n pula mea. Nu-i da cafea labagiului, șuier eu spre bietul bulangiu În uniformă care e puțin zguduit. — Bine, șefule, zice el cu umilință. Îmi place ofițerul ăsta. Îmi place să mi se spună „șefule“. E un termen cu care unii bulangii de prin zonă o să trebuiască să se obișnuiască cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
și vidul emoțional! Ca o concluzie de lucru, credința lor provoacă o dependență bolnavă și întuneceala minții. Într-o megalomanie dezarmantă, piticaniile respingătoare cred că Zeul le-a făcut după "chipul și asemănarea" lui... adică DIVINITATEA ar fi matrița lor! Biete dobitoace! Unii dintre ei cred că Omphal nu poate fi "cunoscut", dar artificiul ăsta nu mai salvează nimic! Culmea contradicției, își preamăresc zeul pentru că-i vrea ignoranți, temători și lași. Lipsiți de demnitate, formează de bunăvoie mari mase de manevră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
Gruia au trecut examenul cu brio” - l-a liniștit gândul de veghe. ― Dacă o să vă spun că m-ați lăsat fără replică, n-o să mă credeți... Noi, medicii, nu cred că avem capacitatea de a ajunge cu Înțelegerea până la nivelul bietului bolnav. Postura de pacient Îți dă o stare care nu poate fi Înțeleasă decât atunci când o trăiești tu Însuți. Închipuirea nu este suficientă. Iată că eu am avut această șansă - dacă pot spune așa - de a pătrunde acolo unde se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
are pe deget inelul bulibașei... ― ȘÎ când știu eu răzultatu’? ― Da’ ce aveți voi... de vă băgați În sufletul omului ca musca...? ― Da-i a’ nostru șî vrem sî-l videm acasî, cî l-o uitat satu’ di când o plecat... Biata țigancă vorbea deja cu ușa, care i s-a Închis În față. „Uiti-ti numa’ ci Însamnî domnu’ profisoru’ șî cu domnu’ doctoru’ ceal tânâru’, cu vorba ca di mieri, fațî di aista cari parcâ i smucit din botez... Da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a apostrofat gândul de veghe, tocmai pe când Gruia se gândea bucuros că a reușit să n-o trezească din somn pe Maria. „Nu prea am priceput ce ai vrut să spui, cumetre” - i-a răspuns Gruia. „Nu te gândești că biata fată va fi foarte tristă când se va trezi și nu te găsește lângă ea?” „Am vrut s-o las să se odihnească În liniște În patul ei, fiindcă acolo, la Maternitate... De. Ca la casă străină”. „Te iert, fiindcă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
șoptit lui Păpădie s-o ia spre dreapta și lui Undiță să meargă spre stânga. Eu am rămas pe loc, cu consemnul ca după douăzeci de secunde să pornim spre arbore, cu automatele În cumpănire... ― Doamne, prin ce au trecut bieții oameni - a șoptit Maria rezemându-și capul de umărul lui Gruia. ― Când m-am văzut lângă copac și nu am dat de nimeni, am rămas mut! Mă Întrebam: „Cine a dat acel semnal luminos, dacă nu căpitanul, Însoțit de doi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sprijinindu se de brațul meu - m-a Întrebat: „Cum s-a Întâmplat de a fost rănit Toader? E grav?” I-am povestit Întâmplarea. De fapt, toată acțiunea noastră din acea noapte... Când am isprăvit, l am auzit spunând, puțin oftat: „Bietul Toader. Cine știe dacă se va mai Întoarce Între noi?” Abia atunci m-am gândit și eu la această eventualitate... Am ajuns la bordeiul nostru. Pe Toader l-am Întins pe pat, iar căpitanul a plecat să cheme serviciul de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
telefonistului și s-a Întors către mine. Cu un ton aproape firesc, m-a Întrebat: „Ai auzit dragule, ce a vrut să spună cel de pe linia frontului?” „Am auzit, domnule profesor” - am răspuns eu, simțind un fior pe șira spinării... „Bietul soldat. El Își striga involuntar disperarea În care era Încorporată și psihoza colectivă creată de iminenta capturare de către inamic”... „Cu noi ce se va Întâmpla, domnule profesor?” - l-am Întrebat. ― Doamne, Doamne, prin ce au trecut, bieții oameni - i-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe șira spinării... „Bietul soldat. El Își striga involuntar disperarea În care era Încorporată și psihoza colectivă creată de iminenta capturare de către inamic”... „Cu noi ce se va Întâmpla, domnule profesor?” - l-am Întrebat. ― Doamne, Doamne, prin ce au trecut, bieții oameni - i-a căinat Elena. Profesorul a continuat: ― „Să sperăm că noi am rămas În afara brațelor cleștelui rusesc și ne vom putea salva”. - a Încercat el să mă liniștească. Telefonul a sunat din nou. „Domnule profesor, sunteți chemat la telefon
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Pe colonel l-au luat imediat și l-au condus la tancuri. Unul dintre brute știa puțin românește. După ce ofițerul rus a ținut un discurs nervos, din traducerea ”tâlmaciului” am Înțeles că noi eram prizonieri, iar spitalul devenea proprietatea lor... ― Bieții oameni! De ce s-au temut n-au scăpat - a șoptit Maria. ― Din acel moment, a Început calvarul nostru, care a luat sfârșit abia În luna mai 1945, dar care, sub altă formă, continuă și astăzi... - a sfârșit Nicu vorba... pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
funcționează - a răspuns Petrică. În acea clipă, În uralele comesenilor, a intrat nenea Mitru, cu două străchini cu gogoși aburinde... După ce le-a așezat pe masă, a vorbit, mai mult pentru sine: ― Fugi, băiete, și adu celelalte două străchini, că bieții oameni or fi flămânzit de aseară până acuma... La o vreme, s-a auzit glasul lui tata Toader: ― Apoi omul vine, stă, da’ mai și pleacă. Să nu pățim ca cel căruia i-o vinit cumătru-su În vizită. ― Da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că acolo nu erau doctorul Cuc și securistul Vătrai. Acolo aveam răniții pe care Îi puneam În ordinea cuvenită, după gravitatea rănii, și Îi dădeam pe mâinile 226 225 domnului profesor Zenit și pe ale dumneavoastră... Apoi, pe cealaltă ușă bieții nenorociți ieșeau cu speranța vieții În suflet! Câți n-ar fi vrut să vă cadă la picioare pentru a vă mulțumi!... V aș ruga să mă lăsați ceva vreme să mă gândesc. Am să vă caut Îndată ce oi găsi ceva
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
iar în jurul meu totul era schimbat. Vreau să spun mobila și aranjamentul lucrurilor în casă, căci, de fapt, mă aflam în același loc. Casa aparținea familiei noastre de o sută și mai bine de ani. Dar nu eram decât un biet copil de zece ani și m-a cuprins spaima, mai ales când am văzut-o pe femeia aceea. Avea cam la patruzeci de ani. Purta o fustă lungă și demodată iar buzele i se făcuseră subțiri ca ața, de mânioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
devreme, plouase. Se zăreau urme de noroi pe tivul fustelor. Cea mai în vârstă dintre doamne m-a privit și a zis: - Ia te uită! Joseph Maynard! Deci, până la urmă, ai sosit la timp ca să fii de față la înmormântarea bietei tale mame... De pe ce meleaguri ți-ai luat hainele astea ciudate? Fata n-a rostit o vorbă. Se uita la mine și atât. Eram pe punctul să spun că eu nu eram Joseph Maynard, dar mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
vedea problema în aceiași termeni. Povestirea suferi o mică întrerupere, când se făcu auzit glasul acru al unei femei: - Domnule Maynard, cu alte cuvinte vrei să spui că ai mers până la capăt cu jocul de-a căsătoria și că acea biată ființă urmează să aibă un copil? Maynard îi răspunse cu blândețe: - Toate astea s-au întâmplat cândva, la începutul veacului. Femeia se înroși la față: - Cred că e povestea cea mai îngrozitoare pe care am auzit-o vreodată! Maynard se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
aveam de ales. Aici, Maynard fu din nou întrerupt de aceeași femeie care vorbise și prima dată: - Domnule Maynard, cum poți să stai acolo atât de liniștit și să ne spui că ai părăsit-o pur și simplu pe acea biată fată cu pruncul în pântec?! Maynard își ridică mâinile spre tavan, cu un aer neajutorat: - Ce altceva puteam să fac? La urma urmei, era înconjurată de familia ei, care îi purta de grijă. Am mers până acolo încât mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Eu nu sunt om de știință, dar văd, cu ochii minții, imaginea acestui univers alcătuit din materie mișcându-se prin timp, după legile stricte dictate de energie. În comparație cu o asemenea forță, bomba atomică nu e nimic mai mult decât o biată pâlpâire de lumină străpungând un întuneric fără început și fără sfârșit. Acum, închipuiți-vă că, într-un anumit moment al acestui proces progresiv spațiu-timp, un anumit copil care ar fi trebuit să apară, într-un anumit loc și la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
fost oportunistul dichisit, distins și destins al realismului socialist. "Să te culci după 25 de ani cu nevasta e aproape un incest, Iordana". Și-și ațintea ochii de miozotis într-ai mei. Mi-era drag pentru că nu-l puteam iubi. Bietul Pasăre! A făcut parte dintre "utilizabilii" pecereului, dintre cîntătorii indispensabili, pînă a murit. Mi s-a învîrtit ca o răsărită în jur. Îi intrase-n cap că eram femeia potrivită să-i fac un copil. L-am descurajat cît/cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
prima costa 700 de lei, față cu 54.000, preț actual(izat). "Am ajuns să nu mai am acces la propria-mi carte", a constatat autorul, pus (ca noi toți) în imposibilitatea financiară de-a oferi prietenilor cîte un exemplar. Biet cetitoriu, dar și biet auctoriu! N-avea dreptate G. Călinescu să-și dorească salariul unui portar de la un hotel de lux? Tano grifonează ușa, presat de nevoi urgente: Nesfîrșita mea iubită și scriitoreasă, au nu știi tu oare că-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lei, față cu 54.000, preț actual(izat). "Am ajuns să nu mai am acces la propria-mi carte", a constatat autorul, pus (ca noi toți) în imposibilitatea financiară de-a oferi prietenilor cîte un exemplar. Biet cetitoriu, dar și biet auctoriu! N-avea dreptate G. Călinescu să-și dorească salariul unui portar de la un hotel de lux? Tano grifonează ușa, presat de nevoi urgente: Nesfîrșita mea iubită și scriitoreasă, au nu știi tu oare că-n țara asta bogații sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ba mai purta și cercel într-un lob de ureche, ca însemn de maximă virilitate. "El propune, ea (care ea?) refuză.// Iar pe plaja cu delicii/ Se gîndesc la orificii". La scrisorile din Belleville n-am mai răspuns. Nici cînd bietul pédé s-a plîns "în hî, în ha" că și-a pierdut "perechea", că a fost părăsit: "M-a lăsat în apartament cu o rană mortală la cap, după ce m-a bătut". Mai bine l-ar fi strangulat, l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la locul de muncă, tovarăși?" Beți la locul de muncă, nu la crîșmă, hohoteam noi. Rîdeam de însemnările liricoide semnate de Barbu Rădoi, ca Simfonia ciocanelor. "Nu-i cam indecent titlul ăsta?" După Fluturel, era un demers psihanalitic. Rîdeam de bietul Ciușcă, băiatul pus pe alergătură între lynotip și zincărie: "Vreți literă pitit? Mai pitită n-am". "Ăla, poetul, vine cu cărbunele încins în palmă manuscrisul și vouă, redactori, nu vă pasă? ne moraliza Pasăre. Rîdeți de truda lui?" Dă-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dat pe dinafară. Nu s-a domolit, pînă nu te-a scos de la revistă. A stat la pîndă, ca să-i pici în cursă. Cine știe dacă greșeala de tipar n-a fost pusă la cale, cum ți-a spus Ciușcă". Bietul băiat îmi oferise locul la o coadă pentru pește. Act de simpatie extremă. "Veniți aici, duduie Iordana, o iau eu de la capăt. Știți (a trecut el de pe un picior pe altul) că și pe mine m-au anchetat? Am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]