13,186 matches
-
mai dincoace. Poate domnul Wakefield e obosit. — Nu, protestează Wakefield, continuați, doamnă Petrovici. Povestea Diavolului Îl interesează. Își Închipuie pentru o clipă ce față ar face doamna Petrovici dacă i-ar spune că Îl cunoaște personal pe Satan. — Okay, așa. Bunicul Yssan construia o moschee, dar pereții se prăbușea tot timpul. Mullahul din Mosul spune că Diavolul dărîmă În fiecare noapte zidurile pe care Yssan le ridică ziua. Doar o cale să stea zidurile: să zidească În ele jertfă. Îi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Doar o cale să stea zidurile: să zidească În ele jertfă. Îi spune să petreacă noaptea afară, lîngă ziduri și să Întrebe pe fiecare om care trece după miezul nopții dacă vrea să fie martir pentru gloria Domnului. Pe atunci, bunicii mei avea deja cinci copii, patru fete, un băiat. Două fete ies seara, la băieți, fără să asculte ce le-a spus părinții. CÎnd trece prima fată, bunicu’ o Înșfacă și o Întreabă mînios dacă Îl iubește pe Dumnezeu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
omoară la noi, ne ia doar toată mîncarea și Slobodan se uită la mine și zice: "După ce se termină războiul, viu să te iau.“ A venit și de aia sînt acum În America cu el. — Povestește de moscheea construită de bunicul, mami. — A stat frumos În picioare pînă săptămîna trecută. SÎrbii dinamitează la ea. Nimic nu mai e acolo. Începe să plîngă. Sora lu’ mama a murit acolo, dar Allah nu s-a ținut de cuvînt. Mi-au dat numele ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
unor imense mașini americane. În zona de odihnă de la intrarea Într-un parc național, Wakefield șade la o masă de picnic și Înnoadă o conversație cu ceilalți turiști. O familie - mama, tata și cinci copii - merg să-i viziteze pe bunicii care s-au retras În deșert. Un cuplu În luna de miere se duce la o cabană de lux Într-un canion plin de verdeață, o stațiune simandicoasă „cu două terenuri de golf“. Două neveste suple de doctor se Îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Nu-ți face probleme, dragule, Îl liniștește ea, așezîndu-și degetele scheletice, minunat inelate pe brațul lui. Nici una din averile de aici nu este globală. Domnul Redbone e În afaceri cu cherestea. Cherestea vestică. Taică-su s-a ocupat de cherestea. Bunică-su s-a ocupat de cherestea. Nu deține nici un fel de pădure indoneziană de esențe tari, am avut eu grijă de asta. Oaspeții care tot sosesc Încep să umple sala, fără a pune În umbră operele de artă. Tema evenimentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o milă și jumătate dintre casa lui și cea a familiei Tyler. El și Ralph ajunseseră să se cunoască bine în ultimele săptămâni și bătrânul umpluse golul lăsat în viața lui Ben de faptul că de-abia dacă își cunoscuse bunicii. Presupusese, până să-l cunoască pe Ralph, că bătrânii îi criticau întotdeauna pe tineri, considerându-i niște potențiali huligani violenți și prost-crescuți. Ralph se dovedise a fi cu totul diferit. Amuzant și spontan, interesat de ceea ce gândea și credea Ben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
din partea voastră. Nu se simte prea bine, nu? Jack realiză deodată cât de mult trebuie să-l fi tulburat pe Ben declinul subit al lui Ralph. Nu-și dăduse seama până atunci, dar probabil că Ralph devenise într-un fel bunicul pe care Ben îl pierduse în mod atât de nedrept. Acum îl pierdea și pe el. — Hei. Vino și cuibărește-te aici. Încă mă ai pe mine și eu o să fiu aici întotdeauna, să știi. Își promise să petreacă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Categoric. Acum la culcare. Nu știu cum ești tu, dar eu sunt frânt. Pe când era pe cale să adoarmă, întrebându-se cum naiba va reuși mâine, una din zilele lui cele mai aglomerate, să ajungă la Tawny Beeches, Jack își dădu seama că bunicul adevărat al lui Ben era o persoană nefericită. Ar fi putut avea parte de toată afecțiunea și dragostea pe care Ben le revărsa asupra lui Ralph. — Îmi puteți garanta, sută la sută, nu, două sute la sută, că telefoanele vor funcționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
soacră-mea stă acolo. Și am început să-mi iau gândul ca să mă răzbun pe ei. Făceam tot felul de planuri, când scap, ce le fac, cum, ce să le iau, copiii-s mari. Zic, le iau nepoții, le iau bunicii, le iau... ei, uite că îți zboară gândurile astea. Eu, de fel, îs răzbunător, îs... am avut niște colegi, unșpe frați, în școală. Și, ei fiind mulți (eu eram singur), mă mai ghionteau, mă mai bodrogăneau pe la școală; mă prindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
au izolat. Tatăl, aproape orb, a murit. Femeia a vândut din casă să supraviețuiască. Acum, vecinii ajută: un borcănel de dulceață, o prăjitură, o brânzică. Supărarea ei e că A. E. și-a schimbat religia. E grec. Știe doar „Kalimera“. Bunicul făcea samovare și avea o vilă în Constanța, pe Ecaterina Varga. Deci, de la Piața Ovidiu, un pic mai sus. Copil fericit. N-a fost chiar cum e generația asta - în Mercedes și în Bemveu, sau cu vilă, cu televizor color
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
gen ce căuta să-și ascundă afecțiunea, pentru că știa că nu-i bine să arăți prea multă afecțiune unui copil, pentru că asta îi alterează personalitatea, sau ceva de genul ăsta. Devine un răzgâiat. Începând cu decesul mamei, au urmat: decesul bunicului, decesul bunicii, și deja familia a început să se modifice. Și, o dată cu familia, s-a modificat evoluția lui ca om. În sensul că de multe ori, normal, dacă nu trăiești cu omul care ți-a dat naștere, simți o anumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nu știu, nu pot să-mi dau seama cum am putut să fac chestia asta atunci. Pentru că, afară, nici o găină nu tăiam. Nu, mi-era milă. Eu aveam iepuri acasă, dar nu-i tăiam eu. Îi spuneam „Uite, mamaie“ lui bunică-mea - că bunică-mea m-a crescut - „Pe ăsta dacă-l iei să-l tai, bine.“ Și eu plecam de-acasă. Sâmbăta era. Și sunt aici de Nouă ani. De asta plâng și la „Iartă-mă“ că n-am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pot să-mi dau seama cum am putut să fac chestia asta atunci. Pentru că, afară, nici o găină nu tăiam. Nu, mi-era milă. Eu aveam iepuri acasă, dar nu-i tăiam eu. Îi spuneam „Uite, mamaie“ lui bunică-mea - că bunică-mea m-a crescut - „Pe ăsta dacă-l iei să-l tai, bine.“ Și eu plecam de-acasă. Sâmbăta era. Și sunt aici de Nouă ani. De asta plâng și la „Iartă-mă“ că n-am fost fericit niciodată. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
că femeile au un talent înnăscut de a profita de bărbații care sunt drăguți cu ele. Femeia aceasta nu merita în nici un caz să fie tratată cu duhul blândeții. Cât despre numele lui Takamori, își are și el istorioara lui. Bunicul, bun cunoscător al ideogramelor chinezești, născut și crescut în Kagoshima, hotărâse ca primului său nepot să i se dea o educație aleasă, asemenea celui mai renumit dintre fiii Kagoshimei, Takamori Saigo. Nu întâmplător a insistat, deci, să i se pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
poate din cauza neglijării învățământului în timpul războiului, tinerii japonezi de azi fac multe greșeli când scriu, omițându-le parțial sau confundându-le, dând astfel naștere la tot felul de situații hazlii, dacă nu chiar penibile. Nici măcar Takamori și Tomoe, al căror bunic a fost specialist în scrierea clasică, nu făceau excepție. Stăteau prost de tot cu scrisul, dar chiar și pe ei i-a șocat numărul mare de greșeli din scrisoarea lui Haruko Hona. Cu atât mai mult cu cât era scrisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un mârâit. Takamori și-a întors fața spre fereastră, continuând să-și miște maxilarele. Nici el, nici Tomoe nu mai fuseseră în prefectura Tōhoku. Când erau copii, au fost o dată sau de două ori în sud, în Kagoshima, unde locuiau bunicii, dar acum călătoreau pentru prima oară spre nord. Pe cerul albastru se vedeau câțiva nori ca de vată. Un vânt ușor unduia crengile copacilor. Frunzele adiate de vânt aveau o strălucire argintie. Până și munții Nasu sclipeau în razele soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tu ai ținut morțiș. Linda sare imediat să se apere. De unde știi că de-asta plînge? Mă Îndoiesc că lacrimile ei au ceva de-a face cu noi. Sincer, Michael, ar fi o fată foarte nerecunoscătoare dacă ar plînge pentru că bunicii au cumpărăt niște lucruri pentru bebeluș. Michael dă din cap, ca un avertisment. — Nu Încerca tactica asta cu mine, Linda. Știai că Ellie abia așteaptă să cumpere lucrușoare pentru copil și că nu s-a dus pînă acum pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
romane plătite de un frate vitreg care-și dorea să stăpânească ducatul. Deoarece existau temeri și pentru viața micului Rotari, unchiul din partea tatălui, Maginulf, regent la Brescia până când el ar fi fost gata să ia locul părintelui său, îl încredințase bunicului Faroald. Acesta odrăslise doar două fete: Geretrude, mama lui Rotari, și Helica, mama lui Taso și Kakko. Neavând băieți, refuzase rangul de duce, mulțumindu-se cu funcția de majordom al regelui la Cividale. Pe la vârsta de șaizeci de ani se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu era îndeajuns de copt ca să fie războinic. Nu și-a terminat bine cuvântul, că un rândaș a și adus de căpăstru un cal murg. De șa atârnau un scut roman și un vechi gladiu. - A fost unul dintre caii bunicului tău, Rotari, și ceea ce vezi sunt arme luate de la un roman de către taică-tău, a continuat Garibaldoo. Ce ești în stare să faci ca să le meriți, de vreme ce nu tu le-ai dobândit? În acel moment am încetat să mai scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-o, și restul l-au pus la păstrare la brâu. - Prinde bine să mănânci pielea aia. Te ferește de cele rele în bătălie, m-a lămurit Faroald. Rotari a venit spre noi, arătându-și trofeele. A încredințat una din piei bunicului, și pe cealaltă a tăiat-o în două. A înghițit o bucată și mi-a întins și mie una. Am priceput că-mi făcea o onoare deosebită, și am fost obligat s-o mănânc, ascunzându-mi cu greu scârba pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și mi-a arătat câteva locuri printre ruine, unde săpase ca să-și alunge plictisul. - Ai de gând să le lași aici pentru totdeauna? Am vrut eu curios să aflu. - Nu, când o să mă-ntorc la Brescia, o să i le dăruiesc bunicului. Ne-am tot învârtit pe-acolo până când soarele, trecut de amiază, a început să scadă. Mi-a arătat cuiburi și vizuini, izvoarele unde se adunau cerbi, căpriori și mistreți să se adape, copacii cu zgârieturile urșilor. Când a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Azi însă pot să afirm că n-am încălcat niciodată acel jurământ pretins de un tânăr care suferea de singurătate, care așteptase ani în șir să vină cineva dispus să-l asculte și cu care să împărtășească altceva decât armele. Bunicul îl iubise, dar se arătase deosebit de zelos într-o singură privință: să facă din el o căpetenie, fără cel mai mărunt gest de afecțiune. În timp ce mâncam, Faroald m-a întrebat: - Când începi lecțiile? I-am răspuns: - Mâine, stăpâne. Rotari a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
femeie. Și-a luat un aer serios și complice, așa cum mă așteptasem, și faptul de a vedea cât de ușor se lăsa manipulat m-a făcut să mă simt un hoț. - Și pentru mine e o problemă. Cel puțin de când bunicul a vândut-o pe Clotilde. De teamă să nu mă îndrăgostesc. Nici vorbă de așa ceva, cu toate că era deosebită: celelalte sclave îmi dădeau de înțeles că se supuneau numai fiindcă erau obligate. Oricum, așa cum zice Gundo, ceea ce contează e să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
farmecele care împiedicau sperma să rodească în pântecele nevestelor. Știa și ceva medicină, dar nu foarte mult. Doar despre unele ierburi pentru îngrijirea rănilor și a umflăturilor, precum și despre însănătoșirea cailor. Nu era propriu-zis un preot păgân, așa cum fuseseră tatăl, bunicul și mulți alți străbuni ai lui de care nu-și mai aducea aminte. Transmiterea numeroaselor sale cunoștințe a fost întreruptă din pricina catolicismului impus lor de către regii Autari și Agilulf, pentru a face pe placul reginei Teodolinda. În schimb, acasă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi egal cu a-i împuternici să ia cuvântul în întrunirile prin care era guvernat regatul. M-am gândit că era un mod prostesc de a acționa. Rotari a sesizat îngrijorarea de pe chipul meu, deși fără s-o înțeleagă: convingerile bunicului erau de-ajuns ca să-l liniștească. Vrând să mă consoleze, mi-a spus: - Verii mei știu ce fac. M-am prefăcut că îl aprob, în schimb, am avut parte de un somn agitat în care mi-a apărut al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]