7,741 matches
-
credibilă că, În condițiile În care majoritatea istoricilor nu prea sînt atrași de exercițiul scrisului (p. 39), „clarificările critice din interiorul disciplinei istorice au Întîrziat” nepermis de mult (p. 38). Lipsește o reflecție teoretică sistematică (p. 40) care favorizează arhaismul conceptual și metodologic (p. 44). Nu este de mirare că istoria se află Într-o „izolare cvasi-deplină față de celelalte discipline socio-umane” (p. 42), iar „istoricul nu este Îndeobște obișnuit și pregătit să facă incursiuni În domeniul științelor socio-umane” (p. 53). CÎt
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
sau mai puțin cauzal, dar atunci „argumentația” Își pierde din „coerență”. Argumentul ultim, un veritabil deus ex machina, este acela că realitatea este prea complexă pentru a fi rezumată În cîteva cuvinte. Complex este cuvîntul-cheie care relevă insuficiența argumentativă și conceptuală a respectivului text/discurs. Un al doilea motiv este lipsa conceptelor istoriografice. Textul istoriografic este În Întregime deconceptualizat, iar limbajul este comun. Nu este vorba aici de a acuza istoricii că nu folosesc un limbaj excesiv de conceptualizat, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
relației individului cu mediul său social. În analizele pe care le efectuează, teoreticienii țin cont de nivelurile diferite de funcționare atât pentru declanșatori, cât și pentru regulatorii agresivității. Relația dintre furie și agresivitate ar fi numitorul comun al tuturor tentativelor conceptuale recente. Ele diferă totuși în ceea ce privește luarea în calcul a proceselor automate în explicarea comportamentului agresiv. * Abordarea interacționistă a agresivității Abordarea denumită "interacționistă" a agresivității, inspirată de analiza lui Aristotel asupra legăturii dintre furie și agresivitate, subliniază importanța intenției și motivației
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
a agresivității în laborator prin intermediul a trei abordări diferite. În opinia cercetătorilor, dacă mai multe proceduri dependente sunt folosite pentru evaluarea agresivității într-un singur studiu, atunci ele ar trebui să coreleze pozitiv în cazul în care reprezintă aceeași componentă conceptuală. Rezultatele meta-analizei datelor tuturor articolelor publicate în revistele de specialitate (JPSP; JESP; PSPB; SPQ; JASP; EJSP; Aggressive Behavior) până în 1989 arată: (a) că media corelațiilor între toate procedeele de măsurare a agresivității fizice (intensitate și durată: r (19) = + 0,48
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
Nu trebuie totuși să uităm că ambele abordări sunt necesare și complementare, mai ales dacă este vorba despre găsirea unei soluții viabile pentru o problemă socială precum agresivitatea. Decalajul despre care vorbim subliniază pur și simplu nevoia unor noi tentative conceptuale mult mai extinse, însoțite de aplicații empirice care să verifice și să explice rezultatele noilor conceptualizări teoretice. Bushman și Anderson (1998) consideră că în loc să adâncească decalajul prin afirmații care să susțină fiabilitatea unei abordări în detrimentul alteia, ar fi mai prudent
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
procesele psihologice specifice fiecărei abordări și definirea condițiilor ce duc la rezultate contradictorii. Analiza decalajului dintre studiile efectuate în laborator și cele făcute pe teren cu privire la corelația dintre temperatură și agresivitate este un exemplu de astfel de tentativă de revizuire conceptuală (Anderson et al., 1998). Una dintre probleme abordării agresivității, invocată de mai multe ori, este cea cu privire la interpretarea rezultatelor. Oricare n-ar fi perspectiva adoptată, interpretarea rezultatelor experimentale tinde să devină ambiguă atunci când comportamentul este urmărit într-un context interpersonal
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
efectul armei de foc sau efectul eșecului în contextul unei stimulări aversive ne-a permis să rezolvăm problema interpretării rezultatelor altfel (da Gloria et al., 1990; da Gloria et al., 1989; Pahlavan et al., 2000). Plecând de la principiul că reînnoirea conceptuală și metodologică în studierea comportamentelor agresive înseamnă, mai întâi de toate, constatarea acestor comportamente indiferent de semnificațiile pe care le au într-un context interpersonal și considerând comportamentele agresive mișcări cu o anumită structură specifică, producându-se sistematic în circumstanțe
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
îi sunt urmărite consecvent aspectele esențiale și îi sunt făcute vizibile reliefurile. Acest spațiu, devenit un topos identitar, lume aflată tipologic la granițele, câteodată imperceptibile, dintre Orient și Occident, determină marca stilistică a traducătoarei. Cu totul speciale prin pertinența echivalării conceptuale sunt și transpunerile de cărți teoretice. De la subiectivismul de tip Georges Poulet la formalismul naratologic al lui Jaap Lintvelt, M. propune și un alt chip al traducătorului. Dacă în cazul transpunerii operei literare se poate vorbi despre crearea unui punct
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288045_a_289374]
-
științele, filosofia, mitologiile ș.a.). În evaluarea statutului ei se reintroduce reperul atât de contestat o vreme al existentului - deci al referinței, în termeni semiotici. Printre tehnicile de lucru se numără exploatarea eficientă a unor metafore gnoseologice - precum noțiunea „lume”, instrument conceptual esențial al lui P. Ficțiunea este o astfel de lume, născută din posibilitatea alegerii între multiple unghiuri virtuale de vedere asupra existentului. În orice comunitate, se operează cu un număr practic infinit de grile, aplicate spațiului cosmologic sau, în termenii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
literare, prizate de intelectualitatea franceză gauchistă a anilor ’60-’70. În viziunea lui P., imaginarul clasicist se constituie în interiorul lumii reale ca un element alogen: un domeniu cu statut privilegiat, beneficiind de o demnitate simbolică inegalabilă. Pentru a o traduce conceptual și a o diseca analitic, exegetul recurge inspirat la o serie de sintagme euristice de fabricație proprie. Cea mai însemnată dintre ele fixează înclinarea spiritului clasic spre o așa-numită heterocronie simbolică - adică o distanțare, o îndepărtare programatică față de coordonatele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
fel, procesele interne din cadrul statelor determină în proporții diferite o anumită prezență internațională și influență a statelor asupra regulilor sistemului, dar sistemul impune statelor anumite constrângeri, prin structura și caracteristicile sale. Ponderea explicațiilor diferă în funcție de contextul considerat și de cadrul conceptual la care un autor sau altul aderă, iar posibilitatea cuantificării lor rămâne o sursă de controverse și, ca atare, o provocare deschisă. Astfel de provocări tind să ia forma unor întrebări metateoretice, filosofice, dar cu atât mai interesante, referitoare la
RELATII INTERNATIONALE by IONUŢ APAHIDEANU () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1508]
-
istorică și de experiență individului, precum și cea a frontierei dintre sensul denotativ și cel conotativ care „coincide cu distincția nebuloasa, dar crucială s...ț dintre «limba» și «lumea reală»”21. „Realismul experiențialist” ce caracterizează acest model postulează existența unor ansambluri conceptuale complexe, provenite din experiența umană, cu ajutorul cărora omul organizează cunoașterea. Structura conceptelor e văzută în perspectiva probabilistica: categoriile se formează în interiorul unui continuum categorial, la intersecția unui număr oarecare de proprietăți „tipice”. Acestea tind să coincidă statistic, dar nu coincid
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
referință 22. În aceste condiții „nu se mai poate vorbi de stabilitatea conceptelor, ci de grade de stabilitate a lor”23. Așa stând lucrurile, in ce măsură se pot postula universalii semantice? Geoffrey Leech este de părere că, deși sistemul conceptual al unei limbi îi predispune pe utilizatori la anumite distincții, gradul în care omul e „înrobit” de propria-i limba în această privință este micșorat de diferite forțe de creativitate inerente sistemului însuși 24. Aceasta este ideea centrală ce susține
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
etc., si de cel al adjectivelor ce se referă la temperatura - froid, chaud etc.), dar există și neutralizări și sincretisme. S-a descoperit că aceste câmpuri se întretaie și că există și relații de interdependenta între ele27. DucháDek, studiind câmpul conceptual al frumuseții în franceză modernă, a descoperit că acesta a împrumutat sute de cuvinte de la alte câmpuri învecinate, mai ales de la cele ale puterii, bogăției și măreției. O concluzie similară poate deja fi anticipată și în cazul studierii câmpurilor conceptuale
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
conceptual al frumuseții în franceză modernă, a descoperit că acesta a împrumutat sute de cuvinte de la alte câmpuri învecinate, mai ales de la cele ale puterii, bogăției și măreției. O concluzie similară poate deja fi anticipată și în cazul studierii câmpurilor conceptuale pe care le alcătuiesc numele divine. Pe de altă parte, Adrienne Lehrer, în Semantic fields and lexical structure (1974), consacră un intreg capitol (pp. 95-109) lacunelor lexicale (lexical gaps)28. Și pe acestea le vom constata în domeniul pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în continuare de concepția greșită că Biblia ar fi un document dictat ca atare și deci singură formă de traducere ce s-ar putea întreprinde trebuie să fie cea literala. Reafirmând încă o dată principiul după care conținutul, alcătuit din intenția conceptuală a mesajului și din valorile conotative, are prioritate asupra formei, autorii se concentrează asupra domeniilor în care „pierderile semantice” sunt adesea inevitabile: e vorba de expresiile idiomatice, de sensurile figurate, de deplasări ale unor componente centrale de sens și indică
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
calității respective. 4.2.6. al-Q"hir (2.1.6.9.), al-Qahh"r (2.1.6.10.) și ’Pl/YHWH gibbÄr (3.1.7.5.). Ambele au semnificațiile de bază „tare”, „biruitor”. Însă, în vreme ce numele coranice sunt, ca de obicei, conceptuale, generalizatoare, Biblia preferă să-i aplice lui Dumnezeu numele metaforic de gibbÄr „războinic, viteaz”, uneori cu adaosul „în lupta” (Ps 24/23, 8), atribuindu-i biruințele poporului israelit împotriva dușmanilor. 4.2.7. Rabb (2.1.7.3.) și ’A
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Înțelegerea morfologiei complexe a acestor constructe simbolice, am renunțat, În mod programatic, la relativizarea categoriilor constitutive, prin operațiile specifice antropologiei critice: a) sublinierea caracterului local al fiecărui context și a imposibilității traducerii exacte, În plan lingvistic, și adecvate, În plan conceptual, a faptelor consemnate pe teren; b) exacerbarea limitelor impuse de cultura cercetătorului (marcat de cadrele mentalității europene și de interesele abordării științifice) asupra Înțelegerii și consemnării exacte a acțiunilor și concepțiilor „Celuilalt”; c) punerea În evidență a diferențelor de interpretare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
W. Nestle: Mythos și logos, cu acești termeni noi denumim cei doi poli Între care oscilează gândirea omului. Imaginația mitică și gândirea logică sunt opuse. Prima este imagistică și involuntară și creează forme pe baza inconștientului, În timp ce a doua este conceptuală și intențională, analizează și sintetizează cu mijloacele gândirii conștiente (apud G. Most, 1999, p. 27). Cei mai mulți dintre cercetătorii care s-au consacrat investigării relației dintre mythos și logos sunt de acord, În ciuda perspectivelor științifice diferite (de la istoria filosofiei la antropologia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pentru copii sau alte persoane incapabile să adopte discursul și practicile elitelor. Astfel, Platon, prin instrumentalizarea mitului, deschide poarta reflecțiilor și a practicilor legate de persuasiunea politică și de controlarea indivizilor prin intermediul mitologiilor de stat. Aceste evoluții semantice, aceste transformări conceptuale au făcut ca, la capătul traseului său prin gândirea greacă și al confruntării cu logos-ul și reflecția filosofică, istorică, politică și științifică, mythos-ul să se refere la: a) discursuri bazate pe povestire, și nu pe demonstrația argumentată; b) discursuri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prescrise pentru o performanță publică” (T. Jennings Jr, 1987, p. 580). Mit și mitologietc "Mit și mitologie" Definiții generaletc "Definiții generale" Eforturile de definire a mitului se lovesc de o triplă dificultate: a) multiplele definiții ale mitului conturează un câmp conceptual fluid și deseori contradictoriu; b) referentul acestui concept este neclar, deoarece segmentele culturale În care apar „constructe” etichetate drept mituri sunt extrem de eterogene: culturi „exotice” plasate pe toate meridianele planetei, culturi „antice” de mult dispărute, culturi folclorice de o mare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acesta este faptul că termenul mit a Însemnat și se pare că el continuă să Însemne exact ceea ce dorește autorul respectiv să Însemne” (I. Strenski, 1987, p. 39). În bibliografia de specialitate (și nu numai) se intersectează definițiile și dezbaterile conceptuale serioase, bazate pe aprofundarea problematicii, cu aproximări pretențioase. Multe dintre acestea sunt metaforice, vag evocative, dar susținute de nume altfel prestigioase. De aceea, ele pot părea cititorului neavizat pline de miez, chiar revelatoare. Voi prezenta, pentru edificare, câteva asemenea situații
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
urmat”. (R. Caillois, 1975, p. 86) Formulele de mai sus sunt atât de „generoase”, Încât pot fi aplicate și simbolului, poeziei, artei, ritualului. Un prim pas În simplificarea acestei dezbateri constă În stabilirea unor granițe și, implicit a unor câmpuri, conceptuale clare. Astfel, după H. Morier (1961, pp. 264-265), există patru accepții importante ale termenului mit: a) sensul generic: povestire de origine etnică având o valoare alegorică - spre exemplu, mitul răpirii focului; b) sensul particular: același tip de povestire, ancorat Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
public events (D. Handelman) sau performances (R. Schechner). Pentru majoritatea autorilor, conceptul de rit este sinonim cu cel de ceremonie - cu toate acestea, există și savanți care susțin că ritul și ceremonia se referă la realități etnografice distincte. Aceste dificultăți conceptuale derivă din ambiguitatea structurală a universului ritual: pe de o parte, acesta beneficiază de o vizibilitate șocantă (oricine, chiar și outsider, poate identifica o manifestare ceremonială) și, pe de altă parte, de o obscuritate a semnificațiilor, descurajante pentru orice cercetător
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
trecere (ale ciclurilor vieții), rituri calendaristice, pelerinaje, carnavaluri, sărbători, rituri politice (comemorări, celebrări, parade, rituri de inaugurare, rituri de instaurare etc.), ceremonii sportive etc. Spre deosebire de conceptul de mit, ritualul a beneficiat de numeroase lucrări consacrate În exclusivitate definirii ariei sale conceptuale (C. Bell, 1992, 1997; R. Grimes, 1990, 1995; D. Kertzer, 2002; G. Lewis, 1980; S. Lukes, 1977; J. Maisonneuve, 1988; R. Rappaport, 1999; C. Rivière, 1997a, R. Schechner, 2003; M. Segalen, 1998; J.Z. Smith, 1987; V. Turner, 1969), iar
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]