11,041 matches
-
ambele sunt circumscrise unei optici particulare, aceea a autorului. Butada lui Monet, „Je ne suis qu’un œil”- „Nu sunt decât un ochi” -, devine un fapt structural al orga- nizării operei caragialiene care doar aparent înregistrează precum o placă fotografică cotidianul, în fapt deformându-l expresiv după o optică particulară. Din Grand Hôtel „Vic‑ toria Română” ne parvine un decupaj care nu a întârziat să devină o lentilă prin care opera este privită : „simț enorm și văz monstruos”. Lucian Pintilie în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
perfectă stăpânire a mijloacelor poetice cu care scriitorul ar fi putut foarte bine să-și construiască un profil simbolist și nu neapărat în descendența lui Macedonski. Refuzul romantismului se degajă din întreaga operă care ridică preocuparea pentru trivialul, anecdoticul existenței cotidiene decupat adesea din ziar, de la rubrica fapt divers, la nivelul unei alegeri estetice substanțiale. Altfel, Momentele și chiar comediile evidențiază decupajele câte unei fraze de sensibilitate roman tică, grefate ironic în contexte prozaice care scot în evidență contrastul. Însă dereglarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la nivelul unor evenimente. Deși nu publi- citatea este cea care declanșează goana după senzațional ca în, spre exemplu, Groaznica sinucidere din strada Fide‑ lității, totul funcționează în baza aceluiași dispozitiv optic, aceleiași lentile care dereglează proporțiile până la abnorm. Banalul cotidian este ridicat la rangul de eveniment și tocmai mediul respectiv acționează ca o lentilă care foca- lizează alteritatea, focalizează diferența și o exacerbează. Calitatea de spectacol pe care scena unei curiozități pro- vinciale o conferă apariției noului constituie reflexul unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
chiasmul unei dereglări de scală, prin altoirea de un ludic subversiv a grandorii prin evocarea confirmativă a numelui unui erou consacrat pe trunchiul comun și infirmativ al banalului. Căci nu există un inamic mai perfid al eroului decât banalul, ordinarul cotidian față de care eroul se situează în ruptură. Chiar onomastica probează din start un dezechilibru de scală, în măsură să proiecteze o imagine deformată a unei figuri fracturate. Cervantes înregistra în cuplul Don Quijote - Sancho Panza un dezechilibru prin alăturarea a două
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să realizeze un echilibru între cele două scale, dar care produce o deformare specifică, recu- perabilă în termenii senzaționalismului mediatic. Acțiunile personajului activează o lectură în spiritul epopeii, lectură care vine dinspre sfera mediatică, lectură care nu inter- sectează banalul cotidian și care este menită să fabrice „un erou al timpului nostru”. Ziarul servește drept aparat de proiecție care extrage din cotidian excepționalismul unei vocații eroice, însă cum am văzut, deformarea este înscrisă genetic în natura schizoidă a personajului. Caragiale extrage
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
personajului activează o lectură în spiritul epopeii, lectură care vine dinspre sfera mediatică, lectură care nu inter- sectează banalul cotidian și care este menită să fabrice „un erou al timpului nostru”. Ziarul servește drept aparat de proiecție care extrage din cotidian excepționalismul unei vocații eroice, însă cum am văzut, deformarea este înscrisă genetic în natura schizoidă a personajului. Caragiale extrage cu ironia caracteristică un studiu de caz, care este departe de a fi unul simplu. Iată o scurtă caracterizare emblematică a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și a poeziei. În același timp, viziunea monumentală asupra unor miniaturi implica fără ca autorul apoftegmei să realizeze un proces de deformare pe care jocul de cuvinte îl face vizibil. Ceea ce stătea sub semnul efemerului și al eboșei, „momentul”, decupaj din cotidian, schiță de moravuri, centrată în jurul unui nucleu anecdotic, era proiectat la scara capodoperei literare și cea a eternizării pe care o presupune canonul literar. Știm că sensul etimologic al cuvântului „monument” provenit din latină este acela de mormânt. Unele morminte
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Caragiale” este echivalarea sa axiologică cu „modelul Eminescu”, primul criteriu nefiind unul estetic, ci unul al audienței. „Ceea ce înseamnă că o anume sensibilitate a sufletului românesc este asigurată permanent de lirica lui Eminescu, după cum un anume pitoresc al graiului nostru cotidian va rămâne mereu îndatorat mecanismelor verbale ale lui Caragiale.” Pentru Augustin- Doinaș, cea de-a doua virtute rezidă în generația spontanee de epigoni în măsura în care aceștia revendică modelul la un nivel minor, deși unul dintre exemplele utilizate de acesta, și anume
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sensul pe care Giorgio Agamben îl atri- buia termenului, și îi vede nu luminile, ci obscuritatea, prezență fizică în film generatoare de angoasă, dar și expre- sia simbolică a unei generalizate cecități mentale. Mon- struozitatea se regăsește topită în substanța cotidianului socialist al Epocii de Aur, regizorul a activat ceea ce Ivasiuc numea o „cunoaștere de noapte”, echivalentă cu „văz mon- struos”. Altfel, regizorul precizează un contract mimetic cu deformarea care ar aparține lumii pe care o investighează camera : „Este o oglindă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
detaliile traseului de parcurs. Anii de practică diplomatică, mai ales în exterior, aveau să mă convingă de faptul ca în multe situații "viața bate filmul", prevederile regulamentelor și reglementărilor de tot felul având un caracter general, depășit constant de concretul cotidian. Treptat mi s-au dat spre studiu și dosare cu texte ale unor acorduri și programe de colaborare culturală și ale unor acțiuni în derulare. Era interesant să călătorești dintr-o țară în alta, de la un continent la altul, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
puteau face și zice nimic decât să scrâșnească din dinți, neavând nici un drept de control asupra reprezentanților "marilor puteri.". La aceste gesturi de "dat cu tifla" se mai adăuga din când în când câte un articol în Die Welt, marele cotidian din vest, pe prima pagină, cu fotografiile de rigoare, prezentând soții ale unor grade superioare din trupele sovietice și diplomați ai ambasadei sovietice din est Berlin, venite la cumpărături în marile magazine din vest și încercând să iasă din buticuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
complezență și nu-i mai interesează ce răspunsuri le-a dat Ceaușescu. După cum precizam, în anii '70 Nicolae Ceaușescu era un subiect interesant pentru presa internațională, iar declarațiile sale de presă constituiau teme vânate de posturile de radio, televiziune sau cotidienele din lumea largă. La cutremurul din 1977 au fost prezenți în România cca 800 de ziariști de pe toate continentele. Îmi amintesc de faptul că pentru primirea delegațiilor străine se constituise un "comitet de recepție" condus de un adjunct al ministrului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
vedere caracterul "deschis și confidențial" al discuțiilor, să nu se dea nimic publicității. Probabil că se aștepta la exact contrariul. Au zbârnâit faxurile și telefoanele de la Intercontinental și cifrul ambasadei, iar a doua zi, după plecarea delegației, "Scânteia" și celelalte cotidiene publicau integral, pe două pagini textul discuțiilor. Știu cum au reacționat rușii după cuvântarea lui Ceaușescu din august 1968, dar după cele publicate cred că au fost propuneri în Biroul Politic al CC al PCUS de invadare a României! S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu el fiind de interes și de aceea frecvent solicitate. Era atent cu ziariștii străini, știind că are nevoie de ei pentru difuzarea ideilor și pozițiilor sale, cât și pentru satisfacerea orgoliului propriu, de a se vedea prezent în marile cotidiene, posturi de radio și televiziune internaționale. La interviuri și conferințe era punctual, îmbrăcat corect, era degajat și sigur pe el. Întotdeauna, fiind convenite dinainte întrebările la care urma să răspundă, i se pregăteau de către colaboratori răspunsurile, precum și Curriculum Vitae al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
atât de încercat, ai istoriei noastre frământate, ai bogatei și generoasei noastre culturi, ai "gurii de rai" numită România. Închei cu o amintire la care mă întorc mereu cu drag: am avut privilegiul de a-l însoți pe directorul prestigiosului cotidian francez "Le Monde". Fizic semăna leit cu actorul meu preferat Jean Gabin și nu cu un Jean Gabin oarecare, ci cu cel din "Domnul" o persoană în vârstă, rasată, distinsa, îmbrăcat mereu elegant, în costume închise, cămașă albă și papion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
misiunile diplomatice, la misiunile importante fiind numiți ca ambasadori tot militari. La sosirea mea în Chile, Ministerul Relațiilor Externe era condus, din 1978, de Hernan Cubillos Sallato, fiu și nepot de amirali, pe timpul lui Allende director al celui mai vechi cotidian, "Mercurio", opozant al regimului. A participat la organizarea loviturii de stat militare. Și-a preluat postul într-un moment foarte delicat agravarea conflictului cu Argentina pentru suveranitatea asupra unor insule din Canalul Beagle. Având în vedere valoarea strategică a respectivelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
că ambasada era înconjurată de militari înarmați, că nimenea nu avea voie să iasă sau să intre, ceea ce nu numai că era în contradicție cu Convențiile internaționale de la Viena privind regimul misiunilor diplomatice, dar era în contradicție cu necesitățile umane, cotidiene ale unor oameni de a se aproviziona cu alimente, medicamente etc. Printr-un protest al șefului misiunii la Ministerul Relațiilor Externe "asediul" a fost ridicat, ambasada și diplomații ei fiind însă ținuți în continuare "sub lupă". Cum am mai spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
din care am reținut interesul față de evoluțiile din România și disponibilitatea de a sprijini eforturile poporului român pentru revenirea la normalitate. Întorși la New York aveam să întâlnim doi reprezentanți de "marcă" ai românilor, pe cunoscutul grafician Eugen Mihăiescu, colaborator al cotidianului de reputație internațională "New York Times", care, revenit în țară, a făcut carieră ca diplomat și parlamentar, și pe V. Ripoșanu, distins jurist. De acesta mă leagă o amintire specială luând un dejun împreună, avea să ne povestească faptul că în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
despre relațiile bilaterale, ne-a felicitat pentru succesele artiștilor noștri la Bienală, precizând că "O Globo" a difuzat multe cronici elogioase... Pe măsuța la care ni s-a servit delicioasa cafea braziliană, era pus discret numărul din ziua respectivă a cotidianului de mare tiraj "O Globo" și mi-a atras atenția pe prima pagină o fotografie cu un titlu mare: "Invazia minerilor în capitala României! Și noi care credeam că ultimii sălbatici trăiesc în jungla Amazoniei!" Terminată vizita, am luat de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și ziarist, traducător al multor opere fundamentale ale literaturii spaniole , fiind pentru aceasta răsplătit cu importante premii și distincții. Fusese numit ambasador de președintele Ion Iliescu, intrând în diplomație după încheierea, puțin "șifonat", a stagiului "post-revoluționar" de șef suprem la cotidianul "Adevărul". De la "Bursa de știri" din urbe și din minister aflasem unele amănunte "de interes" cu privire la plecarea sa din presă și în general "despre om", unele deloc încurajatoare. Pe mine cele auzite nu mă deranjau, prin pregătirea și experiența mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Nordic, aveau un cuvânt greu de spus în procesul de integrare a României. De reținut că statele respective se delimitaseră net de regimul dictatorial ceaușist, închizându-și înainte de '89 ambasadele de la București. În pregătirea vizitelor, am fost solicitat să acord cotidianului "Curentul" un interviu despre relațiile bilaterale și perspectivele dezvoltării acestora. Interviul, cu titlul "România trebuie să redescopere septentrionul Europei", a fost publicat pe două pagini ale ediției din 24 septembrie a cotidianului menționat și, deși am fost felicitat "în dreapta și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
În pregătirea vizitelor, am fost solicitat să acord cotidianului "Curentul" un interviu despre relațiile bilaterale și perspectivele dezvoltării acestora. Interviul, cu titlul "România trebuie să redescopere septentrionul Europei", a fost publicat pe două pagini ale ediției din 24 septembrie a cotidianului menționat și, deși am fost felicitat "în dreapta și-n stânga" pentru felul cum am "combătut", aveam să mă trezesc în ziua publicării cu o interpelare telefonică din partea noului secretar de stat Mihai-Răzvan Ungureanu. Nu tu felicitări, nu tu aprecieri pozitive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
acest cadru reușita vizitei oficiale realizate în România în 1996. În contextul afirmării interesului țării sale pentru piețe alternative, președintele uruguayan a evidențiat necesitatea intensificării schimburilor economice bilaterale". În zilele următoare conferinței de presă a MAE, aveam să întâlnesc în cotidienele din România citite pe Internet relatări de la prezentarea Scrisorilor de acreditare, despre care aveam să fiu informat și telefonic sau prin scrisori de rudele și prietenii din țară, toți adresându-mi-se cu titlul "Excelență"! Normal! La 13 octombrie 1999
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de plăți). Criza economică din țară (apreciată drept cea mai severă din ultimul secol) avea să aibă un impact direct și asupra Ministerului Relațiilor Externe, reducându-se drastic bugetul centralei și al ambasadelor, deplasările externe etc. În ianuarie 2001, principalul cotidian al țării, "El Pais", publica, sub titlul "Clasa medie-înaltă" și subtitlul "Parlamentul discută costurile serviciului exterior uruguayan", un amplu material privind cheltuielile enorme ale MRE (buget în 2000 60 milioane dolari, echivalent cu bugetul MAE, care avea de două ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
semnată de directorul Centrului, generalul Francisco J. Wins). În Montevideo, stabilisem o bună relație cu directorii și redactorii-șefi ai multor publicații și posturi de radio și televiziune, așa că eram o "prezență constantă în mass-media, acordând interviuri și publicând articole în cotidienele "El Pais", "Ultimas Noticias", "La Republica", în revistele "Diplomacia" și "Mundo Diplomatico", la posturile Tv. Canal 10 și Canal 12, la posturile de radio Sarandi, Carve, Danubio Azul, Cx6. Din deplasările în departamente mă întorceam întotdeauna cu o "colecție" bogată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]