9,707 matches
-
este considerat un ofițer nazist credincios lui Hitler, implicat în numeroase acțiuni controversate precum: Într-un interviu din 2004, veteranul rezistenței franceze Maurice Kriegel-Valrimont l-a caracterizat pe von Choltitz ca pe omul care „atâta vreme cât s-a putut, a omorât francezi, iar, când a încetat să-i mai omoare, a fost datorită faptului că nu mai era capabil să o mai facă”. Kriegel-Valrimont a afirmat că „nu numai că noi nu-i datorăm nimic, dar ca să-i acorzi vreun merit este
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
sosirea în capitală a Diviziei a 28-a de infanterie SUA. O mulțime entuziastă a întâmpinat defilarea Armatei de Eliberare ("Armée de la Libération") și a americanilor pe străzile Parisului. Din punctul de vedere francez, eliberarea Parisului prin forțe proprii de către francezi fără sprijinul important al Aliaților a împiedicat guvernarea Franței de către Guvernul Militar Aliat pentru Teritoriile Ocupate (Allied Military Government for Occupied Territories) (AMGOT), așa cum s-a întâmplat în Germania și Japonia în 1945. Administrația AMGOT în Franța fusese stabilită de
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
și la o lună după formarea „guvernului de unanimitate națională”, Uniunea Sovietică, Regatul Unit și SUA au recunoscut GPRF ca reprezentant legitim al Franței (23 octombrie 1944). În timpul discursului ținut la Paris imediat după eliberare, de Gaulle a afirmat că francezii nu trebuie să se mulțumească că, împreună cu aliații, vor fi capabili să alunge ocupantul german, ci vor trebui să-și dorească să continue lupta pe teritoriul german până la victoria finală. De Gaulle a subliniat astfel ambiția Franței de a considerată
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
Sigmaringen. Aici a fost înființat „guvernul de la Sigmaringen”, care încerca să conteste legitimitatea Guvernului provizoriu al lui de Gaulle. Tot în septembrie s-a alăturat lui Petain și Laval. În Germania se aflau în acel moment cam 2 milioane de francezi. Cei mai mulți dintre ei erau persoane trimise la muncă forțată de STO ("Service du Travail Obligatoire (Serviciul de Muncă Obligatorie)" în conformitate cu prevederile armistițiului din 1940. Petain, care a protestat fața de transferul guvernului său impus de germani, a fost înlocuit de
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
lucra în continuare în cadrul programelor sovietice, care au dus la apariția puștii de asalt AK-47. Această armă păstrează în mare măsură design-ul versiunilor germane "Stg 43, Stg 44" și "Stg 45" (aceasta din urmă copiată în 1945 și de francezi: AME1). Armele de asalt germane Stg 44-45 au fost concepute ca replică la dotarea armatei sovietice cu automatele tip "Pistolet-pulemiot Șpaghina", PPȘ-41, (cu încărcător circular), conceput de constructorul Gheorghi Șpaghin care s-a inspirat la rândul său după arma americană
AK-47 () [Corola-website/Science/311003_a_312332]
-
lung metraj: Cartierul veseliei (1964), Asediul (1970), Barieră (1972). A fost căsătorită cu Mihai Stihi, nepotul lui Mihail Sadoveanu. În urmă semnării unui contract cu casa de discuri Phonogram din Franța, se stabilește în 1975 la Paris. Se căsătorește cu francezul Maxime Dufour, patronul a două societăți de publicitate și comunicare, cu care are o fiică, Isabelle-Marie. A revenit în România în 1990. Primită cu ostilitate de compatrioți, se întoarce la Paris. Se căsătorește cu Dumitru Ciaușu, ambasadorul României la Paris
Mihaela Mihai () [Corola-website/Science/311014_a_312343]
-
dus la sfârșitul "de facto" al Imperiului Angevin, chiar dacă Henric al III-lea a menținut cererea până în 1259. După restabilirea autorității sale în Anglia, Ioan a planificat să reintre in posesia Normandiei și Anjoului. Strategia a fost de a atrage francezii de la Paris în timp ce o altă armată, sub comanda lui Otto al IV-lea, Împăratul Roman, să atace din nord. Cu toate acestea, aliații săi au fost înfrânți în "Bătălia de la Bouvines", una dintre cele mai decisive și simbolice bătălii din
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
schimb, Ludovic și-a retras sprijinul acordat rebelilor englezi, a cedat trei episcopii și orașe și a plătit o chirie anuală prin care poseda regiunea Agenais. Prin acest acord, regele Angliei trebuia să plătească un omagiu monarhului francez, rămânând fidel francezilor, însă numai pe teritoriul lor. Acesta a fost una dintre cauzele indirecte ale Războiului de O Sută de Ani. Conflictul între baroni și rege s-a intensificat, iar Henric a repudiat dispozițiile de la Oxford din 1261. Henric a obținut o
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
al III-lea din mai multe motive: în primul rând, regele Franței, Filip al VI-lea l-a protejat pe David al II-lea al Scoției în exil și a sprijinit raiduri scoțiene în nordul Angliei. În al doilea rând francezii au atacat mai multe orașe de coastă ale englezilor, lucru ce a condus la constituirea zvonurilor legate de o invazie la scară largă. În al treilea rând, posesiunile lui Eduard al III-lea din Franța au fost puse sub amenințare
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
amenințare în 1337; Filip al IV-lea a confiscat ducatul de Aquitaine și regiunea Ponthieu. Eduard emite pretenții la tronul Franței susținând că este singurul descendent masculin al regelui Filip al IV-lea, care era bunicul său pe linie maternă. Francezii au invocat Legea Salică de succesiune și au respins revendicarea regelui Angliei numindu-l moștenitor pe nepotul regelui Franței, Filip al VI-lea, care a domnit între anii 1328-1350. Eduard începe războiul împotriva Franței și își construiește alianțe. În 1338
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
teritoriilor care au format înainte de 1830 Regatul Belgiei și pe de altă partea cea a statului independent belgian existent începând cu această dată. Diverse națiuni și culturi au ocupat teritoriul de astăzi al Regatului Belgiei, de la celți și romani până la francezi și olandezi. Regiunea a fost incorporată în Imperiul Roman în timpul campaniei lui Cezar din Galia. După valurile migratoare din secolul al V-lea regiunea devine centrul Imperiului Carolingian iar după dezmembrarea acestuia, statele feudale apărute în regiune sunt unite treptat
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
a fost parte din aceasta. Astfel Revoluția a început simultan cu cea franceză, a continuat după întoarcerea temporară a principelui; a cunoscut o a doua fază odată cu intervenția trupelor revoluționare franceze în 1792 și o a treia fază odată cu revenirea francezilor în 1794. Astfel revoluția ia sfârșit în 1795 odată cu abolirea principatului și cu incorporarea teritoriului în Republica Franceză. Conform altor istorici, revoluția a avut loc în perioada absenței principelui-episcop, între plecarea acestuia în noaptea dintre 26 - 27 august 1789 pâna
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
Jemmapes. Armata franceză este primită ca eliberatoare de către populație, care a avut de suferit în urma înnăbușirilor revoluțiilor barbasone și din Liege. Un referendum este organizat, referendum ce acceptă unirea teritoriilor cu Franța. Totuși acesta este marcat de un absenteism ridicat. Francezii reorganizează teritoriile sub conducerea lui Louis-Ghislain de Bouteville du Metz care, pentru a permite refacerea finanțelor noii republici franceze, supune teritoriile la un regim fiscal dur. În martie 1793, armata franceză este învisă în bătălia de la Neerwinden: teritoriile fiind reocupate
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
Aurangzeb, invaziile perșilor (1739) conduși de Nadir Shah în India de Nord, invaziile (1748-1761) unui trib afgan condus de Ahmad Shah Durrani (1747-1773) și nu în ultimul rând victoriile englezilor în Bengal (1757) și totodată pe coasta de sud-est împotriva francezilor (1740-1763). Deja în 1810 puterea Indiei este eclipsată complet de dominația britanică materializată în Compania Indiilor de Est. Oficial însă, dinastia mogulă a dispărut abia în 1835. Ultimul împărat, Bahadur Shah al II-lea, a cărui stăpânire ajunsese să se
Imperiul Mogul () [Corola-website/Science/311031_a_312360]
-
zi. Cavalerii Templieri, conduși de Robert de Sablé au fost poziționați în față, împreună cu angevinii și bretonii, urmați de Guy de Lusignan și de cei din Poitou. Apoi veneau anglo-normanzii și flamanzii, conduși de Iacob de Avesnes. După flămânzi veneau francezii și în cele din urmă Cavalerii Ospitalieri, sub comanda lui Fra' Garnier de Nablus. Condusă de către Henric al II-lea of Champagne, o mică trupa a fost detașata pentru a cerceta dealurile, iar un grup de cavaleri, sub conducerea lui
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
în lupta strânsă și erau menținuți că întăriri pentru restul regrupat. Eliberat de presiunea de a fi continuată în mod activ, multe dintre trupele Ayyubide s-au întors să înfrunte cavaleria cruciata. James d'Avesnes, comandantul uneia dintre unitățile de francezi, a fost unul dintre cei uciși în această secvență a bătăliei. Printre liderii ayyubidizi care s-au mobilizat rapid și a revenit la lupta a fost Taqi al-Din , nepotul lui Saladin. El a condus 700 de soldați ai sultanului , gardă
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
este o plantă anuală erbacee din familia Solanaceae, familie de care aparțin și tomatele, cartoful, și mătrăguna. Planta se cultivă, din ea făcându-se produse de tutungerie. Tutunul ajunge în Europa după descoperirea Americii (1492). Francezul Jean Nicot a contribuit la introducerea tutunului în Franța ca plantă medicinală. Mai târziu s-a reușit extragerea nicotinei din frunzele de tutun. La început acest alcaloid a fost folosit ca insecticid, iar ulterior a fost trecut în categoria droguri
Nicotiana tabacum () [Corola-website/Science/311085_a_312414]
-
joasă ca nivel moral, ea fu împlinită în contra voinței poporului, care, nefiind organizat, nu avu posibilitatea să reacționeze" El se ocupă apoi de scrierile gânditorilor politici europeni din perioada Revoluției franceze, care susțineau conceptul de monarhie în special cele ale francezului Antoine de Rivarol (cum sunt articole publicate în timpul revoluției în "Journal politique et national"), precum și în lucrările englezului Edmund Burke (în special "Reflections on the Revolution in France" publicată în noiembrie 1790) și ale germanului Friedrich von Gentz (în principal
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
erau la modă în anii 1930, a căror cunoaștere era un "sine qua non" al unor tineri intelectuali, schimbând idei asupra lor și cu fetele cu care au legături. Deși acțiunea nu se petrece în Franța și nu apare niciun francez printre protagoniști, cel mai des menționați sunt scritorii francezi: Henry de Montherlant, Marcel Proust, André Gide și alții. Mihail Fărcășanu pare să-l fi admirat mult pe Montherlant, pe care îl citează și în alte lucrări ale sale. În momentul
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
era un "sine qua non" al unor tineri intelectuali, schimbând idei asupra lor și cu fetele cu care au legături. Deși acțiunea nu se petrece în Franța și nu apare niciun francez printre protagoniști, cel mai des menționați sunt scritorii francezi: Henry de Montherlant, Marcel Proust, André Gide și alții. Mihail Fărcășanu pare să-l fi admirat mult pe Montherlant, pe care îl citează și în alte lucrări ale sale. În momentul în care Soledad este bolnavă îl roagă pe John
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
ca sursă pe Imanuel Ghirvas. Episodul salvării lui Terente de la închisoare de către Didina a „consacrat” cuplul în folclorul muzical urban. Există mai multe cuplete (cu tente absurde, pornografice, etc.) potrivite pe muzica cântecului "" (fr. „O caut pe Titina”), scris de francezul Léo Daniderff (1878-1943) în 1917 și ajuns celebru în interpretarea lui Charles Chaplin în filmul "Timpuri noi" (1936). Iată o variantă a versurilor: Formația românească de muzică rock Timpuri Noi amintește numele banditului în versurile piesei "„Veta (În pădure la
Terente () [Corola-website/Science/311263_a_312592]
-
Indo-Pakistanez și Arabo-Israelian sunt rezultatele directe ale acestei politici. Britanicii interziseseră evreilor din Palestina importul și posesia de arme. Părăsind Palestina, ei și-au lăsat armamentul greu, blindatele și artileria în Egipt, Irak și Transiordania care a devenit ulterior Iordania. Francezii au părăsit în Liban și Siria armamentul greu. Nu exista suficient personal cu pregătire și experiență militară, chiar dacă a existat câte o brigadă evreiască în cadrul trupelor britanice în ambele războaie mondiale. În afară de britanicii care controlau zona, evreii se mai luptau
David Marcus () [Corola-website/Science/311781_a_313110]
-
în cei 40 de ani precedenți, ceea ce este în avantajul unei alte puteri continentale Spania. Când soacra sa Maria de Guise se confruntă cu o revoltă a nobililor scoțieni, Francisc îi trimite ajutoare militare, dar inutil. Înainte de moartea lui Francisc francezii au părăsit Corsica, Scoția, Brazilia, Toscana, Savoia și o parte din Piemont. Politica externă dusă de Francisc, este dominată de tratatul de la Cateau-Cambrésis care a însemnat sfârșitul unui război de 40 de ani, aproape neîntrerupt între Franța și Imperiul Habsburgic
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
pe blazonul lor și armele Angliei, Maria Stuart revendicând astfel succesiunea la tronul Angliei. În ianuarie 1560 flota engleză blochează portul Leith pe care trupele franceze îl transformaseră în bază militară și îl asediază. Deși englezii nu erau foarte numeroși, francezii se găsesc în dificultate. Din cauza turbolențelor din țară, Francisc nu reușește să trimită ajutoare. Când episcopul de Valencia, Jean de Montluc și Charles de La Rochefoucauld sunt trimiși de rege în Scoția să negocieze cu rebelii, sunt tratați aproape ca niște
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
23 februarie 1878, Kiev - d. 15 mai 1935, Leningrad) a fost un pictor și desenator rus și sovietic de origine poloneză, reprezentant al avangardei artistice ruse, teoretician și propagator al suprematismului. Influențat în perioada de debut de neoimpresioniștii și fauviștii francezi, a evoluat apoi în direcția cubo-futuristă, și-a creat propriul stil denumit de el suprematism, pentru ca, în ultima perioadă a vieții, să revină la pictura figurativă. Născut la Kiev, capitala Ucrainei, provincie a imperiului rus, a fost fiul lui Severin
Kazimir Malevici () [Corola-website/Science/311794_a_313123]