9,802 matches
-
și filosofia. Astfel domeniul culturii, atât de larg în conceptul de civilizație franceză sau în definiția lui Herder, se separă de activitățile materiale, sociale, practice și utilitare, care rămân civilizației, și se restrânge la activitățile superioare ale spiritului, de ordin ideal și gratuit, adică la ceea ce trebuie să înțelegem prin termenul de cultură. Izolând noțiunea culturii de zona practică a civilizației în regiunea superioară a gratuităților spirituale, ea continuă totuși să rămână un complex pe care e necesar să-l descompunem
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
profetică, nu de a mântui lumea ci de a-i sugera prin puterea de seducție a operei lui ordinea eternă unde religia indică plinătatea scurtei noastre vieți pământești. Asimilarea culturală e o ridicare în spirit până la marginea lumii, în largul ideal de unde se poate vedea în jos mai limpede sensul lucrurilor din lume, fiindcă sunt privite din vecinătatea cerului. Deplin în sine, procesul creației culturale se multiplică la infinit prin reproducerea subiectivă, care e asimilarea, prin modelarea lăuntrică a mulțimii sub
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ce se petrece cu religia în cazul absorbirii ei în cultura divinizată. Cultura e prin însăși natura ei determinată de condițiile existenței terestre. Cu toate că are la bază impulsul spontan specific omenesc, de a depăși natura terestră, creând imaginea unei vieți ideale, totuși atunci când trece la realizarea idealurilor ce o însuflețesc, e nevoită să îmbrace formele materialității. Zborul ei spre înălțime e permanent condiționat de legile spațiului și timpului. Închipuițivă un vultur legat de picior cu o sfoară. Tendința lui e să
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fragment din frumosul sensibil, adică din frumosul ce se poate experimenta prin simțuri. Ca să înțelegem mai limpede cât de arbitrară e această limitare, să ridicăm următoarea întrebare: există oare numai o frumusețe sensibilă sau există și o frumusețe de ordin ideal, de ordin inteligibil? Pentru a da răspunsul cuvenit, să ne referim la exemplul clasic al arhitectului. Casa, pe care o clădește el, există mai întâi ca realitate materială în spațiu sau ca formă ideală în fantezia lui? Incontestabil, există mai
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
există și o frumusețe de ordin ideal, de ordin inteligibil? Pentru a da răspunsul cuvenit, să ne referim la exemplul clasic al arhitectului. Casa, pe care o clădește el, există mai întâi ca realitate materială în spațiu sau ca formă ideală în fantezia lui? Incontestabil, există mai întâi această formă ideală, această viziune în fantezia creatoare a arhitectului și numai după ce el a coborât-o pe hârtie, ca plan arhitectonic, se poate proceda la construirea casei. Odată desăvârșită în forme materiale
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Pentru a da răspunsul cuvenit, să ne referim la exemplul clasic al arhitectului. Casa, pe care o clădește el, există mai întâi ca realitate materială în spațiu sau ca formă ideală în fantezia lui? Incontestabil, există mai întâi această formă ideală, această viziune în fantezia creatoare a arhitectului și numai după ce el a coborât-o pe hârtie, ca plan arhitectonic, se poate proceda la construirea casei. Odată desăvârșită în forme materiale, această casă ni se impune vederii cu frumusețea ei sensibilă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
plan arhitectonic, se poate proceda la construirea casei. Odată desăvârșită în forme materiale, această casă ni se impune vederii cu frumusețea ei sensibilă. Dar nu e mai puțin adevărat că, înainte de exteriorizarea ei în spațiu, arhitectul o vedea în formă ideală, conturată de fantezia lui creatoare. Și o vedea, poate, într-un chip mai frumos decât cel care s-a zidit în spațiu. în acest exemplu, avem o frumusețe sensibilă cu care ochiul nostru ia contact în spațiu și o frumusețe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
conturată de fantezia lui creatoare. Și o vedea, poate, într-un chip mai frumos decât cel care s-a zidit în spațiu. în acest exemplu, avem o frumusețe sensibilă cu care ochiul nostru ia contact în spațiu și o frumusețe ideală, pe care arhitectul a cunoscut-o numai cu gândul. Să luăm un alt exemplu, mai neobișnuit. Compozitorul de geniu, care a fost Beethoven, asurzise de la o vreme. Și totuși, în pofida acestui defect, el își auzea divinele simfonii. Și fără îndoială
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în pofida acestui defect, el își auzea divinele simfonii. Și fără îndoială că le auzea în pura lor idealitate mult mai frumoase decât le-ar fi ascultat executate de orchestră. Auzul lui, mort pentru lumea din afară, se desfăta în armoniile ideale ale sunetelor nesunate, ce-i umpleau spiritul, fără putință de a le percepe din afară. El contempla frumusețea muzicală în ordinea inteligibilă și pentru urechea lui interioară, sunetele trebuie să fi fost ceea ce sunt numerele abstracte pentru inteligența matematicienilor filosofi
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înțelept și din frumusețea lucrurilor văzute, cunoaștem Sublimul mai presus de orice frumusețe”(Hexaimeron,Omilia, I,11 ). Am putea să rezumăm această idee cu următoarele cuvinte ale lui Pavel Florenski: „Din punct de vedere al ipostazei Tatălui, Sophia e substanța ideală, fundamentul creaturii, puterea sau forța ființei sale; din punct de vedere al ipostazei Logosului, Sophia e rațiunea creaturii, sensul și adevărul ei; în sfârșit, din punct de vedere al ipostazei Duhului, noi înțelegem prin Sophia spiritualitatea creaturii, sfințenia ei, puritatea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
obârșia și fericirea ei. Dumnezeu asemănându-se singur cu un artist, am putea spune că raportul față de capodopera sa care e lumea e acela al geniului față de opera pe care o zămislește. Precum arhitectul poartă mai întâi în gând forma ideală a casei ce se va construi ulterior în spațiu, Creatorul lumii poartă din eternitate în sine ideile tuturor lucrurilor care au fost, care sunt și care vor fi. Formele frumoase, ce apar în timp și în spațiu, alcătuind în armonia
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în sfârșiturile lor. Dumnezeu nu are nevoie să iasă din sine pentru a cunoaște fiecare lucru în parte. Cunoscându-se pe sine printr-o știință absolută, el cunoaște deodată toate lucrurile în prezentul veșniciei sale. Fiindcă lucrurile existând în mod ideal în cauza lor și Dumnezeu fiind cauza lor primă și cauza lor finală, le vede pe toate în sine și, prin sine, în afară de sine. Precum într-un cerc, razele pornesc din centrul lui și se diferențiază, împrăștiindu-se către periferie
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
vede pe toate în sine și, prin sine, în afară de sine. Precum într-un cerc, razele pornesc din centrul lui și se diferențiază, împrăștiindu-se către periferie, dar, în direcție întoarsă, se readună și se contopesc într-unui și același punct ideal al centrului de unde au pornit, tot astfel lucrurile izvorăsc din centrul divin, se multiplică și se întocmesc în timp și în spațiu după ordinea universală a înțelepciunii, pentru a se reîntoarce unificate în chip ideal în obârșia lor transcendenta. Multiplicitatea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
într-unui și același punct ideal al centrului de unde au pornit, tot astfel lucrurile izvorăsc din centrul divin, se multiplică și se întocmesc în timp și în spațiu după ordinea universală a înțelepciunii, pentru a se reîntoarce unificate în chip ideal în obârșia lor transcendenta. Multiplicitatea lor nu contrazice simplitatea principiului dumnezeiesc, fiindcă multiplicitatea e o desfășurare în timp și în spațiu, pe când principiul divin e dincolo de timp și spațiu, în ordinea transcendenta. Din unitatea lui cea mai presus de lume
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
termenii cei mai proprii, există o estetică a sfinților, o filocalie, adică o iubire de frumusețea suprafirească, sub numele căreia ortodoxia cunoaște arta practică a contemplației transcendente. Ea îl determină pe Sergiu Bulgakov să scrie: „Ortodoxia are viziunea frumuseții spirituale ideale, de care sufletul caută să se apropie. E împărăția cerească a ideilor, pe care Platon încă o contemplase; sunt imaginile lumii îngerești, cerul spiritual, ce se oglindește în apele pământești. E un ideal religios, mai mult estetic decât etic, ideal
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
crede că faptul estetic e ceva periferic ce rămâne pe retina ochiului sau în timpan. Văzul și auzul sunt numai organe de transmitere. Ceea ce puterea frumuseții pune în mișcare e spiritul nostru înaripat în chip brusc și inundat de lumina ideală a formei obiectului, care constituie însăși esența frumuseții lui. Sunt frumuseți cu care intrând în atingere, îți dau lacrimile. Lacrimi însă îți provoacă și fumul în ochi. Dar pe când lacrimile din fum sunt efectul unei iritații neplăcute a ochiului, lacrimile
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pletoasă; dar ca îmi apare deodată dedublată. Întâi în aspectul ce real și apoi în imaginea ei oglindită, ce parcă se prelungește în adâncul cerului răsturnat în fundul apei. Aspectul real al lucrurilor îmi apare în contemplația sensibilă, iar prelungirea lor ideală, răsfrântă în cerul spiritual, îmi apare în contemplația imaginativă. Procesul acesta, încă o dată e de ordin afectiv. El reeditează prin participare vie și sufletească ceea ce știm în mod conceptual și anume: că lucrurile există real în timp și în spațiu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
stăpânire definitivă pe bucata de materie, o pătrunde cu nu știu ce lumină și o ridică la demnitatea de simbol văzut al unei misterioase prezențe nevăzute. Opera de artă e o bucată de materie șlefuită, în care explodează permanent strălucirea unei frumuseți ideale. E din lumea noastră și totuși din altă lume. E din cutare loc și totuși pentru oriunde. E din cutare timp și totuși pentru oricând. E de cutare artist și totuși pentru oricine. Precum e un salt peste natură, e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ci numai o imagine a perfecțiunii; ca nu e nemurirea însăși, ci numai o imagine a nemuririi. Am putea spune, poate cu mai multă dreptate că, precum arta e natură transfigurată, ea e imperfecțiune transfigurată, e moarte transfigurată. O replică ideală a realității terestre. Ea e deopotrivă reală și nereală. Realitatea artei stă în frumusețea ei incontestabilă, care ne trage cu sine în regiuni superioare. Nerealitatea artei stă în faptul că nemaifiind loc sau timp, ea nu izbutește totuși să fie
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ne convinge că suntem nemuritori, dar ne sugerează nemurirea; arta nu ne determină să fim fericiți, dar ne sugerează fericirea. Ea e imaginea sensibilă a posibilităților de dincolo de lume. Toată măreția și toată neputința ei stau în sugestia acestei posibilități ideale. Din această pricină, arta nu poate înlocui religia, cum au crezut unii că ar putea-o face. Credința religioasă e certitudinea ordinii veșnice și a nemuririi personale. Arta e numai sugestia posibilităților. De aceea, marile avânturi, prin care ea ne
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
provoacă plăcere, ci o stare de euforie a spiritului, al cărei nume propriu e bucuria. Arta, prin perfecțiunea sensibilă, ne împărtășește bucuria infinitului. E un sentiment de uitare a lumii materiale și de evadare imediată în vagul superior al posibilităților ideale. într-un elan euforic, Alexandru Macedonski a exprimat admirabil acest sentiment paradoxal al bucuriei estetice: Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer. E și măreția, dar e totdeodată și neputința artei redată în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fantezie cu toată uimitoarea ei noutate, constituie intuiția genială a operei de artă. Nu e greu însă să înțelegem marea diferență dintre acest fel de intuiție și dintre intuiția sensibilă a amatorului. În artist, opera e o anticipație de formă ideală, pe care el o vede sau o intuiește cu ochiul minții, fără ca organele fizice ale simțurilor să intervină în vreun fel. Cu alte cuvinte, contemplația creatorului e de alt ordin decât contemplația amatorului. Intuiția sau contemplația amatorului e de ordin
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
creării lumii. De fapt, dintre toate lucrurile de pe pământ nimic nu pare mai apropiat de această idee. În procesul zidirii lumii, distingem tot două momente deosebite, după modul nostru de înțelegere. Unul e ideea cosmosului existând din eternitate ca arhetip ideal în înțelepciunea divină, iar al doilea e concretizarea ei prin creația lumii în afara esenței divine, în timp și spațiu. Sfântul Grigore de Nazianz, răspunzând curiozității noastre naiv omenești de a ști ce făcea Dumnezeu înainte de crearea lumii, scrie că Dumnezeu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
naiv omenești de a ști ce făcea Dumnezeu înainte de crearea lumii, scrie că Dumnezeu contempla în propria-i înțelepciune paradigmele sau ideile lucrurilor, pe care avea să le zidească. Artistul, precum am văzut, își contemplă de asemenea opera în forma ideală din propria-i fantezie, înainte de a o concretiza obiectiv în materie. Dumnezeu însă a luat numai din sine ideea lumii, iar materia ei a creat-o din nimic. Artistul nu e Dumnezeu. Forma vizionară, care e arhetipul ideal al operei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în forma ideală din propria-i fantezie, înainte de a o concretiza obiectiv în materie. Dumnezeu însă a luat numai din sine ideea lumii, iar materia ei a creat-o din nimic. Artistul nu e Dumnezeu. Forma vizionară, care e arhetipul ideal al operei lui, e combinată din elemente date de experiența vieții naturale, iar materia în care o modelează e luată de asemenea din natură. Numai sensul ce fulgeră din operă are direcția unei alte ordini de existență decât cea vremelnică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]