8,656 matches
-
și Grecia a fost unul cu caracter defensiv, pentru salvarea teritoriului național din Anatolia. Mai mult, războiul a fost rezultatul politicii imperialiste aliate într-un stat ale cărei resurse militare au fost subestimate. În concluzie, războiul a fost provocat de invazia nedorită a armatei elene de ocupație. Unul dintre motivele invocate de guvernul elen pentru lansarea expediției din Asia Mică era acelă că exista o importantă comunitate ortodoxă vorbitoare de limbă greacă care locuia în Anatolia și care avea nevoie de
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
mai aflau la putere în timpul negocierilor făceau aceste justificări foarte puțin credibile. Cei mai mulți lideri ai Junilor Turci fugiseră din țară la sfârșitul războiului, iar conducerea otomană de la Constantinopole și capitala înseși se afla deja sub controlul britanic. Contrar scopurilor inițiale, invazia grecilor ar putea fi considerată responsabilă pentru declanșarea atrocităților pe care se presupunea că trebuia să le prevină. Arnold J. Toynbee aducea acuzații grave la adresa politicii britanice și elene, dar și la deciziile Conferinței de Pace de la Paris, care ar
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
pe portdrapelul trupelor elene intrate în oraș. Soldații eleni au răspuns deschizând focul asupra clădirilor armatei turce și a principalelor clădiri guvernamentale. 300 - 400 de turci și aproximativ 100 de greci au fost uciși în confruntările din prima zi a invaziei. Armata elenă a lansat în vara anului 1920 o serie de ofensive încununate cu succes pe direcțiile văii râului Büyük Menderes (Meander), Karșıyaka (Peramos) și Alașehir (Philadelphia). Obiectivele acesto operațiuni, care au fost întâmpinate cu o rezistență crescândă a turcilor
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
și Jean Cocteau, ultimul inspirându-se, aici, pentru românul „"Leș Enfants Terribles"” scris în anul 1929. În 1924 se întoarce în orașul natal împreună cu fratele său Pierre. Își satisface serviciul militar în Maroc în perioada 1930 - 1932. În 1940, datorită invaziei trupelor germane, pleacă împreună cu soția în Savoia, în localitatea Champrovent de lângă Aix-les-Bains.
Balthus () [Corola-website/Science/320770_a_322099]
-
cu amintirea clară a morții precedente. Aici încearcă să ghicească în care dintre cei doi comandanți ai bazei galactice locale se poate încrede: Crang sau Prescott. Mașina îl contactează și ea, dezvăluindu-i că este un pion important în împiedicarea invaziei planetei Venus de către forțele care subminează rolul Mașinii cu ajutorul unui Imperiu galactic îndepărtat. În timp ce Gosseyn încearcă să își afle identitatea, evenimentele se precipită. Pe planeta Venus se comite un adevărat genocid, dar lucrurile iau o turnură neașteptată, când localnicii organizează
Lumea non-A () [Corola-website/Science/321516_a_322845]
-
dac și să cucerească în cele din urmă capitala lui, Sarmizegetuza. Asediul Sarmizegetuzei a avut loc în vara anului 106. Se estimează că cel mai probabil dacii au avut mai puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă împotriva invaziei. Forțele romane s-au apropiat de Sarmizegetuza împărțite în trei coloane principale. Prima coloană a traversat podul dunărean construit de Apollodor din Damasc, iar apoi a urmat văile râurilor Cerna și Timiș până la Tibiscum. Apoi s-au întors pe valea
Bătălia de la Sarmisegetusa () [Corola-website/Science/321618_a_322947]
-
o bătălie, dar nu știi să o și folosești”. Tot Livius spunea că întârzierea lui Hannibal a salvat Roma. A rămas timp de 10 ani în Italia, însă în 203 î.H. a fost chemat să apere Cartagina de o invazie romană. În anul 202 î.H. a avut loc bătălia de la Zama în care Scipio Africanul a reușit să-l învingă pe Hannibal, chiar la el acasă. Titus Livius scria că ,Scipio l-a întrebat (pe Hannibal) pe ce poziție
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
suprafața solului se văd clar urme de locuințe vechi. Cealaltă așezare era situată la marginea orașului, în vecinătatea șoselei Bălți - Chișinău. O nouă așezare umană este întemeiată prin anul 400 î. Hr., fiind părăsită în jurul anului 200 î. Hr, probabil din cauza invaziei triburilor germanice ale bastranilor. Pe vatra așezării date au fost descoperite obiecte casnice, mai ales vase de lut, tipice pentru epoca timpuri a fierului. În perioada romană pe aceste meleaguri erau 5 sate, care au existat până la invazia hunilor din
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
probabil din cauza invaziei triburilor germanice ale bastranilor. Pe vatra așezării date au fost descoperite obiecte casnice, mai ales vase de lut, tipice pentru epoca timpuri a fierului. În perioada romană pe aceste meleaguri erau 5 sate, care au existat până la invazia hunilor din anul 376 e.n., când au fost devastate și arse. Pe vetrele acestor sate au fost descoperite obiecte casnice, mai ales vase din lut din epoca romană. Pe teritoriului orașului au fost găsite și 16 monede din argint, bătute
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
înaltă. Primul val al migrațiunilor cuprinde secolele VI - VII. Stepa bălțeană a fost afectată numai de avari în jurul anului 408 e.n. În cel de-al doilea val participă maghiarii (sec. IX), iar către sec. al XIII - tătarii. Cât privește marea invazie tătaro-mongolă, apoi ea afectează prioritar Bucovina și se infiltrează în direcția Panoniei, Severinului și Câmpiei Române. Situația se modifică după întemeierea Hanatului din Crimeea. Din acest moment teirotriul bălțean este afectat de tătarii nogai în calitate de aliați ai otomanilor. Sunt fără
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
Transilvania au dus la crearea grupei culturale a Hallstattului târziu. Momentul pătrunderii primelor grupuri celtice se situează în jurul anului 335 î.H. Colonizarea masivă a Câmpiei Tisei și Podișului Translivaniei s-a produs încă din secolul III î.H. odată cu invaziile celtice din Balcani. După moartea lui Lysimach din 281 î.H. trei armate celtice s-au pus în mișcare. După respingerea invaziei, unii celți s-au stabilit în Asia Mică, iar alții la confluența Savei cu Dunărea. Agitația provocată de
Celții în Transilvania () [Corola-website/Science/321652_a_322981]
-
Colonizarea masivă a Câmpiei Tisei și Podișului Translivaniei s-a produs încă din secolul III î.H. odată cu invaziile celtice din Balcani. După moartea lui Lysimach din 281 î.H. trei armate celtice s-au pus în mișcare. După respingerea invaziei, unii celți s-au stabilit în Asia Mică, iar alții la confluența Savei cu Dunărea. Agitația provocată de aceste mișcări de populație au determinat răspândirea celților pe o zonă mai vastă. Descoperirile de la Pișcolt au scos la iveală faptul că
Celții în Transilvania () [Corola-website/Science/321652_a_322981]
-
unde numărul maxim de morminte ajungea la 50-70. Căpeteniile, războinicii și femeile erau înhumate în morminte plane. Celții, însă, nu au afectat politic și social doar zona Translivaniei, ci au fost întâlniți și în Italia, Grecia și Asia Mică. Prima invazie celtică s-a produs în Italia în jurul anului 400 î.H. Prima invazie din Italia a fost aceea a conducătorului celt Brennus în 387 î.H. Mai târziu un alt conducător, prin 280 î.H., care avea tot numele de
Celții în Transilvania () [Corola-website/Science/321652_a_322981]
-
înhumate în morminte plane. Celții, însă, nu au afectat politic și social doar zona Translivaniei, ci au fost întâlniți și în Italia, Grecia și Asia Mică. Prima invazie celtică s-a produs în Italia în jurul anului 400 î.H. Prima invazie din Italia a fost aceea a conducătorului celt Brennus în 387 î.H. Mai târziu un alt conducător, prin 280 î.H., care avea tot numele de Brennus, a invadat și el Italia.
Celții în Transilvania () [Corola-website/Science/321652_a_322981]
-
Ticonderoga la 10 mai. Arnold a continuat cu un raid asupra Fortului Saint-Jean nu departe de Montreal, alarmând administrația britanică de acolo. Aceste acțiuni i-au determinat pe liderii britanici și pe cei rebeli să ia în calcul posibilitatea unei invazii a provinciei Quebec de către forțele rebele ale celui de al Doilea Congres Continental, iar guvernatorul Quebecului, generalul Guy Carleton, a început să mobilizeze forțele defensive ale provinciei. După ce a respins la început ideea unui atac asupra Quebecului, Congresul l-a
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
după ce a aflat de raidul lui Arnold de la St. Jean. Deși și-a concentrat mare parte din modesta sa forță la Fort St. Jean, Carleton a lăsat garnizoane ale trupelor regulate britanice la Montreal și Quebec. Carleton a urmărit înaintarea invaziei americane, primind ocazional comunicații interceptate dintre Montgomery și Arnold. Guvernatorul locotenent Hector Cramahé, însărcinat cu apărarea Quebecului în timp ce Carleton se afla la Montreal, a organizat în septembrie o miliție de câteva sute de voluntari. El era pesimist și credea că
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
Thomas, situația din tabără l-a făcut să tragă concluzia că asediul nu poate fi menținut și a început să pregătească o retragere. Sosirea la 6 mai a unei mici flote britanice cu 200 de soldați (avangarda unei forțe de invazie mult mai mari), a accelerat pregătirile de plecare ale americanilor. Retragerea s-a transformat aproapte într-o goană când Carleton a ieșit din oraș cu aceste forțe proaspete, împreună cu mare parte din garnizoana deja existentă, să-i atace pe americanii
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
care dorește să obțină favoruri de la regele Robert încearcă fără succes să-i otrăvească pe Daenerys și pe copilul ei nenăscut. Înfuriat, Drogo își dă acordul să invadeze Westeros pentru a se răzbuna. În timp ce pradă satele pentru a pune bazele invaziei, Drogo este rănit. Rana se infectează, așa încât Daenerys cere unei maegi captive să folosească magia sângelui pentru a-l salva. Trădătoarea maegi sacrifică pruncul nenăscut al lui Daenerys pentru a da forță vrăjii, menținându-l pe Drogo în viață, dar
Urzeala tronurilor () [Corola-website/Science/321667_a_322996]
-
a pus pe Inoue în fruntea părții navale a operațiunii. O forță mare, constând din două portavioane grele, un portavion ușor, un portavion cu hidroavioane, nouă crucișătoare și 13 distrugătoare, împărțită în mai multe grupuri, urma să păzească convoiul de invazie a orașului Port Moresby și să atace orice vase aliate ce s-ar fi apropiat cu scopul de a opri invazia. Forța de invazie din Tulagi, formată din distrugătoarele și , vasele de transport și minare și , vasele de deminare "Wa
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
un portavion cu hidroavioane, nouă crucișătoare și 13 distrugătoare, împărțită în mai multe grupuri, urma să păzească convoiul de invazie a orașului Port Moresby și să atace orice vase aliate ce s-ar fi apropiat cu scopul de a opri invazia. Forța de invazie din Tulagi, formată din distrugătoarele și , vasele de transport și minare și , vasele de deminare "Wa #1", "Wa #2" și transportoarele "Hagoromo Maru", "Noshiro Maru #2", "Tama Maru" și "Azumasan Maru", vasele antisubmarin "Toshi Maru #3" și
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
hidroavioane, nouă crucișătoare și 13 distrugătoare, împărțită în mai multe grupuri, urma să păzească convoiul de invazie a orașului Port Moresby și să atace orice vase aliate ce s-ar fi apropiat cu scopul de a opri invazia. Forța de invazie din Tulagi, formată din distrugătoarele și , vasele de transport și minare și , vasele de deminare "Wa #1", "Wa #2" și transportoarele "Hagoromo Maru", "Noshiro Maru #2", "Tama Maru" și "Azumasan Maru", vasele antisubmarin "Toshi Maru #3" și "Tama Maru #8
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
și "Azumasan Maru", vasele antisubmarin "Toshi Maru #3" și "Tama Maru #8" comandate de contraamiralul Kiyohide Shima (vasul-amiral fiind "Okinoshima"), au plecat de la Rabaul la 30 aprilie și s-a îndreptat către Insulele Solomon. Contraamiralul Aritomo Gotō furniza acoperirea aeriană pentru invazia insulei Tulagi cu Grupul de Acoperire de pe portavionul ușor (), patru crucișătoare și un distrugător aflate la vest de centrul arhipelagului Solomon. O forță de acoperire separată (denumită uneori Grupul de Suport Tulagi), comandată de contraamiralul Kuninori Marumo formată din două
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
centrul arhipelagului Solomon. O forță de acoperire separată (denumită uneori Grupul de Suport Tulagi), comandată de contraamiralul Kuninori Marumo formată din două crucișătoare ușoare, vasul de hidroavioane , și trei canoniere s-a alăturat și ea Grupului de Acoperire ce susținea invazia insulei Tulagi. Odată ce Tulagi a fost asigurată la 3 sau 4 mai, Grupul de Acoperire și Forța de Acoperire au fost repoziționate pentru a susține operațiunile de la Port Moresby. La acea vreme, Tulagi era capitala protectoratului britanic al Insulelor Solomon
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
și escortei sale la 4 mai într-o poziție predeterminată din Marea Coralilor. La 2 mai, paznicul de coastă Jack Read de la Bougainville a raportat că o mare forță de vase japoneze, presupusă a fi o parte a forței de invazie a insulei Tulagi, plecase din zona Buka. În aceeași zi, paznicul de coastă D. G. Kennedy de pe insula New Georgia a văzut și a raportat numeroase vase japoneze îndreptate înspre sudul arhipelagului Solomon. La scurt timp după aceea, Goode și
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
Port Moresby. Odată ce soldații japonezi au ajuns pe țărm, șase hidroavioane au aterizat în portul Tulagi în scopul înființării unei baze de hidroavioane acolo. La ora 17:00 în ziua de 3 mai, Fletcher a fost anunțat că forța de invazie japoneză din Tulagi fusese văzută cu o zi înainte apropiindu-se de Solomonul sudic. Neputând lua legătura cu flota condusă de "Lexington" din cauza necesității de a nu comunica prin radio, flota de pe "Yorktown" a pornit independent către Guadalcanal pentru a
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]