8,306 matches
-
moderne), numai ideea unui asemenea act ni s-ar fi părut comică și la fel de imposibilă ca și cum te-ai culca cu o femeie fără membre. Idealul nostru era Regina Guinevere, Isolda, une belle dame nu prea nemiloasă, nevasta unui alt bărbat, mândră și docilă, modernă și iute, cu glezne suple și mâini subțiri. Fetițele cu șosete și balerini curați, cu care noi și alți băietani ne Întâlneam la lecțiile de dans sau la petrecerile de Crăciun, aveau tot farmecul, toate bomboanele și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Louisei mele - și mi-am dat seama imediat că totul se terminase, că o pierdusem, că n-o voi ierta niciodată pentru că zâmbea atât de nerușinat, cânta atât de tare și se travestea atât de ridicol, neavând nimic din farmecul „mândrelor creole“ nici din cel al „dubioaselor señoritas“. Desigur că n-am putut Înceta definitiv să mă gândesc la ea, dar șocul acela părea să fi declanșat În mine un proces de inducție, căci am observat curând că orice evocare a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
față de propriul popor, de negare a valorilor lui trecute și actuale (câte mai supraviețuiesc). Romanul "Patimile după Ștefan" se vrea o mărturie, un răscolitor poem de înălțare, de demnitate națională a istoriei noastre, a ființei noastre, pentru care putem fi mândri, recunoscători lui Ștefan cel Mare, care, cu toate "păcatele lui", și astăzi, după o jumătate de mileniu, în conștiința acestui popor, este considerat "cel mai Mare Român al tuturor timpurilor". Pentru toate câte le-am scris: bune și rele; adevărate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țara Moldovei!" În carne și oase!...Mai ales oase!... "Magnific"! rostește și desface larg brațele, febril, agitat, ironic. În toată splendoarea strălucirii mele!... Oare, nu mă cântă prostimea: "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare, Seamăn pe lume nu are, Decât numai mândru' soare"?! Mă iartă, se căinează vinovat Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător:... E apusul! Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
păsa nici de viață, nici de moarte! În clipa aceea am știut că nu putem fi înfrânți: izbânda a noastră era! Cum o înturnat soarta bătăliei Domnul Ștefan... De nu era Domnul Ștefan, nu știu zău, mușcam noi pământul! Și mândrii ieniceri ai Împărăției, nămoliți până-n albul ochilor, orbecăiau prin neguri ca bezmeticii, mocirliți în sânge, blestemând, horcăind. "Allah! Allah!" mai apucau să bolborosească cu ultima lor suflare scuipând noroi și sânge! Au mușcat țărâna Moldovei să-i țină minte gustul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oi fi vreun arhanghel focos pogorât din Ceruri, continuă el cu voce aspră. Să dăm laudă Domnului: "Acolo, Sus, cineva ne iubește." Dar mai cu seamă moldovenilor! Moldovei! Vouă! Voi ați dus greul! Voi ați fost spada și scutul! Sunt mândru de voi! De moldovenii mei! Și norocul a fost cu noi... Ștefan tace câteva clipe, se reculege, apoi reia: ...Și... și mai e cineva căruia trebuie să-i aducem prinosul nostru de recunoștință, măcar că e mereu uitat: "Calul"! V-ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vină! El o face... și tot eu sunt de vină! Țamblac caută s-o dreagă mai diplomatic: Nu... nu că tu ești de vină. M-am exprimat eu greșit. Dar, cum să spun, Maria, iartă-mă! Dar... firea ta... prea mândră... prea rece... Mai lasă fala aceea porfiroghenetă. Uită leagănul de purpură în care te-ai născut. Și apoi, toată ziulica cu nasul în cărți, în genunchi pe la icoane; te-ai gălbejit, te-ai sfrijit de tot. Ce atâta pocăință, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scutură Țamblac. Numai tu! Ioane... În toți anii aiștea... de ce nu mi-ai vorbit? Ce știam eu despre Maria?... De știam... aș fi înțeles-o altfel... Negrăit de rău îmi pare... Mi-a interzis categoric, se dezvinovățește el. E prea mândră... Nu care cumva să-ți scape că ți-am povestit! Are nevoie de tine, Ștefane!... Are nevoie de înțelegerea ta, de... de dragostea ta! Nu știi... nu știi cât te iubește... O... o să am grijă, promite el, cu ochii ațintiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un jilț. Și Alexandru?! întreabă Țamblac speriat. Bârsan, pe ocolite, povestește: Galioanele turcești au venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ponosite, prăfuite... Cine eram noi? Niște valahi împuțiți, niște varvari de la Gurile Dunării; pe când ei, numai catifele, numai aur... numai... Mă cinsteau cu buzele, că inima lor... Cunosc! Nu o dată, în surghiunul meu, am cunoscut disprețul și m-am simțit mândru în țoalele mele ponosite. Fiecare arată ce are mai de preț, pe el... au în el... Și aurul?! Țamblac trage mult aer în piept, se sprijină de cămin: Prin mine, a vorbit gura Măriei tale... "Aurul?! Ducații?! Ajutorul făgăduit?!" "Noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu sabia și-a săpat-o... Zilele-i sunt numărate. Noi n-avem a face decât un brânci să-i dăm. Parcă-i și aud clopotul de îngropăciune... "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare! Seamăn pe lume nu are! Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul. Ești mare! rostește Negrilă cu admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apărare. Le tăiem ramazamu'! Post și rugăciune! Allaallah-la-la! Îi belim! Mama mă-sii! Îi spargem! Ești mare, Doamne! N-am născocit-o eu, e "obiceiul pământului", se dezvinovățește Ștefan. E tactica de supraviețuire a unui popor mic, fără putere, dar mândru. Nevoia ne-a învățat, ea ne-a făcut isteți. Am învățat atât de bine să ne apărăm, că am prefăcut apărarea în atac. "Cea mai bună apărare este tot atacul"... Iată "miracolul" de care se vorbește atâta. Și ar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el și ultima nădejde. Aici, totul mi se pare străin. Am încercat... N-am reușit. Poate e și vina mea... Și-apoi, șoptește ea înăbușit după o pauză în care se luptă să nu izbucnească în plâns, și-apoi... Sunt mândră! spune ștergându-și lacrimile care nu i-au ascultat porunca și înălțând capul. Nu... nu cerșesc dragostea nimănui! Mă retrag, surâde ea amar. Las locul liber... Nu cer decât puțină liniște... Cer prea mult, unchiule?! Cer prea mult?! Liniștea, Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
laurii biruinței, în uralele Moldovei, ale Europei, chiar... Dar "Mare", cu adevărat, nu e decât acela care, în nenorocire, înfrânt, zdrobit, la pământ, părăsit de oameni, rănit și singur, stoarce din el ultima fărâmă de putere, înalță capul și spune mândru: Merg înainte și credința-mi va veni!" Ștefan, tulburat, tace. Se duce la fereastră, se întoarce, nu-și află locul. Izbucnește: Un voievod, singur, fără oaste, fără țară nu există... La ce-mi folosește un munte de credință? În ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu cutezați a-mi dea mie meritul biruinței, că n-oi fi vreun arhanghel focos pogorât din Ceruri... Acolo Sus, cineva ne iubește îl știu eu. Dar mai cu samă voi, moldovenii... Moldova toată! Vouă! Voi ați dus greul! Sunt mândru de voi, moldovenii mei! Vitejii mei!" Ștefan Vodă către "moldovenii lui" * " Dacă noi vom avea în mână Moldova, vom putea înainta liber în toate părțile lumii." Sultanul Baiazid al II-lea (1502) * "...Și moldovenii obosiți și neviindu-le ajutor de nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
priceperea lui în disciplina militară și pentru strălucitele lui războaie. Căci în privința veșnic admirabilei virtuți și vitejii s-a arătat mai presus de toți dușmanii săi... Pe drept trebuie socotit printre bărbații vrednici de ținut minte pe vremea sa... Era mândru și cruzimea neobișnuită a firii i-a șters puțin din faima și gloria faptelor sale." Nicolaus Istvanfi cronicar maghiar * "O! bărbat glorios și victorios, om fericit căruia soarta i-a hărăzit cu multă dărnicie toate darurile! Tu ești drept, prevăzător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înțelept și demn de mare laudă, foarte iubit de supuși, căci este blând și drept, foarte treaz și darnic". Matteo Muriano (medic italian care i-a îngrijit rana de la picior, căpătată la asediul Chiliei) * "Era însuflețit pentru lucruri frumoase și mândru... pe lângă acestea, activ și strașnic în război." Bonfinus cronicarul regelui Matei Corvinul * "...Toți supușii sunt oameni de fapte , nu de stat pe saltea, ci pe câmpul de bătălie; și, după cum mi-au spus mulți oameni demni și comercianți care vin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cel mai vestit de pe vremea aceea..." "... Și ca să vadă toți cei de față supunerea și umilirea unui prinț atât de mare, cortului regal i s-au tăiat funiile și pânzele au căzut la pământ... Astfel, acel războinic viteaz, energic și mândru, învingător al multor regi și popoare nu și-a plecat capul în fața regelui Poloniei decât împins de o mare nevoie. În felul acesta Cazimir al IV-lea și-a satisfăcut vanitatea de a încătușa și uni cu sine pe acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a devenit eroina unui adevărat scandal. Foarte tânără (n-avea mai mult de 16 ani), drăguță foc, dreaptă, suplă, purta cozi și, în picioare, am reținut acest amănunt, niște ghete cu toc, care o făceau să pară mai înaltă. Era mândră, în ambele sensuri, vorbea și gesticula decis. În discuția cu mama, dinainte de angajare, ținea cu tot dinadinsul s-o asigure că ea nu e din „alea”, „niște curve, doamnă, vă rog să mă iertați”. Din păcate, s-a dovedit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Dostoievski. Altcineva, mai îndrăzneț (și așezat ceva mai în față) repetă cu un glas hotărât ceea ce eu doar îngăimasem. Profesorul aprobă. Cu toate că scăpasem prilejul de a mă remarca și gloria răspunsului exact trecuse asupra altuia, m-am simțit multă vreme mândru că am știut la cine se gândise Vianu când îl evocase pe cel mai mare poet al suferinței. Colocviul de literatură universală pe care l-am dat cu Tudor Vianu, la sfârșitul anului II, în mai 1957, s-a nimerit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și voinic a venit lângă mine și, fără o vorbă, simplu, m-a ajutat să-mi repun vehicolul pe drumul cel bun (de scânduri) de pe care mă abătusem. Apoi m-am obișnuit, a început chiar să-mi placă, simțindu-mă mândru de rezistența fizică dobândită. În toamnă, pe baza unui certificat de bună purtare obținut nu fără dificultate din partea organizației de bază a ICSIM-ului, de care ținea șantierul nostru, am făcut demersurile necesare pentru a fi reprimit în facultate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
curge miere și lapte. Curățenie mare peste tot. Multă ordine. Tot personalul e drăguț și iubitor de străini. Toți sunt prietenoși și darnici. Au un cimitir frumos ordonat 104 și îngrijit. În curte au și câțiva păuni. Sunt frumoși și mândri de penele lor. în zidul exterior al bisericii este un loc frumos amenajat și îngrădit cu un gărduț protejând o bucată de stâncă de 60 cm X 40 cm și semirotundă. Deasupra ei este o icoană cu Maica Domnului și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
nuc și un păr foarte înalți dominau grădina, iar vița de vie a constituit pentru mine cea mai veche amintire de când am mâncat struguri, cu bobițe rupte direct de pe coarda viței, când abia se pârguiau. BUNICA ȘERBANA (BÂTA) era foarte mândră de mine pentru că mă pregăteam să devin preot. Înainte de a muri, mi-a pus pe gât un ștergar mare de borangic, țesut de ea cu alesături, și cu lacrimi în ochi mi-a zis: „ Ți-l dau ca să-ți aduci
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Cioran ! UNCHIUL GHEORGHE Nenea Gheorghe, a absolvit școala de arte și meserii din comuna Șuțu. Era un tâmplar foarte nervos. Când era cavaler era primul și apoi singurul om cu bicicletă din satul Boarca și din această cauză era foarte mândru. Îmi amintesc că odată i s-a dezumflat un cauciuc de la bicicletă. A desfăcut roata, a scos camera, a căutat defectul dar nu l-a găsit. A pus cauciucul la loc, a umflat, dar în scurt timp roata s-
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
la „Școala Normală”, tata a replicat: „Eu am așteptat ca băiatul să fie bun de muncă, să muncească alături de mine și tu vrei ca eu să rămân pe mai departe robul lui”? Și totuși, după ce am intrat la seminar, era mândru de mine. Când mergeam la biserică în vacanțe, tata era mândru de mine că, alături de cântăreț, cântam și eu la strană și nu mai regreta ca , „să fi rămas cu el la plug, să fi rămas la coasă”, cum zicea
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]