7,774 matches
-
sine se topește la contactul cu cealaltă imagine, manevrată de fantasmele compensatorii ale dorinței de reflectare, numită de Lacan „forma ortopedică a totalității”36. Scriitorul tinde să se plaseze În viitor, Însă cuvântul recuperează doar trecutul, doar trăitul. Între aspirația mărturisirii și practica ei efectivă se produce o ruptură: structura rigidă a unui text literar (a jurnalului) tulbură comunicarea directă a eului cu propriile-i umbre. Dorindu-se, inițial, o reflectare a realului, scrisul se vede investit și cu funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
s-ar rezolva Între două ființe, Între două sensibilități, sunt obligate să se confrunte, să se stingă În pagina unică, de jurnal. Scriitorul are de Înfruntat și absența celuilalt, handicap pe care-l compensează doar dorința difuză, inexplicabilă, haotică a mărturisirii. Mișcarea constantă a celui care „ține” jurnal se desfășoară Între un Înăuntru și un În afară. Afară sunt ceilalți, universul inform, societatea, evenimentul banal și cel istoric, Înăuntru e acea bienheureuse intériorité41, descoperită prin exercițiul scrierii zilnice. Sau, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
eului nu Îngăduie ordonarea În jurul tiraniei temporale. În cel mai bun caz (Ignațiu de Loyola, de pildă), ei scriu jurnale spirituale. Una din componentele eului este, neîndoios, dimensiunea temporalității. Ancorarea În absolut duce la pierderea acelei minime plăceri autoflagelante a mărturisirii zilnice. Insertul jurnalier se motivează atâta vreme cât nivelul său de aspirație nu-l depășește pe cel al propriului eu creator. Statisticile dovedesc că dacă există jurnale ale poeților, nu există jurnale ale experienței poetice 44. Poemul intră În categoria indescriptibilelor, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Adică cea dintâi (și minima) condiție a artei. Demascări Redus la statutul unei simple transcrieri, jurnalul intim nu spune mare lucru. Dincolo de punerea În pagină, trebuie studiată punerea În scenă. Un autor de jurnale pasiv este o contradicție În termeni. Mărturisirea Înseamnă și fermentul mărturisirii, după cum opera-oglindă nu e decât o reflexie goală. Ca operă de artă, jurnalul intim rezistă doar prin forța autopropulsorie a unui eu care-și domină (sau ambiționează să-și domine) discursul, lansând și invitația la distincție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
minima) condiție a artei. Demascări Redus la statutul unei simple transcrieri, jurnalul intim nu spune mare lucru. Dincolo de punerea În pagină, trebuie studiată punerea În scenă. Un autor de jurnale pasiv este o contradicție În termeni. Mărturisirea Înseamnă și fermentul mărturisirii, după cum opera-oglindă nu e decât o reflexie goală. Ca operă de artă, jurnalul intim rezistă doar prin forța autopropulsorie a unui eu care-și domină (sau ambiționează să-și domine) discursul, lansând și invitația la distincție: Între creație și delir
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fireștile determinări cauzale și temporale. Care nu acceptă decât Începutul de drum, Începutul de lume. De altfel, jurnalul intim Își are orgoliile sale. Orgolii de parvenire. Odată cu ivirea În lume, el aspiră la un statut cert. Dorința de lămurire, de mărturisire, de autocunoaștere l-a premers, dorința de clarificare estetică Îl Împinge pe căi imprevizibile. Prin faptul că spune, Într-un limbaj propriu, o istorisire, jurnalul intim acoperă un spațiu Încă nelocuit al imaginarului. Altfel spus, transcrie obsesia necesității, a dorinței
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a inventa. A te supune unei reguli, chiar dacă n-ar fi decât dorința. Care, la rândul ei, implică o convingere: certitudinea că textul literar este, la Început, proiecția unui limbaj nou Într-un spațiu vid56. În cazul de față, spațiul mărturisirii, fanta prin care se pătrunde din viață În literatură. Timpul jurnalului intim este prezentul. Un prezent convențional, firește, determinat de rațiuni ținând, mai cu seamă, de obligativitatea definirii genului său proxim (autobiografia, de pildă), decât de o motivație psihologică. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
retorice și la efectele (ne)Întâmplătoare ale evenimentelor „narate”, scrierea jurnalului nu e scutită de o anumită doză de elaborare. Aceasta implică, precum orice activitate din sfera creației, o detașare de ceea ce va fi transcris. O detașare subminată de dorința mărturisirii, a relevării istoriei personale ca ficțiune. O destăinuire prin limbaj, printr-un limbaj care, codificat sau nu, răspunde necesității conștientizate În spațiul temporal scurs Între faptul trăit și remodelarea lui. Iar una din finalitățile artei pare a fi tocmai aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
raportează, dar la care n-a participat. De pildă, timpul nașterii celui care scrie. Un timp-limită, adus În pagină prin dorința de organizare, dorința de a Începe cu Începutul 66. De a pune o minimă ordine În haosul cotidian al mărturisirii, În labirintul a cărui străbatere necesită cel puțin clarificarea inițială, stabilirea coordonatelor timpului zero. Puține jurnale intime scapă străbaterii, cvasiobligatorii, prin acest timp. Viața reportată dintr-un plan În altul, din neant În dreptunghiul paginii scrise, trece, trebuie să treacă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ca materialitate și coerență În jurul ideii de iluzie a vieții 67, memoria dobândește unitatea dintre sine și lume, deschizând drum apariției textului, permițând transcrierea tensiunii invizibile, a nevăzutului ce organizează subteranele discursului confesiv. Supusă presiunii timpului, memoria se modifică prin mărturisire. Intrând În patul procustian al fragmentarismului, ea unifică nivelele temporale ale jurnalului. Presiunea ei, mai slabă sau mai puternică, modulează amplitudinea iluziei. După anihilarea completă a senzației de incertitudine, dată de fragmentarismul „demonstrației” implicate de orice act literar, jurnalului Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și timpul scrierii alterează 93, În exact aceeași măsură, spațiul temporal pe care-și propusese să-l recupereze. Cronofagia jurnalului, cel mai subtil dintre viciile sale de fond, nu anulează, Însă, cu totul, ceea ce rămâne În urma sa: un proiect, o mărturisire, amprenta, unica amprentă materială, a unei existențe. Caracterul literar al jurnalului intim este rezultatul altui paradox, aproape insesizabil. Dacă jurnalul, ca scriere, apare În momentul În care importanța eului devine vizibilă pentru oricine, reflex al dorinței de a-l cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
somn ușor... Dormi în pace. Dulci iluzii vor veni să te mpresoare, Or să-ți cânte, de departe, singuratice izvoare. Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare Ai cântat durerea noastră de la munte pân' la mare.” Opera sa este mărturisire a unei civilizații, înrădăcinată într-un trecut de veche cultură și străveche tradiție. Având o vastă cultură, o cunoaștere a literaturii naționale de până la ea, a istoriei naționale, a literaturii populare, a filosofiei europene și sanscrite, a religiei budiste, a
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
din "taina nelegiuirii" [2 Tesalonicieni, 2:7]. Motivul tăcerii care există în Scriptură cu privire la acest subiect este acela că "o explicare rațională" a originii păcatului ar avea ca rezultat inevitabil sustragerea atenției de la ceea ce textul biblic tratează în primul rînd: mărturisirea vinovăției personale" [Dicționar biblic, 1995:989]. În pofida acestei tacite interdicții, nu puține au fost tentativele raționale de a explica geneza răului în lume, începînd de la concepția epicureică și augustiniană pînă la cea a Teodiceei lui Leibniz. În timp ce teologica sugerează că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului" [Facerea, 2:9] el nu a fost asociat cu nici o interdicție în mod anume formulată (cum s-a întîmplat în cazul pomului cunoașterii); o anume ambiguitate însoțește interdicția divină, avînd în vedere mărturisirea pe care Eva o face șarpelui: Numai din rodul pomului din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mîncați din el... " [Facerea, 3:3]; or, în mijlocul raiului se aflau atît pomul vieții, cît și cel al cunoașterii binelui și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dosare încă nedezvăluite. • Cultul confesiunii este direct legat de imperativul purității, fiind o consecință a acestuia. În societățile totalitare de tip religios, confesiunea este stimulată pentru că apropie enoriașul de rînd de idealul "divinității umane" venerate. În regimurile totalitare antireligioase, imposibilitatea mărturisirii generează traume interioare, conștiințe ale păcatului amplificate de conflictele exterioare pe care cultul puterii le stimulează prin inventarea unor fictive motive de vină. • Știința sacră se străduiește să creeze o aură de sacralitate în jurul principalelor dogme ale ideologiei totalitare, considerată
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cele evlavioase pînă la cele științifice, de la cele inofensive sau semivinovate pînă la cele agresive etc. Justificarea cît mai complexă a minciunii de către mincinos reprezintă cel dintîi mijloc de liniștire a propriei sale conștiințe, pînă la o întîrziată dar eliberatoare mărturisire; căci, cu sau fără voie, păcatul pulsează din interiorul conștiinței umane, generînd o stare de permanentă tensiune, de oboseală sau chiar de boală. Această nevoie de justificare denotă că cel dintîi beneficiar al minciunii este prin efectele ei indirecte însuși
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru fiecare ansamblu de elemente cîte o "matrice generativ-relațională"), pe de altă parte, definește cadrul conceptual pe care o teorie complexă a minciunii devine posibil de construit. 4.3. INTENȚIILE UNEI ÎNȘELĂTOARE INTRODUCERI Definirea unui atare cadru permite formularea cîtorva mărturisiri finale. Să recunoaștem, de pildă, că o introducere care iese cu "violență" din spațiul de interes al textului prefațat poate să șocheze, atunci cînd nu răspunde nivelului minim de așteptare cu care lectorul grăbit frunzărește de obicei paginile unei prefețe
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a fost susținut de majoritatea antropologilor olandezi intervievați în 1981. Kloos își justifică atitudinea spunînd că alegerea între minciună și adevăr pare să fie determinată de diferențele existente între poziția ocupată în societate de către anumite persoane. Există împrejurări în care mărturisirea adevărului este un lux rezervat doar celor aflați la putere. (Kloos 1983-4:135) Van den Berghe (1967:185) invocă de asemenea criteriul puterii cînd justifică faptul că a mințit guvernul Republicii Africa de Sud, pentru a studia regimul politic al acestei țări
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a lucrurilor are consecințe asupra minciunii, mai ales cînd cineva este acuzat de o anume ofensă. Ceea ce ne trebuie, spune Albert, este "un fals grațios, iute și mai mult decît plauzibil". Se consideră că nesinceritatea prezintă mai puține pericole decît mărturisirea adevărului, iar oamenii par să nu fie preocupați de posibilele urmări ale descoperirii minciunii lor. În timp ce descoperirile lui Linstrom din Tanna, discutate în capitolul 5, asociază minciuna statutului de subordonat, Albert vorbește despre nesinceritatea ambelor părți, și a superiorilor și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sau acceptabile. Îndemnurile explicite de a minți adresate copiilor rămîn probabil tot nesemnalate, deși se pare că ele erau frecvente în Sparta antică (Hall 1890:63). Există, totuși, convingerea răspîndită că adulții ar trebui să-i descurajeze pe copii de la mărturisirea permanentă a adevărului gol-goluț, ca de exemplu a spune "Mătușa Martha e grasă" sau "Unchiul John are chelie", după cum observă Alexander (1987:198). Dacă se referă numai la adulți, Ekman (1985:279) ar putea avea dreptate cînd afirmă că "o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
I. Negoițescu, Eusebiu Camilar, ARG, 1972, 5; D. Florea-Rariște, Amintiri de demult, CL, 1975, 10; Nedelcovici-Popescu-Protopopescu, Cartea, passim; Dorina Mercheș, Eusebiu Camilar. Bibliografie, Iași, 1976; Haralambie Țugui, Memoria timpului, Timișoara, 1977, 144-197; Crăciun, Confesiuni, 274-276; Cioculescu, Itinerar, IV, 408-414; Corbea, Mărturisiri, 52-55, 57, 63-67; Negoițescu, Ist.lit., I, 241-243; Dicț. scriit. rom., I, 426-429; Rachieru, Poeți Bucovina, 74-78; Dicț. analitic, I, 75-76; Popa, Ist. lit., I, 701-704, passim. C.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
convins (și în acest punct greșea, supraevaluându-se) că regimul dorea să facă totul ca să-l recupereze. Scrisoarea din 5 decembrie 1980 precizează foarte clar și condițiile: susținerea candidaturii la premiul Nobel. Firește, o imposibilitate. După cum, la fel de candidă, era și mărturisirea pe care mi-a făcut o altădată, într-un elan de sinceritate: M-aș face forte să asociez pe Cioran și Ionescu la o declarație, dacă în țară ar fi mai multă libertate. Ca și cum un sistem totalitar se poate... liberaliza
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
această mișcare a pendulei (p. 91). De unde încă o dată: la ce bun, la ce servește în definitiv exilul lingvistic și chiar exilul pur și simplu? întrebare dureroasă, insolubilă, pe care o simplă reflexie asupra scriiturii franco-române n-o poate rezolva. Mărturisirea lui Dumitru Țepeneag merită în tot cazul stima noastră pentru sinceritatea, onestitatea sa, atenție și deseori chiar admirație pentru autenticitatea și luciditatea sa intelectuală și literară. Amândouă sunt remarcabile. O analiză aprofundată a ideologiei literare (și nu numai) a autorului
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
precise asupra motivărilor metodei Noica. Sunt deci citabile. Gestul constă, în esență, dintr o acțiune de penumbră, discretă, voit marginală, în ton de umilitate-modestie: ...Putem face lăturiș câte ceva/și putem pregăti o Carte a Faceri (ceea ce este foarte adevărat). Dar mărturisirea și argumentarea capitulării în stil resemnat, ușor lăcrimat, în genunchi, sincer spus, n-o gust. Deloc. Apusul ne-ar cere doar o îndârjire goală, o biată libertate (calificativ cu totul inacceptabil), spectacolul zbuciumului nostru gol și alte asemenea noicisme. N-
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
poate dovedi tot practic vorbind la fel de periculoasă, mai ales prin aspectele sale politice. în astfel de cazuri, de mare dilemă și îndoială, nu există de fapt decât răspunsuri și soluții strict individuale și irepetabile. Căci la fel de justificate pot fi și mărturisiri riguros în sens contrar, de altfel și ele frecvente. Iată doar una, și ea de publicitate recentă, a lui Camil Demetrescu: Mă simt vinovat de mândria în care am fost crescut și care m-a îndemnat întotdeauna să nu accept
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]