10,156 matches
-
fundalul frescei. Rafael a preluat modul de zugrăvire a corpurilor de la Michelangelo, cu care, poate, s-a luat la întrecere în privința redării anatomiei, musculaturii și mișcării. Fiind în slujba Vaticanului, dar primind și comenzi particulare, Rafael - în afara nenumăratelor "Madone" - a pictat numeroase compoziții pe teme religioase, răspunzând cerințelor epocii sale. Tehnica folosită a fost fie uleiul pe lemn, fie fresca. Prima pictură a lui Rafael purtând semnătura artistului este "Logodna Fecioarei Maria" (Ulei pe lemn, 1504), comandată de familia Albizzini pentru
Rafael () [Corola-website/Science/297794_a_299123]
-
realizată sub puternica influență a lui Perugino. Rafael zugrăvește această scenă cu multă minuțiozitate din punctul de vedere al cromaticii și al punerii în spațiu, figurile sunt însă prea rigide, ceea ce afectează încărcătura misterioasă a compoziției. În anul următor, 1505, pictează cele două tablouri "Sfântul Mihail și satana" și "Sfântul Gheorghe și balaurul", cu o tematică asemănătoare, dar deosebite în ceea ce privește realizarea artistică, arătând cât de mult a evoluat Rafael într-un scurt răstimp. În timp ce în primul tablou se constată mai puțină
Rafael () [Corola-website/Science/297794_a_299123]
-
fiului său care și-a pierdut viața intr-o luptă la Perugia. După mai multe peregrinări, pictura este în prezent expusă în "Galleria Borghese" din Roma. Compoziția este remarcabilă, amintind sculpturile cu tema "Pietà" ale lui Michelangelo. În 1514, Rafael pictează compoziția intitulată "Sfânta Cecilia", la cererea Elenei Duglioli dall'Olio pentru biserica "San Giovanni in Monte" din Bologna. Datorită realizării necanonice a sfinților și a îngerilor, pictura nu poate fi considerată ca o compoziție sacră. În plus, o noutate surprinzătoare
Rafael () [Corola-website/Science/297794_a_299123]
-
in Monte" din Bologna. Datorită realizării necanonice a sfinților și a îngerilor, pictura nu poate fi considerată ca o compoziție sacră. În plus, o noutate surprinzătoare o constituie "natura moartă", alcătuită de instrumentele muzicale, ce închide partea inferioară a tabloului. Pictând "Sfânta Ecaterina", Rafael renunță la zugrăvirea atributelor ce însoțesc persoana sfintei, liniile ușor curbate sunt caracteristice atât corpului, cât și cutelor veșmântului său. Figura sfintei, cufundată în extaz, se desprinde clar din peisajul scăldat în lumina caldă a soarelui, în timp ce
Rafael () [Corola-website/Science/297794_a_299123]
-
această viață nouă în Italia, numită „Călătoria Italiană”, este prosperă și reprezintă realizarea aspirațiilor lui culturale - liber și flexibil din punct de vedere financiar, pentru că salariul lui, i-a fost acordat în continuare. La Roma Goethe se simțea ca acasă, picta și modela, dar scria mai puțin. În această perioadă a scris totuși „Iphigenia” în versuri, operă care nu a avut prea mare succes la prietenii lui. S-a împrietenit aici cu Johann Heinrich Meyer, un pictor elvețian și bun cunoscător
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
anului 1787 s-a întors la Roma, unde reia scrierea lucrării „Torquato Tasso” și termină „Egmont”, lucrare începută în anul 1775. În acest timp Goethe era des în vizită la pictorița Angelika Kauffmann, și tot atunci pictorul Tischbein l-a pictat în haine de călător în zona Campagna Romană din preajma Romei. După acești doi ani în Italia, Goethe își pregătește reîntoarcerea la Weimar. Prietenia sa cu Carl August, căruia Goethe îi scria; "„... ce altminteri sunt, veți evalua și profita”" îi netezește
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
care calitățile de colorist și prospețimea senzațiilor îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresioniștilor și, nu mai puțin, modul decorativ de a gândi, compoziția și fastul stilului "belle époque" îi vor determina hotărâtor opțiunile estetice. Pictează peisaje, portrete și compoziții, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. Echilibrul, hedonismul - acea bucurie nereținută în fața fermecătoarelor aparențe ale realității - senzualitatea temperată, se traduc deja în aceste opere de început, pline de strălucirea luminii, exaltarea tonurilor și
Nicolae Tonitza () [Corola-website/Science/297815_a_299144]
-
și în străinătate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului lui Ștefan Dimitrescu iar în 1937 devine rector al Academiei. În anii 1933 și 1934 pictează împreună cu Francisc Șirato în Dobrogea, realizând o serie de tablouri și desene cu peisaje din Balcic. În 1939 se îmbolnăvește grav și la 26 februarie 1940 se stinge din viață. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la "Salonul
Nicolae Tonitza () [Corola-website/Science/297815_a_299144]
-
cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale. Această viziune autonomă se conturează în portretele de copii. "Ochii lui Tonitza", ochii copiilor pictați de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocență, cu o amară melancolie și candoare. Ochii aceștia mari, rotunzi și expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească. De la sobra muzicalitate picturală de
Nicolae Tonitza () [Corola-website/Science/297815_a_299144]
-
se înscrie la Academia Julian și lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902). De la prima sa expoziție personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea și Alexandru Vlahuță, care îi cumpără câte o lucrare. Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în țară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât și în Franța (Vitré, Saint-Malo), Spania ("Podul San Martin" din Toledo) și mai ales în Italia (Veneția, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu șterge contururile ca la impresioniști, dimpotrivă, arhitecturile
Gheorghe Petrașcu () [Corola-website/Science/297843_a_299172]
-
o juxtapunere insolită a roșului stins, cu tonalități de albastru, cenușiu și brun. Această suprapunere succesivă dă pastei lui Petrașcu o structură aproape sculpturală, rugozitățile culorii influențează regimul de umbre și lumină ca accentele unui relief. Portretele - în special cele pictate în perioada 1923-1927 - produc o impresie de austeritate majestuoasă. "Autoportretul" din "Muzeul Zambaccian" pare a descinde din Renașterea italiană, de o gravitate solemnă dar și cu o notă de sensualitate. Gheorghe Petrașcu a avut numeroase expoziții personale, între 1903 și
Gheorghe Petrașcu () [Corola-website/Science/297843_a_299172]
-
de penel pentru a simula lumina reală. Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velázquez și Francisco Goya , pictura engleză cu William Turner și John Constable, precum și francezii Courbet, Ingres și reprezentanții Școlii de la Barbizon. În 1863, Édouard Manet pictează tabloul intitulat "Olympia", care a provocat un scandal enorm, reprezentând-o pe zeița "Venus" în chip de curtezană. Nu se vorbește încă de impresionism, dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mișcări, care îl vor duce în aer
Impresionism () [Corola-website/Science/297828_a_299157]
-
Olympia", care a provocat un scandal enorm, reprezentând-o pe zeița "Venus" în chip de curtezană. Nu se vorbește încă de impresionism, dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mișcări, care îl vor duce în aer liber să picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet își va expune picturile, printre care celebra " Le Déjeuner sur l'herbe", împreună cu Pissarro, Jongkind, Fantin-Latour și alții în "Salonul refuzaților" ("Le Salon des Refusés"), spre stupefacția publicului conservator și entuziasmul
Impresionism () [Corola-website/Science/297828_a_299157]
-
studioul din Casa Galbenă din Arles. Mai târziu însă a decis ca rolul lor să fie acela de a decora camera de musafiri pregatită pentru Paul Gauguin, a cărui sosire o anticipa cu atât de mult entuziasm. Vincent trebuia să picteze rapid: Era mulțumit de tablourile sale, dar a considerat că doar două dintre ele, inclusiv această versiune, meritau să îi poarte semnătura.
Floarea soarelui (Vincent van Gogh) () [Corola-website/Science/297844_a_299173]
-
și accesul la studii la Universitatea de Litere de la Paris. După studiile pe care le-a făcut în capitala Franței, Alexandrina s-a întors la București și a deschis un renumit pension de fete în acele vremuri. Grigorescu i-a pictat, de altfel, și un foarte frumos portret. Gheorghe era mai tânăr decât Elena, el a murit cu șase ani mai înaintea ei, în data de 31 august 1912. El s-a născut prin anul 1835 și și-a făcut ucenicia
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
ceh Anton Chladek, lucreaza icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldărușani. În 1856 realizează compoziția istorică "Mihai scăpând stindardul", pe care o prezintă domnitorului Barbu Știrbei, împreună cu o petiție prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1859 biserica mănăstirii Agapia, iar între 1859-1861 biserica parohială din Puchenii Mari, Prahova (cu excepția tamburului turlei mari, pe care nu apucă să îl mai picteze datorită plecării la Paris). La
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1859 biserica mănăstirii Agapia, iar între 1859-1861 biserica parohială din Puchenii Mari, Prahova (cu excepția tamburului turlei mari, pe care nu apucă să îl mai picteze datorită plecării la Paris). La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris. În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904. Din 1890 se stabilește la Câmpina și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române. Nicolae Grigorescu se stinge din viață la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
dezamăgirile din țară își va găsi alinarea, iar ochiul lui de pictor, o bogată sursă de inspirație. Atmosfera medievală, oamenii civilizați și generoși, precum și măreția naturii îl îndeamnă la lucru și începe astfel pentru artist o perioadă importantă, în care pictează cu o repeziciune uimitoare, fară reveniri, în dorința de a nu pierde nimic din ceea ce natura îi revelează în momentele sale privilegiate. Pictează la Vitré nu doar vaste priveliști, ci și interioare încăperi modeste și umbroase, mobilate cu rafturi pe
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
precum și măreția naturii îl îndeamnă la lucru și începe astfel pentru artist o perioadă importantă, în care pictează cu o repeziciune uimitoare, fară reveniri, în dorința de a nu pierde nimic din ceea ce natura îi revelează în momentele sale privilegiate. Pictează la Vitré nu doar vaste priveliști, ci și interioare încăperi modeste și umbroase, mobilate cu rafturi pe care sunt așezate frumos farfurii de faianță, în care țărănci cu bonete albe brodează sau curăță legume în fața geamurilor sau a ușilor larg
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru și spiritual în maniera sa."” „"Grigorescu picta cu plăcere vădită, surâzător, comunicativ, cum îi era chemarea. A pictat într-un stil al epocii lui, în apostrofe mișcătoare, monotone ca și în ritmul doinei, grația spiritului și fanteziei." "Opera lui ține un loc nemărginit în admirația publicului, pentru că
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru și spiritual în maniera sa."” „"Grigorescu picta cu plăcere vădită, surâzător, comunicativ, cum îi era chemarea. A pictat într-un stil al epocii lui, în apostrofe mișcătoare, monotone ca și în ritmul doinei, grația spiritului și fanteziei." "Opera lui ține un loc nemărginit în admirația publicului, pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
abanos. La rândul ei regina i-a dăruit o bijuterie "Drake Jewel", ceea ce era un lucru neobișnuit pentru un om de rand și pe care Drake a purtat-o cu mândrie. Pe o parte era portretul în miniatură al reginei, pictat de miniaturistul Nichollas Hilliard, iar pe cealaltă parte o camee din onix reprezentând un dublu portret al unei regine și a unui bărbat african. "Drake Jewel", cum este cunoscută astăzi, este una din puținele bijuterii din secolul al XVI-lea
Francis Drake () [Corola-website/Science/297811_a_299140]
-
expoziție personală la București. În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser, Marius Bunescu și cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea și Oscar Han înființează asociația "Arta Română", la Iași. Vara se retrage la țară și pictează țărani la munca câmpului, vederi din sate, grupuri de muncitori dar și naturi moarte, nuduri, portrete ale diverselor pesonalități ale timpului și autoportrete. Participă activ la înființarea "Sindicatului Artiștilor plastici din România" în 1921, fiind ales președinte, funcție din care
Camil Ressu () [Corola-website/Science/297838_a_299167]
-
Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, "Mâncătorii de cartofi". Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu
Vincent Van Gogh () [Corola-website/Science/297793_a_299122]