8,070 matches
-
poartă și un fel de pălării fără bor care par să facă parte din uniformă, dar ele nu ne dau nici un fel de indiciu suplimentar asupra armatei din care brancardierii fac sau au făcut parte. Nu se poate distinge dacă rănitul poartă vreun acoperământ de cap, În primul rând pentru că el ține, nu se știe de ce, mâna stângă ridicată. Nu-i putem vedea nici figura schimonosită de durere și nici felul bonetei sau căștii (dacă are). În al doilea rând, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de ofițeri și, așa cum Învățasem, am reluat atacul imediat ce focul nostru de artilerie a fost prelungit. La vreo 80 de metri sub cotă am căzut rănit În două locuri, la picior și la umăr. Am stat acolo În ploaia rece, rănit și auzind din când În când gloanțele șuierând pe deasupra mea, până aproape de ora 4 după-amiaza. Singurul om care s-a gândit și a Îndrăznit să vină să mă caute acolo a fost Grințu Anton. Îi datorez viața! Nu știu ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
din cele opt tancuri inamice. Celelalte cinci fac cale Întoarsă. Inamicul e totuși bine fortificat pe cotă. Are cazemate, tranșee, armament mai mult și mai modern, o poziție avantajoasă de supraveghere și de luptă. Brancardierii se ghidează după strigătele celor răniți și se strecoară anevoie din spatele liniei I până la fostele chilii mănăstirești. Cei care nu pot striga sunt considerați morți și lăsați deocamdată acolo unde au căzut eroic. Dac-am plecat, Ardealule, din tine, Nu-i vina noastră și iarăși vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
nici mâine Căci ceasul biruinței va sosi. Cota 505 a fost atacată succesiv, zilnic și chiar de câte două ori pe zi, timp de aproape o lună. Fiecare atac Însemna un număr mai mic sau mai mare de morți și răniți, câteva (sau câteva zeci de) familii din țară intrau a doua sau a treia zi de doliu. Acum arată ca un deal lipsit de măreție, strivit de alura semeață a piscului stâncos care În spatele lui se Înalță cu eleganță din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și a ieșit o pâine bună și albă ca zăpada. Trebuie filmat Într-un anume fel pentru a corela acest eveniment, la care povestitorul ajunge pe un ton neutru și fără nici un fel de crescendo, cu șirurile de camioane cu răniți ce trec spre gările de câmpie unde sunt descărcate În vagoane de vite. Se formează apoi garnituri care pleacă spre țară. Trebuie! * (VAGON DE VITE) Poate s-a schimbat ceva Între timp sau poate a citit el greșit În Mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
chiar liantul lor, în timp ce eul încearcă să se lepede de ea, flancat de recuzita simbolistă (Corăbii mari și pânze cenușii; crinii care-și scuturau parfumul / Peste cadavrul nesfârșitei nopți etc.) și cutreierând acest domeniu al imaginației, privind cutezător (ochiul meu rănit privea spre astre), romantic, când ziua și cu noaptea se-mpăcară, continuându-și menirea, încercând să răspundă unei fantomatice depărtări, ale cărei date, deși imprecise, sunt promițătoare. Dincolo de toate orientările literare tangente, lirica lui Viorel Dinescu este înclinată spre o
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
tot ce se manifestă în real sau imaginar deopotrivă, ea nu mai poate face distincție între planuri, trăiește acut și visează, redimensionează lumea după propriile senzații. Pretextul o invadează, oricine și orice devine involuntar un pretext pentru a se simți rănită. Îi place să se lase rănită, să-și manifeste sentimentul de persecuție, se joacă ușor cu obsesia morții pe care însă no trăiește cu plenitudine, ea este mai degrabă un spectator destul de indiferent, calculat regizoral, față de scena morții în care
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
sau imaginar deopotrivă, ea nu mai poate face distincție între planuri, trăiește acut și visează, redimensionează lumea după propriile senzații. Pretextul o invadează, oricine și orice devine involuntar un pretext pentru a se simți rănită. Îi place să se lase rănită, să-și manifeste sentimentul de persecuție, se joacă ușor cu obsesia morții pe care însă no trăiește cu plenitudine, ea este mai degrabă un spectator destul de indiferent, calculat regizoral, față de scena morții în care vede “demonul care închide sub nasul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de care condiția lor îi pune la adăpost: cum ar simți ei impozitele care-i copleșesc pe oameni? privațiunea tineretului țării, pe care o suportă recruții? acele maladii contagioase care devastează armatele? ororile luptelor și asediile, încă mai ucigătoare? suferința răniților, cărora sabia dușmană le-a retezat cîte unul din membre, singurele instrumente ale muncii și existenței lor? durerea orfanilor, care au pierdut, prin moartea tatălui, singurul sprijin al sărăciei și neputinței lor? pierderea atîtor oameni utili statului, pe care moartea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mă pornesc, spuse Manuel. — Ești prea bătrân, spuse picadorul. — Nu. Ești cu zece ani mai mare ca mine. — La mine-i altceva. Nu-s prea bătrân. Stătură-n tăcere, Manuel privindu-l pe Zurito. — Totu’ mergea grozav până să fiu rănit. Ar fi trebuit să mă vezi, Manos, spuse Manuel cu reproș. — Nu vreau să te văd. Mă sperie. Nu m-ai văzut În ultimul timp. — Te-am văzut destul. Zurito se uită la Manuel, evitându-i privirea. — Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din adăpost s-a prăbușit și asta i-a făcut pe toți să iasă. Să urce pe uscat panta aia, singura dată când a atacat fără să tragă. Și apoi, la coborâre, se pare că arsese telefericul, așa că unii dintre răniți au ajuns jos abia după patru zile, și alții n-au mai ajuns deloc, dar noi am tot urcat ș-apoi am Început să coborâm, până am ajuns jos - mereu ajungeam jos. Și iat-o și pe Gaby Delys, Înfășurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bucăți În câmp, la o distanță apreciabilă, fiind purtate acolo de propria greutate. Pe drumul de Întoarcere spre Milano Îmi amintesc că unii dintre noi discutau despre Întâmplare și căzuseră de acord asupra faptului că aparența de ireal și absența răniților a contribuit mult la păgubirea acelui dezastru de o grozăvie care ar fi fost și mai mare. De asemenea, faptul că totul se petrecuse atât de rapid și că acele cadavre erau, În consecință, Înțepenite, a fost un factor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fost de acord cu brancardierii că bărbatul Încă trăiește. — Și ce vreți să-i fac eu? Îi Întrebă. Nu voiau nimic. Dar după un timp Îi cerură voie să-l scoată de-acolo și să-l pună lângă cei grav răniți. Nu, nu! Nu! le răspunse doctorul, care era foarte ocupat. Care-i problema? Vă e frică de el, sau ce? Nu ne place să-l auzim acolo, lângă morți. — Păi, nu-l ascultați. Dacă-l scoateți de-acolo, o să trebuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
căpitan... — Ieșiți afară! Ieșiră. — O să-l Împușc eu pe bietul băiat, spuse ofițerul de artilerie. Sunt și eu om. Nu pot să-l las să sufere. — Păi, Împușcă-l. Împușcă-l și asumă-ți responsabilitatea. Eu trebuie să fac raport. Rănit Împușcat de un căpitan de artilerie În postul de prim ajutor. Împușcă-l. Du-te și Împușcă-l. — Tu nu meriți să fii numit om. — Treaba mea e să-i ajut pe răniți, nu să-i omor. Asta fac domnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-ți responsabilitatea. Eu trebuie să fac raport. Rănit Împușcat de un căpitan de artilerie În postul de prim ajutor. Împușcă-l. Du-te și Împușcă-l. — Tu nu meriți să fii numit om. — Treaba mea e să-i ajut pe răniți, nu să-i omor. Asta fac domnii de la artilerie. — Și atunci de ce nu-l ajuți? Păi asta-am și făcut. Am făcut tot ce se putea face. — De ce nu-l trimiți jos cu telefericul? — Da’ cine ești tu să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nu contează unde trăiești. Își aducea aminte foarte limpede de singurele informații pe care i le dăduse taică-su În legătură cu acest subiect. Odată, când se duseseră amândoi să vâneze, Nick Împușcă o veveriță roșie urcată Într-un buciniș. Veverița căzu rănită, dar atunci când Nick o ridică, Îl mușcă de Încheietura degetului mare. — Zoofil nenorocit! țipă Nick, izbind-o cu capul de copac. Ai văzut ce m-a mușcat? Taică-su se uită la rană și-i spuse: — Suge-o ca lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
s-a întâmplat?” - a insistat vocea. Când căpitanul Făgurel a ordonat sublocotenentului Cicoare: Adună oamenii! Au sosit zile grele, băiete... Cicoare a strâns plutonul care nu mai era cel de la începuturi. Unii căzuseră în acțiuni grele. Alții au fost doar răniți și reformați. Cei vechi formau grosul grupei alcătuite cândva de locotenentul Făgurel, grupă în care el avea mare încredere... În ultimele zile, inamicul își concentrează forțe în zona în care luptăm. Misiunea noastră este să aflăm ce fel de trupe
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cei doi ofițeri chirurgi, în timp ce îl pregăteau pentru operație... Când a început să-și revină din somnul de pe masa de operație, Toaibă a simțit hurducătura unui camion, sub a cărui prelată erau înșiruiți la rând ca niște saci mai mulți răniți... Întunericul se destrăma treptat... „Urâtă treabă, căpitane. Urâtă, domn’ colonel”... au fost primele cuvinte care i-au năvălit în mintea încă tulbure... A întins mâna spre fluierul piciorului rănit. Ceva tare ca o bucată de lemn l-a făcut să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cărui prelată erau înșiruiți la rând ca niște saci mai mulți răniți... Întunericul se destrăma treptat... „Urâtă treabă, căpitane. Urâtă, domn’ colonel”... au fost primele cuvinte care i-au năvălit în mintea încă tulbure... A întins mâna spre fluierul piciorului rănit. Ceva tare ca o bucată de lemn l-a făcut să se îngrozească... „Doamne! Mi-au tăiat piciorul și mi-au pus unul de lemn! Ce mă fac? Cum am să merg eu?” - i-a trecut prin gând, înfiorându-se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Mi-au tăiat piciorul și mi-au pus unul de lemn! Ce mă fac? Cum am să merg eu?” - i-a trecut prin gând, înfiorându-se... Un plâns înăbușit a pornit să-i zguduie trupul, în timp ce strigătele de durere ale răniților din jurul lui se țeseau ca un zbor de viespi... Ai avut mare noroc că prima oară ai trecut prin mâinile domnului colonel doctor - „Tataia”, cum îi spunem noi - și a căpitanului doctor, ajutorul lui. Amândoi au mâini de aur, dar
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Ai avut mare noroc că prima oară ai trecut prin mâinile domnului colonel doctor - „Tataia”, cum îi spunem noi - și a căpitanului doctor, ajutorul lui. Amândoi au mâini de aur, dar și suflete mari! Te-au salvat de la amputarea piciorului rănit. După ce s-a consolida osul, ai să poți merge de-a binelea - a apreciat chirurgul în grija căruia a fost dat... Într-o dimineață cețoasă de toamnă târzie, a intrat în salon un ofițer, cu un halat pe umeri, însoțit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Toaibă înmulțea numărul pașilor - măcar cu unu-doi mai mulți ca ieri... Și zilele treceau una după alta, cu ninsori și geruri aspre. Cât era ziulica de mare, Toaibă se căznea să meargă, folosind cât mai mult cu putință piciorul rănit. Mergea până îi dădeau lacrimile de durere... Și gândurile îi zburau de multe ori la camarazii săi de pe front: „Acum îi al naibii de greu să te furișezi printre liniile inamice, dar și mai greu să stai nemișcat în vreo zi cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și la stânga, colonelul, care până atunci vorbise ceva în șoaptă către ceilalți, a ordonat: Întinde-te pe canapea, să-ți examinăm piciorul! Toată comisia s-a înșirat în jurul canapelei. Căpitanul i-a dezvelit piciorul. Au examinat cu mare grijă locul rănit, pipăind cu migală osul. În cele din urmă, colonelul a ordonat: Căpitane, du-l în salon și întoarce-te aici! Revenit în salon, Toaibă a rămas descumpănit pe marginea patului. Ceilalți îl priveau cu mare curiozitate, dar nu îndrăzneau să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
abia dezvelea dealuri peticite cu omăt. Peste tot se vedeau urmele războiului: ici o pădurice zdrențuită de schije, dincolo tranșee ce șerpuiau știrbite de gropi lăsate de proiectile de artilerie sau bombe de avion... Toate îi aduceau aminte de piciorul rănit. Și gândurile au început să se vânture în voie. „De ce mi s-o întâmplat tocmai mie, că doar nu eram un cercetaș de rând? Știam de unde se iau și unde se pun lucrurile. Poate așa a vrut Dumnezeu ori am
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
aici îi mai rău ca <acoloă. Aici nici nu te poți apăra măcar. Doar norocul te poate ajuta”... Când au scăpat de avioanele inamice, oamenii întinși pe jos s-au ridicat. S-au găsit unii să-i ajute pe cei răniți, iar pe cel lovit în cap l-au acoperit cu haina proprie... Ofițerul s-a ridicat și el de pe podea, privind curios la Toaibă. Apoi l-a întrebat: Unde te-a pălit ghinionul, sergent? Toaibă a rămas tăcut o vreme
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]