7,897 matches
-
Aceste clase pot fi identificate conform modelelor de declinare și criteriilor de acord în gen între substantiv și adjectiv. Clasele de genuri se caracterizează prin următoarele proprietăți de flexiune (cu rare excepții): Pentru a acorda corect în gen adjectivul cu substantivul, trebuie să se distingă doar patru genuri la singular (se combină clasele 1 și 2) și doar două genuri la plural (se combină clasele 2, 3, 4 și 5). Pentru selectarea corectă a pronumelui, sistemul genurilor mai poate fi simplificat
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
ați făcut?”) Participiul trecut se acordă în gen și număr cu subiectul: Forma de plural în "-li" se folosește pentru mai mulți bărbați, sau bărbați și femei, iar cea în "-ły" - pentru subiecte nume de femei, de copii și alte substantive feminine sau neutre. Acest tabel prezintă cele mai folosite forme ale verbelor poloneze, care sunt distribuite în șase clase de conjugare. Deși limba poloneză este de tip SVO, totuși, fiindcă este bogată în morfeme, ordinea cuvintelor în propoziție este variabilă
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
gramaticale ale limbilor germanice mai vechi și se aseamănă cu norvegiana veche din perioada anterioară simplificărilor flexionare, asta datorită izolării sale față de țările scandinave. Islandeza modernă încă este o limbă flexionară, păstrând patru cazuri gramaticale: nominativ, genitiv, dativ și acuzativ. Substantivele pot avea trei genuri: masculin, feminin și neutru. Există două paradigme principale pentru fiecare gen: cea tare și cea slabă, care sunt, în plus, împărțite în paradigmele mai mici, conform unor criterii diverse (precum schimbări fonetice, grupurile consoanelor, etc.). Înafară
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
tare și cea slabă, care sunt, în plus, împărțite în paradigmele mai mici, conform unor criterii diverse (precum schimbări fonetice, grupurile consoanelor, etc.). Înafară de aceasta, islandeză permite subiectul oblic, un fenomen prin care anumite verbe determină cazul subiectelor lor. Substantivele, adjectivele și pronumele sunt declinate după patru cazuri și numere (singular și plural). Deosebirea tu-dumneavoastră („"țérun"”) pare să fie în curs de dispariție, dar încă este întâlnită în adresări structurale oficiale. Verbele se conjugă după timp, mod, persoană, număr și
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
verbului (și eliminând "at"). Verbul "at komme" („a veni”) va fi așadar "kommer", indiferent de persoană sau dacă este vorba de singular ori plural: Această conjugare extrem de simplă a verbelor este însă încălcată de multe verbe neregulate cu conjugare proprie. Substantivele daneze au două genuri gramaticale: Genul substantivelor daneze este diferit de cele române, iar pentru învățarea lui singura metodă este memorarea lui pentru fiecare substantiv în parte. Ca și majoritatea limbilor germanice, daneza unește într-un cuvânt substantivele compuse: "kvindehåndboldlandsholdet
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
a veni”) va fi așadar "kommer", indiferent de persoană sau dacă este vorba de singular ori plural: Această conjugare extrem de simplă a verbelor este însă încălcată de multe verbe neregulate cu conjugare proprie. Substantivele daneze au două genuri gramaticale: Genul substantivelor daneze este diferit de cele române, iar pentru învățarea lui singura metodă este memorarea lui pentru fiecare substantiv în parte. Ca și majoritatea limbilor germanice, daneza unește într-un cuvânt substantivele compuse: "kvindehåndboldlandsholdet", se va traduce în română prin „echipa
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
conjugare extrem de simplă a verbelor este însă încălcată de multe verbe neregulate cu conjugare proprie. Substantivele daneze au două genuri gramaticale: Genul substantivelor daneze este diferit de cele române, iar pentru învățarea lui singura metodă este memorarea lui pentru fiecare substantiv în parte. Ca și majoritatea limbilor germanice, daneza unește într-un cuvânt substantivele compuse: "kvindehåndboldlandsholdet", se va traduce în română prin „echipa națională de handbal feminin”. În unele cazuri, substantivele sunt unite printr-un "s" suplimentar, cum ar fi "landsmand
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
conjugare proprie. Substantivele daneze au două genuri gramaticale: Genul substantivelor daneze este diferit de cele române, iar pentru învățarea lui singura metodă este memorarea lui pentru fiecare substantiv în parte. Ca și majoritatea limbilor germanice, daneza unește într-un cuvânt substantivele compuse: "kvindehåndboldlandsholdet", se va traduce în română prin „echipa națională de handbal feminin”. În unele cazuri, substantivele sunt unite printr-un "s" suplimentar, cum ar fi "landsmand" (provenit din unirea lui "land", "țară", cu "mand", "om", și însemnând „compatriot”), dar
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
pentru învățarea lui singura metodă este memorarea lui pentru fiecare substantiv în parte. Ca și majoritatea limbilor germanice, daneza unește într-un cuvânt substantivele compuse: "kvindehåndboldlandsholdet", se va traduce în română prin „echipa națională de handbal feminin”. În unele cazuri, substantivele sunt unite printr-un "s" suplimentar, cum ar fi "landsmand" (provenit din unirea lui "land", "țară", cu "mand", "om", și însemnând „compatriot”), dar există și "landmand" (din aceleași rădăcini, însemnând „fermier”). În substantivele compuse genul va fi totdeauna cel al
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
națională de handbal feminin”. În unele cazuri, substantivele sunt unite printr-un "s" suplimentar, cum ar fi "landsmand" (provenit din unirea lui "land", "țară", cu "mand", "om", și însemnând „compatriot”), dar există și "landmand" (din aceleași rădăcini, însemnând „fermier”). În substantivele compuse genul va fi totdeauna cel al ultimului substantiv. Articolul la rândul lui este de două feluri: hotărât și nehotărât. Pentru genul comun articolul nehotărât este "en", de exemplu "en dreng" („un băiat”), "en pige" („o fată”, se observă diferența
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
unite printr-un "s" suplimentar, cum ar fi "landsmand" (provenit din unirea lui "land", "țară", cu "mand", "om", și însemnând „compatriot”), dar există și "landmand" (din aceleași rădăcini, însemnând „fermier”). În substantivele compuse genul va fi totdeauna cel al ultimului substantiv. Articolul la rândul lui este de două feluri: hotărât și nehotărât. Pentru genul comun articolul nehotărât este "en", de exemplu "en dreng" („un băiat”), "en pige" („o fată”, se observă diferența față de română unde substantivul "fată" este feminin), "en by
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
fi totdeauna cel al ultimului substantiv. Articolul la rândul lui este de două feluri: hotărât și nehotărât. Pentru genul comun articolul nehotărât este "en", de exemplu "en dreng" („un băiat”), "en pige" („o fată”, se observă diferența față de română unde substantivul "fată" este feminin), "en by" („un oraș”), iar pentru genul neutru articolul nehotărât este "et", de exemplu "et hus" („o casă”). Articolul hotărât este enclitic (se adaugă la sfârșitul substantivului) ca și în limba română și este identic cu cel
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
en pige" („o fată”, se observă diferența față de română unde substantivul "fată" este feminin), "en by" („un oraș”), iar pentru genul neutru articolul nehotărât este "et", de exemplu "et hus" („o casă”). Articolul hotărât este enclitic (se adaugă la sfârșitul substantivului) ca și în limba română și este identic cu cel nehotărât: "drengen" („băiatul”), "byen" („orașul”), iar la genul neutru "huset" („casa”). Pentru substantivele terminate în "-e", articolul hotărât se reduce la "-n" la genul comun ("pigen" = „fata”), respectiv "-t" la
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
nehotărât este "et", de exemplu "et hus" („o casă”). Articolul hotărât este enclitic (se adaugă la sfârșitul substantivului) ca și în limba română și este identic cu cel nehotărât: "drengen" („băiatul”), "byen" („orașul”), iar la genul neutru "huset" („casa”). Pentru substantivele terminate în "-e", articolul hotărât se reduce la "-n" la genul comun ("pigen" = „fata”), respectiv "-t" la cel neutru ("æblet" = „mărul”). Majoritatea cuvintelor daneze sunt moștenite din scandinava veche. O parte importantă din lexic vine din germană, spre exemplu "betale
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
exemplu numele orașului "Ålborg" este adesea scris "Aalborg"). Aceeași reformă a schimbat scrierea unor cuvinte uzuale ca "vilde", "kunde" și "skulde", la formele lor actuale "ville", "kunne" și "skulle", și a eliminat obiceiul de a scrie cu inițială majusculă toate substantivele, obicei încă existent în germană. Daneza și norvegiana modernă folosesc același alfabet, deși ortografia diferă ușor.
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
distincție între plural și singular. Analize mai vechi indică prezența cazurilor nominativ și genitiv și de asemenea există câteva urme ale cazurilor acuzativ și dativ. Adjectivele sunt comparate ca în engleză și sunt declinate în conformitate cu gen, număr și definitudine. Definitudinea substantivelor este marcată în primul rând prin sufixe, și de asemenea prin articole hotărâte sau nehotărâte. Din punctul de vedere al prozodiei, suedeza prezintă atât accent prozodic cât și aspecte tonale. Suedeza este foarte bogată în vocale și este de asemenea
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
importate sufixe gramaticale sau chiar și conjugări. La începutul său, suedeza veche era cu mult diferită față de forma sa modernă în sensul că avea un sistem mult mai complex de cazuri gramaticale și deja moștenise sistemul tipic germanic al genurilor. Substantivele, adjectivele, pronumele și anumite numerale erau declinate în patru cazuri. În afară de cazul nominativ, care a rămas, au existat cazurile genitiv (mai târziu posesiv), dativ și acuzativ. Sistemul de genuri era asemănător cu cel al limbii germane moderne, având genurile masculin
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
S:t" pentru "Sankt" („Sfânt”), și pentru toate tipurile de terminații care pot fi adăugate numerelor, literelor sau abrevierilor, cum sunt de exemplu "a:et" („a-ul”) și "CD:n" („CD-ul”), sau forma de genitiv "USA:s" („ale SUA”). Substantivele și adjectivele din limba suedeză sunt declinate în funcție de genul și de numărul gramatical. Substantivele aparțin uneia dintre cele două genuri: cel "comun", cu forma "en", și cel "neutru", cu forma "ett" care de asemenea determină și declinarea adjectivelor. De exemplu
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
adăugate numerelor, literelor sau abrevierilor, cum sunt de exemplu "a:et" („a-ul”) și "CD:n" („CD-ul”), sau forma de genitiv "USA:s" („ale SUA”). Substantivele și adjectivele din limba suedeză sunt declinate în funcție de genul și de numărul gramatical. Substantivele aparțin uneia dintre cele două genuri: cel "comun", cu forma "en", și cel "neutru", cu forma "ett" care de asemenea determină și declinarea adjectivelor. De exemplu cuvântul "fisk" („pește”) este un substantiv în genul comun (deci "en fisk" = un pește
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
sunt declinate în funcție de genul și de numărul gramatical. Substantivele aparțin uneia dintre cele două genuri: cel "comun", cu forma "en", și cel "neutru", cu forma "ett" care de asemenea determină și declinarea adjectivelor. De exemplu cuvântul "fisk" („pește”) este un substantiv în genul comun (deci "en fisk" = un pește) și are următoarele forme: Forma hotărâtă sau definită este postpusă substantivului, exact ca în limba română, prin adăugarea de terminații sau sufixe ("-en", "-n", "-et" sau "-t"), depinzând de genul său și
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
en", și cel "neutru", cu forma "ett" care de asemenea determină și declinarea adjectivelor. De exemplu cuvântul "fisk" („pește”) este un substantiv în genul comun (deci "en fisk" = un pește) și are următoarele forme: Forma hotărâtă sau definită este postpusă substantivului, exact ca în limba română, prin adăugarea de terminații sau sufixe ("-en", "-n", "-et" sau "-t"), depinzând de genul său și dacă se termină în vocală sau nu. Articolele hotărâte "den", "det" și "de" sunt folosite doar pentru variații ale
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
ca în limba română, prin adăugarea de terminații sau sufixe ("-en", "-n", "-et" sau "-t"), depinzând de genul său și dacă se termină în vocală sau nu. Articolele hotărâte "den", "det" și "de" sunt folosite doar pentru variații ale definitivității substantivului. Acestea pot de asemenea să fie și pronume demonstrative sau determinanți demonstrativi când sunt folosite cu un adverb, cum ar fi "här" („aici”) sau "där" („acolo”) pentru a forma "den/det här" sau "denna/detta" („acesta”); "de här" sau "dessa
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
În anumite cazuri, forma hotărâtă indică posesia, cum de exemplu se observă în construcția "jag måste tvätta håret" („Trebuie să"-mi" spăl părul”). Adjectivele au flexiunea în funcție de două declinații - nehotărât/indefinit sau hotărât/definit - și trebuie să se acorde cu substantivul pe care îl determină în număr și gen. Formele nehotărâte de neutru și plural al adjectivului sunt de obicei formate prin adăugarea unui sufix ("-t" sau "-a") la forma comună a adjectivului, de exemplu "en grön stol" („un scaun verde
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
de gröna stolarna" („scaunele verzi”). Pronumele din limba suedeză este similar cu cel din engleză. În afara celor două genuri naturale, "han" și "hon" (el și ea), există de asemenea două genuri gramaticale, "den" și "det", genul comun și neutru. Spre deosebire de substantive, pronumele au o formă adițională de obiect gramatical, derivată de la forma antică a dativului. "Hon", de exemplu, are următoarele forme de nominativ, posesiv și obiect: Suedeza folosește și pronumele reflexive posesive pentru persoana a treia (acestea făcând referire la subiectul
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
referire la subiectul propoziției), o caracteristică limitată limbilor germanice de nord. Suedeza avea în trecut genitivul, care era poziționat la sfârșitul sau la începutul frazei. În suedeza modernă, genitivul este reprezentat de terminația enclitică "-s", care se atașează postpus unui substantiv. În limba scrisă formală, era considerat corectă să se poziționeze marca de genitiv "-s" după substantiv, dar astăzi sunt folosite destul de des alte construcții gramaticale. Verbele sunt conjugate în funcție de timpul gramatical. Un grup de verbe (cele care se termină în
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]