7,855 matches
-
șase în "Curentul" - în total 16 titluri). Sunt deci creații epice simultane cu acelea alese ulterior pentru volumele La "Grandiflora" sau Vedenia, dar nici una dintre ele nu e excepțională, încât să putem spune că autorul ar fi nedreptățit-o prin uitare. Registrele tematice sunt destul de diferite. Editorul manifestă o preferință specială pentru portretele oamenilor umili din Baba Măndica (unde o bătrână pierde bucata ei de pământ de la marginea orașului printr-un tertip avocățesc), Moș Ion (unde un bătrân alungat din casă
Exercițiile ignorate ale lui Gib by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12605_a_13930]
-
Simona Vasilache Pentru roman, cînd atîrnă greu la ponoasele personajului, uitarea e-o nenorocire. În poezie, aproape au contraire, pare un portativ de galeșă romanță. Melodia tărăgănată și scîrțîită a vreunei caterinci. E - schimbînd instrumentul... - coarda pe care o ciupește Bogdan O.Popescu în recentul volum Mașinăria de uitare, apărut la
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
ponoasele personajului, uitarea e-o nenorocire. În poezie, aproape au contraire, pare un portativ de galeșă romanță. Melodia tărăgănată și scîrțîită a vreunei caterinci. E - schimbînd instrumentul... - coarda pe care o ciupește Bogdan O.Popescu în recentul volum Mașinăria de uitare, apărut la editura Național. Sînt versuri de chemare, amestecate, și mai bune, și mai dulcege, cum se nimeresc, îndeobște, în dedicațiile cîntate de romancero. Mesajele lor se șterg și se pierd în conul unei pîlnii înguste, ca o clepsidră tăiată
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
primește intră, din construcție, o amintire-ecran. Fantasma vătuită are, la Bogdan O. Popescu, trăsăturile unei puștoaice molicele, ,prințesă de molton". Ea, și mai încolo nimic, e recunoscută în fel de feluri. Și iubită in memoriam. Amorul cantato din Mașinăria de uitare aduce, de fapt, a paramnezie. De parcă toate senzațiile sînt noi doar fiindcă ies, abia-abia, dintr-o eclipsă de memorie. Este, firește, un truc lejer, care-i convine rutinei astfel împrospătate și, încă mai mult, întîlnirilor (fie și poetice...) pe neve
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
între timp, ai uitat-o. Lucru care se poate întîmpla, în vălătucii izbiți unii de alții, prin viață: ,și ce dragoste zăpăcită prin mori de apă, de vînt/ pe care nu o găsesc niciodată întreagă". Totuși, după ce cureți și alungi ,uitări ruginite prin cărnuri de vioară", ataci un acord, lăsînd falsetul ultima din temeri. În iubire, așa o fi. Dar în literatură, bunăoară, trebuie îndrăzneală (care nu promite nici un succes...) să cînți pe două strune, din care una ruptă. Aria guturală
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
să iau din tine ce tu ai/ casiopeea, lorelei". Sau: ,obraz de aer/ tresărind la sîngele curgînd/ din priviri de nesaț" (a fost o poezie întreagă, cu statut, pesemne, de haiku). Lăsînd asemenea biopsii deoparte, fac priză, în Mașinăria de uitare, două stiluri de poet. Unul îndopat cu langoare, celălalt jucat și oarecum cinic. Primul sare în partea recuperărilor tandre, a crochiurilor ceva mai îngăduitoare cu modelul, trase de-un plastician amnezic: ,mașinăria veche de iubit - unsă de atingeri, urnită de
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
citat dintr-un volum puțin mai vechi, Pisica neagră, pisica moartă, scris împreună cu Traian T. Coșovei, în care se vede mai bine efectul versurilor aruncate la întîmplare de un flintaș cam distrat. Nu, însă, mai puțin priceput. În Mașinăria de uitare e, îmbrobodită cu aceea pe care o comentam înainte, o poezie de frondă verbală, mestecată cu clăbuci, semănînd bine cu bancul despre critica de jos în sus. Iscălitorul de condică versus viața. Și-atunci, ca să nu spui că ai pierdut
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
poale. Încercînd să-i oprească, fie și simbolic, George Vulturescu îi prinde într-un insectar păstrat în gheață. Așchiat în ace subțiri și reci, își poartă bruma peste tot volumul, o carte ascuțită, de creastă. Bogdan O. Popescu, Mașinăria de uitare, editura Național, 93 pag.
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
ajungă un despot luminat, dând urmare nostalgiilor dlui Iliescu? Cei mai bănuitori îl și văd punându-și singur pe cap coroana, cu lungă hlamidă de hermină, peste tricoul de marinar. Este, desigur, la mijloc, o neînțelegere, pe fondul unei tradiționale uitări, să-i zicem, deci, naționale. Fiindcă ceea ce întreprinde în vremea aceasta dl. Băsescu este exact ceea ce anunțase că va face, în timpul campaniei electorale, acelui talaz care l-a și adus în postul de președinte al României, trăgând după sine la
Râdem, sau ce facem? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11398_a_12723]
-
la înmormîntarea din ogradă/ o libelulă deasupra unui lac sărac de cîmpie/ și ziua spartă în tot locul/ umplută cu flori de cicoare și picioare de boi/ forfecînd prin pulbere/ timp umed și timp uscat totuna/ în iubire și în uitare carnea gîfîie/ o luminiscență în iarba grasă cu excremente de gîște/ vuietul morții și frica" ( ceva profund imoral). Evident, într-un asemenea context al demistificării pe cît de neostentative pe atît de sistematice ( poetul nu are deloc aerul unui rebel
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
de iarnă) și nonverbalului: "după patruzeci de ani și mai bine/ ehei nu mai înveți pînă-i lume să vorbești/ stai la fereastră și-n Marea Ninsoare privești" ( Duminică de ianuarie). Condiție subiectivă a narațiunii, memoria se dizolvă și ea în uitare și în corolarul acesteia care e irațiunea. Detestată ( "dar pregătește-ți bine memoria/ numărul său e lipsit de eleganță/ precum o piatră în mijlocul drumului" Lentilă), memoria face loc anarhiei mentale care e demența: "și în timp ce se anunțau premiile academiei franceze
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
acesteia care e irațiunea. Detestată ( "dar pregătește-ți bine memoria/ numărul său e lipsit de eleganță/ precum o piatră în mijlocul drumului" Lentilă), memoria face loc anarhiei mentale care e demența: "și în timp ce se anunțau premiile academiei franceze/ un fel de uitare dementă a toate/ căreia eu nu-i mai țin piept" ( Duminică de toamnă, luminoasă), unui gol de-o sumbră veselie: Mereu înapoia mea, sub un nor vesel// Și nebunia cu gura în U ondulînd urechile mari" ( Această obstinantă urmăire). Numai
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
intră în tiparele acestei pieți și avem datoria de a paria pe ei și de a-i face cunoscuți. O modalitate de a lupta împotriva acestui tip de cenzură, politică sau economică, este tocmai salvarea din brațele tăcerii sau ale uitării a unor scriitori care merită să fie cunoscuți. Menționam mai înainte numele lui Canetti care este un mare scriitor al secolului al XX-lea. Cei ca el sunt cei care justifică profesia de scriitor. Unii ajung să ia premiul Nobel
Andrés Sorel by Alin Genescu () [Corola-journal/Journalistic/13646_a_14971]
-
România tracologia, delirul romantic atinge culmea prin cartea lui Nicolae Densușianu, Dacia Preistorică, un galimatias pe baza unor lecturi nedigerate care proclamă prioritatea tracă în toate domeniile și originea noastră nelatină. Dacă scrierea lui Nicolae Densușianu ar fi rămas în uitare, așa cum s-ar fi cuvenit, n-am avea de ce să insistăm asupra ei. Din nefericire Dacia Preistorică, neluată în seamă de tracologii în adevăratul sens al cuvântului, a devenit biblia tracomanilor, adică a celor care exploatau și exploatează politic ideea
Origine romană sau origine tracă? by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13679_a_15004]
-
interesează și, mai ales, viitorul". Actualul președinte al PSD, fiu de generall ceaușist, Mircea Geoana, întreabă retoric: "Mai interesează pe cineva trecutul apropiat?" Îi interesează colosal pe cei care au suferit prin închisori, datorită chinurilor de atunci dar și a uitării de acum, nu se mai văd nicăieri după stingerea curajosului Constatin Ticu Dumitrescu, pe care, din suferind, l-au transformat în "colaborator", durerea constând în aceia că unii dintre suferinzi au prins nada și "cred". Interesează intraga intelectualitate adevărată și
Mai interesează pe cineva trecutul apropiat?. In: Editura Destine Literare by Traian Bădulescu-Suteanu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_323]
-
cu panoplii cu flinte și pistoale mari burghezi ce nu se cunoșteau, cu fii și nepoți gata să devină baroni. Adio, atunci, luptă de clasă, la, la, la Lenin, bla, bla, bla Stalin, trecuse veacul de chin, lin te-nveșmânta uitarea. În societatea fără clase/ dansai pe uliți, făceai pase,/ și nas în nas cu Ipu ori cu Tase, beai bere lungă pe terase). În fine, deșucheatul mic-burghez se putea trage de șiret cu intelectualul de tip nou, bate pe burtă
A fi chinez, lapon, hindus... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13704_a_15029]
-
de acord cu ideile pe care le conține. E o critică dusă pînă la polemică, o îneverșunare care - ipso facto - proiectează întreaga carte într-un plan de gratuitate plin de farmec. Pericolul pentru o asemenea carte ar fi cu timpul, uitarea detaliilor situației literare la care se referă; și atunci gratuității i s-ar adăuga inactualitatea. Bineînțeles că n-am fost atît de egoist încît să păstrez numai pentru mine posibilitatea unei astfel de lecturi. Respectuoase complimente dnei Regman. Al dtale
Din arhiva Cornel Regman () [Corola-journal/Journalistic/13715_a_15040]
-
unde începe prin a spune: Se întîmplă că obosesc să fiu om...". De ce?, se va întreba cititorul. Neruda mărturisește o serie de fenomene cotidiene, care exprimă plictisul său: Eu mă plimb cu calm, cu ochii, cu pantofii,/ cu furia, cu uitarea,/ merg, întîlnesc birouri și magazine ortopedice,/ și curți în care pe o sîrmă atîrnă haine:/ chiloți, prosoape și cămăși ce plîng/ cu încete lacrimi murdare". Se pare că e mult să fii martor al timpului tău, într-adevăr. A fost
Poetica unui gînditor by Elena Lincan () [Corola-journal/Journalistic/13723_a_15048]
-
la capătul liniei: "Vagoane de tren ies din bezna periferiei/ cu furioase inscripții pictate în timpul nopții/ cînd spre gările de triaj se strecoară frustrații suburbiilor/ să-și tatueze pe uși numele și uimirea/ de a se vedea în chiar ciclonul uitării acolo unde/ a fi se zvîntă extrem de repede și devine a fi fost/ ( ...) tags/ pe crusta zidurilor citite numai de ochii orbilor/ și un fel ghemuit de a zgîndări inutilitatea/ cînd fără-de-perechea se izbește de propriul ei umăr/ în singurătatea
Un olimpian al angoaselor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13707_a_15032]
-
scriitoare, Terry, prietenă de nedespărțit a Annei în perioada adolescenței lor comune, care, însă, odată cu trecerea anilor, mânată de un fanatism al realizării ca scriitoare, a devenit mai puțin disponibilă pentru prietenie. în mod curios, Anna vorbește despre Terry până la uitare de sine, ca și cum ar vrea să se mute într-un alt destin și să scape astfel de obsesia cuceririi tânărului. în roman apar și personaje care prezintă interes numai pentru cei care le cunosc (și puțini le cunosc). în general
Câtă cultură, atâta sinceritate by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16607_a_17932]
-
ieșim din ea, delegând-o unor manageri ticăloși, împinși înapoi în arenă de neconvergentele interese ale altor puteri, din a căror ciocnire ne-am asigurat continuitatea, virtute prioritară, poate, dar pretinzând adaosul altora. Cu dese căderi spre ultimul prag. Forța uitării a operat, apoi, dând fiecărui val de generații elanul de a se ridica, în acea necunoștință de cauză, curios dar verificat, urzitoare de energii. Ar fi fastidios și neproductiv să rescriem aici istoria prin unicul criteriu al sistematicelor jafuri - și
Pragul de jos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16606_a_17931]
-
comuniste (din care publicăm în paginile 12-13 ale revistei, în avanpremieră, câteva extrase) reprezintă, alături de Asociația foștilor deținuți politici din România, revista Memoria, serialul TV Memorialul durerii și Muzeul Victimelor Comunismului de la Sighet, una dintre puținele forme de luptă cu uitarea generală. Autorul lucrării, Cicerone Ionițoiu (născut la 8 mai 1924 la Craiova) a fost el însuși închis multă vreme, petrecându-și prin penitenciare și lagăre de exterminare 10 ani (din cei 26, la câți a fost condamnat în total, pentru
LUPTA CU AMNEZIA by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16641_a_17966]
-
la procedee originale (precum Italo Calvino, autorul unei nuvele ai cărei protagoniști sînt numere 9 și 11), iar pe alții, între ei și Kundera însuși, să simtă nevoia de a insista asupra unicității eroilor lor. În Cartea rîsului și a uitării, de unde am preluat și informația de mai sus, autorul declară emfatic: "De data aceasta, ca să fie limpede că eroina mea îmi aparține numai și numai mie (și că ea înseamnă pentru mine mai mult decît oricine altcineva), o botez cu
O lume încăpătoare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16653_a_17978]
-
cu dispariția personajului. Chiar dacă nimeni n-ar mai citi vreodată Anna Karenina, tot nu am putea susține că eroina a dispărut, sau că existența personajului Vronski s-a încheiat. Mai curînd am spune că protagoniștii lui Tolstoi au fost dați uitării. Odată scris textul, de îndată ce el există, concret sau doar în memoria cititorilor, personajele ficționale sînt indestructibile. Însă pentru Thomasson asemenea convingeri reprezintă ecouri tîrzii ale unui Platonism indezirabil, conform căruia tot ceea ce ține de domeniul abstractului e necesarmente ideal și
O lume încăpătoare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16653_a_17978]
-
să fie o trăsătură distinctivă a epocii. Mai exact - a culturii și civilizației acesteia. Cît despre utopia-în-utopie, ea își ratează scopul imediat. Rămîne o nobilă inutilitate, precum arta (oratorică). Căci nu servește nici măcar pentru a-i oferi o clipă de uitare - pe care ne-o oferă, totuși, nouă, spectatorilor sau cititorilor - unui criminal (Alonso), care pare că s-a pocăit. Sau poate că a obosit. Revenind la Caliban, bestia ce se revoltă împotriva științei și a artei deopotrivă - pentru că l-au
Ceasul, cărțile și utopia by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16636_a_17961]