13,375 matches
-
a legatului Hugo de Die, care nu putea uita afrontul ce i se făcuse la Conciliul din Reims. Așa că monseniorul a luat o hotărâre grabnică și În același timp cea mai Înțeleaptă cu putință, aceea de a-i pune la adăpost pe prunc și pe mama lui de mânia pontificală și de planurile de asasinat ale reginei și ale delfinului. Cu mare spaimă am așteptat amândoi două zile, până când Bertranda și-a revenit cât de cât. Putea să se Întâmple orice
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
murise și că voiam să-l duc la bunicii lui. Am plutit zile În șir către ținuturi cât mai Îndepărtate de Francia și de Burgundia, rugându-mă neîncetat Sfintei Fecioare să-mi călăuzească pașii acolo unde pruncul putea găsi un adăpost și o familie. și am găsit, după cum ai văzut, domnule Urs. Călugărul se ridică, deschise o raclă mică și scoase din ea un ametist minunat, montat În argint, aidoma cu cel pe care bancherul Îl găsise În coșulețul pruncului. — Iată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sau "RĂZBOI ȘI PACE" Veniți din Cernăuți, ne aflam în orașul Craiova în plin Război Mondial. Aviația anglo-americană bombarda orașul după un orar precis. Cei de la Apărarea Locală știu acest lucru și, prin intermediul sirenelor, ne anunțau când să fugim în adăposturi și tranșee. Craiovenii își adaptaseră viața după orarul acestor "oaspeți" ucigători. Dar apropierea păsărilor metalice aducătoare de suferințe se auzea de departe, așa că părinții își luau repede copiii și fugeau disperați din fața morții. Bombardierele veneau în formații compacte, producând un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lăsat-o să trăiască, de ce ai răpit-o pe ființa la care am ținut cel mai mult în viața mea??? Vezi, de aceea am serioase îndoieli în ceea ce privește mila și dragostea pe care zici că le ai față de noi, "robii" Tăi. Adăpostul spre care ne îndreptam în grabă era, de fapt, o pivniță imensă, aparținând unui mare angrosist de vinuri, și care fusese rechiziționată de Armată, dându-i-se în acele vremuri o altă destinație. Tavanul boltit era susținut de patru rânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
boltit era susținut de patru rânduri de stâlpi din beton armat, solizi, capabili să susțină o greutate uriașă. Dar am avut ghinion. În ciuda faptului că era atât de încăpătoare, încât o mașină putea fi manevrată fără probleme, de această dată, adăpostul era arhiplin. La solicitarea mamei de a ni se permite accesul, am primit următorul răspuns: Vă cred, doamnă, că aveți copii mici, dar tot spațiul e ocupat până la ușă. Mergeți repede la tranșee! Cei doi gardieni care făceau de pază
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Astfel că cei adăpostiți trăiau și sub teroarea bombelor și sub tirania acestor lepădături sociale care-i deposedau și de bruma de bunuri pe care o mai aveau. Ca atare, Chestura a luat măsuri de apărare a cetățenilor, trimițând la adăposturi polițiști puternici și cu experiență, capabili să facă față unor atacuri banditești și să anihileze aceste grupuri de răufăcători. Prin urmare, ne-am îndreptat cât am putut de repede spre tranșee, atât noi, cât și celelalte persoane rămase pe dinafară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
timpul, nu-i așa, Titi? E momentul să ne întoarcem acasă. Hai, Titi, hai repejor, să nu întârziem și s-o necăjim pe mama! 14. ROMANEȘTI sau ÎNCEPUTURILE EȘECURILOR PERPETUE ȘI LAMENTABILE Din dorința de a scăpa de bombardamente și adăposturi, dar mai ales de nesuferitele tranșee în care puteai contracta oricând o pneumonie, tata își duce familia la țară, în comuna Romanești, lângă pârâul Amaradia, aproape de orașul Craiova. Casa pe care o închiriase tata era a unui cetățean ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
acolo altceva decât momentele de extraordinară liniște interioară, de armonie cu natura lucrurilor înconjurătoare, tot ceea ce am simțit stând în preajma surorii mele, Silvia...! Vizavi de casa în care locuiam noi, într-o locuință la fel ca a noastră, își găsise adăpost o femeie sărmană care avea un singur copil: o fetiță pe nume Lili. După ce pleca Silvia la școală, dimineața, mergeam și mă jucam cu Lili într-un hambar părăsit în interiorul căruia ne improvizaserăm o colibă. Și mama și bapțea știau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
i-a aplicat bietului animal o lovitură de băț cu atâta ură, încât, de durere, s-a întins cu burta la pământ. Văzând cine i-a aplicat corecția nemiloasă, și-a adunat ultimele puteri și s-a târât anevoie spre adăpost, la locul lui, sub prispă. Dar-ar naiba-n tini di strâmbăturî afurisitî! Ti omor amu! Îț crăp capu'! Auzâtu-m-ai, dihanii flocoasî??! Eu n-am mai asistat până atunci și nici de atunci până în momentul în care scriu aceste rânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
viața ta, că nu ți-ai făcut decât datoria de polițist, că ai fost cinstit, că n-ai furat și n-ai omorât pe nimeni, că te-așteaptă acasă șase copii dezorientați, care au nevoie de mâncare și de un adăpost... Vasilică, Vasilică! Întoarce-te degrabă, că mi-e tot mai greu fără tine, iar copiii întreabă mereu unde ești și de ce nu vii acasă... Dragul meu Vasilică, dragul meu soț, noapte bună, noapte bună! N-a mai putut rezista: șuvoaie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a omului în animal. A început metamorfoza regresivă, adică apariția omului-cârtiță; au apărut mutanții. Ca niște monstruoase cârtițe bipede apărute în urma unor mutații genetice moleculare pe linie ontogenetică, aceste ființe scurmau cu înverșunare în pântecele Bărăganului, pentru a-și construi adăposturi subterane temporare. Tăcute și încrâncenate, introvertite și necomunicative, erau preocupate doar de ideea fixă a scobitului în pământ, care le stăpânea corpul și mintea, rătăcite într-o pâclă densă și otrăvitoare. Era cel mai jalnic, înfiorător și cutremurător exemplu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a omului în animal. A început metamorfoza regresivă, adică apariția omului-cârtiță; au apărut mutanții. Ca niște monstruoase cârtițe bipede apărute în urma unor mutații genetice moleculare pe linie ontogenetică, aceste ființe scurmau cu înverșunare în pântecele Bărăganului, pentru a-și construi adăposturi subterane temporare. Tăcute și încrâncenate, introvertite și necomunicative, erau preocupate doar de ideea fixă a scobitului în pământ, care le stăpânea corpul și mintea, rătăcite într-o pâclă densă și otrăvitoare. Era cel mai jalnic, înfiorător și cutremurător exemplu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
vagon de transportat vite, ticsit de lume. Circulau zvonuri că vor lua drumul Siberiei. Nu a fost așa, pentru că aveam și nou Gulagul nostru care se numea Bărăgan. Au fost abandonați într-un loc pustiu. Nu aveau hrană și nici adăpost. Au fost nevoiți să-și încropească un bordei, un fel de vizuină unde s-au îngrămădit, precum cârtițele, cei șase copii și mama lor. Un medic omenos a angajat-o pe mama copiilor ca îngrijitoare la un spital rural aflați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
că aproape întreaga țară a fost împânzită de cei aproape 1 000 000 de refugiați. De remarcat este faptul că pe tot parcursul refugierii în gări, în localități de popas, oamenii de toate categoriile sociale ofereau refugiaților hrană și un adăpost peste noapte. Pentru refugiații repartizați în județul Bacău, autoritățile au stabilit ca în fiecare comună să fie primiți între 5 și 30 familii, iar în orașele Bacău, Tg. Ocna și Moinești peste 200 de familii. Cei mai mulți dintre refugiați au rămas
“GOLGOTA” REFUGIAŢILOR DIN BASARABIA, NORDUL BUCOVINEI ŞI ŢINUTUL HERŢA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1663]
-
Vei observa că eram foarte aproape de adevărata lor definiție. Dar, ca între poeți, știi și tu, dragă Angela Baciu, limba poetică înseamnă mult mai mult. E suficient să ne amintim ce spune Martin Heidegger: Limba, zice filosoful, este locul de adăpost al ființei. În adăpostul ei locuiește omul. Cei ce gândesc și făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost. Când am aflat că făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost, mi-am pus noi întrebări: pot fi, sunt eu acela? Este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
foarte aproape de adevărata lor definiție. Dar, ca între poeți, știi și tu, dragă Angela Baciu, limba poetică înseamnă mult mai mult. E suficient să ne amintim ce spune Martin Heidegger: Limba, zice filosoful, este locul de adăpost al ființei. În adăpostul ei locuiește omul. Cei ce gândesc și făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost. Când am aflat că făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost, mi-am pus noi întrebări: pot fi, sunt eu acela? Este menirea Poetului, făuritor de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Baciu, limba poetică înseamnă mult mai mult. E suficient să ne amintim ce spune Martin Heidegger: Limba, zice filosoful, este locul de adăpost al ființei. În adăpostul ei locuiește omul. Cei ce gândesc și făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost. Când am aflat că făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost, mi-am pus noi întrebări: pot fi, sunt eu acela? Este menirea Poetului, făuritor de vers: să vegheze acest adăpost al ființei. Este cel mai puternic argument ce ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
amintim ce spune Martin Heidegger: Limba, zice filosoful, este locul de adăpost al ființei. În adăpostul ei locuiește omul. Cei ce gândesc și făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost. Când am aflat că făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost, mi-am pus noi întrebări: pot fi, sunt eu acela? Este menirea Poetului, făuritor de vers: să vegheze acest adăpost al ființei. Este cel mai puternic argument ce ne obligă să ne iubim limba neamului; să o apărăm, azi, când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ce gândesc și făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost. Când am aflat că făuritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost, mi-am pus noi întrebări: pot fi, sunt eu acela? Este menirea Poetului, făuritor de vers: să vegheze acest adăpost al ființei. Este cel mai puternic argument ce ne obligă să ne iubim limba neamului; să o apărăm, azi, când este atât de neglijată de lucrătorii unor ziare și reviste, unele chiar literare, de unii lucrători ai unor posturi de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
1845 la colonia de acum, New-Glarus. Au plecat de acasă 193 de persoane, și acum erau 122, din care 26 bărbați, 22 femei și 72 copii. A urmat o iarnă grea de tot. Anul următor au Început să-și construiască adăposturi, și-au cumpărat câte o vacă, câte un purcel, câteva găini, adăpostite cum se putea. Azi sunt vaci frumoase de rasă Schwitz elvețiană, cum și rase englezești Shorthorn și Devons, iar mai târziu s-au adus olandeze, alb cu negru
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
în câteva cuvinte trista lui poveste. Găsit de copil într-o stație de tramvai din Iași, a fost crescut la o Casă de copii din Pașcani, iar la 18 ani a fost scos din evidențe: practic, lăsat pe drumuri, fără adăpost, fără serviciu, fără bani, fără vreun viitor. Nu-și cunoaște părinții, numele ce-l poartă l-a primit la Casa de copii. A dormit sub cerul liber, a mâncat din gunoaie, dar le-a preferat pe acestea decât să se
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
seara. Și de data aceasta, tinerii indieni din ashram au fost la înălțime, atât la propriu, cât și la figurat: agili, au urcat și amarat bagajele cu cea mai mare viteză, cu îndemânare și spirit de răspundere. În autobuz, la adăpostul întunericului, în penultimul rând (unde mă găseam așezat lângă finlandez), s-au spus mantre și s-a cântat sahaj. Apoi... ne-am liniștit: fiecare cu... (starea fără) gândurile lui! Amintind de contrastele din India, este timpul să povestesc și despre
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Mungiu-Pippidi, în pri‑ mul rând vă mulțumesc pentru că ați acceptat să facem acest maraton jurnalistic străbĂtând cei 25 de ani de viață liberă. Nu e puțin lucru, pentru că, refugiindu-vă aici, la Sinaia, în casa Iorga, v-ați pus la adăpost de vizite care v-ar fi deturnat de la motivul acestei izolări : o carte al cărei termen de predare unei prestigioase edituri aca‑ demice occidentale e foarte apropiat. Am convenit, din acest motiv, să drămuim timpul necesar excursului în memoria colectivă
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
din 8 iunie 1924). „Manciu suprima întruniri, Manciu te împiedeca să intri la Mitropolie, Manciu bătea în stradă, la poliție și în piețe, insulta pe cei care reclamau, amenința pe apărătorii lor, Manciu lovea cu o bestialitate de posedat la adăpostul cordoanelor de agenți și jandarmi. Iată omul datoriei și iată ce fel de ordine făcea acest om! Iată omul care a murit, dar aceasta nu ne împiedică să spunem adevărul.” Și din cartea „Pentru legionari” - spusele lui C. Zelea Codreanu
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
extinsă și în rândul populației. Populația din Cernăuți păstra în memorie gestul profesorului Ioan Boșniag care a constituit prima societate pentru ocrotirea orbilor și surdo-muților din Bucovina, a inițiat și contribuit la ridicarea în anul 1908 a clădirii destinată ca „adăpost, lumină și vindecare de grai a peste 120 de copii”, el devenind primul director al acestui institut. Revista a revenit des, evidențiind faptele acestui dascăl.. După cum, revista n-a uitat să evidențieze personalitatea „marelui om în lumea celor care nu
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]