11,066 matches
-
el îmi scot o batistă și îl ascund în ea, apoi îmi repun batista în buzunar. reiau apoi baletul conveniențelor sociale, salut oameni, strîng mîini, zîmbesc misterios (ca să nu fiu obligat să vorbesc prea mult). Iar la prima ocazie mă aplec din nou, la adăpostul unei speteze de scaun sau pur și simplu sub una din băncile amfiteatrului și extrag o altă bucată fibroasă de carne din gura mea aproape paralizată din cauza acestor stocuri ilicite... nu știu de ce, dar aproape toate
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
reuși să o pronunțe de cel puțin cinci sprezece ori înainte de a se prăbuși și de a-și pierde cunoștința. toată această scenă provocă o enormă perplexitate printre cei prezenți. nimeni nu știu cum să reacționeze la acest gest. Cîțiva scriitori se aplecară să culeagă cîte un flaier și se grăbiră să-l citească, înainte de a încerca să stingă flăcările care îl mistuiau pe colegul lor. Cum vremea era aproape caniculară, majoritatea celor ieșiți la o țigară erau îmbrăcați lejer, în cămași și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
mare se abătu peste promontoriul de unde contempla mareea secolului, îl înăbuși sub forța sa narativă și-l trase apoi spre larg, spre ceea ce Bernard considerase dintotdeauna ca fiind o imensă rezervă de ficțiune. 67. Victor se visa în plin deșert, aplecat sub capota ridicată a unui automobil, pe cale de a-i demonta motorul. Gesturile lui erau extrem de dibace, iar piesele componente ale moto rului păreau fluide. Șuruburile, plăcuțele, tijele, arcurile, filtrele, toate se desprindeau cu o ușurință aeriană sub degetele sale
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de scriitură. Și nu este exclus ca aceasta să fie scriitura viitorului. Ceea ce a făcut ea a fost de fapt o scanare a sunetelor și o proiectare grafică a lor. 69. Într-o bună dimineață, în timp ce se spăla pe dinți aplecat deasupra chiuvetei din baie, la ora 6 și 37 de minute fix, domnul Busbib își dădu seama că era un porc. avu această revelație din cauza apei, mai precis din cauza șuvoiului de apă care continua să curgă în timp ce el se freca
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ușă. o deschise și o salută cu condescendență pe doamna Bordaz, proprietara a mai multor apartamente din imobil, poate chiar a unei bune jumătăți din el. — Bună dimineața. tocmai ieșeam, doamnă... — Vedeți că iar plouă. — am văzut. Domnul Busbib se aplecă și o mîngîe de cîteva ori pe cățelușa Pexy, pe care doamna Bordaz tocmai o scotea pentru primul pipi al zilei : — Ce faci tu, Pexy ? te bucuri ? te duci la plimbare ? te duci să faci o tură ? Hai, dă-i
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
profund după. acum pot scrie timp de cîteva ore la mașina ta de scris, la acest instrument curios și pervers. Probabil că dacă m-ai vedea acum, imaginea mea te-ar excita enorm. sunt goală, la masa ta de scris, aplecată peste tastatura asta enormă... Știi că uneori apăs pe diferite taste cu sînii ? Da, cred că asta ți-ar fi plăcut, să mă vezi cum bat cu sînii la mașina ta de scris. n-ar fi trebuit să-mi interzici
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
iertarea lui Dumnezeu, ca și în cazul lui Petru, este un har inestimabil. Numai în acest mod putem reuși să trecem dincolo de propria dreptate și de propriul păcat, așa încât să dobândim acea stare în care, nemaiexistând pericolul de a ne apleca spre noi înșine, să experimentăm acel duh al copilăriei, care este duhul Împărăției. Această descoperire i-a schimbat viața, mult prea «perfectă», a Terezei de Lisieux, determinând-o să se avânte pe calea convertirii și a solidarității evanghelice. Deși suntem
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
de observa(ie. Observatorului care urm(re(te f(r( (ncetare (i particip( la activitatea celorlal(i i se interzice a lua noti(e (n timpul derul(rîi ac(iunii, pentru a nu o tulbură. Whyte (i Liebow erau prea aplecă(i asupra acestor activit((i, ce reclamă (ntreaga lor participare, pentru a mai putea scrie (n timp ce observau. Cînd în picioare, cînd (n mers, cînd (n mijlocul unui grup sau, altădată, a(eza(i (n fă(a unei cafenele
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
ceilalți, purtarea lui Titi părea foarte firească, și însăși Aglae își îndemna fiul, cîteodată: - Dacă te-ai plictisit, du-te și te leagănă! Într-altă zi, Felix găsi pe Titi așezat pe o bancă, cu o mână în dreptul inimii și aplecat cu bustul peste pântece, ca și când ar fi fost chinuit de o mare durere lăuntrică. Fața îi era tânguitoare, iar Aglae și Aurica ședeau îngrijorate în juru-i, îmbărbătîndu-l: - Dar n-ai nimic, omul lui Dumnezeu, de unde ți-a maivenit și asta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
după ce dăduse ceremonios bună seara. Simion, calmat cu aceeași repeziciune cu care se înfuriase, cu aerul chiar de a nu ști ce s-a întîmplat, privea mâhnit la ghergheful lui și la ghemele de lână risipite pe jos și se aplecă să și le culeagă. Otilia se repezi și-i adună toate lucrurile, punîndu-i-le pe măsuță. - Ghergheful e rupt, zise ea, nu mai faci nimic cu el. Îțidau eu altul, care nu-mi mai trebuie! - Îmi dai altul? spuse Simion încîntat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și, fiindcă tăcea îndelung, Felix crezu că adormise. Deodată, căutîndu-i mâna, Otilia zise: - Ce-ai zice dacă am cădea deodată în cer? Nu ne-ammai opri. Felix înțelese punctul de vedere al Otiliei. Cum ședeau pe spate, aveau senzația că sunt aplecați spre concavitatea cerului. - Atunci Pascalopol, continuă Otilia gândul ei, ar rămînepierdut în urma noastră. - Nu mi-ar părea rău, zise Felix, deși, recunosc că e unom foarte de treabă. - Nu-l poți suferi? Dar n-ai motiv pentru asta. BietulPascalopol, el
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care sunt drepturile lui. Moș Costache ascultă, înfricoșat de această ieșire, căută să-l îmblînzească, ținîndu-l mereu de mânecă, într-un chip comic, dar nu scoase nici o vorbă încurajatoare, nici o explicație. În cele din urmă, cu tonul răgușit, cu ochii aplecați în jos, făcu această neașteptată propunere: G. Călinescu - Dacă ai nevoie de bani, de ce nu iei cu împrumut vreomie de lei de la cineva? Poate să găsesc eu la un prieten, numai să nu spui la nimeni. Suma izbi pe Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
umbla cu socialisme deale dumitale. Bunurile trebuiesc redate societății prin mâinile copiilor, ca să se folosească și generația nouă. - Bați câmpii, Stănică, zise Olimpia, asta e de la sineînțeles că copiii au să moștenească. - Firește, făcu voluminoasa doamnă Iorgu. Iorgu însuși se aplecă înspre locul unde ședeau generalul, Felix și Georgeta și mărturisi cu un gest generos din mîini: - Îi las fetei avere împărătească! Mititica!Stănică auzise. - Nu m-ați înțeles, strigă el, dacă mă împiedicați să vorbesc! Nu e de-ajuns să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai note muzicale, și tot lucruri pretențioase! Domnișoara dumitale nu e deloc frivolă. - E pianistă mare, domnule, protestă Stănică, studiazăla Paris. Domnișoara se uită distrată la el, apoi începu să cânte rău, cu intermitențe, Songe d'automne. Colegul uscat se aplecă familiar peste umărul cântăreței și-și lipi, cu concursul acesteia, obrazul de obrazul ei. Cealaltă domnișoară se dădu jos de pe pervazul ferestrei și începu să valseze. - Dansezi? întrebă ea pe Stănică. - Tinerețe, tinerețe, parcă sunt iar student! exclamă Stănică, privind
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui septembrie, într-o zi de arșiță tardivă, cu vânt uscat înecăcios, moș Costache se împletici din mers, pe când cotrobăia în curte printre cărămizile lui, și căzu moale jos. Marina îl văzu din bucătărie și-și închipui că s-a aplecat dinadins să vadă ceva. Așteptă să se ridice, dar moș Costache întîrzia. Atunci Marina se apropie tiptil de locul căderii, se uită prudentă la bătrân, îl întoarse pe față și, văzîndu-l inert și roșu la obraz, fugi repede înspre casă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întîi paharul în sus, cu gândul de a ciocni, apoi o oarecare rușine îi reținu, și băură în tăcere. Olimpia făcuse un morman de felii de salam, și comesenii luau acum pe tăcute și mâncau. Vasiliad înghițea ca un lup, aplecat asupra farfuriei. Aglae, zărind pe Otilia și pe Felix, deveni caritabilă. - Tu, Otilio, nu mănînci? și dumneata, domnule Felix? doar n-o să stați nemîncați?! Ce-o fi o fi, acum, să fim tari. Stănică se sculă, galant, de pe scaun și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Costache îngălbeni, se ridică repede de pe scaun și se pipăi, în culmea agitației, în jurul curelei. I se rupsese fundul săculețului, în care ținea banii de metal. - Banii! Ba-ba-banii! se bâlbâi el și se repezi sub masă.Stănică, Aglae, Aurica se aplecară și ei, cu capul pe jos, începînd să caute cu febrilitate. Numai Pascalopol rămase nemișcat la locul lui și-și aprinse o țigară, fericit c-a scăpat de interogator. G. Călinescu XX Lili fusese așa de tulburată de întîlnirea cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dacă întîmplarea i-ar pune în fruntea unei țări? De dușmănia sorții mi-e frică. Mi-e frică să rămân egal cu Titi, cu Stănică, cu ceilalți, să mă confund cu ei, să fiu, prin forța împrejurărilor, silit să mă aplec în fața lor. Trebuie să mă deosebesc, neapărat, prin ceva. Singura carieră în care, pentru un om normal, cum mă socotesc, pot ajunge în frunte, numai prin voință, este aceea științifică. Dacă aș voi să fiu poet, poate n-aș putea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
simulate, când pe un troian, când pe altul. Era plină de zăpadă, din cap până-n picioare, prin păr, în urechi, în ochi. Câțiva copii se strânseră în jurul ei, apoi fugeau, și unul furios o bombardă cu un bulgăre. Otilia se aplecă și ea și aruncă o bilă de zăpadă, strigînd: - Pungașule! - Nu așa, corectă Felix, ci pu-pungașule!Rîseră amândoi. Când fură din nou în sanie, Otilia zise: - Acum trebuie să fie admirabil la moșia lui Pascalopol,pe câmpul plin de zăpadă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vorbea, simțindu-și papila gustativă beteagă de la niște citate aramaice, grecești și latinești, cu ajutorul cărora triumfase recent în câteva turniruri teologice, rașchetase învățăturile mai multor biserici, împinsese sub pojghițele demnităților eclesiastice sumedenie de inși, dar și din pricina cărora i se aplecase, zbura acuma mofluz, la doar două degete de a deborda, abătîndu-se deasupra Capitalei, nu în ultimul rând pentru a-și clăti și tăvăli cerul gurii prin aroma pipărată a dialectului dâmbovițean. Avea și alte marafeturi de regulat: ungerea chichițelor și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de noroi. - ...Scîrț! Dacă bagă naiba coada să pretinzi alceva, te pleznesc!... Sănătății mele - aerul de vulgaritate nesfârșită pe care-l degajă poezia Generației '80 - îi pune piedică. Nu-i pică bine la stomac. Îi mută nările. Îi dăunează. Nu apleacă oarecine capul să citească un singur vers, de un singur Optzecist, că nu mai are încotro, trebuie să se repeadă în cel mai la îndemînă closet și să se apuce să verse. - Și chiar atât de năpraznic te scoate din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
DANIEL BĂNULESCU Azvârli oglinzii încă o ocheadă. Zâmbi amuzat și mulțumit, de parcă ar fi trecut proba înfiripării unui aranjament floral. Oftă și, cu valiza căscată sub braț, se apucă să pună ordine în munca de documentare împrăștiată peste ogor. Se apleca, muștruluia de nisip colțurile micilor decupături din organul central de presă al Partidului Comunist Român, blestema înfiorător - deși nevăduvit de un oarecare accent umoristic -, din nou se apleca, blestema, se apleca, dând drumul uluitoarelor dreptunghiuri de hârtie, dirijîndu-le traiectorile și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
apucă să pună ordine în munca de documentare împrăștiată peste ogor. Se apleca, muștruluia de nisip colțurile micilor decupături din organul central de presă al Partidului Comunist Român, blestema înfiorător - deși nevăduvit de un oarecare accent umoristic -, din nou se apleca, blestema, se apleca, dând drumul uluitoarelor dreptunghiuri de hârtie, dirijîndu-le traiectorile și făcîndu-le să dispară în adâncimile cutiei de piele, nu înainte de a le lectura în cruciș. Iată ce era scris chiar și pe cel mai insignifiant dintre ele: "24
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ordine în munca de documentare împrăștiată peste ogor. Se apleca, muștruluia de nisip colțurile micilor decupături din organul central de presă al Partidului Comunist Român, blestema înfiorător - deși nevăduvit de un oarecare accent umoristic -, din nou se apleca, blestema, se apleca, dând drumul uluitoarelor dreptunghiuri de hârtie, dirijîndu-le traiectorile și făcîndu-le să dispară în adâncimile cutiei de piele, nu înainte de a le lectura în cruciș. Iată ce era scris chiar și pe cel mai insignifiant dintre ele: "24 februarie 1988, ziarul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gest de extravaganță. După ce-și culesese toate extremitățile înapoi. Deschizîndu-se la loc ca o floare. Zburlindu- și savant cutele rochiei, într-o arteziană de dantele, plutind la limita legilor fizicii... Și imprimîndu-și propriului corp o postură ciudată, rafinat curbată, aplecată grațios înainte. De parcă ar fi avut de oferit cuiva, duh, spirit, particulă de praf, navigând prin încăpere, hârtia netezită dintre degetele ei, ca pe-o variantă esențializată a unui buchet de flori... - E reverența ei preferată... cu care a debutat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]