8,109 matches
-
o răscoală din Palermo împotriva guvernatorului Seuàda ibn Muhammad a fost reprimată în 887. Moartea împăratului Vasile I Macedoneanul în 886 i-a încurajat o dată în plus pe musulmani sa își extindă aria atacurilor, ei asaltând Calabria, unde armata imperială bizantină a fost înfrântă în vara lui 888. Cu toate acestea, noi rpscoale interne au avut loc în 890, izvorâte în special ca urmare a ostilității dintre arabi și berberi. În 892, un emir a fost trimis la Palermo din Ifriqiya
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
sub comanda fiului său Abdullah ibn Ibrahim, în anul 900. Sicilienii au fost înfrânți la Trapani (22 august) și în apropiere de Palermo (8 septembrie), care oraș a mai rezistat încă zece zile. Abdullah s-a îndreptat împotriva ultimelor fortărețe bizantine și în 10 iunie 901 a reușit să captureze Reggio Calabria, pe continent. În condițiile în care Ibrahim al II-lea a fost nevoit să abdice în Tunis în favoarea lui Abdullah, el a decis să conducă personal operațiunile din sudul
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
901 a reușit să captureze Reggio Calabria, pe continent. În condițiile în care Ibrahim al II-lea a fost nevoit să abdice în Tunis în favoarea lui Abdullah, el a decis să conducă personal operațiunile din sudul Italiei. Taormina, ultimul avanpost bizantin major din Sicilia, a capitulat la 1 august 902. Messina și alte orașe și-au deschis porțile pentru a evita masacre similare. Trupele lui Ibrahim a pornit în marș asupra sudului Calabriei, unde a pus asediu asupra orașului Cosenza. El
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
de nord. În 950, Hassan a lansat un nou război asupra bizantinilor aflați în sudul Italiei, ajungând până la Gerace și Cassano allo Ionio. În 952, o a doua campanie în Calabria s-a încheiat cu o nouă înfrângere a trupelor bizantine; Gerace a fost din nou asediat și în cele din urmă împăratul de la Constantinopol, Constantin al VII-lea a fost nevoit să accepte ca alte orașe calabreze să plătească tribut conducătorilor din Sicilia. În 956, trupele bizantine au recuperat Reggio
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
înfrângere a trupelor bizantine; Gerace a fost din nou asediat și în cele din urmă împăratul de la Constantinopol, Constantin al VII-lea a fost nevoit să accepte ca alte orașe calabreze să plătească tribut conducătorilor din Sicilia. În 956, trupele bizantine au recuperat Reggio Calabria și au început o invazie asupra Siciliei. Un armistițiu a fost semnat în 960. Doi ani mai târziu, o rpscoală în Taormina a fost reprimată sângeros, însă eroica rezistență a creltinilor la Rametta l-a convins
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
răscoală a avut loc în Palermo și s-a încheiat cu succes, dat fiind că Ja'far a fost exilat în Africa și înlocuit cu fratele său, al-Akhal (1019-1037). Cu sprijinul fatimizilor, al-Akhal e reușit să respingă două noi expediții bizantine, desfășurate în 1026 și 1031. Încercarea emirului de a impune taxe ridicate pentru a putea plăti mercenari a condus la declanșarea unui război civil. Al-Akhal a cerut sprijin chiar din partea bizantinilor, în vreme ce fratele său abu-Hafs, conducătorul răsculaților, a primit trupe
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
a putea plăti mercenari a condus la declanșarea unui război civil. Al-Akhal a cerut sprijin chiar din partea bizantinilor, în vreme ce fratele său abu-Hafs, conducătorul răsculaților, a primit trupe de la emirul zirizilor din Ifriqiya, al-Muizz ibn Badis. În 1038, o puternică armată bizantină sub comanda generalului Maniakes a traversat strâmtoarea Messina. Aceasta includea corpuri de longobarzi și de normanzi care a respins contraatacurile musulmanilor din Messina. După o altă victorie categorică în vara lui 1040, Maniakes s-a oprit din marș pentru a
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Aceasta includea corpuri de longobarzi și de normanzi care a respins contraatacurile musulmanilor din Messina. După o altă victorie categorică în vara lui 1040, Maniakes s-a oprit din marș pentru a începe asedierea Siracusei. Însă, după cucerirea acesteia, generalul bizantin a fost eliberat din funcție, iar contraofensiva musulmană care a urmat a condus la recuperarea tuturor orașelor capturate de bizantini. Sicilia a fost invadată de o nouă putere a regiunii în 1060, anume de către normanzii conduși de Robert Guiscard, fiul
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
ale arabilor, conduse de Abbas-ibn-Faid, care a prădat provincia longobardă Salerno. Două flote arabe au sosit la Taranto, în 871 și apoi în 875, aducând trupele care prădaseră Campania și Apulia. Situația din sudul Italiei l-a îngrijorat pe împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul, care a decis să îi respingă pe arabi și a izbutit în tentativa de a recupera portul orașului Taranto de la aceștia. În 880, două armate bizantine, conduse de generalii Procopius și Leon Apostyppes, alături de o flotă comandată
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
și Apulia. Situația din sudul Italiei l-a îngrijorat pe împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul, care a decis să îi respingă pe arabi și a izbutit în tentativa de a recupera portul orașului Taranto de la aceștia. În 880, două armate bizantine, conduse de generalii Procopius și Leon Apostyppes, alături de o flotă comandată de amiralul Nasar, au cucerit definitiv Taranto de la arabi, punând capăt unei perioade de 40 de ani de dominație musulmană. Printre primele măsuri luate de guvernatorul bizantin Apostyppes a
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
două armate bizantine, conduse de generalii Procopius și Leon Apostyppes, alături de o flotă comandată de amiralul Nasar, au cucerit definitiv Taranto de la arabi, punând capăt unei perioade de 40 de ani de dominație musulmană. Printre primele măsuri luate de guvernatorul bizantin Apostyppes a fost luarea în sclavie și deportarea locuitorilor care, inițial fiind longobarzi, se convertiseră la Islam, în paralel cu implantarea de coloni greci, în scopul creșterii populației. Taranto a devenit unul dintre cele mai importante orașe din "Thema Longobardia
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
, latinizat ca Acropolites sau Acropolita (în limba greacă: Γεῶργιος Ἀκροπολίτης, Georgios Akropolitês) (n. 1217 sau 1220, Constantinopol - decembrie 1282, Bulgaria), a fost un cronicar și om de stat bizantin. La vârsta de 16 ani, a fost trimis de către tatăl său, logothetul Constantin Akropolites "cel Bătrân", la curtea lui Ioan Vatatzes, împăratul bizantin de la Niceea, unde Akropolites și-a continuat studiile având ca profesori pe Theodor Hexapterygos și Nichifor Blemmydes
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]
-
Akropolitês) (n. 1217 sau 1220, Constantinopol - decembrie 1282, Bulgaria), a fost un cronicar și om de stat bizantin. La vârsta de 16 ani, a fost trimis de către tatăl său, logothetul Constantin Akropolites "cel Bătrân", la curtea lui Ioan Vatatzes, împăratul bizantin de la Niceea, unde Akropolites și-a continuat studiile având ca profesori pe Theodor Hexapterygos și Nichifor Blemmydes. După aceea, împăratul niceean i-a încredințat importante misiuni de sta, ca și succesorii săi (Theodor al II-lea Laskaris și Mihail al
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]
-
prizonier vreme de doi ani, fiind eliberat de către Mihail Paleologul. Între timp, salvatorul său fusese proclamat împărat de Niceea, după care l-a alungat pe Balduin al II-lea, ultimul împărat al Imperiul Latin din Constantinopol, și a restaurat Imperiul Bizantin; din acel moment, Akropolites a devenit cunoscut în istoria Imperiului ca unul dintre cei mai mari diplomați. După ce a îndeplinit funcția de ambasador la curtea țarului Bulgariei Constantin Tich, el s-a retras pentru câțiva ani din viața publică și
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]
-
negocierile care au urmat s-au purtat pe parcursul domniilor a cinci papi, Clement al IV-lea, Grigore al X-lea, Ioan al XXI-lea, Nicolae al III-lea și Martin al IV-lea. Akropolites a fost ales ca ambasadorul împăratului bizantin, iar în 1273 a fost trimis la papa Grigore al X-lea. În 1274, la Al doilea conciliu de la Lyon, el a confirmat prin jurământ în numele împăratului faptul că confesiunea de credință trimisă anterior de către suveranul pontif la Constantinopol fusese
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]
-
de la 285 la 813. Manuscrisul de la Biblioteca Vaticană cuprinde patru lucrări distincte, foarte deosebite ca stil și ca forma de abordarea analistică din cronica lui Teofan. Prima lucrare, formată din patru cărți, constă într-o serie de biografii ale împăraților bizantini care au domnit de la 813 to 867 (de la Leon al V-lea Armeanul la Mihail al III-lea). Fiind scrise la comanda împăratului Constantin al VII-lea (913-959), cărțile reflectă punctul de vedere al reprezentanților dinastiei macedonene. Necunoscutul autor a
Continuatorul lui Teofan Mărturisitorul () [Corola-website/Science/324689_a_326018]
-
n. 960, Constantinopol - d. 15 iunie 991) (în limba greacă: Θεοφανώ Σκλήραινα, "Theophano Skleraina") (variante ale numelui: Theophania, Theophana sau ) a fost soția împăratului Otto al II-lea. La un moment dat, împăratul Otto I "cel Mare" a solicitat Imperiului Bizantin o prințesă pentru a o căsători cu fiul său, viitorul Otto al II-lea și pentru a pecetlui astfel un tratat între Imperiul romano-german și Bizanț. Inabila formulă de adresare pe care papa a utilizat-o la adresa împăratului de la Constantinopol
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
pentru a pecetlui astfel un tratat între Imperiul romano-german și Bizanț. Inabila formulă de adresare pe care papa a utilizat-o la adresa împăratului de la Constantinopol, Nicefor al II-lea Focas, cea de "grec", într-un moment în care la curtea bizantină se afla, ca ambasador al lui Otto, Liudprand de Cremona, adversar al Bizanțului, a condus la eșecul primei runde de negocieri. Odată cu urcarea pe tron a noului împărat, negocierile asupra tratatului au putut fi reluate. Theofano a sosit în Occident
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
a putut întoarce la conducerea ducatului în octombrie. L-a exilat încă o dată pe fratele său Manșo și pe fiul acestuia, Guaimar al II-lea de Amalfi, care domnise sub tutela salernitană. Pe parcursul sejurului în Constantinopol, Ioan a primit titlurile bizantine de "anthypatos" și "vestes". Prin incitarea la revoltă atât în Amalfi cât și în Salerno împotriva lui Guaimar al IV-lea, Ioan a atras mânia și dorința de răzbunare a fiului și succesorului lui Guaimar, Gisulf al II-lea de
Ioan al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324722_a_326051]
-
Drocton) (secolul al VI-lea) a fost un general bizantin de origine suevă sau alamana. Potrivit lui Paul Diaconul, Droctulf s-a ridicat din rândul longobarzilor, intrând odată cu aceștia în Peninsula Italica în 569. În continuare, el s-a raliat trupelor bizantine pentru a lupta chiar împotriva celor cu care venise în Italia și a devenit un aliat important atât pentru Bizanț cât și pentru papalitate. După ce a devenit duce de Spoleto, longobardul Faroald I, a capturat Classis, portul Ravennei la Marea Adriatică
Droctulf () [Corola-website/Science/324724_a_326053]
-
a intervenit și l-a recucerit în numele Imperiului în 575-576. Pentru o scurtă perioadă de timp, Droctulf a fost capturat (Paul Diaconul vorbește de "captivitas"), însă a fost eliberat, după care a continuat să servească drept comandant ("dux") al postului bizantin din Brescello (Reggio nell'Emilia), care păzea un pod de pește Pad care ducea către Classis, începând din jurul anului 584. Între anii 584 și 590, Droctulf a luptat neâncetat împotriva regelui Authari al longobarzilor, care până la urmă l-a silit
Droctulf () [Corola-website/Science/324724_a_326053]
-
domina Capua, care nominal era vasală a Ducatului de Salerno. În 886, el s-a deplasat la Constantinopol alături de principele Lando al II-lea de Capua, unde a prestat omagiu, revenind în 887 cu titlul de "patrikios", primit de la împăratul bizantin Leon al VI-lea. De asemenea, Guaimar a primit un contingent de mercenari pentru a lupta împotriva amenințării musulmane. Între timp, Benevento căzuse sub controlul biyantin, iar Guaimar s-a căsătorit cu Itta, fiica ducelui Guy al II-lea de
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
de la 12 ianuarie 901, atunci când tatăl său, Atenulf I, principe de Capua și cuceritor al Benevento, l-a asociat la domnie. Mama lui Landulf a fost Sichelgaita de Gaeta. În 909, Landulf a fost la Constantinopol, de unde a primit titlurile bizantine de "anthypatos" și "patrikios". Deși rămas în Italia, fratele său Atenulf al II-lea a primit și el învestitura. În iunie 910, tatăl lor a murit și cei doi frați au preluat puterea, Landulf fiind de acord ca Atenulf al
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
însă, s-a văzut nevoit să îl trimită pe cel de al doilea fiu al său, Landulf "cel Roșu", la Constantinopol ca ostatec. În 923 sau 926, prin înțelegere cu Guaimar de Salerno, au pornit în comun la atacarea posesiunilor bizantine, Landulf urmând să ocupe Apulia, iar Guaimar acționând în Campania. Landulf a avut succese pe toată linia, însă Guaimar nu a fost la fel de norocos. În 929, împreună cu fratele său Atenulf al II-lea, cu Guaimar al II-lea și cu
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
și Calabria. De această dată, expediția a fost dezastruoasă, iar Theobald de Spoleto a părăsit alianța. În 933, Landulf l-a asociat pe fiul său Atenulf Carinola la domnie, alături de fratele său. În 934, Guaimar a fost convins de către agentul bizantin Cosma de Salonic să părăsească alianța. În 935, regele Hugue de Italia a acordat sprijin grecilor. Ca urmare, în numai câțiva ani, politica antibizantină promovată de Landulf a eșuat, el fiind nevoit să încheie pace cu Bizanțul, deși ciocnirile cu
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]