8,186 matches
-
probleme de tehnică e orgolioasă... Palma mea lunecă peste ureche, ușor, ca o atingere. Se oprește un timp, acoperind urechea, apoi degetele se desfac și se pierd în părul blond, răsfirîndu-l. Buzele doamnei Cristina se subțiază într-un nou surîs: Ciudat! Ce interes a avut să-mi vorbească frumos despre tine?! Numai ca să laude combinatul?... Unde te-am mai văzut?! izbucnește în mine gîndul. Surîsul ăsta al tău l-am mai văzut undeva, l-am mai întîlnit cîndva; îl simt purtat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Da-da, începe ea să se înflăcăreze, m-am căsătorit. M-am căsătorit cu un bărbat foarte frumos, atît de frumos că uneori, noaptea, tresăream înspăimîntată că l-am pierdut... "L-am pierdut", surîde doamna Cristina, nu-i așa că sună ciudat? Poți pierde un ceas, poți pierde un inel, poșeta... Era frumos, revine ea la tonul dinainte, înflăcărat, era manierat, era... cum să-ți spun?... era ce-și dorește o femeie. Și nu numai în aparență! Este și acum ceea ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să nu-și piardă candidatura la postul de ingineră-șefă (urma să fie numită) și că, dacă nu-s înțelegător, mă va face ea să o ascult... M-am înfuriat și-am dat-o afară din birou. După aceea... hm!... ciudat!... nu credeam c-o să se întîmple așa: ne comportam ca doi străini. Asta a durat peste jumătate de an, apoi, într-o zi, așa, din senin, am primit un telefon: "Vlad, sînt Brîndușa. Deseară, începînd de la ora opt, te aștept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
casei unde locuia... Au fost și cîteva îmbrățișări... Eu eram încă în emoțiile începutului la Sinteză; livrasem primele cisterne și așteptam părerea beneficiarilor. Silvia lucra la laborator și părea fericită. După cîteva săptămîni, a început dintr-o dată să se comporte ciudat, să fie schimbată, aproape speriată... N-a vrut să-mi spună ce are. A lipsit de la serviciu o zi, a lipsit și următoarea, apoi am auzit că e la spital. M-am dus s-o văd... Închipuie-ți ce-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a ajuns gura de apă cu pastila fărîmițată între dinți. Mă ridic, merg la chiuvetă și mai beau o cană cu apă, să diluez aspirina din stomac. Din oglindă, cînd ridic ochii, mă privește o față obosită, cu un rictus ciudat în colțul gurii, pe care nu-1 recunosc. "Disponibil"... Ha!, îmi vine să rîd. De ce să mă dea ei, cînd pot să plec eu?! Pot pleca oricînd, cu inima împăcată! Am pornit separatorul, munca mi-e terminată aici. N-o să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
chiria pe iarnă. Fă cum vei crede de cuviință, de vreme ce acum tu ești ministrul tău de finanțe. Fug să mă vâr în pat: bouillota mă așteaptă. Știi că așa ceva se cheamă un moine? Mi-e gândul mereu la tine; e ciudat: am impresia că gândul acesta continuu de adorație și dor face din mine un fel de buisson ardent. [...] Noapte bună, bit mic, dormi cuminte și dulce; culcă-te uneori mai devreme, ca să poți rezista acestei cheltuieli necesare, dar excesive. 28
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu acest îndemn și gândul acestui imiton. Poimâine sunt trei luni de când ai plecat; tu ai văzut multe, ai cunoscut atâta altă lume nouă; nu mai privim prin același ochiu de geam. Uneori simt dureros nevoia prezenței tale și ce ciudat, Monică mică, te aștept ca și când va trebui să vii pe ușa vesti arului; uneori când ploua și îți scoteai pantofii și mânuțele erau roșii, ude și reci, fața îmbujorată, ochii scânteietori și îmi spuneai iute, în treacăt, fugind spre baie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Noaptea am pus paginile sub pernă și am dormit cu mâna pe ele și s’a încercat un vis cu tine, vag... când începuse să se precizeze, m’am sculat. Nu te-am visat niciodată, cred. Și ce e mai ciudat, ți-am mai spus, nu te pot contura, concretiza. Când mă uit la fotografiile tale, e ca și când, halucinant, mi se rupe vălul ce ne desparte, vălul dens, și o clipă, o străfulgerare, gura e gură, părul are moliciunea lui aspră
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
siguranță tivul tricoului. — Și ia zi despre prietenii ăștia ai tăi cam ciudăței, care se căsătoresc, deși sunt veri, zice. Ce-i cu chestia asta? — Ba nu sunt ciudăței deloc! Șovăi o clipă. Bine, OK, Tarquin e un pic cam ciudat. Dar Suze nu e ciudată absolut deloc. E cea mai bună prietenă a mea! Danny ridică din sprânceană. — Așa... și n-au găsit și ei pe altcineva cu care să-și unească destinul decât tot din familia lor? Cum a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
deloc. Nu e vina ei - l-a văzut pe Danny cam vreo două minute. El tocmai pleca să-și viziteze părinții în Connecticut, iar ei îi era puțin rău de la avion, și au vorbit foarte puțin. Și totuși. E foarte ciudat, când te gândești că Suze nu îl știe pe Danny aproape deloc, iar el nu o cunoaște pe ea, când amândoi sunt atât de importanți pentru mine. E ca și cum aș avea două vieți complet separate și, cu cât stau mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
acum sunt fotografiați sub un stejar. Suze arată absolut radioasă, dar Tarquin pare că aici sau în fața plutonului de execuție e cam același lucru pentru el. — E un tip foarte de treabă, zice Luke, arătând spre Tarquin. Un pic cam ciudat, dar drăguț. — Da. Este. Luke... Vreți un pahar cu whisky fierbinte? ne întrerupe un chelner. Sau, poate, șampanie? — Whisky fierbinte, spun recunoscătoare. Mersi. Iau câteva înghițituri și închid ochii, lăsând căldura să mi se răspândească în tot corpul. Ce bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Suze brusc. Unde-i Bex? Hai la poză. Deschid ochii. — Aici! strig, dându-mi cojocul jos de pe umeri. Luke, ține-mi și mie paharul, te rog... Mă grăbesc prin mulțime și mă alătur lui Suze și lui Tarquin. Și, destul de ciudat, acum că toți oamenii ăștia se uită la mine, nu-mi mai e deloc frig. Zâmbesc cu cel mai radios zâmbet de care sunt în stare, îmi țin florile cât pot de frumos, o iau pe Suze de braț în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un inel, învelit în vată. Împreună cu un mesaj, cu scrisul lui Luke. Care zice... Zice Vrei să... Mă uit la el nevenindu-mi să-mi cred ochilor și încerc să nu-mi pierd cumpătul, însă lumea a început să scânteieze ciudat și sângele să mi se urce la cap. Ridic privirea ca în ceață și îl văd pe Luke apropiindu-se prin mulțime, cu chipul serios și ochii plini de căldură. — Becky..., începe și toți cei prezenți își țin respirația. Vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
i-aș spune despre vedetele de la Hollywood... Un hohot de râs care izbucnește lângă mine mă aduce iar la realitate, și îmi dau seama că am rămas singură. Mă uit în jurul meu, după cineva căruia să mă alătur. Ce e ciudat e că petrecerea asta cică a fost dată pentru mine și Luke. Dar cred că sunt peste o sută de invitați, și eu nu cunosc pe absolut nici unul dintre ei. Adică recunosc ici și colo câte un chip, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spre stativul cu rochii. E încă devreme pentru clienții noștri obișnuiți, și etajul e aproape gol. Dar, în timp ce mă apuc să caut altă rochie pentru Laurel, vederea periferică îmi semnalează o prezență familiară. Mă întorc, mirată, dar silueta a dispărut. Ciudat. Găsesc în cele din urmă rochia și culeg în treacăt și o etolă asortată, cu franjuri. Mă răsucesc pe călcâie - și o văd din nou. E Danny. Ce naiba face la Barneys? Mă apropii și mă uit la el întrebător. Are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Danny defensiv. Te rog nu mai pune mâna pe ele, OK? Începe să numere umerașele. Două... patru... șase... opt... zece. Cred că ajung. — Danny... Mă uit stresată în jur și o văd pe Carla, una dintre vânzătoare, că ne privește ciudat. Bună! zic repede. A... îmi ajut un pic un client... caută ceva pentru prietena lui... Carla ne mai aruncă o privire suspicioasă, apoi pleacă. N-o să țină! murmur către Danny, în clipa în care sunt sigură că nu mai suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Mașina oprește în fața casei și, spre uimirea mea, în parcare mai sunt încă două microbuze albe. — Ce-i cu astea aici? zic. — Nimic, spune mami. — Instalatori, zice tati. Dar amândoi au niște expresii destul de dubioase. Lui mami îi strălucesc ochii ciudat și îi aruncă lui tati priviri complice de mai multe ori în drum spre ușă. — Ei, ești pregătită? aruncă tati în treacăt. Bagă cheia în broască și dă ușa la perete. — Surpriză! strigă amândoi la unison, și îmi cade fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sunat doar ca să-ți spun că întâlnirea cu Sheldon Lloyd, pentru a discuta despre ornamentele pe care le vom pune în centrul meselor s-a mutat marți, 21, la 2.30. Paa! Nu mai apuc decât să mă gândesc scurt „Ciudat!“ înainte să mă prăbușesc pe pernă și să mă cufund într-un somn adânc, fără vise. Opt ore mai târziu mă trezesc și mă așez în capul oaselor. Ce-a fost asta? Mă întind spre robot și apăs pe butonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că sunt destul de îngrijorată. Simt că mă apucă iar nervozitatea și iau o gură de cafea pentru a-mi ascunde neliniștea. — Pe bune? Și... ce anume te îngrijorează? — N-am primit încă nici un răspuns de la invitații din Anglia. Nu e ciudat? Preț de o clipă nu sunt în stare să scot un cuvânt. — Îhm... da, îngaim în cele din urmă. Foarte. — În afară de părinții lui Luke, care au acceptat acum mai mult timp. Firește, ei se aflau pe lista lui Elinor, așa că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dau vreo două-trei telefoane, evident, pline de tact, în Anglia? Am toate numerele de telefon în baza mea de date... — Nu! spun, trezindu-mă brusc. Nu suna pe nimeni! Vreau să zic... că o să-ți răspundă, promit. Dar e extrem de ciudat! spune Robyn gânditoare. Să nu dea nici cel mai mic semn... Au primit invitațiile, nu? — Firește că le-au primit! Cred că exagerezi tu un pic cu grija. Încep să pliez atent cearceaful între arătător și degetul mare. O să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fost faptul că ți-a fost teamă să nu-l dezamăgești... Îi întind hârtia. Știu că toate astea sună extrem de fals. Așa că, poate n-ar fi rău să începi chiar prin a spune „Știu că o să ți se pară cam ciudat să auzi asta din gura mea“. Elinor privește hârtia cu ochi lipsiți de expresie. Respirația i s-a accelerat și preț de o secundă am sentimentul că o să mi-o arunce în față. Apoi, cu foarte mare grijă, împăturește hârtia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sale de istorie a religiilor, ci tot Într-o nuvelă fantastică, intitulată Dayan, scrisă la Chicago În 1980. Ca să poată În sfârșit să moară și deci să se odihnească, Jidovul rătăcitor („un domn bătrân, foarte bătrân, cu barba căruntă, Îmbrăcat ciudat, cu un fel de caftan lung, și cam zdrențăros”) Își dorește ca nimeni altul sfârșitul lumii. Ahasverus Îl inițiază pe protagonistul nuvelei, Dayan (În ebraică, „judecător”), un student matematician de geniu de la Universitatea din București, pentru a afla cu ajutorul lui
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
îndeosebi, cel ieșean) i-au provocat destule nemulțumiri și l-au obligat să se afirme prin contrast. Momentul istoric și unii dintre oameni i-au fost, în mai multe rînduri, potrivnici. încordarea lui își avea originea încă din perioada copilăriei (ciudat, nu l-am auzit niciodată povestind o întîmplare fericită de atunci) și a adolescenței. Tinerețea i-a intensificat-o, uneori pînă la paroxism. Scrisorile corectează imaginea idilică pe care, din superstiție, unii o au despre universitari și despre intelectualii din
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
iau deoarece cu felul meu de a fi (tot mai dificil!) și de a mă simți (după vreme!) nu știu exact cum mă voi comporta. Dacă aș spune că sper să fie bine, aș apărea în ipostază de optimist și, ciudat, optimist nu prea mai pot să fiu. Destul de înnegurat și sceptic, da. Ai să rîzi, dar de cîtva timp mă încearcă un gînd: să mă las de publicistică, chiar de scris (în afară de prelegeri). Asta, pentru vreo doi - trei - patru ani
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
timp în care eu îmi chinui dicționarul mintal pentru a afla dacă în spaniolă „cabinet” poate însemna și „oficiu de turism”. Intrăm într-o cămăruță ceva mai mică decât cea în care locuiesc Sandra cu Alfonso, și am un sentiment ciudat după primul pas. Studiez încăperea întunecată cu un amestec de curiozitate și amuzament. Pe jos, în colțul din fața ușii, este întinsă o rogojină ca un fel de pat iar lângă rogojină un pietroi mai mare decât capul meu este echilibrat
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]