8,698 matches
-
mai ales, jurnaliștii nu au încă statutul demn pe care ei îl merită. Poate fi imaginat, să spunem, un Octavian Paler, primind doar dispoziții sau transformat în simplu agent electoral? în sfârșit, când nu îmbracă nici una, nici alta din aceste ipostaze, intelectualul se manifestă electoral în calitate de alegător. El trăiește și acum cu o anume dilemă: vot programatic sau vot util? Vot principial sau interesat? Ne batem pentru idei sau pentru interese personale? întrebare, într-un fel, retorică, deoarece adevăratul intelectual nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și de anumite caracteristici ale pacientului. Dintre cei mai importanți enumerăm perfuzia deficitară a creierului în diferitele momente intra și postoperatorii, medicația „prea multă sau în doze prea mari” și „enigmatica” [111] ședere în atmosfera Terapiei Intensive. Delirul din această ipostază poate îmbrăca forme foarte variate și este caracterizat de absența unui istoric psihiatric preoperator, de caracterul fluctuant al intensității simptomelor din cursul zilei (este de obicei accentuat noaptea) și de alternanța cu scurte perioade de „normalitate” când aparent te înțelegi
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Radu T. Stoica () [Corola-publishinghouse/Science/92091_a_92586]
-
poeticității, vizând o interpretare tipologică, integratoare, care să nu piardă totuși sentimentul unicității experienței estetice, ca experiență profund existențială. Totodată, "infuzia de creativitate" pe care o presupune critica stilistică, "dezvoltând subtextual un sens teoretic despre literatură, face din ea o ipostază importantă a hermeneuticii ca știință generală a interpretării"139. De altfel, subliniază cercetătoarea, exegeza stilistică are nevoie de o "infuzie de "impresionism", în sensul dublării timpului euristic al exegezei de unul hermeneutic, cel care dă viață și personalizează relația critică
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de la cunoscutele dicotomii: limbă/vorbire; sincronie/diacronie; lingvistică internă/lingvistică externă, autoarea consemnează și semn lingvistic/ semn stilistic; lingvistică a cuvântului/lingvistică a textului 143. Nu este așadar vorba de valori conotative ale semnului lingvistic în poezie, ci despre două ipostaze semiotice ale limbajului. Împărtășind ideea saussuriană că limba este formă și nu substanță, cercetătoarea remarcă faptul că "limbajul poetic încorporează substanța într-o asemenea măsură, încât și suportul formal (semnificantul) prin calitățile lui acustice, ignorate în semnul lingvistic, colaborează "mimetic
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
scrierile care au la bază spectacolul și funcția lui, constând în expunerea și apoi explicarea unei idei de către unul dintre personaje. (De ex., în Incognito la Buchenwald, după ce Ieronim, creatorul teatrului experimental își exprimă speranța că "doamna", adică Marina, în ipostază de public, va înțelege sensul spectacolului pe care ei îl pregătesc, Marina le spune: "am înțeles mai mult decât vă închipuiți" și începe explicarea scenei respective). Am adăuga un lucru: dacă scriitorul reușește să-l ascundă pe istoricul religiilor în
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
repetare 96. Acesta este și motivul pentru care Eliade folosea termenul de prototip în locul celui de arhetip, folosit de Jung, deoarece "sacrul se manifestă în lume prin limitare de sine, toate realitățile epifanice ale sacrului (hierofanii, simboluri, mituri etc.) fiind ipostaze limitate ale acestuia"97. Teoria "prototipului ideal" este redevabilă doctrinei lui Platon: identitatea dintre ontologia platoniciană și "ontologia arhaică", dintre Idee și "modelul mitic" se realizează prin punerea sub semnul anamnezei 98. Dacă prima cădere a omului înseamnă religiozitate la
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
considerată zână, fecioară sapiențială, zână htonică și Iana Sânziana, divinitate selenară, sora-iubită a Soarelui de care fuge27. Mai plauzibilă apare ipoteza lui Romulus Vulcănescu care trece în revistă credințe, mituri sau legende despre luna ca reduplicare mitică a soarelui 28; ipostazele ei sunt fie feminine, fie masculine 29. Având în vedere miturile analizate, autorul observă paralelisme ce duc la ideea că soarele "conceput ca femeie marchează o prefigurare androgină, care mai târziu se va constitui într-o făptură mitică net feminină
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fie feminine, fie masculine 29. Având în vedere miturile analizate, autorul observă paralelisme ce duc la ideea că soarele "conceput ca femeie marchează o prefigurare androgină, care mai târziu se va constitui într-o făptură mitică net feminină, luna, cu ipostaza ei antropomorfă, Ileana Cosânzeana"30. Pe baza referințelor din balada Soarele și luna, Romulus Vulcănescu identifică "trei transsimboluri ale atributelor ei mitice, care trădează cele trei aspecte ale ipostazei: ca zână selenară, ca zână a florei medicinale și ca zână
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
se va constitui într-o făptură mitică net feminină, luna, cu ipostaza ei antropomorfă, Ileana Cosânzeana"30. Pe baza referințelor din balada Soarele și luna, Romulus Vulcănescu identifică "trei transsimboluri ale atributelor ei mitice, care trădează cele trei aspecte ale ipostazei: ca zână selenară, ca zână a florei medicinale și ca zână a mării (s.a)"31. Această perspectivă relevă complexitatea mitologică a Ilenei Cosânzene și relativizează distincția foarte fermă între zână htonică (Ileana Cosânzeana) și zeitatea lunară (Iana Sânziana)32
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
designator, întâlnit și în piesa Columna nesfârșită, era definit de către Eliade într-o scrisoare ca "muză, inspirație, destin" - vezi infra; În curte la Dionis este "fata verde, Una"). Premoniția în trecut a lui Beldiman este continuată de Adriana (o altă ipostază a lui Beldiman), finalul narațiunii marcând începutul concretizării prezicerilor din planul ficțional 93. Într-o relație de sinonimie cu supranumele Adrianei, Împărăteasa, intră numele ghicitorului, Vasile, care provine din numele personal grecesc Basíleios cu semnificație clară pentru greci: basileus "rege
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
avatar al Marinei), al cărei corespondent peste timp este Dorina.) O lectură a numelui epifanic al Dorinei o oferă Lăcrămioara Berechet: "Dor+in+a, unde in ar putea fi notarea simbolică a principiului feminin, creator, yin (...) Andronic este simbolic o ipostază a lui Abaddon, Apollion - numele damnat pe care Dorina nu are voie să-l rostească - înger al Adâncului, unde o cheamă pe soața sa mistică, Dor-i-na"177. Numele miresei lui Andronic a fost interpretat ca "semnificativ"178 de către Ștefan Borbély
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
iar pe de alta, urmând etimologia românească, sugerează dorul, tânjirea (interpretat în legătură cu suferința Sophiei din complexul gnostic). Analizând romanul din perspectiva scenariului gnostic, Ștefan Borbely observă trei identități ale Dorinei: Dorina terestră care se pregătește de nuntă cu căpitanul Manuilă (ipostază în care este vie), Dorina din palatul de sticlă (în care este moartă) și Dorina din insula apoteozei solare, unde și-a lepădat veșmintele și aparține luminii. În studiile sale de etnologie și mitologie, Eliade arată că, pentru a intra
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
el povestește (Erzählwelt), el fiind în același timp un erzählendes Ich și un erlebendes Ich, cel care povestește ce a văzut și cel care a trăit ceea ce povestește, susține Sorin Alexandrescu, nuanțând că bătrânul învățător se prezintă în fața anchetatorilor în ipostază de martor (intradiegetic) exterior, neangajat în cele povestite (heterodiegetic), spre deosebire de povestirile lui Lixandru și Leana, puternic implicați (homodiegetici) în evenimente, așadar mai puțin demni de încredere decât Fărâmă, povestitor al unor lucruri văzute și auzite 408. Analizând acest "adevărat paradis
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
încearcă explicarea marii taine: viața, fecunditatea, nașterea 435. Mătrăguna este o deschizătoare de porți (fiare, uși, nașteri) și legată de moarte, de sexualitatea neîncepută, hermafrodism, zonele lunare 436. Piatra șerpilor și mătrăguna au caracter magic 437. Portretul Ancăi Vogel reflectă ipostaza degradată a zeiței, prin căderea în timpul și spațiul profane: "Arăta o femeie de vreo 50 de ani, mare, mătăhăloasă, cu obrazul lătăreț, tăiat de zbârcituri adânci, cu gura enormă, cu grumazul scurt și gros, iar părul cenușiu îl purta tăiat
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care stabilesc etimonul sanctus dies Johannis, stabilește etimologia în legătură cu lat. Diana (>zâna), zeiță a fertilității, deoarece sensul cuvântului românesc este necreștin, iar Sânzienele sunt zâne al căror rol este strâns legat de mitologia erosului (p. 107); despre acest nume, ca "ipostază degradată, camuflată în profan a numelui mitic românesc Ileana", Lăcrămioara Berechet, op. cit., p.138; Sabina Fânaru, op. cit., p. 237, pune în relație numele personajului feminin din În curte la Dionis cu Iana-Sânziana sau cu numele sărbătorii dedicate lui Dionysos, Leneienele
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o propune astăzi publicului mai larg. Este bine cunoscută predilecția filosofului din Lancrăm pentru tema antinomiilor, în sensul căreia a propus celebra metodă a antinomiei transfigurate, ce a trezit atâta interes încă de la publicare. Despre această metodă și despre alte ipostaze ale prezenței antinomicului în filosofia lui Blaga s-a mai scris, eu însumi dezvoltând unele aspecte ale acestui fapt în câteva studii. Ceea ce nu s-a realizat, însă, până acum este o lectură a întregii filosofii blagiene din această perspectivă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
aflat în plină constituire a unei doctrine 64. Pe baza ei se vor construi dogmele care formează baza teologiei creștine. Clement Alexandrinul și Origene vor formula dogma Trinității: "Dumnezeu e o ființă în trei persoane (sau: o substanță în trei ipostaze)". O înfățișare similară are și dogma dublei naturi a lui Isus Hristos sau dogma christologică, formulată în aceeași perioadă a primelor secole creștine, care atribuie două naturi (divină și umană) persoanei lui Isus Hristos. Doctrina creștină a apărut după o luptă între
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
În al doilea rând, Hegel nu adoptă structura kantiană a facultăților de cunoaștere. Deși preia de la Kant distincția intelect rațiune, gândește cu totul altfel funcțiile acestora. Astfel, intelectul este subordonat rațiunii, orientat către aceasta. Apoi, rațiunea apare într-o dublă ipostază: ca rațiune dialectică și ca rațiune speculativă 371. Dacă intelectul rămâne o facultate de cunoaștere abstractă, a finitului și condiționatului, rațiunea, în dubla ei ipostază, își modifică funcțiile. Aceste trei facultăți nu mai sunt separate, ci devin momente ale gândirii
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
acestora. Astfel, intelectul este subordonat rațiunii, orientat către aceasta. Apoi, rațiunea apare într-o dublă ipostază: ca rațiune dialectică și ca rațiune speculativă 371. Dacă intelectul rămâne o facultate de cunoaștere abstractă, a finitului și condiționatului, rațiunea, în dubla ei ipostază, își modifică funcțiile. Aceste trei facultăți nu mai sunt separate, ci devin momente ale gândirii și cunoașterii. Primul moment este cel al gândirii abstracte, în care se formulează ideile, se pun tezele. Este momentul intelectului. Într-un al doilea moment
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
nu amintește de metaforă și simbol în elaborarea epistemologiei sale antinomice este considerat un act deliberat. A preferat să-și construiască sistemul dinspre dogmă către metafizica antinomică a censurii transcendente, deși drumul real a fost invers, dogmaticul fiind doar o ipostază radicală a antinomicului. Acest punct de vedere al lui Sergiu Al-George a fost contestat. Iată, în acest sens, câteva argumente ale Ioanei Lipovanu 393. În primul rând, ideile lui Blaga despre metaforă și simbol nu justifică o apropiere de concepția
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
dialectică orientată spre actualizarea elementului pozitiv, una inversă, orientată spre actualizarea opusului acestuia și o dialectică a stării T. Aceste trei dialectici, arată Lupașcu, se coordonează între ele, generând un lanț arborescent nesfârșit 498. Aplicații ale logicii dinamice a contradictoriului. Ipostaze ale "stării T" Logica dinamică a contradictoriului guvernează, în opinia lui Ștefan Lupașcu, întreaga organizare a lumii. De aceea, devine o grilă de lectură aproape universală, având aplicații multiple. Prima aplicație, în ordinea importanței, este cea ontologică. Astfel, cele trei
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
În India, sacrul nu este reprezentat prin opoziție cu profanul, ci cu realitatea empirică sau aparența (Măyă). Aceasta face ca între cele două domenii să nu fie o discontinuitate totală, un abis, ca în binomul durkheimian. Polaritatea există între două ipostaze ale aceluiași real. Aparența este o manifestare a sacrului. În termenii lui Mircea Eliade, o hierofanie. De aceea, dialectica sacrului e mai complexă aici, pentru că sacrul nu se opune unei realități total disimilare, cum este profanul lui Durkheim. Măyă este
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
rezultat obținut prin abstractizarea unei constanțe în transformările unui subiect real, identitatea concretă este unitatea identității și diferenței. Aceasta este o idee prin care gândirea dialectică încearcă să surprindă identitatea unui lucru în mișcarea sau dezvoltarea sa. Or, în această ipostază, "orice unu este o multiplicitate, un subiect care-și dă desfășurare, o potențialitate care se realizează, se actualizează, pe temeiul contradicției interne"584. Principiul identității abstracte, cunoscut prin cuvintele "fiecare lucru este ceea ce este" sau prin tautologia A = A, își
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
istoriei acest element al sacrului 694. Putem lesne recunoaște aici ideea lui Blaga despre formula antinomică sau paradoxală ca expresie a misterului potențat. Se pare că iraționalul revine destul de mult în gândirea secolului al XX-lea. El apare, în diferite ipostaze și însoțit de diferite atitudini filosofice, pe tot eșichierul reflecției și chiar în domeniile cele mai tari ale cunoașterii, în matematică, fizică și logică. Este privit ca obstacol și motiv de renunțare la rațiune, dar și ca refugiu sau punct
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Ființa însăși, atotîntemeietoare necondiționatul tinde să îmbrace o formă obiectuală în fața ochilor noștri, deși această formă îi este neadecvată și trebuie să se prăbușească de la sine, lăsând în urma ei, prin distrugerea sa, pura claritate a prezenței cuprinzătorului"704. În această ipostază, cuprinzătorul este ceea ce se numește transcendență. În sfârșit, "metafizica problemelor" este o direcție de regândire a metafizicii pe care Mircea Florian o detectează la Nicolai Hartmann, Benedetto Croce și Robert Reininger. Ceea ce întreprinde Hartmann, observă Florian, este o "ontologie critică
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]