9,114 matches
-
trei, boule!“, i-a explicat Mihnea. „Oricine. Nu m-ar mira să fie chiar de la voi, din Litere. Prea învârte scrisorile astea-n toate felurile: doar voi vă pricepeți să nu ziceți nimic cu-o mie de cuvinte.“ „Posibil...“, am mințit, „Mi-a trecut și mie prin minte.“ „Ți-a trecut pe naiba...“, a intuit Mihnea, „Să admitem că-i omul vostru. De unde, de la ce catedră?“ „Aș merge pe literatură.“ „În cazul ăsta, e coleg cu tine, ar trebui să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Avea o notă jucăușă, excentrică, pe care doar eu o apreciam. Mihnea murea de râs; la fel și Maria: mă tachina că sunt pe invers. „Lasă, mă, că te-apreciază studenții. Te duci cu ele la ore?“ „Mă duc.“, am mințit. De fapt le scoteam numai seara din casă, naiba știe de ce, că erau chiar frumoase. „Ia, nu mai fă pe deșteptu’, c-am prins țurțuri aici. Ce mai zice poetul nostru cosmic?“ Ne-am strâns unul într-altul, hanorac lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un heuriger în Grinzing.“ „Un ce?“, a mârâit Mihnea. „Un vinișor.“, i-am explicat, „Sau șpriț, cum se zice pe la noi.“ „Nu, serios.“, m-a apucat Maria de braț. „Ce căutăm la Viena?“ „Vă spun pe tren. Toată povestea.“ Nu mințeam decât pe jumătate. Am urcat primul și i-am ajutat și pe ei. În afară de valijoara și servieta lui Mihnea, nu trăgeam după noi decât o sacoșă de umăr și-un geamantan gol. În sacoșă, îndesasem actele și niște țoale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cum ai aflat tu ce-are în plus numărul ăsta, în condițiile-n care nu ți-a intrat niciodată pe mâini?!“ „Bună observație!“, l-a susținut Maria. „Chiar, cum îl poți recunoaște?“ „Cine zice că trebuie să-l recunosc?“, am mințit. „Mi s-a zis locul, îl primesc, și gata.“ „Serios? Ți s-a zis sau ai aflat tu? Iar chestia cu primitul să i-o spui lu’ mutu, poate te crede. Nimeni nu-ți dă pe de-a moaca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și nerăbdător: „Când dormim?“ Era dilatat, cu pleoapele borcănate de somn, ca Droopy sau Gai-Luron. Ușa nu făcuse nici un zgomot. „Chiar acum. Program de somn până la două. Pun eu ceasul și dau trezirea; până atunci, nu ne mișcăm de-aici.“ Mințeam sincer, cu toată convingerea. Abia așteptam să-i văd adormiți. „Bine, ne vedem la două. Unde mâncăm?“ „Oriunde.“, am zis. „Au 4000 de localuri; din astea, un sfert sunt cafenele.“ „Cafenele scoțiene?“, m-a ironizat Maria. „Nu. Hotelul nostru n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
e simpatic? e isteț? are vreo prietenă? ne-a invitat vreodată pe la el?“ „Tocmai asta-i problema, Maria. Nimeni nu știe nimic de el, cu-excepția lui Robanu. Și-a Blocatarilor.“ „Ce vrei să spui?“, l-am privit în ochi. Mințea sau juca tare, să scoată bucăți de-adevăr. „Și tu cum ai făcut legătura cu Blocatarii?“ „Ți-am mai explicat. Mi-am pus algoritmii să analizeze povestea ta cu Paul. Am rulat toate continuările, pe câteva zeci de scenarii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
milă.“ „Te-ai culcat cu țoapa aia?!“, s-a enervat din nou Maria. Supărarea îi creștea în trepte, așa cum mă temeam. Am încercat s-o calmez. „Dar nu eram împreună atunci, nici nu te cunoșteam...“ „Nu mă interesează, m-ai mințit. Ești ultimul om.“ S-a ridicat de pe pat și-a fugit în baie, trântind ușa după ea. Dacă ar fi avut CD-player-ul la ea, s-ar fi închis două ore acolo, cu căștile pe urechi. Asculta când Vivaldi, când 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
obține profit, e minimă.“, am protestat. „Trebuie să ai un creier matematic și-un car de noroc pentru așa ceva. Nimănui nu i-a venit o asemenea idee.“ „N-aș fi atât de sigur. Îți spune ceva numele Bayes?“ „Nu.“, am mințit sau poate am spus adevărul; cine mai știa? „Thomas Bayes, 1701-1761, reverend presbiterian. Destul de puțin cunoscut în epoca lui.“ „Ar trebui să-l știu de undeva?“ „Eu n-am auzit de el...“, a recunoscut Maria. „Nu e tot vreo invenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Și mai cred că e-n numărul Dvs.“ „Dacă e,“, a coborât inginerul Grosescu tonul, „ar trebui s-o știu. Eu îmi cunosc toate benzile desenate, le studiez de 35 de ani. Cum se cheamă banda?“ „Nu-mi amintesc.“, am mințit pe jumătate. „Léo sau Pifou, una din ele.“ „Ar trebui să fie simplu. Sunt făcute de-același autor.“ „R mas.“, am precizat. „Pseudonimul lui Roger Masmonteil. Cel mai prolific autor de benzi desenate de la Vaillant și Pif. A prins și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și Pif. A prins și-al doilea război mondial. 45 000 de gag-uri, la finalul carierei. Mai tare ca Jup și Pârligras. Dar mă îndoiesc că povestea pe care o cauți e-n numărul meu.“ „Trebuie să fie.“, am mințit din nou, cu și mai multă convingere, „Scrie undeva jos, în colțul paginii: Pif Gadget e fericit să ofere cititorilor săi prima Bandă Desenată Perpetuă din lume. În franceză, bineînțeles. Se zice că efectul de mișcare perpetuă e obținut nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
neglijabil, și-ajungi într-unul important, în care se iau deciziile. N-ai venit unde trebuie.“ Inginerul Grosescu m-a privit în ochi și, fără să se mai atingă de cafea, a continuat: „Ai auzit de «operațiunea Bernhardt»?“ Nu puteam minți, inginerul și-ar fi dat seama. „Bernhardt Kruger?“, am convenit, „Falsificatorul de bani?“ „Da. Individul care s-a ocupat în Germania nazistă cu producția de bancnote false pentru Aliați.“ „Credeam c-a murit...“ „Cine-a zis că trăiește? Spre sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să câștig timp și să-mi adun gândurile. Se strângeau prea multe necunoscute, și trebuia să joc tare. „Tot prin distribuția de fotocaină.“ „Cum așa?“, m-am mirat, „Parcă spuneați că fotocaina n-a ajuns niciodată pe teritoriu britanic!“ „Am mințit!“, a zâmbit Grosescu, fericit ca un copil mic. „Vroiam să văd ce știi în privința asta. Așa că pot să-ți spun un lucru pe care dumneata l-ai bănuit deja: Jacquard și Kolschitzky s-au întâlnit!“ „Vedeți!?“, am jubilat. „V-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în Times Square, de Revelion.“ Pricepeam în sfârșit de ce lipsea o bucată de lemn, lungă de vreo doi metri, din balustrada scării de la Facultate. Cine știe ce echipă de comando o furase, pentru a o vinde unei puteri străine. „Nu-nțeleg.“, am mințit. „Cine-a scos de la naftalină formula? Și cine ar fi avut interesul să provoace o asemenea epidemie mondială de fotocaină?“ „Mai mare și decât gripa aviară!“, s-a bucurat inginerul Grosescu. „Sute de milioane de oameni infestați, miliarde de creiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dimineața, te trezeai simplu, onest, fără să ai nici cea mai mică idee. Sau nu te mai trezeai deloc. Toate gândurile astea îmi veneau firesc, ca un dialog între doi nebuni încăpățânați, fiecare cu versiunea lui. Într-una din povești mințeam, într-alta spuneam adevărul. Nu așa procedăm toți? Simulam ca să mă protejez, să mă feresc de ceilalți (prieteni, vecini, colegi, iubite, șefi, Anticari sau Editori), să nu fiu descoperit, utilizat și-apoi șters din memorie printr-o simplă apăsare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
curgea mai repede prin vene. Parcă dăduseră drumul la toate caloriferele hotelului deodată. Hârtia arăta jalnic. Tiparul se deșirase, corpul de literă fusese șters și decolorat, trebuia să tragi ușor de colțuri, ca să-i poți mări volumul. Dar Grosescu nu mințise: era încă lizibil. Am împins cât mai mult colțurile spre marginile palmei, cu grijă să nu le rup. Semnele arătau o combinație ciudată, ca rezultatul unei analize gramaticale: Pr (A | B) = Pr (A ∩ B) / Pr (B) Am strâns peticul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din sac, scriitorul. „Dar cum poți administra realitatea dacă nu ești prim-ministru sau președinte? Cum poți distribui resursele și obține profit din orice decizie sau acțiune, dacă nu ești parlamentar sau om de-afaceri?“ „Nu-mi dau seama.“, am mințit. „Prin amintiri. O resursă neprețuită, mai disputată ca petrolul din Golful Persic sau Kazahstan. Piața de capital lucrează, în momentul de față, cu amintiri, nu cu petrol. Tokyo, Londra, Geneva, New York - amintirile sunt listate la toate bursele.“ „Curios. Eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mică idee ce se întâmplă. Când vrei să întreții dezordinea, nu trebuie decât să umbli la sistemul amigdaliano-hipocampic. Acolo se așază amintirile, micile episoade autobiografice. Dereglezi și viața, și povestea ei. Trebuie să fi auzit de «narațiunile arestate»...“ „Da...“, am mințit dezinvolt. „Noi le declanșăm, prin scurtcircuitarea secțiunii amigdaliene. Semnalul cade, tăiat de la rădăcină. Informația nu trece mai departe, spre hipocamp; prin urmare, nu mai poate fi conștientizată. E ca și cum ai dormi de viu. Retezăm realitatea și o reținem o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Moroieni, îngropat sub o tonă de hârtii și doi metri cubi de pământ. Nu trebuia sub nici o formă să te-ntâlnești cu el, să primești informația biografică. Îți mai amintești de scrisoarea bunicului din dosar, cea către Securitate?“ „Vag...“, am mințit. „N-ar fi trebuit s-o găsești, a fost o greșeală. Ăsta a fost accidentul, perturbarea principală. Originile dumitale trebuiau să rămână secrete sau cel mult neclare. Un top de acte nedezvăluite, o istorie personală mixată așa cum am dorit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de scos din catastife. O singură semnătură, prin care am fi ras o-ntreagă biografie. N-am reușit.“ „Sau, mai degrabă, ați reușit, dar nu de tot.“ „Într-adevăr. Cel mai important lucru, detaliul care te putea duce la Economiștii Minții și lega de mine, a rămas. L-ai aflat: pe Vitalian Robe nu-l cheamă Robe, ci Manolescu.“ A urmat un moment de tăcere. „Suntem, ca să zic așa, rude.“, a completat scriitorul. „De unde știu exact? Cum am certitudinea că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
niciodată? Când nu mai iubești pe cineva sau te desparți, îl dai afară din memorie. E un intrus. Îl scoți din placheta gândurilor, imaginea lui se stinge în cipul afectiv. Dacă nu-ți convine un lucru sau un individ, te minți că nici n-a existat. Îți vezi liniștit de treabă, nici nu-l mai recunoști când trece pe stradă. N-avem de ce să intervenim, procesul e firesc, automat. Oameni ca dumneata ne-aduc un mare serviciu.“ „Oameni ca mine?“ „Mincinoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-n secolul 18, doar cu cafeaua. Și nici ca-n 20, cu microbii de pe tastatură. Nu degeaba s-au inventat wireless-ul și teleprezența. Dar asta nu ne mai interesează acum.“ „Și Mihnea?“ „Închipuie-ți ce vrei.“ „Toată lumea împotriva mea? Mințiți!“, am protestat. „Nici un om nu-i atât de important!“ „Fiecare om e vital pentru globalmind. Economia Minții n-ar exista fără mine, dumneata și celelalte câteva miliarde de naivi. Gândește-te puțin: google a acceptat cenzura pe motorul de căutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bunăoară. Ca să dăm puțină culoare poveștii, am transferat datele pe Net. Jurnalul lui Paul, poeziile lui Bidileanu, din nou Scrisorile lui Paul, chiar și conținutul Pif-urilor din anii ’70 - toate sunt în rețea, sub formă de bloguri.“ „Am remarcat.“, am mințit. Bănuiam eu ceva, dar nu atât de clar. Scriitorul știa tot. „Am creat chiar și supra-site-uri destinate colectării de bloguri, în care invitam publicul să-și înscrie amintirile: www.blogger.com sau www.blog-city.com Mă rog, nu noi facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rotind sacoșa. M-am pus între el și prizonier. „Povestea!“, a spumegat scriitorul, dintr-odată agitat. În câteva secunde, îi pierise tot entuziasmul. Tremura cu tot cu scaun. „Dați-mi drumul!“ „Nu înainte de-a ne spune cum se termină.“, l-am mințit. „Kaputt! Și tu, și Mihnea!“ De nervi, începuse să ne tutuiască. L-am lăsat în pace, deși merita să-l pocnim. „Degeaba l-ați eliminat pe Lupu. Ștergerea nu mai poate fi oprită! Dați-mi drumul!“, a încercat scriitorul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
galaxia cu ele. Mă folosisem de toată lumea și triumfasem; nu mai aveam nevoie de nimeni. M-am gândit puțin: ce să fac cu prietenul meu, cum să-i mulțumesc până la urmă? Bărbosul de Mihnea, companionul meu fidel, pe care îl mințisem mai bine de trei decenii și de care mă simțeam mai legat ca de-orice femeie din viața mea. Victima preferată, omul care îmi reamintea permanent de propriile slăbiciuni. Îmi venea să-i sar în spate și să-i spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
luptă de caracter național, ați căutat să ajungeți la o Românie unită. Ați ajuns, dar pentru aceasta istoria a trebuit să fie forțată și puțintel falsificată. Acum noi avem România aceasta deplină: nu mai este nevoie să falsificăm și să mințim. De acum înainte, noi trebuie să fim obiectivi, să spunem lucrurile bune și lucrurile rele din trecutul nostru, să le spunem așa cum au fost" (Iorga, 1936, p. 15). Obiectivitate, realism, nepărtinire, acestea constituie dezideratul epistemologic al școlii critice, în opoziție
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]