9,277 matches
-
mînă pe ei, pe toți spre jertfirea de sine, spre pieire?“ (3, 218 - 21). Și simte nevoia să-și definească personalitatea, care începe cu „m-am născut la Năpădeni, unde s-au născut și părinții și bunicii și o serie nesfîrșită de strămoși, împreună cu generațiile din care au izvorît toți moldovenii noștri de la Nistru“ (3, 176). Și astfel ajunge la definirea personalității celor din care s-a născut, moldovenii, care „s-au născut prin amalgamare, prin fuziunea lor, prin amestecul cu
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
Adesea m-am întrebat [se spovedește Vania fostului său coleg] ce mă leagă de moldovenii mei din Năpădeni. Acum cred că mi-am dat seama. Eu nu pot spune noi decît gîndindu-mă la ei. Secole de viață obștească, un șir nesfîrșit de generații, care au trăit sub aceleași urgii și cu aceleași aspirațiuni, au creat un suflet colectiv, din care nu mă pot desprinde. Desigur, un om civilizat se ridică pînă la idealul sublim al omenirii înfrățite peste hotare. Dar precum
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
l-au condus la această hotărîre. După arestarea sa, în timpul lungilor nopți de insomnie, simte nevoia să-și definească personalitatea, iar procesul începe cu „m-am născut la Năpădeni, unde s-au născut și părinții și bunicii și o serie nesfîrșită de strămoși, împreună cu generațiile din care au izvorît toți moldovenii noștri de la Nistru“ (3, 176). Eul nu și-l poate defini în afara colectivității moldovenilor, cărora încearcă să le contureze personalitatea: „s-au născut prin amalgamare, prin fuziunea lor, prin amestecul
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
situație. Faptul că aceasta vorbea limba copilăriei lui îi pare insuficient. Într-o mărturisire către fostul coleg de gimnaziu Moise Rotman pare a găsi răspunsul: „Eu nu pot spune noi decît gîndindu-mă la ei. Secole de viață obștească, un șir nesfîrșit de generații, care au trăit sub aceleași urgii și cu aceleași aspirațiuni, au creat un suflet colectiv, din care nu mă pot desprinde. Desigur, un om civilizat se ridică pînă la idealul sublim al omenirii înfrățite peste hotare. Dar precum
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
În cuvîntul său de întîmpinare, Goga exprima imensa bucurie, nu numai a lui, pentru venirea lor la „ideea-mamă din care s-a născut însuși crezul sufletesc al neamului [...], pentru care conștiința unității e suprema dogmă [...] Cu voi trec batalioanele morților, nesfîrșitele batalioane îndurerate ale istoriei noastre. Vin popii și ciobanii din bătrîni orișiunde zboară/ Miroase-a moarte și-a păcat/.../ Sînt oare ciori în lege/ Ce-mi strigă nopțile-n auz,/ Ori suflete de nemți pribege/ Din gropile de la Oituz? care
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
în același timp, o relativizare a trăsăturilor specifice genurilor literare clasice, iar Mircea Horia Simionescu traversează aceste registre într-o deplină cunoaștere a rolului său în raport cu lumile textului. Orice pare, astfel, posibil - schițe-fulger de câteva rânduri, eseuri meditative ce par nesfârșite, dar încap în două pagini, fragmente de roman sau chiar romane în miniatură, aforisme și comentarii filozofice, nuvele concentrate dramatic în tensiuni naratie ce pot modifica liniaritatea grafică a textului, dispunându-l în geometrii atipice. Dicționarul onomastic este, așadar, o
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
rezistență în opoziție i-au transformat biografia îl legendă. Noua Atlantidă, cum o numește scriitorul, este atât continentul morții, cât și spațiul acțiunilor exemplare, ce fac firească trecerea unei existențe reale în ficțiune. Moartea lui Boris Davidovici, hăituit prin ghețurile nesfârșite ale Siberiei de către urmăritorii săi, reface un pattern al narațiunilor fondatoare - eroul se aruncă, de pe marginea unui cazan în care se topea zgura de la metale, în masa incandescentă, dispărând definitiv, ca și când n-ar fi fost, fără a lăsa în urmă
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
secole, este ancorată, în final, în prezentul etern al scrierii (octombrie, 1928), un individ a cărui unicitate remarcabilă e dublată de o frumusețe ce nu pălește în timp, ci încremenește fericit în floarea vârstei. Un erou ce pare că trăiește nesfârșit tocmai pentru a sfida revelația modernă a timpului ireversibil și a precarității vieții, conștiință tragică pe care Virginia Woolf și-a asumat-o deplin, atât în scris cât și ca destin. În dimensiunea sa de panoramă a istoriei culturale, romanul
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
imaginar între amanți imposibili în Fantoma iese din scenă, însă e departe de această performanță în Umilire. Meritele cărții nu sunt, totuși, de neglijat. Degradarea fizică și emoțională a eroului nu sunt reprezentate doar circumstanțial, ci și metaforic, iar tristețea nesfârșită a eșecului nu se confirmă doar prin acte, ci e înnobilată prin sugestie. Animalul bolnav ce-și face un cuib ascuns în curtea casei lui Axler, pentru ca, peste câteva zile să dispară fără urmă, e o prezență sugestivă pentru iminența
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Italia, vorbește în cuvinte puține cu un bătrân ce tăia lemne, singur, într-o pădure. Extenuat și flămând, la mila celor cu adevărat săraci, primește o bucată de pâine de la o fetiță. Armata de angajați, agenți, servitori și clovni, fluviile nesfârșite de bani risipiți, disponibilitatea permanentă a lucrurilor de a fi cumpărate și dependența narcotică de hybris, toate rămân suspendate în interogațiile finale ale romanului: "Aceasta să fie adevărata hrană a omului? aceasta adevărata viață?" Dens și hiperlucid, romanul lui Papini
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
cu Securitatea și în ce măsură o întâlnire explicativă ar funcționa catharctic atât pentru cel "trădat", cât și pentru cel ce a făcut nefericita alegere? - sau reproșuri "sfredelitoare" - hrana procurată cu mari eforturi de mama în anii negri ai comunismului, după ore nesfârșite pierdute la cozi, devenea materia primă a petrecerilor. Marele merit al acestui volum, pe lângă acela de a fi rupt pactul subînțeles al afinităților ce asigură reușita unui dialog, este conturarea portretului viu și nuanțat al unuia dintre cei mai vizibili
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
a însemnat existența într-un regim opresiv. Tristețea de a nu avea nimic decent de îmbrăcat, frigul îndurat în ganguri întunecoase unde se remaiau ciorapi (inaccesibili și totuși hidoși), foamea îndurată prin cantinele liceelor, aventura comic-absurdă a procurării hranei, cozile nesfârșite și paralizante, frica de avort etc., au implicat un nivel elementar al existenței, ce le condiționează, direct sau indirect, pe toate celelalte. Un subiect care a provocat dezbateri îndelungate în ultimii ani este cel legat de interzicerea avortului în România
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
sinucidere se poate substitui uneori unei întregi biografii, iar moartea lui Urmuz poate fi înțeleasă ca un epilog firesc al operei sale, înțeleasă în codul ei. "Urmuz a trecut prin miezul lucrurilor ca o rază Roentgen neoprită, pierzându-se în nesfârșit", spunea Ilarie Voronca, iar din această traversare subită a materiei au apărut personaje monstruoase și tulburătoare. Omul mecanomorf, ca element distinctiv al imaginarului urmuzian, tinde către o formă primară, precum elipsa (Stamate) sau arcul (Emil Gayk), nu s-a născut
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
al acțiunilor, responsabilitatea unuia sau altuia într-o întreprindere. Dacă rețeaua nu ar avea drept fond originar această legătură cu corpul și cu arborele, fără îndoială că punerea în cauză a "surselor" și a "scopurilor" în circularitatea canalelor multibranșate arridica nesfîrșite probleme ontologice și de ordin moral... B) Un "și" al paradoxului Cum precizează Yves Barel 134, orice formă, fie ea socială sau biologică, naturală sau artificială, poate da loc la două viziuni, una care utilizează "fie" (acesta) "fie" (acela), și
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
propria-mi fire (ce-mi producea atâtea probleme!Ă din unele mărunte, infime elemente ale vieții trecute. Luându-mi, cum s-ar zice, sub microscop, propria-mi existență. Destul de iute am constatat că făceam o eroare analizând și reluând la nesfârșit, ca o bandă magnetică, scenele „mari”, pitorești sau „Înalt semnificative” ale vieții mele; nu, se pare că „profeția” sau „profețiile” care mă interesau În cel mai Înalt grad, „se ascundeau” În detalii oarecare, „amestecate” printre evenimente sau În vorbe, sintagme
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
spune un romantic german de elită, că „orice amintire e o formă a profeției”, sarcina noastră de „profeți diletanți” este, deci, tocmai aceea de a „ne aminti bine”, așa cum facem cu visele, Încercând, ca niște copii nătângi, să dăm la nesfârșit la o parte perdelele colorate ale atâtor „fapte, istorii și personaje” care ne locuiesc creierul o noapte sau două sau ani la rând, râzându-și de legile de fier ale timpului, spațiului și Logicii, Înviind și murind iute sub „ochii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ne mai naștem o dată, „naștere” ca ivirea unui ou interior, viu și bolborosind, naștere ce nu face decât să anunțe alte și alte nașteri, un șir al cărui capăt... Și acolo unde „nebunii și proștii” se opresc, În complicata și nesfârșita lor viclenie față de „noi, ceilalți”, acolo trebuie să Înceapă „nebunia noastră”, iar „locul” acela se cheamă... singurătatea laborioasă, cercetătoare, afundarea În apele adânci, tulburi și vii ale memoriei. Tăcerea aceea „specială”, care ne „nimbează” ființa când ne afundăm pe culoarele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
din jur. La fel de concret ca și Ideea sau ideile - În sensul hegelian și nu platonic - „apte de existență”, În sensul că-și conțin contradicția, apte pentru acel „teatru” continuu În care afirmația și negația se Înfruntă și se echilibrează la nesfârșit, născând viul, singurul concret În această lume a continuelor prefaceri și distrugeri. Eul, realitatea indestructibilă care, cum o spuneam, ne ajută să fim fără „a fi văzuți”, posedând scufia invizibilității din basmele germane, ne ajută „să fim singuri”, suportând de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a fi văzuți”, posedând scufia invizibilității din basmele germane, ne ajută „să fim singuri”, suportând de bine-de rău „singurătatea socială”, asistați fiind de „valetul” nostru, prevenitor și obraznic În același timp, dar cumva marcându-ne dureros singurătatea, „auzindu-i” la nesfârșit vocea-i „cavernoasă”, plină de sfaturi (adesea inutile!Ă sau de imputări nedrepte, vehemente, ca cele ale unei soții niciodată iubite, lest al unei existențe „prea lungi” sau „memorie” a unei iubiri pripite, din adolescență!... Singuri și, totodată, niciodată „singuri
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
pe umăr și-mi citește inepțiile - care uneori nici nu sunt prea gogonate! -, atribuindu-și rolul comod, autoritar, de judecător și de bufon În același timp. Aspru când „mă’ntrec cu gluma” și chițcăind, bătându-se pe burtă, râzând la nesfârșit și cumva jignitor când „mă dau mare”, când vreau să-i imit pe „eroii antici”... Iată, deci, câteva (discutabile, tout compte fait!Ă atuuri: „prieten” al singurătății noastre, dar, În același timp, Împiedicându-ne de a fi realmente singuri, dăruindu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Învață Nietzsche, este cu adevărat singurul puternic! Ce curat, ce Îndrăzneț, complice perfect cu propria mea existență, viteaz și rectiliniu ca un zeu sau ca o săgeată! Debarasat, În sfârșit, de Întreg și greoiul „teatru melodramatic” al ezitărilor și reproșurilor nesfârșite, nedemne de un „bărbat antic”, „teatru” În care, cum o spuneam, Hamlet este primul și probabil cel mai convingător actor. Dar, nu cumva, a visa la „un psihic fără eul său” este la fel de „pueril”, de „fantastic”, de „poetic” ca și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
la zid, „constat”, cu mijloace cvasi-poematice, desigur, că „viul e Întâmplarea, accidentul”, iar moartea, neantul sunt „imperiale” Întinse peste tot: „Viața nu este continuă, ea nu e de la sine Înțeleasă, există numai insule de existență, moartea domnește În jur, rotundă, nesfârșită, surâzătoare”. Dar aceasta nu vrea să infirme cele spuse mai sus apropo de vitalismul autorului care sunt și de „lauda ființei, a viului”, cum și-a intitulat Nietzsche un poem; nu mai mult, ci o subliniere, o punere În valoare
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
contrariată de cariera cu urcușuri și coborâșuri fulminante a fiului ei, mereu intrigată de faptul că nu aleg, În sfârșit, o carieră „onorabilă, sigură”, venea aproape zilnic cu sufertașul ei cu mâncare, avea grijă de lenjeria mea, ascultându-mi la nesfârșit „absurdele” mele proiecte literare și planuri de a reveni În prim-planul vieții literare, de data aceasta „singur”, fără nici o proptea politică, cum fusesem la Început și chiar Împotriva forurilor politice - din partid, dar și din administrația puternică, decisivă, a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Autorități infinite de care are o acută nevoie, dar pe care o și sprijină, de care nu se poate desprinde, temându-se că s-ar pierde pe sine, acel sine În care se Închide, ca un ultim refugiu, tandrețea și nesfârșita imaginare a invizibilului... Eugen Ionesco Un spirit persiflator, negator - ca o joacă teribilistă, juvenilă, critică! - s-a arătat a fi Eugen Ionescu Înainte de a emigra, autor al celebrului Nu, În care demola poeți și prozatori de primă mână ai momentului
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ni se pare nepotrivit sau fals - oare „falsul” nostru mai e valabil În noua lume?! -, să râdem nu când ceva ni se pare ridicol, ci doar atunci când râd ceilalți, să râdem de ridicolul decretat de ei! Să ne umilim la nesfârșit, cu dibăcie și cu recunoștință - că ni se dă voie să ne umilim! -, imitând, imitând la nesfârșit, dar cu nesfârșită finețe și abilitate, Încât să pară firesc totul. Nici un ton strident nu trebuie să emane din cutia trupului nostru aflat
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]