8,125 matches
-
favorit mai ales de întoarcere de la Sao Paulo. Zic mai ales de întoarcere fiindcă la dus eram grăbit să ajung la întâlnirile planificate și șoseaua prin Campinas îmi permitea să-mi "pregătesc" acțiunile, peisajul nefurându-mi gândurile. La întoarcere eram obosit după o suită de vizite , întâlniri și acțiuni și drumul pe malul oceanului mă reconforta, mai ales că-l făceam spre sfârșitul zilei, când soarele desena pe munți și ape umbre și lumini de neuitat. Angra dos Reis îmi era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Săo Paolo să vadă cum a fost transformat un teatru În bordel autentic pentru Balconul lui Genet, ca să descopere un mare regizor În Victor Garcia! Când noi o credeam În Egipt, Ninon apărea la premiera noastră cu Arden la Spoleto. Obosită după atâtea schimbări de fus orar, nici nu era surprinzător că Ninon adormea la toate spectacolele. Surprinzător era că dormea și vedea În același timp, căci, trezindu-se la sfârșit, Își comunica impresiile despre un detaliu sau altul din spectacol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
poate să se și Încrunte, Îl credeam etern zâmbitor. Dar mă Înșelasem. Era regele Claudius din Hamlet, privind piesa În piesă. La pauza dintre actele III și IV, Iliescu ne trimite vorbă că vrea să plece, sub pretextul că e obosit, că mâine are o zi grea... Îl văd Încă În lojă, spre ieșire, discutând cu Opaschi. Dispare scurt, dar reapare și, evident indispus, se reașază pentru actul IV. I s-a sugerat desigur că, plecând, ar comite o gafă: cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
urmat o cărare foarte ușoară și după ce am Înotat prin troiene mai mari, am ajuns la drumul ce ducea În sat. Între timp soarele apusese. Întunericul se lăsă ciudat de repede. Fratele meu declară că Îi e frig și a obosit, dar eu l-am mânat mai departe și În cele din urmă l-am convins să călărească câinele (singurul membru al formației care Încă se mai distra). Am mers mai mult de două verste, luna răspândea o lumină fantastică și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să accept alinarea comică a unei moțăieli În miezul zilei, ca un crai senil Împleticindu-se spre cel mai apropiat euthanasium; dar pur și simplu nu mă pot obișnui cu trădarea nocturnă a rațiunii, a umanității, a geniului. Oricât de obosit aș fi, simt o repulsie inexprimabilă față de răscolitoarea despărțire de conștiință. Îl urăsc pe Somnus, acest călău cu mască neagră care-mi pune capul pe butuc; și dacă pe parcursul anilor, apropiindu-se o dezintegrare mult mai meticuloasă și mai ridicolă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de state. Faptul că din toată moștenirea noastră din Rusia, cel mai temerar supraviețuitor s-a dovedit a fi o geantă de voiaj, este atât logic, cât și simbolic. „Ne budet-li, tî vedi ustal“ (Nu te-ai plictisit, nu ești obosit?) mă Întreabă mama și apoi cade pe gânduri În timp ce amestecă alene cărțile. Ușa compartimentului era deschisă și prin ea vedeam geamul de pe culoar, prin care sârmele - șase sârme subțiri, negre - se străduiau s-o ia În sus, să se Înalțe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ștefan cel Mare și Moldova lui. Istoria cere "adevărul", cere "dovada". Este și un răspuns celor care, ca Toma Necredinciosul, se îndoiesc că Ștefan ar merita cinstirea cu titlul suprem de "cel mai Mare Român al tuturor timpurilor". Și când, obosit de atâta viață, durere și luptă, s-a îndurat Domnul de l-a chemat la El să se odihnească... "... Pre Ștefan Vodă l-au îngropat țara în mănăstirea Putna... Atâta jale era, de plângea toți, ca după un părinte al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în coșul pieptului, în stânga: Hooo!! Nebuno!! Iar te burzuluiești?! Ce s-a-ntâmplat? întreabă Daniil speriat. Hachițe de-ale dumneaei, îi răspunde Ștefan cu un zâmbet amar. Bate! Bate! O ia razna! S-a potolit. Îmi știe de frică. A obosit sărăcuța, o căinează cu milă Daniil. Iaca, un boț de carne chinuită, acolo... Nu mai poate... Prea mare-i povara... Te prăpădești de inimă rea. Ștefan reînnoadă firul, cu amară obidă, copleșit de amărăciune: Am vrut să mântui țara de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doamna țării"! șoptește Ștefan cu reproș. Ești "Doamna lor". Trebuie să înveți odată să devii "prima moldoveancă a țării". Știu. Trebuie. Mi-ai mai spus-o... Când intri în horă, joci Doamnă, joci, spune Ștefan cu iritare în glas. Am obosit, Ștefane. Mă doare capul... E ora mea de rugăciune. Îngăduie să mă retrag. Și se ridică, urmată de Sora, de jupânese. Ștefan oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare. Îi sărută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pruncii ce se duc la zi-sfântă se fac îngerași." Umbla de colo-colo fără nici un rost și, în lumina lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el. O mână se lasă ușor pe umărul lui, ca o aripă obosită din zbor. Țamblac îl îmbrățișează. Ștefan își culcă fruntea pe umărul lui... Fără cuvinte... Oblonul se zbătea zgâlțâit de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să ne mulgă?! Cu ce drept?! Cu dreptul peștelui cel mare, ce înghite peștele cel mic, filozofează Țamblac. Îmi vine să urlu ca lupii! exclamă Mihail. Pax vobiscum! binecuvântează Țamblac. Ștefan mai șovăie câteva clipe, apoi, resemnat, face un gest obosit cu mâna a lehamite: Fie... Pace... Să încercăm și noi marea cu degetul. Să vedem ce pohtește Luminăția sa de la noi. Aiasta-i întrebarea!... Boier Stanciule, spune el poruncitor, solemn, ironic, te gătești de drum! Pleci la Stambul în solie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că aicea nu e vorba de o măruntă răfuială între două țări. E în joc "Creștinătatea"! spune cu un zâmbet ironic. Suntem doar ,,Oștenii lui Hristos"! hohotește el batjocoritor. Că mult îi arde lui Mateiaș de război, de "Creștinătate"... E obosit, ca mirele după nuntă în luna de miere, hâhâie Mihail cu subînțeles. Încă un pumnal înfipt în spate, oftează Ștefan. Am crezut... M-am bizuit... Barem să-mi fi spus cinstit că mă lasă baltă. M-au înșelat! M-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căreia îi închin puțina viață ce mi-a mai rămas, îmi voi afla, poate, odihna... Lui... lui i-ai spus? Nu... nu încă, șoptește ea. Maria... Mai gândește-te... Nu lua hotărâri pripite... Lasă timpul să hotărască... Lasă timpul... Am obosit, unchiule, spune Maria cu blândețe, cu o mare oboseală în glas. Ce-a fost viața pentru mine decât un lung șir de suferințe?... Ștefan e ca o furtună: mă răvășește! E prea mult pentru mine. Nu mai pot suporta viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apoi se scutură, înfrigurată. Dar ce vorbe auziți de la mine... Știu Maria...Nu ești fericită în Moldova...Știu...Iartă-mă... Poate că... Nu numai tu, Ștefane... Port și eu, am și eu vina mea. Am încercat... N-am reușit. Am obosit, Ștefane. Tot zbuciumul acesta... Sunt atât de obosită... Acolo, departe de lumea dezlănțuită, o să mă odihnesc, poate... O să-mi găsesc, poate... o să-mi găsesc liniștea... Ștefan, chinuit, vinovat: Maria... Te îngropi de vie... Nu!... Nu se poate!... Ești... ești "Doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nicolae Manolescu. Am spus: deci au făcut-o și pe asta! M-a aprobat, oftând. Părea mâhnit. Nicolae Manolescu s-a solidarizat cu noi printr-o vagă mâhnire. Bună și ea, mâhnirea. Alți colegi (Iorgulescu, de pildă) nu s-au obosit nici măcar să o mimeze. * La înmormântarea lui mamaie, în iulie 1975, lui Marius făcându-i-se rău în cimitir, printre morminte, încercând să vomite fără a reuși, convulsionându-se... Văzuse ceea ce el n-ar fi trebuit să vadă: osemintele părinților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sugestive - și portretul, sau scena e gata. Când îi spun că are talent nu vrea să recunoască. Când o îndemn să scrie, râde. O, dacă ar fi râs în felul acesta, la timpul potrivit, atâția și atâția inși care nu obosesc să scrie, să scrie. Zadarnic, fără nici un rost. Doina, în schimb, care ar putea să scrie, nici nu se gândește s-o facă. Tocmai ea, care posedă secretul de a-i face pe copii și mai copii, de două ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a început să se adune lume, zeci, sute de persoane, multe dintre ele familiarizate cu ritualul locului. S-au făcut liste. Nu mai știu când ne-a venit rândul și cum am depus actele. Dar le-am depus. Apoi, deja obosit după o noapte albă și atâtea emoții inedite, m-am îndreptat spre Casa Scânteii, unde se afla redacția României literare, „la slujbă”. Aprobarea pentru plecare nu ni s-a dat. Nu ni s-a dat nici măcar un răspuns negativ. Pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în sfârșit, a doua zi, după ce „strângem totul”, acasă. Călătorim cu trenul, care abia se târâie, într-un vagon fără compartimente, „deschis”, cu bănci de lemn așezate față în față. Bineînțeles, nu găsim locuri și stăm în picioare. Toți suntem obosiți, dar Doina e pur si simplu frântă, atât fizic cât și moral, căci cele două zile de trudă și agitație i se par acum inutile, „nu a ieșit cum trebuie”, a lipsit solemnitatea, pioșenia... E îmbrăcată în negru, palidă, abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
eu nu știu cum, m-am implicat pătimaș în politică, într-o asemenea dimineață deci observ jos, în „curte”, o scenă simplă care mă emoționează profund: o fetiță de vreo șapte-opt ani duce în cârcă un băiețel, frățiorul ei probabil, care a obosit, pe care nu îl mai țin piciorușele, fragile, neînvățate cu distanțele. Merge pe lângă zid, pe banda îngustă de asfalt, trece chiar pe sub fereastra mea și se îndepărtează încet. Ținându-l mereu, pe băiețel, în spate. În curtea-coridor dintre cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
seara, hrănind câinii vagabonzi. Poartă la șold o traistă țărănească, încăpătoare, din care scoate tot ce le place câinilor să mănânce. Când traista se golește, intră în prima alimentară ce îi iese în cale și cumpără oase, cârnați, conserve... când obosește, se refugiază într-o bodegă și bea rom sau o bere (iar uneori un rom cu bere). Copiii se țin după el și îl batjocoresc. Adulții îl privesc cu dispreț, numindu-l „Moș Crăciun al patrupedelor”. Un Moș Crăciun activ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
răgaz ca să se odihnească. Omul încercă să spargă gheața, să dea în ea cu piciorul, dar încălțămintea lui de cârpe nu era bună pentru așa ceva. Lovi cu bățul gheața albastră, dar săriră abia câteva fărâme: gheața nu se rupea, omul obosi și se lăsă să cadă pe gheață gâfâind. Rața continua să înoate în copcă. Omul se repezi spre ea înjurând și aruncând cu pietre. Rața dispăru din nou și reapăru în prima copcă. Alergară așa, omul și pasărea, până se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Nazaretul, Capernaum-ul, Marea Tiberiadei, Nain-ul, Valea Iordanului, Cană Galileii și altele. Apoi vezi munți cu diferite forme. O frumusețe unică aș spune eu. Cât privești, nu te mai saturi de privit, ochii vizitatorului nu se mai satura și nici nu obosesc. E ceva care te învăluie într-un balsam de bună dispoziție, de binefacere, de sănătate, de bucurie lăuntrica, de fericire. Parcă ești la ușă Raiului. Totu-i sfânt, totu-i curat. Parcă este o altă lume, de... îngeri. învăluiți în
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
mai aveam aproape trei săptămâni până îmi expiră viza de ședere în Israel. El a dorit mult să meargă pe Muntele Sf. Ecaterina care are peste 2.800 m înălțime iar Muntele Sinai are peste 2.600 m înălțime. Fiind obosită și suferinda de tensiune, am renunțat să mai merg cu ei pe celalalt munte. Atunci, părintele Irineu m-a condus vreo 300 m coborâre de pe Muntele Sinai și mă binecuvântat să ajung cu bine jos la mănăstire. Deși a
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
îngăduit. Sunt fericită ce am adus cu inima și doresc să împart la toti acest sentiment de bucurie lăuntrica. Ies afară pe alee și mă opresc în fața unui măslin milenar. Admir grosimea lui. Arată, împovărat de ani, ca un om obosit de vremuri, parcă îți spune ceva tainic, ca a văzut multe și a auzit multe. Apoi mă opresc la o stâncă nu prea înaltă care are reprezentat pe ea chipul Mântuitorului cu Crucea în spate, căzut în genunchi și privind
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Poate că se și „realizează” (rămâne de văzut ce înseamnă asta : dacă e vorba de mașină, vilă, week-end-uri, pentru care muncește 8 ore pe zi, eventual în altă meserie decât a sa, muncă fără chiul, care-i repugnă și îl obosește, asta e „realizare” ?). Se gândește oare din când în când, ca Jean din piesa amintită, la nevastă și copil ? Sau, de fapt, nu i-a iubit cu adevărat niciodată. Sufletele tautologice nu sunt în stare să iubească și sunt funciar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]