8,070 matches
-
noaptea”. Privea depărtarea în timp ce mergea din ce în ce mai anevoie din pricina durerii din picior. Fiecare pas era însoțit de un geamăt surd... În cele din urmă, s-a așezat pe marginea șanțului. A scos fularul și cu el a înfășurat strâns fluierul piciorului rănit, cu speranța că vor mai trece durerile. Soarele nu aștepta însă. El a pornit să se rostogolească cu grabă spre asfințit. „Și eu n-am apucat să fac nici jumătate din cale” - l-a fulgerat gândul. După o bucată de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a făcut curaj. După ce a făcut trebușoara asta, s-a așezat pe o cioată din livadă, să se hodinească... Până la urmă, a și ațipit... Când s-a trezit, toată ființa lui suferea cumplit: bășicile sângerânde din palme îl usturau, piciorul rănit îl durea peste măsură, iar foamea îl chinuia fără milă. Cu chiu cu vai, a început să înainteze pe drumul glodos. Încă nu știa prea bine cum să folosească bastonul și cârja improvizată. Soarele și-a arătat fața, când era
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Bună ziua, moș Petrea! Bătrânul s-a oprit și cu ochii burnițați l-a privit lung pe Toaibă... Dumirindu-se pe cine are în față, a exclamat: Da’ bine măi băiete, așa te întorci tu? Beteag? Așa mă întorc, moș Petrea. Rănit. Bine că o fost numai atâta, că pentru unii o vinit numai țâdula în care scria că îi mort ori dispărut. Lasă că piciorul s-a tămădui. Dacă încolo ești întreg, atunci îi bine. Ce face Maranda mea, moș Petrea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în clocot și ciubărul cel mare era adus în mijlocul casei, Toaibă a început să se dezbrace... Rămas în cămașa și izmenele cazone, a avut o senzație de jenă în fața Marandei. Nu mică i-a fost mirarea când la pulpa piciorului rănit a văzut o pată... „Ce s-o fi întâmplat cu rana? În momentul când m-o pansat la plecare mi-o spus că rana îi prinsă... De nu s-or fi smintit oasele” - gândea Toaibă îngrijorat. Marandă, ia uite-te
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Ajunși în târg, au găsit cabinetul doctorului știut de Maranda și au coborât. Doctorul i-a primit cu bucurie, exclamând: Iată că astăzi îmi încep ziua cu un erou! Ce s a întâmplat, om bun? Am un necaz la piciorul rănit - a răspuns Toaibă - arătând cu mâna piciorul cu pricina. Întinde-te pe canapea, să vedem despre ce este vorba. A scos pansamentul cu grijă și după ce s-a uitat la rană a început să pipăie locul din jur... Ce a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vorbe de alint și întrebând mereu: „Te doare tare, dragul tatii? Te doare?”... Ca și cum i-ar fi înțeles vorbele, calul gungurea mereu dând din cap. Ia să-ți aducă tata ovăz și apă. Parcă nici nu-l mai durea piciorul rănit. Cât ai bate din palme, în fața calului au poposit o găleată cu apă și una cu ovăz. În timp ce calul a băut apă și apoi a început să ronțăie la ovăz, Toaibă a pus mâna pe țesală și l-a curățat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
am șăguit. Du-te și spune celui care te-o trimis că am să vin... Când? Oi vedea eu! Bine, bade Toadere. Bine. Numai că eu am să le spun că te-am găsit bolnav. Te-ai lovit la piciorul rănit... Măi Cotârlă... Ia intră tu puțin, să stăm noi de vorbă. Știu și eu? Să nu mă vadă careva, că îi vai de capul meu. Mă dau afară. Toaibă însă a deschis portița și l-a luat de mână. Intră
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
întors nimeni. Și tu ce zici, să merg sau să nu merg la primărie? Trebuie, că altfel trimite milițianul și te ia pe sus. Bine, omule... Să nu uiți să-ți iei cârja, că doar te-ai pălit la piciorul rănit. Bandajează-l și matale cât poți mai tare. Eu am plecat, că or trimite după mine. Uite aici o coajă de pâine și ceapă, să nu miroși a rachiu... Aproape de chindie, cu piciorul înfășurat în bandaje și cu cârja bocănind
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
A bătut în ușă. Intră! - a răspuns de dincolo de ușă un glas mânios. A intrat sprijinindu-se greu în cârjă Bună ziua - a dat el binețe. Da’ ce, mă? Aștepți să trimit trăsura după tine? M-am lovit ieri la piciorul rănit și abia acum am reușit să mă ridic de pe laiță. Ce picior? Ce rănit? Să zici mersî că nu ți-o rămas ciolanele pe câmpurile necuprinsei Uniuni Sovietice. Cred că ai priceput ce am vrut să zic. Ai? Am priceput
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
intrat sprijinindu-se greu în cârjă Bună ziua - a dat el binețe. Da’ ce, mă? Aștepți să trimit trăsura după tine? M-am lovit ieri la piciorul rănit și abia acum am reușit să mă ridic de pe laiță. Ce picior? Ce rănit? Să zici mersî că nu ți-o rămas ciolanele pe câmpurile necuprinsei Uniuni Sovietice. Cred că ai priceput ce am vrut să zic. Ai? Am priceput. Numai că nu m am dus în război de capul meu. Am mers la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Dunăre! Dar n-oi uita să te chem, că doar un frate am! Îi drept că prin câte am trecut împreună ne-am făcut frați... Drumul până acasă i s-a părut nesfârșit. Nici atunci când s-a întors de pe front rănit, deși pe drum a trecut prin chinuri greu de imaginat, nu i s-a părut atât de lung! Ajuns la poartă, s-a oprit și rezemându-se de ea și-a făcut cruce, îngăimând: „Slavă Celui e Sus că am
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
beau hătu-i amaru’, pân-oi bea boii și carul... Grijania mamei lor de blăstămați!” Mergea cu bărbia în piept, pentru a se feri de ploaia și omătul ce îi băteau în ochi fără milă. Călca greu prin mocirla drumului. Piciorul rănit îl durea, mai ales că în ziua aceea și-a lăsat bastonul acasă. „Uite cum un amărât de băț face mult când ai un picior beteag” - gândea el în timp ce i s-a părut că în jur s a furișat o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
De ce crezi tu asta? Ei. Povestea îi mai lungă, tată... Mie poți să mi-o spui, Gruia, că am răbdare să te ascult. Apoi de când m-am trezit pe lume te-am avut în față pe tine, cu piciorul tău rănit, și mereu te vedeam și te văd cum suferi de fiecare dată când mergi mai multă cale. Pe urmă, la asta s-au adăugat și imaginile atâtor răniți despre care mi-ai povestit în nopțile lungi de iarnă. De fiecare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
În ochii căruia mă privisem altădată lărgise acum spațiul bisericii parcă spre infinit. Isus, pictat, stătea cu mîinile bătute În cuie pe lemnul orizontal al crucii, fața Lui era căzută În bărbie ca durerile acestei lumi, iar picioarele și mîinile rănite simbolizau nu numai inima poporului evreu din mijlocul căruia se ridicase, ci și... Dar clopotele, sunînd, rarefiară gîndurile, În lumea suprafirească ce plutea deasupra, Încît nu le mai putui prinde sensul... Un alt preot, acum, decît bunicul, ieșea și intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
palizi. Ochii lor, în care se citeau teama și oboseala, aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a muri cu arma în mână, sub comanda unui general întotdeauna victorios. Acolo însă, în pădurea aceea, erau singuri și condamnați, cu trupurile rănite, sângerânde. Paralizat, Valerius asculta zăngănitul armelor, trosnetul oaselor rupte, fâșâitul cărnii membrelor tăiate, care zburau prin aer și, lăsând în urmă o dâră de sânge, cădeau apoi în zăpadă. Barbarii loveau cu furie, țintind sub armură, spre pântece, spre încheieturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de sânge și sudoare. Era mirosul celui care luptase ca să supraviețuiască, al celui care se află la un pas de moarte. Mirosul fricii, se gândi Valerius. Pentru el m-ai...? — Da, pentru el. Am aflat că ești medic. Grăbește-te. Rănitul se mișcă și gemu. — Moare? — Luminează aici. Valerius îndepărtă cu grijă veșmintele rănitului. Celălalt bărbat aprinse un opaiț și-i lumină chipul chinuit și slăbit, acoperit de o barbă neîngrijită. Valerius se aplecă deasupra tânărului și îl pipăi din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care se află la un pas de moarte. Mirosul fricii, se gândi Valerius. Pentru el m-ai...? — Da, pentru el. Am aflat că ești medic. Grăbește-te. Rănitul se mișcă și gemu. — Moare? — Luminează aici. Valerius îndepărtă cu grijă veșmintele rănitului. Celălalt bărbat aprinse un opaiț și-i lumină chipul chinuit și slăbit, acoperit de o barbă neîngrijită. Valerius se aplecă deasupra tânărului și îl pipăi din cap până-n picioare. Observă repede rănile. Văzu cicatricele de pe piept, de pe șolduri și de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mână de frunze uscate, ceru un vas, le mărunți și turnă peste ele apă caldă. — Mai întâi să punem capăt durerii. Dintr-un flacon adăugă câteva picături, pe care le numără cu grijă. Turnă încet poțiunea printre buzele uscate ale rănitului. Se aplecă să-i observe chipul. Trăsăturile crispate din cauza durerii se relaxară. „Acum pot să-mi încep treaba“, se gândi. Nu privi spre fata care se învârtea pe acolo. Nici măcar nu observase când intrase în încăpere. Era gata să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu era Velunda și nici Proculus, maestrul lui în arta medicinei și un mag deosebit de puternic. Își făcea treaba în liniște, ajutat de fată. Curăță rănile cu vin amestecat cu ulei - primul pentru prevenirea infectării, iar al doilea, pentru ca pielea rănită să nu se usuce. Folosi multe dintre instrumentele sale de chirurg pentru remedierea rănilor făcute de armele ascuțite. Pe răni presără pulbere de semințe de papirus - un remediu excelent, ce ajuta cicatrizarea - și smirnă, zeamă de verigar și rășină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în gura bolnavului. Îi atinse fruntea, mâinile, picioarele. — Ce-i asta? Fata urmărea curioasă fiecare mișcare a lui Valerius. — Teriac... și încă ceva, și sunătoare. Sunătoarea aduce lumina, știi? — Nu. Dar știu alte lucruri care aduc lumina. În clipa aceea rănitul deschise ochii. Îi aruncă lui Valerius o privire ce părea că vine de departe. Își încruntă ușor fruntea. — El are grijă de tine, zise fata, punându-i mâna pe frunte. Stai liniștit, te-a vindecat... O să trăiești. Rănitul continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
clipa aceea rănitul deschise ochii. Îi aruncă lui Valerius o privire ce părea că vine de departe. Își încruntă ușor fruntea. — El are grijă de tine, zise fata, punându-i mâna pe frunte. Stai liniștit, te-a vindecat... O să trăiești. Rănitul continua să-l fixeze pe Valerius. — Gladiator... tu... Valerius clătină din cap. — Nu sunt gladiator. Sunt cel care vindecă. — Gladiator... Tu ești gladiator... Tânărul îi adresă lui Valerius zâmbetul celui care, aflat în afara legilor spațiului și timpului, rătăcește de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
guvernatori în vreme de pace și jefuită de soldați în vreme de război. Focul stătea să se stingă. Nici lacrimile nu-s de ajutor, oftă Valerius. Îl înspăimânta perspectiva de a-l lua cu el pe gladiator, atât de grav rănit. „Frica mă face să fiu nemilos“, se gândi. Ea își coborî mâinile. — Și dacă ar fi Salix? Auzind numele acela, câinele înălță capul. — Salix? întrebă uimit Valerius. Ce știi tu despre Salix? — Ai vorbit mai înainte despre el aici, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de mult, fără să-l găsească. Zâmbi liniștit, așteptând ca Velunda să se strecoare lângă el să-l îmbrățișeze, văzută doar de el și de nimeni altcineva. „Gladiator“, se gândi. O clipă își repetă în minte cuvântul acela, pe care rănitul îl rostise când deschisese ochii și îl văzuse. „Gladiator... Eu sunt medic“, își spuse. Adormi ținând-o în brațe pe Velunda. În noaptea următoare, norii acoperiră luna și se încălzi. Ningea în zori, când trei oameni ieșiră dintr-o colibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Înaintară puțin, ca și cum spaima de a fi călcați în picioare de uriașii aceia le-ar fi dat avânt. Lupta dintre soldații din prima linie și barbari deveni crâncenă. În curând, sângele îmbiba pământul. Strigătele războinice ale barbarilor... Urletele sfâșietoare ale răniților, țipetele muribunzilor, strigătele celor ce reușeau să ucidă și să se salveze... Linia, linia! exclamă centurionul aflat lângă cele trei rânduri paralele ale frontului; se adresa soldaților din a doua linie, care nu luptau. Ghidându-se după creasta centurionului ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
puteau pătrunde drept. Soldații romani, ghemuiți asemenea unor feline, înfigeau lamele în trupurile și în genunchii inamicilor. Unii dintre ei cădeau pe scuturi, iar acestea, ca un pendul, îi trimiteau la cea de-a doua linie din murus. Sărind peste răniți și morți, quazii își pierdeau vizibil energia, fiind presați de tovarășii care veneau din spate. Nu puteau evita lupta corp la corp și mânuiau cu greutate armele prea grele, care necesitau mișcări ample. Unul după altul, se prăbușeau la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]