KorAP: Find »[drukola/base=stâncă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...301 302 303 ...427 >

10,656 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

ei disperate, spărgând oglinda liniștită. Gemeam încet în timp ce mă încleștam cu mâinile și săream, hăulindu-i, din când în când, numele, ca un țipăt de bufniță și, în cele din urmă, pe neașteptate, am ajuns pe cupola netedă a unei stânci înalte, chiar deasupra mării. Stăteam drept, în punctul cel mai înalt al cupolei și mă uitam la apă. Nu se zărea nimic pe întreaga întindere luminoasă, ușor vălurită, decât reflexe tremurânde ale luceafărului și ale lunii încă pitite. Cerul își

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
își păstra albastrul aburit, care nu se dizolvase încă în albastrul tenebros, noptatic. Vreo două gămălii de stele abia de se zăreau, eclipsate de lumina zimțuită a felinarului-luceafăr. M-am întors spre uscat. Acum devenisem conștient de aerul cald, de stâncile calde, după strania răcoare a casei mele. Stâncile continuau să se împrăștie, ca niște mormane incolore deasupra unor gropi de întuneric. Dedesubt, se întindea drumul, iar câteva lumini răzlețe clipeau în sat și la ferma Amorne. Am început să strig

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
încă în albastrul tenebros, noptatic. Vreo două gămălii de stele abia de se zăreau, eclipsate de lumina zimțuită a felinarului-luceafăr. M-am întors spre uscat. Acum devenisem conștient de aerul cald, de stâncile calde, după strania răcoare a casei mele. Stâncile continuau să se împrăștie, ca niște mormane incolore deasupra unor gropi de întuneric. Dedesubt, se întindea drumul, iar câteva lumini răzlețe clipeau în sat și la ferma Amorne. Am început să strig cu mai multă forță: „Hartley! Hartley!. Cheamă-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am să vin: asta era. Dar nu s-a auzit nici un răspuns, ci doar tăcerea urzită din mici zgomote. M-am întrebat ce trebuia să fac. O fi reușit Hartley să traverseze torentul și să ajungă la drum? Poate că stâncile astea îi erau mai familiare decât mie. Poate că obișnuia să vină cu Ben pe aici și să facă picnicuri. Căsniciile sunt întreprinderi atât de misterioase! Oare ce se ascundea în căsnicia ei, să fi fost revărsările lui Hartley doar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
până când am trecut de casa mea și am ajuns la turn pe drumul de unde puteam vedea luminile hotelului Raven. Nimic, nici țipenie de om. Se întunecase de-a binelea și nu mai avea nici o noimă să mă cațăr iar pe stânci. Să fi ajuns Hartley acasă - sau zăcea fără cunoștință prin vreo râpă dintre stânci - sau poate că și mai rău? Ce trebuia să fac? Un singur lucru era limpede că nu puteam face, anume să mă întorc la Capul Shruff

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
puteam vedea luminile hotelului Raven. Nimic, nici țipenie de om. Se întunecase de-a binelea și nu mai avea nici o noimă să mă cațăr iar pe stânci. Să fi ajuns Hartley acasă - sau zăcea fără cunoștință prin vreo râpă dintre stânci - sau poate că și mai rău? Ce trebuia să fac? Un singur lucru era limpede că nu puteam face, anume să mă întorc la Capul Shruff, să sting lumânările și să mă duc la culcare. Devenise de la sine înțeles că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nu cumva soția lui a avut vreun accident. — Am întâlnit-o în sat și am invitat-o la o băutură, dar n-a stat decât foarte puțin și pe urmă a spus că se întoarce acasă pe o scurtătură peste stânci. Abia după ce a plecat, m-a cuprins teama ca nu cumva să fi căzut și să-și fi fracturat o gleznă. Suna foarte subțiratic și fals. — O scurtătură peste stânci? Era o idee lipsită de sens, dar Ben părea prea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
a spus că se întoarce acasă pe o scurtătură peste stânci. Abia după ce a plecat, m-a cuprins teama ca nu cumva să fi căzut și să-și fi fracturat o gleznă. Suna foarte subțiratic și fals. — O scurtătură peste stânci? Era o idee lipsită de sens, dar Ben părea prea îngrijorat ca s-o pună la îndoială sau ca măcar să-și manifeste ostilitatea. E vorba de stâncile din jurul casei dumitale? S-ar putea să fi căzut pe acolo. Mai bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-și fi fracturat o gleznă. Suna foarte subțiratic și fals. — O scurtătură peste stânci? Era o idee lipsită de sens, dar Ben părea prea îngrijorat ca s-o pună la îndoială sau ca măcar să-și manifeste ostilitatea. E vorba de stâncile din jurul casei dumitale? S-ar putea să fi căzut pe acolo. Mai bine să mergem imediat s-o căutăm, sau... mă duc să iau o lanternă. Când a intrat în casă, mi-am întors fața de la fereastră și de la aleea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
spus foarte repede dar clar, cu glas scăzut: — Îmi pare foarte rău, eram îngrijorat, și i-am spus că ne-am întâlnit întâmplător în sat și te-am invitat la o băutură, și apoi ai pornit acasă luând-o peste stânci. Nu pot să rămân acum, dar vino la mine cât de curând poți. Vino curând și vino pentru totdeauna. Nu mai pot continua viața asta aici. O să te aștept în fiecare zi. Nu-i puteam vedea fața, dar întreaga ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dar i-am dat sticla cu apă fierbinte. Înotam în fiecare zi, uneori pe soare, alteori pe ploaie, [i am început să mă simt îmbibat de mare, de parcă îmi pătrunsese în toți porii. Pe vreme însorită, îmi petreceam timpul pe stânci. Gilbert făcea de pază la ușa din față și se ducea după scrisori, numai că-nimeni nu venea în vizită, iar Hartley nu-mi scria. M-am reîntors la vechea mea pasiune obsedantă pentru colecționarea pietrelor, culegându-le de prin crăpăturile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
din față și se ducea după scrisori, numai că-nimeni nu venea în vizită, iar Hartley nu-mi scria. M-am reîntors la vechea mea pasiune obsedantă pentru colecționarea pietrelor, culegându-le de prin crăpăturile spălate de valuri și bălțile dintre stânci și ducându-le apoi pe pajiște, unde Gilbert mă ajuta să îngrădesc marginea peticului de iarbă. Pietrele, atât de mărunt granulate, atât de felurit împodobite, atât de individuale, și atât de la îndemână, mă încântau de parc-ar fi fost un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
multe pietre își făceau acum drum în casă, pe masa din lemn de trandafir sau pe-pervazul ferestrei din dormitorul meu. Și lui Gilbert i-ar fi plăcut să colecționeze pietre sau să culeagă flori, dar de îndată ce se aventura pe stânci, cu pantofii lui londonezi cu talpă de piele, imediat cădea. Și-a cumpărat niște pantofi de pânză cu talpă de cauciuc de la Magazinul Pescarilor, dar tot aluneca. Firește, niciodată n-a cutezat să intre în mare. Totuși, tăia lemne și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
absorbit în propriile-i iluzii [i, împreună, am involuat către o viață de o simplitate primordială și către obsesii personale cu caracter aproape de fetiș. Când m-am plictisit să adun pietre, am început să zac ceasuri întregi pe podul de stâncă boltită, dedesubtul căruia apa năprasnică se năpustea și se retrăgea din Cazanul lui Minn; îmi bălăbăneam picioarele pe marginea podului, lăsându-le să se scalde în zburătorul curcubeu de spumă. Încercam o sumbră plăcere fatalistă să urmăresc valurile, năvălind în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
care smântânea apa într-o volbură circulară, în graba ei disperată de a se repezi prin canalul strâmt de sub arcul podului, înfruntând pieptiș forța șfichiuitoare a suflului mării. Vântul bătea continuu în acele zile, și când se întețea, valurile pălmuiau stâncile și gemeau și se sugeau și se împingeau în crăpături cu un zgomot care, în starea mea de irascibilă încordare, începuse să mă obosească. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să mă satur de glasul mării, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
realitate a ținut doar câteva zile. În ultima dintre aceste zile, cea în care tête-à-tête-ul nostru a încetat abrupt, m-am simțit răscolit, încă de dimineață, de o neliniște cu totul deosebită. Evitându-l pe Gilbert, am pornit-o peste stânci, cu binoclul agățat de gât, propunându-mi să urmăresc păsările. Mă gândeam că s-ar putea să văd și o focă, din moment ce Gilbert pretindea că zărise una. Oricum, din clipa în care m-am aflat pe creasta „muntelui“ meu minuscul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pescăruși cu ochi sticloși, un cormoran care-mi întunecă brusc luminosul cerc vizual. Pe urmă, fără nici un motiv special, mi-am schimbat poziția, astfel încât lentilele vrăjite și dilatatoare să se mute dinspre apă către uscat. Zăream valurile spărgându-se de stâncile galbene de la piciorul turnului, și apa înspumată împroșcându-se din despicăturile și văiugile de piatră. Stâncile ude, pe urmă stâncile uscate, pe urmă câteva petice de iarbă cărnoasă și țepoasă, cu structură de cactus, pe urmă un tufiș de opățel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nici un motiv special, mi-am schimbat poziția, astfel încât lentilele vrăjite și dilatatoare să se mute dinspre apă către uscat. Zăream valurile spărgându-se de stâncile galbene de la piciorul turnului, și apa înspumată împroșcându-se din despicăturile și văiugile de piatră. Stâncile ude, pe urmă stâncile uscate, pe urmă câteva petice de iarbă cărnoasă și țepoasă, cu structură de cactus, pe urmă un tufiș de opățel, alb ca hârtia și legănat de vânt. Pe urmă iarba netedă de lângă turn. Pe urmă fundamentul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am schimbat poziția, astfel încât lentilele vrăjite și dilatatoare să se mute dinspre apă către uscat. Zăream valurile spărgându-se de stâncile galbene de la piciorul turnului, și apa înspumată împroșcându-se din despicăturile și văiugile de piatră. Stâncile ude, pe urmă stâncile uscate, pe urmă câteva petice de iarbă cărnoasă și țepoasă, cu structură de cactus, pe urmă un tufiș de opățel, alb ca hârtia și legănat de vânt. Pe urmă iarba netedă de lângă turn. Pe urmă fundamentul turnului, pietrele masive, cârpăcite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
prins din nou în obiectiv, se întorsese cu fața, stând rezemat de zidul turnului, cu brațele întinse în lături, și privind fix în direcția mea, evocându-mi brusc o siluetă prinsă în lumina unor faruri puternice și țintuită de o stâncă. Acum că-l priveam prin binoclu, am constatat că nepoftitul meu cățărător era un băiat, sau mai curând o făptură aflată la acel stadiu imprecis de eflorescen]ă a bărbăției timpurii. Purta niște pantaloni cafenii, suflecați până la genunchi, și un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
spate. Mă fixa și el cu foarte concentrată atenție. Un vizitator nepoftit, care să-mi încalce promontoriul, nu însemna un lucru foarte neuzual. Dar acesta nu era un simplu contravenient. M-am ridicat în grabă și m-am îndreptat spre stânci. Nu știu de ce, era limpede că eu trebuia să mă duc la el și nu el să vină la mine. Binoclul atârnat de gât îmi împiedica înaintarea, așa încât n-am oprit și l-am agățat de o creastă, apoi am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
înaintarea, așa încât n-am oprit și l-am agățat de o creastă, apoi am continuat să mă cațăr, fără să-l scap pe băiat din priviri. Am traversat podul de peste Cazanul lui Minn. Urcușul final, dintr-o depresiune pe suprafața stâncii care o domina, mi-a solicitat toate forțele, așa încât, când am aterizat pe iarbă, îmi pierdusem răsuflarea, și am rămas locului, respirând adânc, și împotrivindu-mă impulsului de a mă așeza pe jos. Băiatul înaintase puțin și stătea acum cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cap, v-am răpit timpul. Acum plec. Sper că n-ai să pleci. Am să te conduc până la drum, e mai ușor pe partea aceea. Dar mai înainte, n-ai vrea să-mi aduci binoclul de câmp, atârnă acolo, pe stânca aceea. Titus părea mulțumit că-i cerusem un serviciu, într-o clipită se lăsase să alunece pe povârnișul pe care eu îl urcasem cu atâta strădanie, și acum sărea ca o capră de pe o stânca pe alta, în direcția podului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de câmp, atârnă acolo, pe stânca aceea. Titus părea mulțumit că-i cerusem un serviciu, într-o clipită se lăsase să alunece pe povârnișul pe care eu îl urcasem cu atâta strădanie, și acum sărea ca o capră de pe o stânca pe alta, în direcția podului. Aveam nevoie de un scurt răstimp în care să pot gândi. Oh, era susceptibil, mândru, îți scăpa printre degete. Trebuia să-l păstrez, trebuia să fiu plin de tact, precaut, amabil, ferm, trebuia să înțeleg

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și de bucurie, dar eram conștient de absoluta necesitate de a le ascunde. Trebuia să caut să nu-l alarmez, să nu-l jignesc, să nu-l dezgust. S-a întors mult prea repede, cățărându-se instabil, în fugă, pe stânca abruptă și înmânându-mi binoclul cu un zâmbet, primul pe care l-am văzut pe fața aceasta rezervată, suspicioasă, semicopilărească. — Poftim. Știați că acolo, între stânci, zace o masă bună? Uitasem complet de masă. — A, da, mulțumesc. Poate că mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]