8,392 matches
-
așa vroia publicul nostru, stăpânul nostru... audiența, ratingul... Nu mai țin minte ce justificări mi s-au servit toamna. Nici dacă mi s-a oferit vreuna. Și iată că, nesperat, aflu acum, absolut din Întâmplare, că omul meu nu se topise miraculos În neant, ci Își vedea de treabă, bine mersi, În orașul părinților și al copilăriei sale. Sau pe undeva prin apropiere. M-am trezit psalmodiind În gând, cuprins de o euforie cam deplasată: Adam a Înviat din morți, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
când păcătosul este scos din celula În care nu va mai reveni niciodată, paznicii Îl conduc pe drumul către rug, nu către poarta Închisorii, cum se Întâmplă, de fapt. O mită substanțială reprezenta și atunci un argument În măsură să topească rigorile oricăror regulamente... Florian de Squint este profund tulburat de ce află. Nu Însă și copleșit; dimpotrivă. Zguduitoarele revelații Îi mobilizează simțurile și-i stimulează perspicacitatea. Întrevede ca iluminat o șansă de salvare de la pedeapsa capitală care Îl așteaptă. Face, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
au falsificat relația omului cu sine și cu ceilalți, pe de o parte, și a omului cu posesiunea, pe de altă parte; animalele - În egală măsură ființe ale Domnului, ca și Adam - se nasc la fel ca el și mor topindu-se În neantul enigmatic din care răsar fără să lase urme și moșteniri... ha, ha... frica primordială de a pierde În favoarea altcuiva bucata de animal ucis - justificată, pentru că halca sângerândă era vitală, alternativa fiind foamea și moartea... când frica vitală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a fost încă proiectată nici o orientare și nu s-a conturat nici o structură, acest spațiu profan reprezintă pentru omul religios neființa absolută. Dacă se rătăcește cumva în acest spațiu, omul se simte golit de substanța sa "ontică", ca și cum s-ar topi în Haos, și sfârșește prin a se stinge. Această sete ontologică se manifestă în nenumărate feluri. Exemplul cel mai izbitor este, în cazul special al spațiului sacru, voința omului religios de a se găsi în inima realului, în Centrul Lumii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
scurs era abolit cu ajutorul riturilor care închipuiau un fel de "sfîrșit al lumii". Stingerea focurilor, întoarcerea sufletelor morților, confuzia socială de tipul Saturnaliilor, licența erotică, orgiile și altele simbolizau întoarcerea Cosmosului în Haos. În ultima zi a anului, Universul se topea în Apele primordiale. Monstrul marin Tiamat, simbol al întunericului, al amorfului, al non-manifestatului, învia și devenea iarăși amenințător. Lumea care existase de-a lungul unui an întreg dispărea cu adevărat. Deoarece Tiamat era din nou acolo, Cosmosul era anulat, iar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
rusesc pentru amurg. Timpul: un punct vag din primul deceniu al acestui secol nepopular. Locul: 59o latitudine la nord de ecuatorul vostru, 100o longitudine la est de mâna mea care scrie. Se vor scurge multe ceasuri până ce ziua se va topi și totul - cer, flori Înalte, apă neclintită - va rămâne Într-o stare de așteptare vesperală, adâncită, și nu risipită de mugetul tânguitor al unei vaci dintr-o poiană Îndepărtată sau de țipătul și mai Înduioșător al unei păsări din josul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
măr oxidată, flacăra lămpii abia pâlpâia și pe masa de scris licăreau obiecte ciudate: o cutie de lac cu bețișoare de lemn dulce, din care hăcuia cu briceagul ei segmente negre pe care și le vâra sub limbă ca să se topească; o carte poștală ilustrată Înfățișând un lac și un castel presărat cu stele ca niște perle În chip de ferestre; o minge Îndesată alcătuită din bucăți de poleială strâns rulate, provenite de la ciocolatele pe care le consuma noaptea; fotografii ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lui surâzătoare și Încântarea splendid simulată cu care tata a Întâmpinat un fel de mâncare (iepure la tavă cu smântână) pe care știam din Întâmplare că nu putea să-l sufere. Odaia era supraîncălzită. Din ghetele mele de schi se topea zăpada, ele dovedindu-se a nu fi rezistente la apă, după cum se presupunea. Ochii mei, care Încă mă usturau din cauza strălucirii zăpezii, se căzneau să descifreze un portret așa-zis „tipografic“ al lui Tolstoi. Precum coada șoarecelui de pe o anumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
coboară În niște tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați (deși epitetul avea noțiunea de „străin“) din cuștile de ascensor ale zgârie-norilor transparenți surprinși În momentul când luminile din birouri se topesc În cerul verzui. Agitația de pe străzi te Îmbăta de dorul pădurilor și al câmpiilor. Tamara și cu mine eram nerăbdători să ne Întoarcem În vechile noastre refugii, dar toată luna aprilie mama ei a oscilat Între alternativa de a Închiria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
sau a straturilor de sare din regiunea Aral mă afectează la fel de puțin, la nivel nostalgic sau patriotic, ca, de pildă, statul Utah; dar arată-mi orice, pe orice continent, care să semene cu Împrejurimile St. Petersburg-ului, și inima mea se topește. Nici nu-mi pot imagina ce-ar Însemna cu adevărat să revăd meleagurile mele de odinioară. Uneori mă Închipui revizitându-le cu un pașaport fals, sub un alt nume. Ar fi posibil. Dar nu cred că o voi face vreodată. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
din Încăpere Înainte de a reveni la o existență echilibrată. N-am Încotro; trebuie să știu unde sunt situat, unde sunteți situați tu și fiul meu. Când se produce În mine acea explozie de dragoste, cu Încetinitorul, fără zgomot, dezvăluind rămășițele topite de ea și copleșindu-mă cu sentimentul că există ceva mult mai vast, mult mai trainic și mai puternic decât acumularea de materie și energie din orice cosmos imaginabil, atunci mintea mea se ciupește ca să constate dacă Într-adevăr e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ceea ce-i spusesem, după cum renunțase dintr-odată la distanța formală a cuvintelor dintre noi. Parcă mă ruga acum să mă apropii de ea, să fac cine știe ce salt din timpul de demult până în clipa de față, să înghit distanțe străine, să topesc înstrăinări, mistuindu-le în nimicnicia unor răspunsuri pe care le aștepta acum. Se răsucise toată spre mine, cu capul sprijinit pe brațul care îmbrățișase strâns o pernă. Părea că începuse să-i pară rău, poate nu chiar rău, dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am s-o uit toată viața. Nu știu dacă am uitat sau nu. Țin minte căldura care m-a cuprins când am auzit de la D. că curva mi-a spus tânăr. Parcă m-ar fi îmbrățișat și m-ar fi topit în aburul trupului ei, așa cum se desena în chenarul ferestrei luminate, cu perdeaua dată la o parte. 10tc "10" Urc, precum în această după-amiază de ianuarie, cu vălătucii ninsorii împrăștiate pretutindeni, pe Bulevard, spre Universitate. De când scriu la această coborâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Universității conturându-se ca o părere dincolo, peste Bulevard. Era liniște. Doar fulgii foșneau, învălmășiți, rotocoliți, de parcă trecea o făptură de vălătuci și umbre prin preajma noastră, pierzându-se în josul Bulevardului, spre Cercul Militar, spre cinematografe, mai în jos, spre Cișmigiu, topindu-se în gura hulpav deschisă dincolo de încrucișarea cu Calea Victoriei. Priveam ușor speriat spre gura aceea de beznă în care se mistuia firava lumină venită din cer. Parcă o făptură uriașă aștepta acolo cu fălcile larg deschise, gata să înghită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dacă i-ar fi plăcut banca mea, poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de fum, într-un târziu deplin contopite... Voi muri ocrotit de așteptarea tatălui meu pe acea bancă, topindu-mă poate în privirea lui, coborând întruna spre făptura lui de umbră ușor tremurândă în vipia unei depărtări care mereu și-a jucat dogoarea între noi, făcându-mi sufletul să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amorți, spre a se odihni. Sunt un fel de plumb al zețarului de demult, turnat în tiparul câtorva cuvinte, tot mai rece plumb, tot mai reci cuvinte, tot mai măcinată matrița gândului împietrit. Simt cum vine vârsta bătrână. Cum mă topesc, risipit în apă de timp. Eram speriat cândva de un astfel de prag la care știam că voi ajunge. Spaima de odinioară mi-o trăiesc acum doar în lentoarea unor astfel de clipe de magmă răcită. În contemplare neputincioasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aș fi reușit să intru în garsoniera mea. Îmi aminteam însă că o luasem cu mine ieri, când plecasem, cu gândul de a i-o înapoia astăzi. Simțeam cum spaima de a fi pierdut acel text al lui V.V. se topea într-o spaimă și mai grozavă. Aceea de a fi pierdut și cea mai frumoasă povestire scrisă de mine până atunci. Aveam în acea nenorocită de servietă și un text de-al meu, terminat chiar cu două seri mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a tras spre el, pupându-mă nădușit. — Nici nu-ți închipui, profesore, ce drag mi-erai p-atunci. Când te pileai, ce chestii mai scoteai din tine! Mai ții minte? P-aia cu Basarabia, mai ales, o mai știi? Mă topeam când te-auzeam cum povesteai de fătuca aia de la Chișinău. Ochi albaștri, cozi blonde, față ca o lună plină. Ai reușit până la urmă s-o fuți? Că acu’ s-a dat liber la Basarabia! Prostește, am izbucnit în râs. — Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ascund asta undeva în fundul minții mele și-am pornit spre serviciu simțindu-mă mult mai vesel decât fusesem când mă dădusem jos din pat. Într-adevăr, amintirea acelei experiențe de a mă fi trezit încălțat unilateral, cu o șosetă, se topi curând în insignifianță și deveni o parte ca din vis a experiențelor din ultimele 24 de ore. Destul de amuzantă, de fapt, și cel mai probabil o simplă manifestare a tensiunii la care mă supusesem în cadrul actualului caz. Oricât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
treacă prin asta, n-ar fi plecat. Dar intrarea mea în dormitor a făcut ceva. Lucrurile s-au schimbat într-o clipă - dacă nu în mai bine, cel puțin erau diferite, dacă-nțelegeți la ce mă refer. Mânia s-a topit cumva de pe fețele lor și s-au uitat la mine - oh, cum să descriu privirea aceea? O mai văd și acum, și-mi vine din nou să plâng. O groază tristă, ăsta e modul cel mai bun; ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fac măcar o încercare de a o lămuri.) — E singura cale, domnule Chipstead, mi-a răspuns, privindu-mă peste birou. Am fost bucuros să văd că măcar reușea să mă privească în ochi. Bineînțeles, știu de multă vreme că e topită după mine - Dumnezeu știe că se fac destule glume pe tema asta la cantină -, dar în ultima vreme chiar pare mai puțin emoționată când trebuie să vorbesc cu ea direct despre câte ceva. Fără-ndoială, a căpătat un pic mai multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mă duceam acasă fără să-mi iau nimica. Și acuma pot să mă uit la Marks sau la Top Shop și chiar dacă încă n-am ajuns chiar acolo, nu mi se mai pare așa o nebunie. Charlie zice că „mă topesc“. Da-n ultima vreme e-un boșorog așa deprimant că nu mai contează ce zice. El crede c-am nevoie de el fiindc-o să-mi trebuiască operație ca să-mi scoată toate părțile care atârnă, da’ mă descurc singură, îs bine-mersi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Charlie. Parcă i s-ar fi blocat ceva la panou’ central. Fața i-a căzut cumva cu totu’ și parcă și ochii i s-au scufundat vreo doi centimetri în jos pe față. Ca un mulaj din lut care se topește. Și-a schimbat și culoarea și tot - s-a făcut un mov închis-cenușiu oribil. Credeam că moare sau ceva, pe Dumnezeu. Atunci m-am oprit din râs oricum și am încercat să par serioasă și tristă pentru el. Că vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea, au topit sloiul de gheață, atunci când reușise să-mi cuprindă inima, făcând-o nesimțitoare. Ei au fost Dragoste și Iertare. Au fost bucuria sinceră pentru succesul meu și suferința sinceră pentru căderea mea. Doar ei s-au rugat și au așteptat cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea, au topit sloiul de gheață, atunci când reușise să-mi cuprindă inima, făcând-o nesimțitoare. Ei au fost Dragoste și Iertare. Au fost bucuria sinceră pentru succesul meu și suferința sinceră pentru căderea mea. Doar ei s-au rugat și au așteptat cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]