8,602 matches
-
Godun s-a smiorcăit cu sughițuri, semn că îmbătrânea, și a plătit o sumă uriașă antreprenorului pentru cripta de marmură, cu ghirlande și un epitaf auriu, precum un blazon nobiliar. Arti a conceput o arteziană încadrată de îngeri priapici, care tulburau pocăința atâtor morminte din jur. Pe chipul Veterinarei nu dibuise o urmă de plâns, în schimb se cernise în voaluri care făceau din negrul de doliu o plasă de fluturi pentru bărbați. Era o femeie înfricoșată, care împlinea patruzeci de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
repetate ca o obsesie, într-un fel chinuit și monoton: "Pămîntul nu se învîrtește, Pământul nu se învîrtește"... Apoi au tăcut. "Gata, Galilei, am auzit vocea ascuțită a inchizitorului, acum zidul a fost închis. De-acum nu te va mai tulbura nimeni în deșertul tău"... ― Am avut dreptate, deci, scopul Inchiziției nu era neapărat acela de a te omorî, ci să rămâi singur... XXIII ― Pe același inchizitor l-am visat, mai târziu, în Roma, înveșmîntat în toga lui Nero. Stătea în fața
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Ce anume? ― Ai avea motive să mă crezi un spion al Inchiziției. Sau ai putea să nutrești alte bănuieli, câtă vreme eu sunt pentru tine un străin. Într-o anumită împrejurare, aproape te-ai ciocnit de mine, dar erai prea tulburat ca să-mi reții figura. Cum de ai încredere să-mi destăinui toate acestea? ― Cauzele ar fi multe. Poate că demonul polemicii nu m-a părăsit nici în situația în care mă aflu. Poate că, după lunga muțenie ce mi-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mai plec de aici. Când te vei întoarce la treburile tale, nu-mi va mai cere nimeni explicații ― Asta vrei? ― Da, să fiu lăsat în pace. După ce am descoperit că tot ce iubesc mă face disperat, ce rost are să mă tulbur și cu gândul că, în loc să fiu înțeles, sunt scuzat, în cel mai bun caz? Nimeni nu vrea să priceapă că am devenit atât de vulnerabil încît nu mai am tăria să mă lupt pentru principii. Mi-ar fi de ajuns
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
oameni nu se sinucid, pretind unii. Ce-l împinsese totuși pe acel doctor să se spînzure? Poate îl uzaseră alcoolul și ura. Poate, altceva făcuse să se rupă o coardă în sufletul lui. Niciodată nu mi s-a părut mai tulbure misterul morții. M-a izbit, însă, că nimeni nu-l compătimea pe sinucigaș. Îl învinovățeau că n-a procedat ca un bun creștin, spînzurîndu-se, și n-au îngăduit să fie înmormîntat în cimitir. Nu-și puneau problema că, poate, omul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
încît să nu mai împart această singurătate cu nimeni ― Vezi de ce zic că, fără voia ta, totul capătă la tine un sens care te depășește? Acum, asta nu mai depinde de rine, Galilei. ― În schimb, în adâncul meu toate se tulbură... Chiar voiam să-ți spun că am urmărit-o pe Ana, intrigat de disparițiile ei bruște. Am ajuns pe platoul unde am mai fost, apoi ne-am apropiat de deșert și de mare, iar acolo, într-o vale îngustă și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
într-o vale îngustă și ferită, s-a oprit. Era o mică oază în mijlocul căreia se afla un mormânt. Un mormânt acoperit de ierburi și flori ce răspândeau un miros pătrunzător. Lumină multă și o singurătate pe care n-o tulburau decât păsările când se speriau de atâta liniște... Niște eucalipți bătrâni, toropiți de soare, își azvârleau umbra pe o parte a mormântului. Într-o stâncă înecată de ierburi era cioplit un chip tânăr, mândru, cu părul fremătând... L-am recunoscut
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
lui Torquato Tasso, am mai simțit un asemenea frig. ― Te obsedează, observ, toți cei care au avut de-a face cu Inchiziția. ― Dar Torquato Tasso n-a fost hărțuit de Inchiziție. S-a hărțuit singur, din pricina bolii care i-a tulburat din ce în ce mai mult viața. ― L-ai întîlnit vreodată? Eu i-am iubit poemele. ― Nu l-am întîlnit. Am auzit, însă, multe despre el. Se pare că suferea de mania persecuției. Vedea numai dușmani peste tot, care voiau să-l omoare și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
care doar vântul îl face să vibreze. Și pot să-mi recapitulez, liniștit, viața. Dar întîlnirea cu Inchiziția m-a schimbat mai mult decât am crezut. Și chiar mai mult decât îmi place să recunosc. ― Iartă-mă că te-am tulburat, Galilei. Te-am căutat, convins că abjurarea ta nu te privește doar pe tine. ― N-ai făcut decât să mă așezi în fața destinului meu și să mă ajuți să înțeleg că poți, cu aceleași cuvinte, să speri și să deznădăjduiești
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să roșească de mulțumire. Antreprenorii socoteau cu voce tare: . - Adaugă cuiele, tabla, dușumeaua, fierul... Roșioară se apropiase și o întrebase: - Pe tine te-a pus în acte? - Nu știu, el umblă singur, îi răspunse puțin nedumerită. Taică-său se întorsese tulburat lângă ceilalți. Spre seară rămăseseră numai între ai lor. Venise și maică-sa. Dogarul a zis de-a dreptul: - Sterică tată, eu am uitat să te întreb: pe Lina ai pus-o în actul casei? Se făcuse liniște. -în actul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ridicaseră schelele pe măsură ce creșteau zidurile.Cărămizile se îmbucau una în alta, inginerii cercetau cu o ață întinsă între două cuie și cu un ochean de lemn, care avea o geană de apă. Dacă zidul nu era drept, ochiul acela se tulbura, fărâmau și o luau de la capăt. Lucrul mersese greu la început. Venise luna lui cuptor, soarele ardea nemilos pielea zidarilor. Cărau pe scările de lemn pietrișul, despuiați până la brâu, strigau la muierile și copiii de le ajutau, venea noaptea, cădeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pumnul strâns; în spate, bărbații, mestecând tutunul între fălci sau aprinzând țigările unul de la altul. Din când în când se auzea un ropot mărunt de picioare degerate, dar atât, nu spunea nimeni nimic, înțeleși, ca și când ar fi vrut să nu tulbure somnul mortului, ascuns dincolo de zidurile mute ale casei cu două caturi. Rudele pândeau neliniștite din casă ulița aglomerată. Speria mai ales această tăcere apăsătoare, stăpânirea cruntă din ochii oamenilor. Pe o masă aștepta coșciugul, acoperit cu un giulgiu alb. Era
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răposatul ar fi simțit ura celor ce-l urmau la groapă. - Nu scapi tu! strigă o muiere bătrână, ridicând mâna ei osoasă ca o gheară deasupra capului. Nu scapi tu, m-auzi?! Cioclii tremurau pe capră și abia stăpâneau caii tulburați de rumoarea glasurilor din spate. 220 - N-ai să dormi liniștit! Nu e liniște pentru tine nici pe lumea cealaltă, tâlharule, care ne-ai batjocorit fetele și ne-ai vîndut! Ceva scânteia în aerul rece, o ură surdă, stăpânită multă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de singularități”. Sunt cuvintele unei fecioare de 43 de ani, săgetată de o dragoste năprasnică pentru un bărbat ciudat, provocator, insolent, curajos, fermecător, care intră În grațiile Regelui Soare, refuzând să se lase inclus În banalitatea de serie a curtenilor. Tulburat de sângele rece al lui Lauzun, admiratorul Albionului, Barbey d’Aurevilly, scrie: „Avea acel egoism englezesc - cel mai teribil din câte au existat vreodată, după egoismul roman. Prin ținută, prin originalitatea ei (nuanțată Însă), prin pretenția de a nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pentru mulți această efeminare stranie, dusă uneori la paroxism prin travestiuri și pseudonime, ar ilustra felul de a fi al dandy-ului „etern”, atunci secolul al XVIII-lea oferă câteva exemple năucitoare. Între care, celebru, cavalerul d’Eon, cel ce tulbură minți și inimi la curtea Franței, Rusiei și Angliei. Deghizat Într-o superbă domnișoară, Charles Geneviève Louise Auguste Andrée Thimothée de Beaumont, tânărul și delicatul diplomat francez Împovărat cu șase prenume (trei masculine, trei feminine), o cucerește pe țarina Elisabeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-o Înainte lui Byron cu un an. De ce Îl tot pomenim Însă pe Lord Byron atunci când vine vorba despre Începuturile dandysmului „istoric”? Pentru că nu numai forța romantismului din opera sa iradiază În Europa, ci și modelul viu al tânărului care tulbură saloanele Londrei cu un stil aparte, asemănător și totuși diferit de al lui Brummell. Despre „stagiul de dandy” al poetului s-a scris mult. Am reținut din memoriile celor care l-au Întâlnit În plină glorie rândurile Harriettei Wilson. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
superficial, un amator de cai și câini, un egocentric fără de suflet. Ce se petrecuse În fond? Apele dandysmului francez nu erau Încă despărțite și limpezi, cum, de altfel, nu se va Întâmpla niciodată În chip radical. Iar cei care le tulbură sunt În primul rând tinerii scriitori și artiști. La 1830 plutea În aerul Parisului duhul unei duble răzvrătiri, ideologic oarecum contradictorie. Simplificând nepermis de mult, am spune astfel: pe de-o parte, impulsul de a răsturna orânduiala „cea crudă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Jeunes-France, carte tandră și necruțătoare În același timp. Cei mai mulți dintre ei frecventează „Le Petit Cénacle”, comunitate romantică de artiști și scriitori, pe care istoriile literare o plasează Între 1829 și 1833. Frenezie a unei vieți boeme, trăită prin toți porii, tulburând liniștea străzilor Vaugirard sau Rocherouart, idealism byronian, vis al Republicii Literelor. Tuturor acestora li s-a spus les Frénétiques. Nu atât o școală, cât o tendință În sânul aceluiași romantism franțuzesc. Un byronism supralicitat, un hiper-romantism. O dorință nestrămutată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
contele de Fezensac, parizianul de adopție, olandezul-francez Joris-Karl Huysmans e deja un scriitor consacrat, acceptat de mediile literare (ce-i drept, cu precădere de către naturaliștii lui Zola, pe care Însă Îi va trăda estetic În curând). Întâlnirea cu Montesquiou Îl tulbură cu asupra de măsură pe modestul funcționar din Ministerul de Interne, slujitor zelos al administrației franceze. În fața sa se află un om din altă lume. Zi după zi, imaginea viitorului personaj des Esseintes se limpezește. Romanul A rebours (În răspăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
proză care i-au fost Închinate vreodată vieții militare. Acolo, În garnizoana din Doncières, Îl farmecă Robert de Saint-Loup, căpitanul Borodino și cursurile acestuia de strategie. Acolo el freamătă la auzul trompetei, la vederea uniformelor, la alinierea pentru raport. E tulburat, ca tânăr În carne și oase, dar și ca personaj În propriu-i roman, de eleganța acestor „dandy cazoni”. În timpul războiului, Proust se simte Însă mai singur ca niciodată. În 1915 mor Gaston de Caillavet și Bertrand de Fénelon (posibilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lord. Slabă alinare Însă pentru un copil și apoi un adolescent mult prea sensibil, chinuit de handicap, de amoruri precoce (pentru două dintre verișoare, dar și pentru unul din colegii de la Cambridge, a cărui timpurie moarte Îi smulge versuri sfâșietoare), tulburat peste măsură de viața care i se anunță Încă de pe acum „convulsivă”. Călătorește mult, studiază, scrie, publică, se Îndrăgostește În repetate rânduri, ține la doar 24 de ani primul discurs În Camera Lorzilor, are succes cu tot ceea ce face. „Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să se degaje siguranța de sine, inteligența agresivă, pofta Înfruntării, forța dominatoare ( În cuvinte, gesturi, ținută). Epoca marii emancipări feminine În Europa occidentală Începuse deja. De la mijlocul veacului al XIX-lea până azi, femininul se află Într-o continuă expansiune, tulburând ierarhiile lumii patriarhale, fisurând bastioanele androcrației. Vremuri de criză? Din punctul de vedere al tradiției, da. Tocmai În astfel de epoci, când reperele valorice slăbesc sau chiar se estompează, apar - susțin antropologii, psihosociologii, istoricii ideilor - „subiecții feminizați”. Dacă granițele dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de acea originalitate a poporului care l-a născut pe Shakespeare, de acea forță intimă ce avea să-l contamineze mai târziu. Să nu ne Înșelăm Însă: Frumoșii nu sunt dandy-i; Îi precedă doar. E drept, o undă dandy tulbura deja aceste suprafețe; dar fenomenul nu apare Încă. El va trebui să țâșnească din străfundul societății engleze. Fielding moare În 1712. După el, colonelul Edgeworth, lăudat de Steele (și el un Frumos În tinerețe), continuă șirul aurit al Frumoșilor, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
tot lanțul acestor brațe atât de blânde, nu desfaci niciodată decât un inel. Iată sclavia căreia Brummell i s-a sustras. Victoriile sale au avut Întotdeauna insolența nepăsării. Nu s-a lăsat niciodată cuprins de vârtejul celor pe care Îi tulbura. Într-o țară ca Anglia, unde orgoliul și lașitatea reunite nasc o ipocrizie a pudorii, a fost de-a dreptul ațâțător să vezi un bărbat, și Încă unul atât de tânăr, care reunea În el toate seducțiile convenționale și naturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
aveau importanța dorită de vanitatea sa, privirea calmă Începea să rătăcească, fără să mai recunoască pe cineva, deși trecea peste chipuri fără să se fixeze sau să se lase fixată, o privire pe care nimic nu o preocupa și nici tulbura”. Acesta era frumosul George Bryan Brummell. Eu, care-i consacru aceste rânduri, l-am văzut pe când era bătrân și i-am recunoscut expresia din cei mai străluciți ani ai săi; căci expresia aceasta nu stă la cheremul ridurilor, iar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]