KorAP: Find »[drukola/base=verb & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...301 302 303 ...639 >

15,959 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă − există grade de asemănări între cele două tipuri de limbi, în funcție de nivelul la care se stabilește relația de localitate dintre verb și elementul marcat. Și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă − există grade de asemănări între cele două tipuri de limbi, în funcție de nivelul la care se stabilește relația de localitate dintre verb și elementul marcat. Și Müller (2004)6 susține, urmând același tip de analiză, că diferența dintre sistemul ergativ și cel acuzativ este alegerea, în ordinea operațiilor sintactice dintr-o construcție tranzitivă, a derivării categoriei v. 2.2. Teoria transparenței proiecției

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argumentul în nominativ (absolutiv, în terminologia curentă) este suficient de proeminent pentru a servi drept topic. Acceptând constrângerea universală formulată de Chomsky (1981)7 − numai subiectul poate fi controlat −, Bittner și Hale observă că, în dyirbal, argumentul controlat al unui verb tranzitiv este cel în ergativ, nu cel în nominativ, prin urmare, din punctul de vedere al controlului, ergativul este subiect. Propunerea autorilor (Bittner și Hale 1996: 533) este că o limbă ergativă la nivel sintactic trebuie să aibă un comportament

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
să existe fenomene orientate spre subiect (precum controlul), care caracterizează relația convențională de subiect, pe de altă parte, fenomene orientate spre nominativ (cum sunt, în dyirbal, relativizarea, schimbarea de topică). Într-o limbă cu morfologie ergativă, ambele argumente ale unui verb tranzitiv sunt legitimate in situ, în S-Structură, acest lucru fiind posibil pentru că întreaga structură este accesibilă pentru guvernare. În limbile sintactic ergative, VP este opac pentru guvernare în S-Structură, deci subiectul trebuie să se deplaseze în Spec,IP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Nom.i I' Temă 2 VP I 2 ti VPi ! V' 2 ti V Ergativitatea sintactică (opacitate) (Bittner și Hale, 1996: 535) Teoria transparenței propusă de autori oferă o predicție generală asupra sistemului cazual ergativ: un sistem ergativ apare atunci când verbul tranzitiv nu-și poate marca obiectul cu un Caz, pentru că nu guvernează niciun competitor pentru Caz al acestui argument. Ca urmare, I marchează cazual subiectul din VP (autorii adoptă ipoteza subiectului intern), deci obiectul e în nominativ, iar subiectul, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu este legată cazual. 2.3. Ipoteza ergativității Ipoteza ergativității, formulată de Marantz (1984)9 în cadrul teoriei GB, are următoarea formă: (a) generalizare privind limbile acuzative: rolul Agent este atribuit de predicat subiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de verb obiectului logic; (b) generalizare privind limbile ergative: rolul Agent este atribuit de verb obiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de predicat subiectului logic. Marantz numește limbile cu morfologie ergativă limbi nominativ-acuzativ cu marcare de tip (b). Limbile ergative sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1984)9 în cadrul teoriei GB, are următoarea formă: (a) generalizare privind limbile acuzative: rolul Agent este atribuit de predicat subiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de verb obiectului logic; (b) generalizare privind limbile ergative: rolul Agent este atribuit de verb obiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de predicat subiectului logic. Marantz numește limbile cu morfologie ergativă limbi nominativ-acuzativ cu marcare de tip (b). Limbile ergative sunt deci numai cele care se supun generalizării (b). Accepția autorului asupra ergativității este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trebuie să decidă care dintre aceste Cazuri este realizat ca argumentul unic al intranzitivelor, aceasta fiind unica diferență între sistemul ergativ și sistemul nominativ. Celelalte diferențe dintre limbi sunt rezultatul unor parametri independenți, legați de dihotomia ergativ/nominativ. În cazul verbelor tranzitive, asocierea argumentelor cu trăsăturile de Caz și de acord este identică pentru cele două tipuri de limbi: dintre cele două Cazuri structurale, cel mai înalt va fi atribuit argumentului A, iar cel mai jos, argumentului O. Sursa variației de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
OCP, în limbile acuzative, Cazul X este Nom. (= Erg.), iar în limbile ergative, Cazul X este Abs. (= Ac.). Agr1P 2 Agr1' 2 Agr1 TP 2 T' 2 T Agr2P 2 Agr2' 2 Agr2 VP 2 argumentul V' A/S 2 Verb argumentul O/S Arborele IP (Bobaljik 1993) Arborele IP reprezintă o configurație sintactică universală, în care: − Agr1 = Nom., Erg.; acordul subiectului; − Agr2 = Ac., Abs.; acordul obiectului. Conform acestei parametrizări, diferența dintre limbile de tip acuzativ și limbile de tip ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru că sunt Cazuri obligatorii în cele două tipuri de limbi. 2.5. Alte abordări generative ale distincției tipologice acuzativ/ergativ Levin și Massam (1985) analizează ergativitatea de suprafață în cadrul teoretic GB. Teoria celor două autoare este că în limbile acuzative verbul atribuie Cazul acuzativ argumentului intern care rămâne in situ, iar argumentul extern trebuie să se deplaseze în Spec,IP, unde primește nominativul; în limbile ergative, verbul atribuie absolutivul, iar I finit, ergativul (propunerea a fost făcută pentru limba niuean, care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de suprafață în cadrul teoretic GB. Teoria celor două autoare este că în limbile acuzative verbul atribuie Cazul acuzativ argumentului intern care rămâne in situ, iar argumentul extern trebuie să se deplaseze în Spec,IP, unde primește nominativul; în limbile ergative, verbul atribuie absolutivul, iar I finit, ergativul (propunerea a fost făcută pentru limba niuean, care nu are acord). Limbile naturale au un Caz obligatoriu, care are prioritate în fața celuilalt − nominativul pentru limbile acuzative și absolutivul pentru limbile ergative. În propozițiile intranzitive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pronumele de dialog pot și trebuie să fie mai externalizate decât argumentele de persoana 3; (b) Agentul este mai puțin externalizat în limbile ergative decât în cele acuzative (Ipoteza Subiectului Ergativ Intern, vezi infra, 3.3.1.). 2.7. Există verbe inacuzative în limbile ergative? E. A. Moravcik (1978)16 a atras atenția asupra faptului că, așa cum limbile ergative au atât tipar ergativ, cât tipar și acuzativ, și limbile acuzative au ambele tipare. Grimshaw (1987: 246), urmându-l pe Williamson (1979)17

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a atras atenția asupra faptului că, așa cum limbile ergative au atât tipar ergativ, cât tipar și acuzativ, și limbile acuzative au ambele tipare. Grimshaw (1987: 246), urmându-l pe Williamson (1979)17, arată că unele limbi reflectă morfologic (prin acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite pentru argumentare sunt din limba lakota: obiectul direct al unui verb tranzitiv cu sensul hit 'a lovi' impune aceeași marcare morfologică a verbului ca și subiectul unui verb inacuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipare. Grimshaw (1987: 246), urmându-l pe Williamson (1979)17, arată că unele limbi reflectă morfologic (prin acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite pentru argumentare sunt din limba lakota: obiectul direct al unui verb tranzitiv cu sensul hit 'a lovi' impune aceeași marcare morfologică a verbului ca și subiectul unui verb inacuzativ cu sensul be tall 'a fi înalt', iar subiectul tranzitiv și subiectul unui verb inergativ cu sensul cry 'a plânge' sunt marcate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unele limbi reflectă morfologic (prin acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite pentru argumentare sunt din limba lakota: obiectul direct al unui verb tranzitiv cu sensul hit 'a lovi' impune aceeași marcare morfologică a verbului ca și subiectul unui verb inacuzativ cu sensul be tall 'a fi înalt', iar subiectul tranzitiv și subiectul unui verb inergativ cu sensul cry 'a plânge' sunt marcate morfologic la fel. Autoarea nu menționează nimic despre faptul că această limbă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite pentru argumentare sunt din limba lakota: obiectul direct al unui verb tranzitiv cu sensul hit 'a lovi' impune aceeași marcare morfologică a verbului ca și subiectul unui verb inacuzativ cu sensul be tall 'a fi înalt', iar subiectul tranzitiv și subiectul unui verb inergativ cu sensul cry 'a plânge' sunt marcate morfologic la fel. Autoarea nu menționează nimic despre faptul că această limbă are caracteristici de tip ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt din limba lakota: obiectul direct al unui verb tranzitiv cu sensul hit 'a lovi' impune aceeași marcare morfologică a verbului ca și subiectul unui verb inacuzativ cu sensul be tall 'a fi înalt', iar subiectul tranzitiv și subiectul unui verb inergativ cu sensul cry 'a plânge' sunt marcate morfologic la fel. Autoarea nu menționează nimic despre faptul că această limbă are caracteristici de tip ergativ, prin urmare, probabil că, subiacent, optează pentru analiza "inacuzativă" a limbilor ergative (vezi supra, 2

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marcate morfologic la fel. Autoarea nu menționează nimic despre faptul că această limbă are caracteristici de tip ergativ, prin urmare, probabil că, subiacent, optează pentru analiza "inacuzativă" a limbilor ergative (vezi supra, 2.1.). Și Nash (1995) adoptă ideea că verbele sunt inacuzative atât în limbile ergative, cât și în limbile acuzative. 3. PROBLEME PENTRU TEORIA CAZULUI Analiza limbilor ergative a ridicat mai multe tipuri de probleme pentru teoria Cazului: probleme legate de terminologie și de stabilirea unor corespondențe între Cazurile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
În propozițiile tranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului O, iar AgrS atribuie nominativul (ergativul) argumentului A. În propozițiile intranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului S. Levin și Massam (1985) au formulat un Parametru al Cazului, conform căruia relațiile structurale dintre verb și argumente sunt identice în limbile acuzative și în cele ergative, dar diferă numai Cazul obligatoriu care trebuie atribuit în toate propozițiile finite: în limbile acuzative, I atribuie nominativul, iar V acuzativul; în limbile ergative, I atribuie ergativul, iar V

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativul argumentului O, EPP este satisfăcut de A, iar O avansează dacă trăsătura de Caz a proiecției T este puternică. În propozițiile intranzitive, T atribuie nominativul argumentului S. Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate cu sensul "imposibilitatea anumitor clase de verbe de a atribui Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului, ca fiind un Caz excepțional; ergativul este atribuit de I subiectului verbelor tranzitive în poziția Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate cu sensul "imposibilitatea anumitor clase de verbe de a atribui Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului, ca fiind un Caz excepțional; ergativul este atribuit de I subiectului verbelor tranzitive în poziția Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atribuit de I subiectului verbelor tranzitive în poziția Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fost criticată de Katzir (2007). 3.2.4. Nom. = absența Cazului Van de Visser (2006: 65−66), care a formulat propunerea că toate limbile sunt de tip nominativ−acuzativ la bază (vezi Capitolul 1, 2.2.), arată că subiectul unui verb tranzitiv (A) va fi întotdeauna într-o poziție care c-comandă obiectul direct (O). Singurul Caz structural disponibil pentru O este acuzativul, iar A și S sunt legitimate prin acord în Spec,IP. Ergativitatea este derivată în două feluri: (a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Autorul propune următoarea configurație universală: TP 3 DPA T' [Nom] 3 [φ] T vP [Nom] 3 [φ] DP0 v' [Ac] 3 [φ] tA v' 3 v VP [Ac] 3 [φ] V t0 Din moment ce cazul și acordul sunt în distribuție complementară, verbul se acordă numai cu argumentele lipsite de Caz (Van de Visser 2006: 69). Cazul acuzativ este prezent întotdeauna, chiar dacă e invizibil. Limbile cu marcare cazuală diferențiată a obiectului (engl. differential object marking) rezervă acuzativul marcat pentru un anumit tip de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
liberă (unbounded move), deplasarea în PM este constrânsă, decurge din necesitatea de a verifica sau de a valoriza trăsături, se produce doar dacă e necesară pentru a crea un obiect sintactic corect format care primește interpretare convergentă la interfață. Deplasarea verbului este determinată de atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională din proiecția verbală poate să conțină aceste trăsături, dar ele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]