78,666 matches
-
sat proclamând puterea sovietică. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Șagani a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând și o comunitate mare de ucraineni. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.467 locuitori din sat, 1.717 erau ruși (69.60%), 602 ucraineni (24.40
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). În urma acestei pierderi teritoriale
Sărăria, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318545_a_319874]
-
au împărțit țăranilor săraci. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Sărăria a făcut parte din componența României, în Plasa Tuzla a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități mare de ruși și de germani. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.913 locuitori din sat, 1.105 erau români (57.76%), 597 ruși
Sărăria, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318545_a_319874]
-
Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Trihat a fost fondat în anul 1815 de către cazacii din trupele de pe malul Dunării. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ
Trihat, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318529_a_319858]
-
În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Trihat a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 200 locuitori din sat, 196 erau ruși (98.00%) și 4 români (2.00%). Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina
Trihat, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318529_a_319858]
-
Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții
Noul-Caragaci, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318546_a_319875]
-
sat proclamând puterea sovietică. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Noul-Caragaci a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități mici de ucraineni și de ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.477 locuitori din sat, 1.316 erau români (89.10%), 83 ucraineni
Noul-Caragaci, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318546_a_319875]
-
Achmanghit, întâlnit și sub denumirea Acmanghit (în , în ) este un sat reședință de comună în raionul Tatarbunar din regiunea Odesa (Ucraina). Are locuitori, preponderent ucraineni. Denumirea de Ak-Mangît înseamnă „călăraș alb” în limba turcă. Cea de Bilolissea înseamnă „pădurea albă” în limba ucraineană. Satul este situat la o altitudine de 3 metri, în partea central-nordică a raionului Tatarbunar. Teritoriul localității este traversat de râul Sărata, care se varsă în limanul Sasic
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
Achmanghit, întâlnit și sub denumirea Acmanghit (în , în ) este un sat reședință de comună în raionul Tatarbunar din regiunea Odesa (Ucraina). Are locuitori, preponderent ucraineni. Denumirea de Ak-Mangît înseamnă „călăraș alb” în limba turcă. Cea de Bilolissea înseamnă „pădurea albă” în limba ucraineană. Satul este situat la o altitudine de 3 metri, în partea central-nordică a raionului Tatarbunar. Teritoriul localității este traversat de râul Sărata, care se varsă în limanul Sasic în dreptul satului Tropocla. El se află la o distanță
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Achmanghit a fost fondat în anul 1807 de către cazacii din trupele de la gurile Dunării pe locul unei foste garnizoane turcești. În sat au fost construite mai multe biserici de piatră: în 1822, 1834
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
un detașament țărănesc înarmat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Achmanghit a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și comunități mari de români și ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 4.441 locuitori din sat, 3.459 erau ucraineni (77.89%), 548 români (12
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
până când comuniștii au auzit că se apropia armata și s-au retras spre Tatarbunar. Pentru înăbușirea rebeliunii, guvernul României a trimis trupe de artilerie din Corpul III al Armatei Române și o unitate de marină. Primele unități militare de la Cetatea Albă au ajuns în zonă în seara zilei de 16 septembrie 1924 și s-au luptat cu rebelii la podul dintre Tatarbunar și Achmanghit, împușcându-l mortal pe Ivan Bejan. Numeroși rebeli au fost uciși în luptă. După înăbușirea revoltei, 40
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit stabilirea în sudul Basarabiei a coloniștilor de diverse etnii. Fiecare familie a primit de la stat 60 ha teren cu drept de transmitere către
Lichtental, Sărata () [Corola-website/Science/318592_a_319921]
-
cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). Satul Lichtental a rămas în continuare pe teritoriul Rusiei. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Lichtental a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din germani, existând și comunități mică de ucraineni, ruși, evrei și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.876 locuitori din sat, 1.800 erau germani (95.95%), 33
Lichtental, Sărata () [Corola-website/Science/318592_a_319921]
-
cu valoare ierarhică egală: însemnul, bareta și rozeta; b) pentru personalul civil, sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul și rozeta. (2) Însemnul de pace al Ordinului Virtutea Militară este o cruce cu brațe egale, emailată albastru, cu bordura albă, având aplicată pe medalionul central, avers, o acvilă ținând în cioc o cruce ortodoxă. (3) Însemnul de război al Ordinului Virtutea Militară se distinge de însemnul de pace al Ordinului Virtutea Militară prin aplicarea ntre brațele crucii a două spade
Ordinul „Virtutea Militară” () [Corola-website/Science/318585_a_319914]
-
an el fiind redenumit Pșenicine. Satul Moruzeni a fost înființat în anul 1920 de către țărani moldoveni și ruși, după Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918. El a făcut parte din componența României, în Plasa Volintiri a județului Cetatea Albă. Pe atunci, populația era formată din ruși și români în proporții aproximativ egale. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 395 locuitori din sat, 201 erau ruși (50.89%), 176 români (44.56%) și 18 germani (4
Moruzeni, Sărata () [Corola-website/Science/318594_a_319923]
-
Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Faraoani a fost înființat în anul 1832 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșii, pe locul unei tabere a țiganilor nomazi. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia
Faraoani, Sărata () [Corola-website/Science/318593_a_319922]
-
cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). Satul Faraoani a rămas în continuare pe teritoriul Rusiei. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Faraoani a făcut parte din componența României, în Plasa Volintiri a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități de ruși și bulgari. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.394 locuitori din sat, 1.903 erau români (79.49%), 389 ruși (16.25
Faraoani, Sărata () [Corola-website/Science/318593_a_319922]
-
a fost strămutata în cadrul complexului monahal Sfanțul Ioan Botezătorul din Albă Iulia. A fost adusă din localitatea Acmariu din comuna Blandiana, județul Albă. A fost construită în anul 1768 suferind ulterior diverse modificări. Biserică se află înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AB-II-m-B-00170. Are hramul ""Sfanțul Nicolae"". În localitatea de origine biserică de lemn se află pe un dâmb
Biserica de lemn din Acmariu () [Corola-website/Science/318598_a_319927]
-
să-i smulgă locul din fundul curții și salcâmul, perceptorul îi pândește chimirul, cârciumarul îi pândește votul, mătușa îi pândește fiii ca să-i ațâțe în împărțeala averii pe care Moromete o tot amână. Romanul lui Marin Preda inspiră o peliculă alb/negru pe care Vivi Drăgan Vasile înscrie un univers claustrat în suferință, ca un desen în cărbune. Remarcabil e că realizatorul și-a elaborat opera într-un dublu portativ: pe de o parte, ceea ce se petrece și se „joacă” direct
Moromeții (film) () [Corola-website/Science/318586_a_319915]
-
care s-a clasat pe locul 9. La această ediție a Jocurilor Olimpice, România a obținut 2 puncte, clasându-se pe locul 18 în clasamentul pe națiuni. Deși a obținut cea mai bună performanță din delegația care a participat la Olimpiada albă de la Sapporo, Ion Panțuru a afirmat că obținerea doar a locului 5 a produs un adevărat scandal, iar el a fost la un pas să fie dat afară din Partidul Comunist Român pentru rușinea pricinuită țării. După propriile sale afirmații
România la Jocurile Olimpice de iarnă din 1972 () [Corola-website/Science/318625_a_319954]
-
Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Această localitate a fost înființată în anul 1810 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșiile din Basarabia. Până în 1918 a purtat denumirea de Gura-Cilighider (în ). După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918
Satu-Nou, Sărata () [Corola-website/Science/318617_a_319946]
-
de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșiile din Basarabia. Până în 1918 a purtat denumirea de Gura-Cilighider (în ). După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Satu-Nou a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.457 locuitori din sat, 2.407 erau români (97.96%), 17 bulgari, 10 evrei, 5 ruși 5 ucraineni. În 1925, au
Satu-Nou, Sărata () [Corola-website/Science/318617_a_319946]
-
Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Manja a fost înființat în anul 1860 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșii. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Manja a făcut parte din componența României, în Plasa
Manja, Sărata () [Corola-website/Science/318615_a_319944]
-
la Chișinău). Satul Manja a fost înființat în anul 1860 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșii. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Manja a făcut parte din componența României, în Plasa Volintiri a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și o comunitate mare de ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 788 locuitori din sat, 635 erau români (80.58%), 123 ruși (15.61%), 10 bulgari
Manja, Sărata () [Corola-website/Science/318615_a_319944]