7,946 matches
-
râul, am zărit În stânga mea colibele unui cătun, meri, trunchiuri roșietice de pin Înșiruite pe un mal Înverzit și petele strălucitoare lăsate pe iarbă de Îmbrăcămintea Împrăștiată acolo de niște țărăncuțe, care stăteau goale-pușcă În apa mică, hârjonindu-se și țipând, ignorându-mă cu totul, de parcă aș fi fost purtătorul imaterial al amintirilor mele actuale. Pe cealaltă parte a râului, o mulțime densă de fluturi masculi, albaștri, mici și strălucitori, care chefuiseră pe abundentul noroi călcat În picioare și pe bălegarul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Pe mine nu mă duci. S-au... s-au arătat iar? întrebă el cu teamă. Iar, unchiule! mărturisește ea istovită. Iar! Doamne!... Iar?... În ultimul timp, tot mai des, îngână ea, sleită, agitându-se de colo-colo. Am sărit din somn țipând. Ce coșmar! Eram lac de sudoare... Singură, în întuneric, cu candela și umbrele de pe pereți. Am aprins toate lumânările... De frică să nu vină iar, am stat toată noaptea cu ochii larg deschiși. Spre dimineață, m-a doborât somnul. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iar... Nu mă lasă să dorm, unchiule! scâncește încetișor, chinuită. Nu mă lasă!... Maria, de ce nu iei seara, la culcare, o lingură din licoarea aceea ce ți-am adus-o de la Veneția? Te afionează, dormi fără vise. Dar o iau! țipă ea isteric. O iau! Beau cu sticla! Degeaba! Tot vin! O bărdacă de licoare aș bea! Să mă afioneze de tot! Să nu mă mai trezesc! Maria! o dojenește el cu blândețe. Maria se agită frângându-și mâinile: Da! Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria se agită frângându-și mâinile: Da! Da! Să dorm! Să nu mă mai trezesc! Fugeam... începe ea, zbuciumată, cutremurată, să povestească coșmarul. Fugeam... Parcă aveam plumb în picioare... Și bașbuzucii veneau, veneau!... Am căzut. Erau deasupra mea! Rânjeau! Am țipat! Și m-am trezit! De frică, toată noaptea am măsurat iatacul! E cumplit, unchiule! Cumplit! Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și tot dezgropi! Trecutul e mort! Și vulturul e mort! Lasă-l! Fugi! Uită-l! Războiul!... oftează el. Aista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau pe obraji: "Fecioară!! Nu ne lăsa!! Nu ne părăsi!! Mântuiește-ne!! Apără-ne!! Salvează Orașul Sfânt!! Nu!! Nu se poate ca Minunea Lumii să moară!!" Țamblac, istovit, cu tristețe, răpit amintirilor: Și, iată că s-a putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
milă de mine?! Să mă fi luat la tine atunci!... Mă uitam îngrozită cum se băteau care să fie primul... Maria!! Taci!! Taci!! ... S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la tine atunci!... Mă uitam îngrozită cum se băteau care să fie primul... Maria!! Taci!! Taci!! ... S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care să urmeze la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tine atunci!... Mă uitam îngrozită cum se băteau care să fie primul... Maria!! Taci!! Taci!! ... S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care să urmeze la rând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care să urmeze la rând. Mă durea cumplit și nu mai aveam putere nici să țip. Dumnezeu s-a îndurat de mine și mi-a luat simțirile. Eram fericită să mor... Țamblac, sleit, gâtuit, o mângâie, cu durere: Gata... A trecut, fetițo... A trecut... Maria, necruțătoare, rece: ...Toți... toți au trecut prin mine, încearcă ea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
S-a sfârșit... S-a sfârșit... ...Niște oameni sărmani, cu inimă mare, m-au cules dintr-un canal, mai mult moartă, m-au ascuns într-o pivniță, m-au îngrijit... Două luni n-am știut de mine. Nu vorbeam, numai țipam. Și, totuși, animalul din mine n-a vrut să moară... Ceva, totuși, a murit în mine atuncea: sufletul... Țamblac o mângâie cu blândețe, cu o nesfârșită milă și bunătate: Sărăcuța de tine, ți-a fost dat să atingi hotarul ultim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
griji și alergătură. Și tu... tu cu prostiile tale! Maria obsedată, veninoasă: Cum trebuie să pută a pește când Măria sa îi face onoarea s-o strângă în brațe! Termină, Maria! Te chinui tu, îl chinui și pe el! Și Răreșoaia?! țipă Maria. Jură că nu-i adevărat! Jură! De ce nu juri?! De ce?! Răreșoaia? Ce-i cu Răreșoaia? Știi bine, Ștefan era cu Răreșoaia mai înainte de venirea ta în Moldova. E o chestie veche. Și-apoi... Maria e gata să izbucnească în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din când în când, pe de lături, ca, apoi, să se întoarcă acasă cu și mai multă dragoste. Toți voievozii, toți regii, și parcă numai ei? Mușatinii sunt celebri. Mare lucru! Se sfârșește lumea?! Îl urăsc!! Îl urăsc!! Îl urăsc!! țipă Maria isteric. Maria! Ascultă-mă! Maria! o zgâlțâie. Înțelege! Nu poți înțelege?! Viața oșteanului, a Domnului cu atât mai mult, e aspră: prin zloată, ud, înfrigurat, mereu cu moartea alături. Găsește și el, în fuga calului -, puțină căldură lângă o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
I-am spus-o! Nu-l iubesc și gata! Bietul băiat, îl căinează Ștefan. Te iubește cu disperare. Ești crudă. Maria mi te-a cerut pentru el, că doar i-i frate... Și... și m-ai dat?! M-ai dat?! țipă ea revoltată. Cred că trebuia să fiu și eu întrebată! Nu-s roabă! Poți să te pui de-a curmezișul dragostei? o întărâtă Ștefan cu zâmbetul lui ascuns în mustață. Va să zică, m-ai dat!! M-ai dat!! Sigur!! Mă alungi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vorba. Alta. Auzi, "săcurea nepotului"! râde Ștefan din nou. Al naibii broscar!... Altă pricină! Altă pricină! se răstește el. Un mârșav a necinstit două fecioare, două surori... S-or fi jucat și ele: "Du-te-ncolo, vino-ncoace"... Și-apoi, țipă: "Ia-l de pe mine!"... Silnicia-i dovedită?! întreabă el sever. Dovedită! Fătucile erau neîncepute. Nu se lăsau, țipau, se zbăteau și le-a tăiat țâțișoarele cu cuțâtu... Lepădătura, răbufnește Ștefan încrâncenat, de cuțât o să aibă parte! Cum cântă pravila, logofete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el. Un mârșav a necinstit două fecioare, două surori... S-or fi jucat și ele: "Du-te-ncolo, vino-ncoace"... Și-apoi, țipă: "Ia-l de pe mine!"... Silnicia-i dovedită?! întreabă el sever. Dovedită! Fătucile erau neîncepute. Nu se lăsau, țipau, se zbăteau și le-a tăiat țâțișoarele cu cuțâtu... Lepădătura, răbufnește Ștefan încrâncenat, de cuțât o să aibă parte! Cum cântă pravila, logofete?! "Pentru necinstire de fată-mare, au muiere, prin silnicie, fără bunăvoia ei: tăia-i-se-va lui scârbavnicul mădular răufăcător...", recită el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai ostoiește amarul, spune Ștefan. Nimeni și nimic nu scapă limbii lui ascuțite, măcar că-i blajină. Am primit vești de la judele Brașovului, spune Tăutu desfăcând o scrisoare. Nu mă mai joc! E rândul tău să te faci Mahomed! intră Olena, țipând, luptând cu o sabie de lemn, parând lovitura săbiei lui Petru. Olena-Elena e o fetiță de vreo zece ani, înăltuță, blondă, îmbrăcată cu contașul lui taica pe care îl târșește pe pământ; în cap cu un turban cu tui și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
râde: Să mă ucidă tatarii, nu alta... Numai tu ești de vină! îl atacă Sora. Îi prea răsfeți! Își fac de cap! Sufletu' mi l-au scos! Copii, Sora, spune Ștefan cu îngăduință. Am ceva mai de preț?... Am biruit!! țipă Olena crăpând ușa. Te iubesc, tăicuță!! Minte!! scoate capul Petru. Eu am învins!! Eu te iubesc și mai mult!! Bucățică ruptă, zâmbește cu drag Sora. Cu cine să semene oare? Niște "Năzdrăvani". Îți amintești, Ștefan, câte năzbâtii făceai? spune Sora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încă, n-ar fi fost cel mai mare rău, se curăța țara și neamul de niște domni netrebnici. Dar, în setea lor nebună după putere, și-au pus patima mai presus de țară. Răul cel mare a fost că au țipat după ajutor străin și, astfel, ploconindu-se în dreapta și-n stânga, umblând cu pâra la Înalta Poartă, au dat cale liberă oștilor străine: ba cea leșească, ba cea ungurească, ba cea turcească, ba chiar a fraților muntenești. Tatarii, văzând că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ba, că-s o mâță plouată... Râde de mine. Maria, în panică, schimonosită, vrând să fie ironică: Nu s-a atins de tine?" Ștefan?!... Mira-m-aș! Haida-de! Lui nu-i scapă niciuna!... Jur! Să jur pe icoana Sfintei Fecioare?! țipă Voichița. Maria pălește: Adică... adică vrei să spui că Ștefan... Asta înseamnă că Ștefan te... Mai bine-i erai ibovnică, spune ea dezamăgită. Dacă nu-i ești încă, o să-i fii, zâmbește Maria, mângâindu-se cu gândul. N-ai grijă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
brânci, când mă oblojește muierea cu lapte bătut și miere, urlu cale de trei poște, că nu te văd de usturime! Numai pe burtă dorm; mă perpelesc și gem cât îi nopticica de lungă. Îl visez pe Diavol și sar țipând: "Jos burdihanu'!" De groază să nu mă-ncalece iar, ciugulesc ca o păsărică nici nu te văd de foame! Mă prăpădesc cu zile, zău așa! Alexa și Negrilă își mușcă buzele să nu se prăpădească de râs. Ce vă râdeți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
văzându-și de treabă. Pe după bojdeucă, se furișează tiptil un moșneag înarmat până-n dinți, cu un coif mâncat de rugină, cu arc și tolbă la spinare, toporișcă la brâu, ghioagă ghintuită pe care mai mult o târăște prin pulbere. Dumnezeule!!! țipă Savastița. Iar?!... Nu te vezi?! Hodorogule!! Bătrânul se înfoaie și grăiește cu mândrie: Savastiță, draga me, Vodă Ștefan mă cheamă! Vin turcii! Am plecat! Ești nebun, moșule?!?! sare Savastița ca opărită. Iar te-or apucat pandaliile?!?! Cine are nevoie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ghemuit ea însăși, de spaimă; pe mine și pe Jeni furtuna de afară ne impresiona doar; constituia un eveniment; frica exagerată a lui tanti ne mira și, probabil, în taină, ne și amuza un pic; se acoperise cu o pătură, țipa de câte ori tuna, de parcă tuna numai pentru ea; sperietura de femeie încă tânără și frumoasă? Tunetul viril constituind în subconștientul ei un substitut al violului? Un nou tunet pare că vrea să ne prăpădească; pe toți, dar mai ales, firește, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
uitarea se strecoară în sufletul meu, pe ușa secretă a visului. * Uimire gogoliană. Cel mai tare m-a mirat, la Paris, faptul că și copii vorbesc... franțuzește. Așezat pe o bancă, într-un părculeț, îi observ cum se joacă: aleargă, țipă, bat mingea, au mici dispute: golul e valabil sau nu? Până și poarta de fotbal este făcută exact ca în vremea copilăriei mele: din două hăinuțe împăturite așezate pe pământ la o anumită distanță una de alta. Sunt atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
putut să scoată mâna din cuib. Mâna se înțepenise de pereții de lut ai cuibului. În timp ce trăgea de mînă, a intrat la grijă și i s-a părut că de deasupra malului venea spre el un șarpe. A început să țipe, „vipra, vipra” a tras disperat de mână și, cu o bucată de pământ dislocat din mal, a căzut de la înălțimea la care se cățărase, în apa salvatoare a râului. Copiii care au fost de față, au început să râdă de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
au crezut că-i mort. L-au luat în brațe, l-au dus în casă, și abia la lumina lămpii au înțeles că respiră, că-i viu. Ca un somnambul, băiatul a sărit deodată în sus și a început să țipe și să se zbată. A fost stropit cu aghiazmă, a fost închinat cu semnul sfintei cruci, și așa părinții s-au mai liniștit. Titi însă a rămas marcat de această aventură blestemată pe toată viața, bolnav de inimă și cu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]