8,142 matches
-
mă așteptam să aud pe cineva deschizând ușa din față, intrând cu pungile de cumpărături în mâini sau cu o valijoară în care erau îngrămădite cele trebuincioase unei nopți petrecute altundeva, oprindu-se în prag, uitându-se la mine și țipând. Numai că... era casa mea. Casa lui Eric. Că-mi aminteam sau nu, eram acasă și, chiar dacă-mi petreceam următorii o sută de ani întins pe canapea, așteptând încordat să aud sunetul unei chei răsucite în broască, nu avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și galben. Albastru... Ceva se năpusti din adâncuri spre suprafață și se izbi de șoldul și coastele mele, aruncându-mă din apă, în sus și pe spate, într-o jerbă de picături, gura mea s-a deschis ca pentru a țipa, dar căile mele respiratorii erau zdrobite și înfundate și din gât nu-mi ieși decât un nimic aspirat. Am aterizat cu putere, împroșcând în jur fragmente disparate. Și apoi... Și apoi a început să plouă, o aversă grea de litere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-ți ieși tot timpul din fire ca mine, nu? Clio privi apa. Știam că nu se putea hotărî dacă să fie furioasă pe mine sau nu. Trecură câteva minute. Pescărușii mâncaseră sau pierduseră ceea ce le stârnise interesul și se ridicară țipând în înaltul cerului. Un avion lăsă în urmă o dâră dreaptă de fum alb. — Spitalul avea o bibliotecă proprie, știi? — Da? — O bibliotecă întreagă și nimic demn de citit. Nu vreau să mai văd niciodată în viața mea vreo carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acum o să plec. Nimeni ridică privirea. Sprâncenele i se împreunară în spatele ochelarilor și coborî ecranul laptopului. Mi-am încordat mușchii pentru a fugi, așteptându-mă la ceva brusc și îngrozitor; ca el să sară de pe scaun și să se aproprie țipând în gura mare, inuman, de mine. Nu făcu asta. Înclină capul, mutându-și atenția de la mine la balta groasă de vomă de la picioarele mele. — O, măiculiță, făcu el, e greu atunci când se întâmplă. M-am aplecat în față și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dar te rog, Dorothy, e neapărat necesar să închidem tunelurile alea. Mă ocup eu de Omul de Tinichea aici de față. — Nu-i deloc amuzant. — O. Doctorul păru nedumerit o secundă. — Nu? Uneori pierd măsura lucrurilor. — Termină. Trebuie să... Alarma țipă mai departe. Scout se uită la el, apoi la mine. N-am putut decât să ridic palmele într-un gest de spune-mi ce să fac. Cu o expresie serioasă, Scout păru să ajungă la o concluzie. Încuviință din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
apăsat tastele. În difuzoare se auzi o singură notă asurzitoare. Simțeam că-mi vibrează măruntaiele din cauza ei; ferm, egal și total. — Do central, strigă doctorul acoperind zgomotul. E prea puternic pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el, mai încet, încercând să-și recapete calmul. Am încuviințat, luând degetele de pe taste. Doctorul își verifică ecranul, apăsă câteva taste. — Așa. Cred că s-a rezolvat. — Excelent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pus cartea înapoi de unde o scosesem. Trecuseră doar câteva minute de când îmi reluasem mersul pe coridor, când am auzit niște strigăte. Scout. Nu erau strigăte de teamă, ci de furie, prea departe de mine ca să deslușesc cvintele. Am ascultat. Fidorous țipa ceva ca răspuns. Apoi din nou Scout. O ceartă care se întețea undeva în față. Am încremenit în loc, năuc. Nu, ajunge pentru seara asta - doctorul specialist în șocuri din mintea mea, cel care gândea în locul meu - Ajunge. Ți-a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă înghiontea, mă împingea și mă lovea, toate întâmplările și toate ideile cu propria lor mișcare ritmică de du-te-vino, sus-jos. Atârnam ca un înger sau o stea, sau un vechi moment uitat în albastrul infinit al conștiinței lumii. Plămânii mei țipau. Soarele săpa brazde pestrițe în jurul meu și am dat din picioare, urcând spre lumina ce venea de undeva de deasupra. Am ieșit cu capul la suprafață și am inspirat sacadat. Aerul cald îmi umplu plămânii dureroși și eu am tresărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îmi pare rău, Doamne, îmi pare tare rău iar și iar și eu sărutând-o pe gât de parcă n-o s-o mai văd niciodată și ea sărutându-mă pe față și apoi sărutându-ne reciproc așa cum trebuie și apoi Fidorous țipând Scout Scout... — ... Scout, haide, se duce în partea din față. Ea se ridică de pe mine, înlăturându-și părul de peste față și opintindu-se în picioare. — Ești teafăr? — Așa cred. Du-te, că vin și eu. Scout alergă în direcția vocii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
barcă și goni pe urmele primului, pe deasupra mării calme. — Da! Am redus puțin din presiunea asupra motorului, încetinindu-ne înaintarea. — Nu, strigă doctorul spre mine. Ține-te după el, o să legăm de el toate trei butoaiele ca să fim siguri. — Trey, țipă Scout de data asta. Ne duce în larg. Dacă... — Aproape că l-am prins. Eric, nu-l scăpa din ochi. Scout, mai leagă un butoi și-o să... Am împins din nou maneta. Țevile de eșapament continuară să scoată fum negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Tata a venit în vizită nu acum mult timp. Nu se prea pricepe la vorbit, dar a încercat totuși să facă puțin curățenie în timp ce eu i-am pregătit o cafea. A mutat una dintre cărțile lui Clio și eu am țipat la el până când aproape că mi-am pierdut vocea, însă el tot n-a priceput și-a încercat să pună cartea înapoi de unde o luase, spunând poftim, uite, e-n ordine, vezi? Nici n-o să-ți dai seama. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
proporțiile monstruoase necesare trecerii la fapte... Deodată, se auzi un glas: — Da, da, nu prea aud bine... Răsuflarea domnișoarei Pantil se făcu parcă și mai șuierătoare, iar valurile sonore ale lui Mendelssohn se retraseră, gemînd. Undeva, departe, claxonul unui taxi țipa Într-o lume pustie. — Vorbește mai tare! rosti glasul. Era glasul doamnei Bellairs, Însă ușor schimbat, transfigurat parcă de o idee, de un contact imaginar cu universul de dincolo de lumea măruntă și obscură, În care se aflau ceilalți. Pe Rowe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
copii...? Îl urmă pe picolo prin niște coridoare nesfîrșite, luminate de lămpi Îngropate În perete; Rowe se simțea ca pe coridorul unui transatlantic uriaș, dar În loc de stewarzi și stewardese văzu o femeie În capot și papuci roz, care traversează coridorul, țipînd, iar apoi un omuleț bondoc, cu o pălărie de melon, care, zărindu-i, se grăbi să se afunde În hățișurile imensului imobil. — Ai un ghem de sfoară pe care-l desfășori? Îl Întrebă Rowe pe picolo, gîfÎind sub povara valizei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu brutalitate de umeri, m-a târât la rug și m-a silit să privesc ce rămăsese din cadavru. Se vedeau craniul, orbitele. Carnea era arsă incomplet, pe jumătate amestecată cu țărâna, părea o grămăjoară de mâzgă. Am Început să țip, tipul mi-a dat drumul, am izbutit să fug. Am plecat chiar a doua zi, cu prietena mea. Despre oamenii aceia, n-am mai auzit niciodată nimic. — N-ai citit articolul din Paris Match? — Nu... Christiane părea surprinsă; Bruno făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lui Van Gogh și-i aplică acestuia „schema Tyson“, olandezul alegându-se astfel cu o nouă ureche detașabilă. În zona scării de incendiu, Brando Îi dădu un brânci puternic lui Arhimede, care, ud leoarcă, alunecă și se prinse de balustradă, țipând: „Dați-mi un punct de sprijin! Urgent!“ Din păcate pentru el, numai Einstein se afla În zonă, iar acesta, ridicând din umeri, Îi răspunse: „Totu-i relativ, prietene“, astfel Încât grecul căzu de-a dura pe trepte. Din postul său de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se lipise de ei cu capul dat pe spate; încordați, umerii femeii scînteiau în lumină; de pretutindeni, din frunze și din apă, izvora parcă o vrajă. Cu încîntare, nimfa născocea copilului porecle: Ni-cu Voi-ni cu, ru-pe bu-ri-cu!... Am țipat ca un nerod; rușinată, fata se acoperi și-și luă lucrurile în grabă, fugind. N-am uitat nici o zi geroasă cu ninsoare măruntă din soare. La fereastră, bunica îmi zicea că ninge așa doar cînd e ger. Eu mă cățărasem
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Poate că exista și o altă scară de valori... Tocmai asta susținea dînsul. Mentorul ne vorbea de existența a două culturi, una falsă, alta autentică. Epitetele lui mă buimăceau. Tocmai despre ce susținea Popescu că e autentic, bunul meu simț țipa că este fals. Mă obstinam să cred că opera nu-l poate sacrifica pe autor. Ar fi trebuit, dimpotrivă, să-l exprime. Fără sinceritate, obținem un zero artistic. Dacă, om fiind, imiți pe zei, ajungi ridicol. Ideile care interzic personalitatea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
începutul căsniciei. În final fiecare adversar se replie pe propriile poziții. Mama hotărî să apeleze ea singură la toate cunoștințele. Tata era convins că n o să am încotro și va trebui să mă prezint la post. Scoasă din fire, mama țipase: - Vrei să meargă la Pocreaca? Băiatul e bolnav. Cine-i pregătește lui regimul, cămășile, batistele?... De dimineața pînă seara dumneaei umbla în audiențe. În cele din urmă obținu o promisiune și foarte multe sfaturi. Dintre cei pe care îi abordase
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
în cap. Strigă: - Ce ai, Pandele? Cu privirile fixate pe canal, directorul se clătina cu mîinile desfrunzite în sus, ca un arbore ce cade. Încet-încet se lasă în genunchi. Răsucindu-se, se prăbușește deodată cu fața către văzduh. O femeie țipă ascuțit: - Ărra! Se aud strigăte înspăimîntate. Într-o clipă adjunctul cade asupra directorului și-l sprijină. Pandele e moale. Buzele i se zbat spasmodic. Dintr-un semn deschis la tîmplă, se scurge un șuvoi de spumă roșie. - L-a atins
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
decât orice prăjitură. Tocmai citim că existența noastră nu face doi bani. Cară‑te, mamă, o dau gemenii din nou afară pe mama. Nicăieri nu e dorită, săraca, ceea ce are un efect catastrofal asupra stării ei generale. După ce gemenii au țipat cum se cuvine la mama lor, se apucă imediat să mănânce toată prăjitura. Nu‑i sub demnitatea lor. Mamei nu‑i mai rămâne nicio bucățică, deși ar fi vrut și ea să guste. # Rainer crede că actul sexual pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că actul sexual pe care o femeie e nevoită să‑l suporte echivalează cu o înjosire. Asta reiese clar în cazul mamei care strigă adesea după ajutor din dormitor. Dar poate că i se fac lucruri anormale și de‑aia țipă. Rudele au observat adesea și la Rainer o privire anormală, care se trage probabil din faptul că a văzut prea des astfel de scene în dormitor. Dar el nu s‑a uitat niciodată la așa ceva. A băgat imediat capul sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
au mutat la oraș. Sunt bucuroși că nu trebuie să trăiască în provincia îngrozitoare și mărginită pe care o cunosc din casa de la țară a bunicii. Orice, numai asta nu. Acolo unde stăncuțe alpine, ciori și alte lighioane se așează țipând pe copacii desfrunziți deja de iarnă. Unde diverși nori trec sfârâind pe cerul tulbure, căprioarele behăie, iar copiii nespălați de la școala generală și copiii debili de la școala complementară se înghesuie în autobuze. Printre ei circulă bacilul sărăciei. Prin tot terciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ăsta nici un minut în plus, asta e clar, zise Anna. Cine își înfige sub unghie cu toată puterea - și când spun putere, vorbesc foarte serios - acul ăsta de cusut din trusa mea de lucru manual, în mijlocul orei și fără să țipe, cu ăla merg în toaleta băieților, cabina din stânga. Rainer găsește că e o idee oarecum revoluționară. Anna spune că nu‑i așa, fiindcă scopul nu e egalitatea tuturor, chestie care ar fi oricum împotriva naturii și a teoriei eredității, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe care încă nu l‑au găsit. Ea e singura care mai trebuie să dea proba de curaj, fără de care nu poate aparține grupului. Pentru că atunci când chiar se va trece la atacuri, ea n‑are voie să plângă și să țipe ca o fetiță, ci trebuie să reacționeze cu sânge rece și să nu se lase deloc impresionată. În special Rainer are mare interes ca Sophie să participe, fiindcă acest lucru pe care urmează să‑l facă împreună îi va uni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dezmierdări, astea sunt manifestări puerile de adolescent. Totuși când îl vede o trece un fior, e fiorul care însoțește amintirea plăcerii. Dacă te înfiori așa numai când îți aduci aminte, cum o fi în realitate? Ce‑a fost asta, a țipat vreun animal? Nu, sunt drumeți care chiuie. Salut! Salut! Au speriat animalele, sunt bărbați și femei durdulii care s‑au învârtit de niște slujbe pe viață și‑și permit în sfârșit să facă ceva care n‑are nici sens, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]