KorAP: Find »[drukola/base=abandona & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...302 303 304 ...556 >

13,876 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

fără ocol: Tot nu te-ai săturat?" Nu", îi răspunsei sumbru. "Nu te supăra, domnule, zise ea atunci, nu mai ești același om și nu cred că din pricină că ai fost la închisoare. Au mai fost și alții și n-au abandonat găsind o plăcere secretă în căderea lor. S-au ridicat! Nu pot să-ți înțeleg căderea și nici pe cine vrei să sfidezi nedîndu-mi măcar speranța că asta se va termina într-o zi. Trebuie să ne despărțim! Nu voi

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
o mai văd decât din când în când, și încă asta va depinde de Matilda, care dacă ea va socoti că "am eșuat" n-o voi mai vedea-o deloc și numele meu nu se va mai pronunța în fața ei. Abandonez! Cum să abandonez?! Dar ce pot face? Da, mi se sugerase o soluție pentru mine: n-ar fi mai bine dacă ași muri? zisese Matilda, adăugând că mi-ar pune și ea pe piept o floricică. Simții cum tristețea pe

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
decât din când în când, și încă asta va depinde de Matilda, care dacă ea va socoti că "am eșuat" n-o voi mai vedea-o deloc și numele meu nu se va mai pronunța în fața ei. Abandonez! Cum să abandonez?! Dar ce pot face? Da, mi se sugerase o soluție pentru mine: n-ar fi mai bine dacă ași muri? zisese Matilda, adăugând că mi-ar pune și ea pe piept o floricică. Simții cum tristețea pe care o alungasem

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
înțelesesem niciodată, dar înțelesei acum că asta trebuie să fie: să nu poți găsi o soluție, să te simți încolțit, să nu poți accepta (sau mai bine zis să fii împins cu o putere inexorabilă să nu poți accepta), să abandonezi (purtam în ființa mea căldura, tandrețea, brațele încolăcite pe gâtul meu ale unei făpturi minunate, Silvia), dar nici să trăiești văzând chipul urii, silindu-mă să-l îndur în veșnicie și fără scăpare, ca și când ași fi fost împins pe poarta

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
avut." "Tocmai de aceea, ca să te uite, trebuie să-ți iei gândul de la noi. Sper că n-o să-l imiți pe Petrică și să te agăți de mine doi ani. Te avertizez că nu vei reuși." "Ba da! strigai. Nu abandonez nimic " " Divorțul se va termina în două săptămâni, te avertizez. Sânt pregătită, am și vorbit cu cine trebuie!" "Ei, și? Nu există lege care să mă împiedice să-mi văd copilul!" "Ai să vezi că există!" Mă oprii, mirat de

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
fugă mai repede. Fusesem închis, mă așteptase, deși trădîndu-mă, deși poate că nu! dar căzusem, mă părăsea... Și totuși, despărțirea aceasta era împotriva mea, o luptă pe care Matilda vroia s-o câștige. Să câștige ce? Nu înțelegeam, când eu abandonam totul... Ce e o despărțire? O simplă separare de corpuri. Interese superioare însă ar trebui să ne împiedice să transformăm un lucru atât de simplu (și ce e mai simplu și mai firesc decât să te desparți de cineva dacă

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
agresivitatea și violența. Era doar atins că nu fusese, și el invitat acolo!? Făcea sceptice și amare presupuneri ca să i le spulber eu, să-i alung îndoiala secretă. Nu i-o alungai însă, îl cunoșteam și știam că nu va abandona și că chiar dacă ar fi fost împins în fruntea noastră Amăicălițului, va continua apoi împotriva acestuia până la victoria finală... Un activist surveni și îi spuse în șoaptă că era invitat la tovarășul I.C. Iată deci... O abordai atunci pe populara

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
bine făcut, subțirel și svelt și când se îmbrăca bine (și știa să se îmbrace) chiar întinerea parcă, nu-și arăta vârsta, nu de cincizeci și ceva cât avea, ci de patruzeci" . Am divorțat de comun acord și mi-am abandonat în mod iresponsabil copiii." "Și Boiangiu? Te-ai recăsătorit?" " Nu, a fost de acord să-i păstrez numele, să semene cu al copiilor... Scuza mea de atunci, continuă Nineta, era că tatăl lor, om bogat, îi va crește mai bine

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
sigur că se schimbă și pentru mine! Și nu încercai nici să-i reamintesc lui Micu promisiunea pe care mi-o făcuse că dacă publicam o carte ar fi putut să mă ajute să reintru în învățămîntul superior la București. Abandonai deci pe Giordano Bruno definitiv. Așadar pârtia aceasta pe cursul vieții mele nu putuse fi urmată, chiar dacă m-ași fi încăpățînat să insist. Și în nici un caz n-ași fi pucut părăsi Oraca mai curând de câțiva ani. Or, tocmai

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
fi surprinsă. Nu va intra în derută că e respins în dragoste, își va iubi copilul și în moarte (nu va fi disperat că nu l-a iubit în viață, că n-a avut grijă de el, că l-a abandonat mizeriei fizice și morale). Cât despre propria lui suferință în boală și în ghearele morții nici atunci nu va fi surprins, căci el îi cunoaște demult pe acești inamici implacabili, în timp ce ticălosul se crede nemuritor și îl va apuca în

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
continuă el, adică unele forme, care nu ating decât târziu un organ vital, bolnavul se chinuie, mult... Doamna Petrini, mama dumneavoastă, a murit de fapt de tristețe... Cancerul e boala tristeții... Am fost colegi la liceu, pe urmă ea a abandonat... Totdeauna a fost ea așa mai retrasă, i se spunea călugărița, știți, caracterizări din astea naive ale fetelor care le e gândul mai degrabă la dans și la serate, decât la ceva mai înalt... Ce mai faceți? schimba el vorba

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

se trezească afară, fără emițător și fără costum de supraviețuire. Ei se numeau Lydecker și Simpson și păreau cât se poate de preocupați. Amândoi aveau acea expresie proprie oamenilor pentru care somnul este o amantă în brațele căreia nu se abandonau decât arareori. Lydecker semăna cu un contabil obsedat de o deducție fiscală omisă cu zece ani în urmă. Simpson era un bărbat corpolent și ursuz, cu cămașa udă de transpirație mai tot timpul, și în mod sigur că s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
murit și o să mori și tu curând și eu o să rămân singură cu Casey. Ripley suportă privirea copilei și nu încercă să surâdă, știind că n-o va păcăli. ― Newt. Uită-te la mine. Nu voi pleca. Nu te voi abandona și n-am să mor. Îți promit. Nu voi pleca. Am să stau cu tine cât vei dori tu. Fetița nu se uita la ea. Femeia știa ce luptă se dădea în capul său: Newt ar fi vrut să o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
și nu doar un pluton. Cu aparate atmosferice pentru atac aerian. Artilerie grea. Cere-le să radă locul ăsta, dacă trebuie, dar pe tine să te scutească! Acest raționament nu avea decât un neajuns. A pleca acum însemna să-i abandoneze pe Vasquez, Hudson, Hicks și pe ceilalți în infernul de la nivelul C și să-i lase în seama extratereștrilor. Dacă vor avea noroc, vor muri. Dacă nu, se vor trezi închistați în peretele cu coconi pentru a-i înlocui pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
cu cel al organismelor pur biologice. Aceste creaturi erau capabile să facă deosebirea înainte de a sări? Și, în caz contrar, dacă un parazit ca acesta ar alege un sintet ca purtător al embrionului, care ar fi rodul acestei uniuni? Va abandona ea prada și va pleca în căutarea altui droid, sau își va insera sămânța în android? Și în acest caz, embrionul va putea crește sau se va pomeni într-o situație neplăcută atunci când va încerca să se dezvolte în interiorul unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Evenimentele se vor precipita. ― Începe sezonul de vânătoare, zise caporalul. ― Voi doi, veniți înapoi, strigă Ripley la infanteriști. Replierea imediat în centrul de exploatare. Hudson și Vasquez făcură cale întoarsă. Comtehul arunca priviri neliniștite în tunelul obscur pe care-l abandonau. Detectorul afirma ceva, ochii lui ― altceva. Nu era normal. ― Semnalul ăsta este fantezist. Poate că e vreo interferență, sau altceva. Poate un arc electric intermitent, pe undeva. Detectez mișcări de peste tot, dar nu văd absolut nimic. ― Înapoi! Ripley simțea sudoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
să se elibereze. Ripley se ghemui cu spatele la Newt. ― Vino, urcă la bord. Newt își puse picioarele în jurul taliei adultului și brațele în jurul gâtului. ― Știam că o să vii, afirmă ea cu o voce abia perceptibilă. ― Cât voi trăi, nu te voi abandona. Dar trebuie să plecăm de aici. Ține-te, Newt. Agață-te bine! N-am cum să te ajut pentru că va trebui să folosesc armele. Nu văzu înclinarea capului copilei, dar simți mișcarea în spinarea ei. ― Înțeleg. Nu-ți fie frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

cu tot cu colecția ei de-obiecte uitate și inutile: oameni captivi, nici vii, nici morți, rămași „la interval“ (cum le zicea Mihnea), prinși între două vârste, între socialism și capitalism, suspendați deasupra unui trecut pe care se încăpățânau să nu-l abandoneze și care, înainte să dispară, le inventase un rost și-o funcție și-i amăgise că vor ieși cu-amândouă la pensie. S-ar fi revărsat prin aer mulțimi de zombie, mutanți tăcuți, resemnați, cu ochii gri și pielea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
intens, cu un devotament simplu și inexplicabil, nu bănuia nimeni. Așternuturile luau forma nopții, luna plimba o lumină de spital pe rama noptierei (bleul ăla lăptos, fiert, amorțit), apoi pe întinderea brațului. La capătul drumului, culoarea se răsfira pe degetele abandonate pe-o carte. Dormeau și ele, împărătește. Era momentul de spaimă, dar și de încredere maximă. Între minte și corp se producea o ruptură, un soi de lentă decapitare la capătul căreia mă pomeneam cu un străin în pat. Ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
albe cojite, de import: MYPYCM. Pe omul ăsta mă hotărâsem să-l spionez, să-i cotrobăi prin momentul zilnic de liniște, când se-așeza în fața calculatorului, devenind moale și vulnerabil. Era ca un homar ce năpârlește și, înainte de a-și abandona crusta, sapă un adăpost pe fundul oceanului, unde se-ascunde până i se întăresc membranele și trece primejdia. Lepidopteros desfăcea nisipul bob cu bob, îndepărtându-l cu grijă, pentru a ajunge la carnea crudă și rozalie, umflată de vinișoare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ar putea să fie omul nostru. Cu ce se-ocupa tipul ăsta?“ Ne-am întors fiecare la locurile noastre, dar ne-am dat seama că nu puteam vorbi, s-ar fi auzit imediat dincolo. Până la urmă, tânărul Lupu și-a abandonat sacoșa, împreună cu prețiosul ei conținut, și-a venit lângă noi. „Îmi permiteți?“ „Mai întrebi?“ I-am făcut loc în capul patului. Acum stăteam bine toți trei, lipiți de perete, sub carpeta cu Ali Baba. Cei patruzeci de hoți împingeau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
spațiu liber, proiectat parcă special să nu te poți rezema. Care făcea imprudența să se-așeze, stătea smirnă, ca la inspecție: în Cișmigiu, pe Kiseleff, la Șosea. Cu timpul, tabla s-a spart și-a ruginit în mii de epave, abandonate de trecători. Mai trebuia să pui și soarele la socoteală: ardea ca un reactor nuclear. Înainte, ieșeai liniștit la începutul lui iulie, dimineața îmbrăcai și-un tricou cu mânecă lungă. Stăteai la plajă lejer, care pe unde putea: la mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
1989, dar măcar mă cramponam de ele, aproape convins că mă vor scoate odată și-odată la liman prin zeama comunistă) scăzuseră la cote alarmante. Mă lăsam dus de val, plesnit de magma cărnii pe care-o descopeream. Nu ripostam. Abandonam luptele mult înainte ca ele să înceapă. În cloaca de corpuri și stări în care mă pulverizasem, mizeria curgea prin canalele optice. Căutam de dimineață până seara, fără jenă și fără discernământ. Femei de toate vârstele și condițiile sociale defilau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Cât despre câini, atât domnul Dinu, cât și vecinii (cu precădere maminetele, pe care le observai ziua atârnate de geamurile bucătăriilor și noaptea adormind pe televizor) îi hrăneau omenos. Pajura gemea de adăposturi improvizate. Nu întâlneai scară, tufiș sau mașină abandonată din care să nu mârâie o voce. Cine nu era de-al casei se-oprea la colț, în stația de troleibuz; după unsprezece, când pleca și-ultima mașină, nu mai răspundea nimeni de tine. Poșta venea dimineața cu un furgon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
când peste podeaua depozitului se așternuse o jumătate de metru de corespondență violată și funcționara mea era deja transpirată de spaimă și-emoție, îi desfăceam nasturii mici și albi de la cămașă, trăgeam fermoarul metalic al fustei și, după ce-mi abandonam la rândul meu ținuta de șef și legitimația de control, o pătrundeam puternic, ierarhic, fără favoritisme. Rolurile tradiționale, stereotipe, nu mă atrăgeau. Joaca mentală sau chiar reală de-a doctorița și pacientul, profesorul și eleva de-a noua sau victima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]