7,716 matches
-
și au găsit aeroportul acoperit cu o perdea de fum. Era imposibil pentru piloții germani să execute bombardamentul în picaj în acele condiții. Cum piloții de pe Ju 88 fuseseră informați că aeroportul Kenley fusese deja distrus de bombardamentul la joasă altitudine, ei au renunțat la atac și au încercat să găsească o altă țintă. În aceste momente germanii au fost atacați. Grupul de avioane Bf 109 comandat de Hannes Trautloft avea sarcina dificilă să apere bombardierele Ju88. După ce au depășit Biggin
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
West Sussex, de lângă Littlehampton a fost un alt obiectiv al atacului bombardierelor în picaj. După un raid de recunoaștere al unui avion Junkers Ju 86, analiștii germani au identificat aeroporturileca ca fiind ale aviației de vânătoare. Zborul efectuat la mare altitudine și rezoluția scăzută a fotografiilor a dus la interpretarea greșită a siluetelor avioanelor aflate la sol. De fapt, nu era vorba de avioane de vânătoare. Pe aeroportul Gosport se afla o unitate de avioane torpiloare, iar Thorney Island găzduia escadrilele
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
focul artileriei antiaeriene britanice între mai multe ține. Pentru ca să prevină atacul antiaerienei britanice, piloții săi au deschis focul cu mitralierele de la bord în timp ce intraseră în picaj la un unghi de 80 de grade. Grupurile de Ju 87 au pierdut rapid altitudine, de la 13.000 ft până la 2.275 ft, înălțime de la care au lansat bombele. Instalațiile radarului Poling au fost foarte grav afectate de bombardamentul extrem de precis. În timp ce stația radar Ventnor fusese deja scoasă din funcțiune, atacul bombardierelor în picaj a
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
o vopsea specială, iar suprafața era atent lustruită pentru reducerea frecării. Avioanele Spitfire erau în acele timpuri cele mai rapide aparate de zbor din doatarea britanicilor sau germanilor, fiind capabile să atingă 640 km/h. Misiunile lor se desfășurau la altitudini de peste 10.000 m și de cele mai multe ori zborul lor rămânea nedetectat. Ei au fotografiat porturile și aeroporturile și s-au întors la bază. La ora 17:00, Luftwaffe era pregătită pentru un nou val de atacuri. Stațiile radar britanice
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
escadrile de la Watnall (No. 32, 54, 56 și 501) cu un total de 11 Spitfire și 33 Hurricane au luat poziție pe linia Margate-Canterbury, unde urmau să ia primele contact cu formațiunile inamice. Restul escadrilelor trebuiau să urce la mare altitudine și să patruleze deasupra și în jurul aeroporturilor, până când puteau fi clar identificate obiectivele inamicului. KG 53 s-a apropiat de North Weald din răsărit, printre Maldon și Rochford. Cele 12 avioane Hurricane ale escadrilei 56 au atacat bombardierele, în vreme ce cele
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
85, 151, 257 și 310 cu 61 Hurricane) au fost repartizate să intercepteze bombardierele deasupra obiectivelor atacului sau, dacă se putea, mai înainte ca ele să ajungă la țintă. Până la ora 17:00, cerul de deasupra aeroportului North Weald la altitudinea de 5.000 ft (1.500 m) a fost treptat acoperit în proporție de 50% de nori stratocumulus. După doar o jumătate de oră, baza norilor coborâse la doar 3.500 ft (1.000 m). Liderii formațiilor de bombardiere germane
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
a câte două avioane de recunoaștere germane câte o escadrilă de vânătoare. Numărul mare de avioane de vânătoare trimise în misiuni împotriva avioanelor de recunoaștere nu a fost o greșeală. Avioanele de recunoaștere germane au fost silite să zboare la altitudini mai mari, ceea ce a redus posibilitatea executării unor fotografii cu rezoluție ridicată. Germanii au fost astfel privați de informații prețioase. În timpul analizării fotografiilor, germanii nu au reușit să facă distincția dintre aeroporturile avioanelor de vânătoare, a celor de bombardament sau
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Păduri aluviale cu "Alnus glutinosa" și "Fraxinus excelsior"; Zavoaie cu "Salix alba" si "Populus alba"; Tufărișuri subcontinentale peri-panonice; Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Pajiști de altitudine joasă; Pajiști cu "Molinia" pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase; Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de "Chenopodion rubri" și "Bidention"; Lacuri eutrofe naturale cu vegetație de tip "Magnopotamion" sau "Hydrocharition" și Lacuri distrofe și iazuri. La baza desemnării sitului
Râul Tur (sit SCI) () [Corola-website/Science/333814_a_335143]
-
1966, al lui Janus, un mic satelit natural al lui Saturn. Pionier al explorării spațiale, a efectuat numeroase zboruri în balon echipat cu telescop, cel mai spectaculos fiind cel care, în aprilie 1959, i-a permis să se ridice la altitudinea de de metri, la bordul unei capsule etanșe agățate de un „ciorchine” format din vreo sută de baloane, și să efectueze observații care l-au ajutat să deducă prezența apei pe Marte. Fiu al lui Charles Dollfus (1893-1981), aeronaut și
Audouin Dollfus () [Corola-website/Science/333821_a_335150]
-
nivel coronamentului. Ei au fost, de asemenea, găsiți în savane împădurite, datorită probabil migrațiilor lor în sezonul ploios. Au fost observați de asemenea pe terenurile agricole și în grădinile situate în apropierea și în interiorul orașelor. Ei pot fi găsiți la altitudini medii si mici, dar sunt de obicei considerați ca o specie de câmpie joasă. Puțin se știe despre hrana naturala, dar acești lilieci au fost prinși în apropierea arborilor de mango, guava, banan iar exemplare captive consumă fructe moi, miere
Liliac frugivor gulerat mic () [Corola-website/Science/333844_a_335173]
-
se încadrează între 500 și 700 mm. Vânturile permanente sunt Austrul, un vânt uscat și cald (ce aduce secetă) ce bate din partea sud-vestică atingând o viteză cuprinsă între 20 și 30 km/oră și Vântul de Vest (un vânt de altitudine cu influență oceanică). Situl Lunca Mureșului Inferior prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Aria protejată dispune de 10 tipuri de habitate naturale
Lunca Mureșului Inferior (sit SCI) () [Corola-website/Science/333862_a_335191]
-
câmpiilor, până la cel montan și alpin"; "Păduri ripariene mixte cu" Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior "sau" Fraxinus angustifolia, "din lungul marilor râuri"; "Zavoaie cu" Salix alba "și" Populus alba; "Tufărișuri subcontinentale peri-panonice"; "Pajiști aluviale din" Cnidion dubii; "Pajiști de altitudine joasă"; "Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip" Magnopotamion "sau" Hydrocharition; "Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de" Chenopodion rubri "și" Bidention și "Lacuri distrofe și iazuri". La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni, pești
Lunca Mureșului Inferior (sit SCI) () [Corola-website/Science/333862_a_335191]
-
sau Orbita terestră joasă (iar în ', prescurtat LEO"') este o zonă a orbitei terestre mergând până la 2.000 de kilometri altitudine, situată între atmosferă și centura lui Van Allen. Aici se află sateliți de teledetecție, sateliți de telecomunicații, cât și câteva stații spațiale, între care Stația spațială internațională. Ea conține orbitele terestre ecuatoriale, sau ELEO (din ), a căror înclinație foarte joasă
Orbita joasă a Pământului () [Corola-website/Science/333102_a_334431]
-
telecomunicațiilor și instrumente de observare de înaltă rezoluție. Ele permit și punerea pe orbită de încărcături mari de către lansatoare deoarece acestea cer mai puțină energie pentru a fi puse pe aceste orbite decât pe alte orbite terestre. Orbitele având o altitudine mai puțin înaltă permit o mai bună folosire a teledetecției. Sateliții de teledetecție pot și să profite de orbita heliosincronă la o altitudine de circa 800 de kilometri și aproape de o înclinație polară. Obiectele aflate pe orbită terestră joasă întâlnesc
Orbita joasă a Pământului () [Corola-website/Science/333102_a_334431]
-
puțină energie pentru a fi puse pe aceste orbite decât pe alte orbite terestre. Orbitele având o altitudine mai puțin înaltă permit o mai bună folosire a teledetecției. Sateliții de teledetecție pot și să profite de orbita heliosincronă la o altitudine de circa 800 de kilometri și aproape de o înclinație polară. Obiectele aflate pe orbită terestră joasă întâlnesc o dâră atmosferică sub formă de gaz în termosferă (de la 80 la 500 km altitudine) sau în exosferă (peste 500 km altitudine), a
Orbita joasă a Pământului () [Corola-website/Science/333102_a_334431]
-
și să profite de orbita heliosincronă la o altitudine de circa 800 de kilometri și aproape de o înclinație polară. Obiectele aflate pe orbită terestră joasă întâlnesc o dâră atmosferică sub formă de gaz în termosferă (de la 80 la 500 km altitudine) sau în exosferă (peste 500 km altitudine), a cărei natură depinde de înălțime. Altitudinea folosită pentru punerea pe orbită a obiectelor este de obicei situată dincolo de 300 km, pentru limitarea efectelor dârei atmosferice. Orbitele situate dincolo de orbita terestră joasă, fiind
Orbita joasă a Pământului () [Corola-website/Science/333102_a_334431]
-
o altitudine de circa 800 de kilometri și aproape de o înclinație polară. Obiectele aflate pe orbită terestră joasă întâlnesc o dâră atmosferică sub formă de gaz în termosferă (de la 80 la 500 km altitudine) sau în exosferă (peste 500 km altitudine), a cărei natură depinde de înălțime. Altitudinea folosită pentru punerea pe orbită a obiectelor este de obicei situată dincolo de 300 km, pentru limitarea efectelor dârei atmosferice. Orbitele situate dincolo de orbita terestră joasă, fiind supuse acumulărilor de sarcini și radiații, pot
Orbita joasă a Pământului () [Corola-website/Science/333102_a_334431]
-
și aproape de o înclinație polară. Obiectele aflate pe orbită terestră joasă întâlnesc o dâră atmosferică sub formă de gaz în termosferă (de la 80 la 500 km altitudine) sau în exosferă (peste 500 km altitudine), a cărei natură depinde de înălțime. Altitudinea folosită pentru punerea pe orbită a obiectelor este de obicei situată dincolo de 300 km, pentru limitarea efectelor dârei atmosferice. Orbitele situate dincolo de orbita terestră joasă, fiind supuse acumulărilor de sarcini și radiații, pot conduce la eventuale probleme electronice ale componentelor
Orbita joasă a Pământului () [Corola-website/Science/333102_a_334431]
-
lungă, terminându-se printr-un pronunțat smoc de păr negru. Bivolii africani sunt larg răspândiți în Africa, la sud de Sahara, din Guineea până în sudul Sudanului și apoi spre sud până în Angola și estul Africii de Sud, până la Capul Bunei Speranțe, de la altitudini joase până la altitudini mari (până la 4000 m). În porțiunile mari a acestui areal, populațiile sunt limitate la rezervații naturale. Sunt deosebit de abundenți în unele părți din Kenya, Tanzania, Uganda și Republica Democrată Congo. Bivolii africani sunt mai abundenți în locurile
Bivol african () [Corola-website/Science/333113_a_334442]
-
printr-un pronunțat smoc de păr negru. Bivolii africani sunt larg răspândiți în Africa, la sud de Sahara, din Guineea până în sudul Sudanului și apoi spre sud până în Angola și estul Africii de Sud, până la Capul Bunei Speranțe, de la altitudini joase până la altitudini mari (până la 4000 m). În porțiunile mari a acestui areal, populațiile sunt limitate la rezervații naturale. Sunt deosebit de abundenți în unele părți din Kenya, Tanzania, Uganda și Republica Democrată Congo. Bivolii africani sunt mai abundenți în locurile deschise și înierbate
Bivol african () [Corola-website/Science/333113_a_334442]
-
bivolilor africani s-a redus foarte mult în mare parte a arealului și au fost extirpați în unele regiuni. De atunci, populațiile au crescut, iar specia a reocupat o mare parte din fostul areal. Cu toate acestea, pierderea habitatelor de la altitudinile joase care sunt folosite pentru agricultură i-au restricționat la rezervațiile naturale în multe zone, iar vânatul lor a scăzut considerabil numărul indivizilor pe întreg arealul. Bivolii africani sunt o foarte importantă specie de vânat. Ei sunt vânați de localnici
Bivol african () [Corola-website/Science/333113_a_334442]
-
este un drum pietonal pavat în serpentina de pe insulă Capri, care conectează zona formată de Conventul Sân Giacomo și Grădinile lui Augustus cu Marină Piccola. Comandat de către industriașul german Friedrich Alfred Krupp, drumul acoperă o diferență de altitudine de circa 100 m. Construită între 1900 și 1902, a fost aparent o cale de legătură pentru Krupp între luxosul sau hotel, Grand Hotel Quisisana, si Marină Piccola, unde era ancorată navă să de cercetare a biologiei marine. Totuși, în
Via Krupp () [Corola-website/Science/333138_a_334467]
-
priveliști panoramice asupra orașului Capri și a portului Marină Grande, a Peninsulei Sorrentine și a Muntelui Vezuviu. Vila și parcul sau se află pe o terasă situată la partea de sus a Treptelor Feniciene, între Anacapri și Capri, la o altitudine de 327 de metri deasupra nivelului mării. Grădinile de la Sân Michele sunt decorate cu numeroase relicve și opere de artă datând din Egiptul Antic, precum și din alte perioade ale antichității clasice. Ele fac parte acum din Grandi Giardini Italiani. <br
Villa San Michele () [Corola-website/Science/333131_a_334460]
-
cadavru aflat la 9 km distanță. În solzi, au plăci senzoriale ce îi ajută la simțul tactil. Varanii de Komodo preferă locurile căldurose și uscate și în mod obișnuit habitează câmpurile uscate și deschise, savane și păduri tropicale de joase altitudine. Fiind reptile, sunt ectoterme, deci își reglează temperatura corporală cu ajutorul mediului exterior, fapt ce îi face să fie animale diurne deși au și activități nocturne. Sunt animale solitare, organizându-se în grupuri doar când vânează și se hrănesc. Sunt capabili
Varanus komodoensis () [Corola-website/Science/333287_a_334616]
-
și o echipă din România, Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA). Echipa ARCA s-a înscris în competiția Google Lunar X-Prize cu proiectul "HAAS-ELE" ce constă în lansarea rachetei HAAS în trei trepte cu ajutorul unui balon solar de înaltă altitudine, rachetă destinată să plaseze pe orbită modulul ELE (European Lunar Explorer).
Google Lunar X Prize () [Corola-website/Science/333301_a_334630]