8,109 matches
-
-le celor ale papei Ioan al X-lea: contingentul din Latium și cele ale lui Adalbert de Toscana. Armata astfel constituită, s-a alăturat celei pregătite în sudul Italiei de către "strategos"-ul bizantin Nicolae Picingli din Bari, compusă din forțele bizantine (Ioan I și Docibilis al II-lea din Ducatul de Gaeta, Grigore al IV-lea și Ioan al II-lea de Neapole din Ducatul de Neapole) și cele ale formațiunilor longobarde din sud (Guaimar al II-lea din Principatul de
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
a fost exarh bizantin de Ravenna în două rânduri, între 585 și 589 și între 603 și 611. În primul său mandat, a încheiat o alianță cu francii și cu avarii împotriva dușmanului imediat al exarhatului, longobarzii și se părea că bizantinii au forța
Smaragdus () [Corola-website/Science/324750_a_326079]
-
Raginpert și Aripert al II-lea (700-702). Cu toate acestea, în secolul al VIII-lea, larga convertire a longobarzilor la catolicism a făcut ca opoziția dintre Austria și Neustria longobarde să se relativizeze, mulțumită unei reluări a expansiunii în detrimentul posesiunilor bizantine din Italia, odată cu regele Liutprand (rege din anul 712), catolic și totodată originar din Neustria longobardă. După căderea Regatului longobarzilor în 774, Langobardia Major a trecut integral sub dominația francilor. Totuși, structura sa politico-administrativă a continuat în aceleași forme, deși
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
(n. cca. 950, Kaloe) a fost un istoric și cronicar bizantin. Născut la Kaloe, în Asia Mică, Leon a fost educat la Constantinopol, unde a devenit diacon înpalatul imperial al Bizanțului. Pe când se afla în capitala bizantină, Leon a scris o istorie cuprinzând domniile împăraților Romanos al II-lea, Nicefor II
Leon Diaconul () [Corola-website/Science/324780_a_326109]
-
(n. cca. 950, Kaloe) a fost un istoric și cronicar bizantin. Născut la Kaloe, în Asia Mică, Leon a fost educat la Constantinopol, unde a devenit diacon înpalatul imperial al Bizanțului. Pe când se afla în capitala bizantină, Leon a scris o istorie cuprinzând domniile împăraților Romanos al II-lea, Nicefor II Focas, Ioan I Tzimiskes și prima parte a domniei lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul. Adeseori, observațiile sale s-au baza pe propria experiență ca martor
Leon Diaconul () [Corola-website/Science/324780_a_326109]
-
care amintește de Homer și de alți istorici greci, precum Agathias. Leon este cunoscut în special pentru descrierea oferită, din perspectiva martorului ocular, a cneazului Sviatoslav I al Kievului, care invadase Bulgaria în 969 și a luptat împotriva forțelor imperiale bizantine.
Leon Diaconul () [Corola-website/Science/324780_a_326109]
-
Romuald era pe sfârțite. În acel moment, trupele lui Grimoald I s-au arătat, provocându-le bizantinilor o înfrângere și silindu-i să se retragă. În continuare, Romuald a reușit să captureze de la bizantini Taranto și Brindisi, reducând mult influența bizantină în sudul Italiei. De asemenea, el a primit sprijin de la Alcek, conducătorul unei hoarde de bulgari, care se afla în sudul Peninsulei Italice. Ca recompensă, Romuald le-a acordat acestora drepturi de pășunare în 667. Romuald nu a apucat niciodată
Romuald I de Benevento () [Corola-website/Science/324802_a_326131]
-
stabili o legătură de rudenie cu dinastia bavareză din Regatul longobard. Bravura și îndemânarea sa pe câmpul de luptă au asigurat mai multe victorii ale longobarzilor. Astfel, el și-a condus armatele pentru a obține o victorie personală asupra trupelor bizantine ale împăratului Constans al II-lea lângă Benevento, oraș în care era asediat fiul său Romuald, care se logodise cu fiica lui Constans, Gisa. În continuare, Romuald a capturat Taranto și Brindisi, limitând mult din influența biozantină în regiune pe parcursul
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
au căutat în repetate rânduri să își manifeste independența față de puterea centrală a regilor de la Pavia. Friuli a fost prima provincie din Italia cucerită de către longobarzii de sub comanda regelui Alboin, în anul 568. Înainte de a-și continua înaintarea în Italia bizantină, Alboin a plasat guvernarea acestui district în sarcina nepotului său de frate Gisulf I, căruia i s-a permis să își stabilească familiile nobile cărora să li se aloce pământuri. La originea sa, ducatul era mărginit de ramurile Alpilor din
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
pământuri. La originea sa, ducatul era mărginit de ramurile Alpilor din regiunea Carniolia și de Alpii Iulieni la nord și la răsărit și era greu accesibil dinspre acele direcții . El se mărginea la sud cu Exarhatul de Ravenna (centrul puterii bizantine în Italia la acea dată), neajungînd deocamdată la coasta Adriatică, și cu o câmpie care ducea către Pannonia, un perfect punct de acces pentru invadatorii croați, avari, iar mai târziu maghiari. Limita sa vestică era pentru moment nedefinită, până când cuceririle
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
șase ani. Când Otto I a murit în 973, el a fost succedat de către fiul lor, Otto al II-lea, iar Adelaida a exercitat vreme de câțiva ani o puternică influență la curtea imperială. Mai târziu totuși, nora sa, prințesa bizantină Theofano, l-a întors pe Otto al II-lea împotriva mamei sale, Adelaida fiind alungată de la curte în 978. Ea a trăit o vreme în Italia, o vreme alături de fratele ei Conrad de Burgundia, prin intermedierea căruia s-a reconciliat
Adelaida de Italia () [Corola-website/Science/324834_a_326163]
-
Ștefan al III-lea (d. 832) a fost duce de Neapole într-o perioadă de importantă schimbare în istoria ducatului, de la anul 821 pînă la moarte. Până la sfârșitul domniei sale, Neapole a devenit complet independent față de Imperiul Bizantin. În 818, ducatul nu era încă ereditar, fiind o perioadă în care "patrikios"-ul bizantin din Sicilia era cel care încă îi numea pe ducii de Neapole și fără a avea neapărat aprobarea imperială. Acest lucru s-a repetat în
Ștefan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324846_a_326175]
-
conflicte de religioase și de natură etnică. Din timpul cronicarului Paul Diaconul, care a scris în secolul al VIII-lea, limba, vestimentația și obiceiurile longobarde deja dispăruseră. Vezi și "Langobardia Major" și "Langobardia Minor" În secolul al VI-lea, împăratul bizantin Iustinian I (cel Mare) a încercat restabilirea autorității imperiale în Imperiul roman de apus. În războiul care a rezultat, așa-numitul război gotic dintre anii 535 și 554, speranțele bizantine într-un triumf rapid și facil s-au transformat în
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Major" și "Langobardia Minor" În secolul al VI-lea, împăratul bizantin Iustinian I (cel Mare) a încercat restabilirea autorității imperiale în Imperiul roman de apus. În războiul care a rezultat, așa-numitul război gotic dintre anii 535 și 554, speranțele bizantine într-un triumf rapid și facil s-au transformat în fapt într-o confruntare de durată cu ostrogoții din Italia, război care a adus cu sine dizlocări în masă ale populației, distrugeri de proprietăți, foamete (538-542) și o epidemie de
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Pavia. Noii veniți au fost s-au împrăștiat în Langobardia Major (Italia de nord, gravitând în jurul capitalei regatului, Ticinum - astăzi, Pavia -, de unde și numele provinciei, Lombardia) și Langobardia Minor (inițial, ducatele de Spoleto și Benevento), în vreme ce teritoriile rămase sub controlul bizantin erau denumite "Romania" (de unde și numele provinciei Romagna) și aveau ca punct de sprijin Exarhatul de Ravenna. Sosind in Italia, regele Alboin (565-572) a acordat controlul asupra regiunii Alpilor răsăriteni unui dintre locotenenții săi de încredere, Gisulf I, care a
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
în paralel cu securizarea frontierelor prin tratate de pace încheiate cu francii și cu avarii. Armistițiul cu Bizanțul era în mod sistemativ încălcat, iar deceniul de până la 603 a fost marcat de o notabilă reluare a avansului longobard împotriva stăpânirilor bizantine din Italia. În Italia de nord, Agilulf a ocupat, printre alte orașe, Parma, Piacenza, Padova, Monselice, Este, Cremona și Mantova, însă și ducatele din sud, Spoleto și Benevento își extindeau aria de stăpânire în detrimentul bizantinilor, în special prin ducele Arechis
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
romanilor devenea un pas inevitabil, iar Agilulf a luat câteva decizii simbolice în favoarea acestora, cu scopul întăririi puterii și al creditării sale în fața poporului cu descendența latină. Ceremonia asocierii la tron a fiului său, Adaloald din 604 a urmat ritualul bizantin; totodată, ea nu a mai avut loc la Pavia, ci în vechiul oraș roman Milano, în vreme ce Monza devenea un fel de rezidență de vară. De asemenea, Agilulf însuși se numea "Gratia Dei rex totius Italiae" ("Prin grația lui Dumnezeu, rege
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
și 652 și a condus numeroase campanii militare, care au adus întreaga Italie nordică sub conducerea Regatului longobard. Astfel, el a cucerit Liguria în (643), inclusiv capitala acesteia, Genova, precum și Luni și Oderzo. Însă, cu toată victoria obținută asupra exarhului bizantin de Ravenna Isaac, căzut în luptă alături de cvei 8.000 de soldați ai săi în confruntarea de pe rîul Panaro, nu a reușit să supună exarhatul puterii longobarde. Pe plan intern, Rothari a întărit puterea centrală în dauna ducatelor din Langobardia
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
permis să aibă mână relativ liberă în chestiunile italiene, însă după puțină vreme a intrat în conflict atât cu bizantinii, cât și cu papalitatea. O primă încercare de a profita de pe urma ofensivei arabe asupra Constantinopolului, în 717, prin atacarea posesiunilor bizantine din Italia s.a materializat prin rezultate nesemnificative; pentru a atrage papalitatea de partea sa, a trebuit să aștepte să izbucnească tensiunile cauzate de înrăutățirea situației de pe urma taxelor bizantine, culminând cu expediția din 724 a exarhului bizantin de Ravenna Scolasticus
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
profita de pe urma ofensivei arabe asupra Constantinopolului, în 717, prin atacarea posesiunilor bizantine din Italia s.a materializat prin rezultate nesemnificative; pentru a atrage papalitatea de partea sa, a trebuit să aștepte să izbucnească tensiunile cauzate de înrăutățirea situației de pe urma taxelor bizantine, culminând cu expediția din 724 a exarhului bizantin de Ravenna Scolasticus pentru destituirea papei Grigore al II-lea. Mai târziu, Liutprand a exploatat discordia dintre papă și Constantinopol în chestiunea iconoclasmului (după decretul împăratului Leon al III-lea al Bizanțului
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
prin atacarea posesiunilor bizantine din Italia s.a materializat prin rezultate nesemnificative; pentru a atrage papalitatea de partea sa, a trebuit să aștepte să izbucnească tensiunile cauzate de înrăutățirea situației de pe urma taxelor bizantine, culminând cu expediția din 724 a exarhului bizantin de Ravenna Scolasticus pentru destituirea papei Grigore al II-lea. Mai târziu, Liutprand a exploatat discordia dintre papă și Constantinopol în chestiunea iconoclasmului (după decretul împăratului Leon al III-lea al Bizanțului din 726), prin luarea în stăpânire a multor
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Grigore al II-lea. Mai târziu, Liutprand a exploatat discordia dintre papă și Constantinopol în chestiunea iconoclasmului (după decretul împăratului Leon al III-lea al Bizanțului din 726), prin luarea în stăpânire a multor orașe ale exarhatului și ale Ducatului bizantin de Pentapolis. Astfel, Liutprand putea să se pretindă ca un protector al catolicilor. Pentru a nu crea antagonisme cu papa, regele longobard a renunțat la ocuparea așezării de la Sutri, pe care nu a restituit-i împăratului bizantin, ci "apostolilor Petru
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
și ale Ducatului bizantin de Pentapolis. Astfel, Liutprand putea să se pretindă ca un protector al catolicilor. Pentru a nu crea antagonisme cu papa, regele longobard a renunțat la ocuparea așezării de la Sutri, pe care nu a restituit-i împăratului bizantin, ci "apostolilor Petru și Paul", după cum relatează Paul Diaconul în a sa "Historia Langobardorum". Acest act, cunoscut sub numele de Donația din Sutri, a asigurat precedentul legal de atribuire către papalitate a puterii temporale, care în cele din urmă va
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
putea promova o politică expansionistă, Aistulf a trebuie să reorganizeze armata, prin includerea tuturor grupurilor etnice din regat. Într-o primă fază, Aistulf a obținut câteva succese remarcabile, culminând cu cucerirea Ravennei în (751). Aici, rezidând în palatul fostului exarh bizantin și emițând monede în stilul bizantin, regele și-a prezentat programul politic: strângerea laolaltă sub puterea sa a tuturor romanilor până atunci supuși ai împăratului bizantin, fără a-i uni în mod necesar cu longobarzii. Teritoriul exarhatului nu era omolog
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
a trebuie să reorganizeze armata, prin includerea tuturor grupurilor etnice din regat. Într-o primă fază, Aistulf a obținut câteva succese remarcabile, culminând cu cucerirea Ravennei în (751). Aici, rezidând în palatul fostului exarh bizantin și emițând monede în stilul bizantin, regele și-a prezentat programul politic: strângerea laolaltă sub puterea sa a tuturor romanilor până atunci supuși ai împăratului bizantin, fără a-i uni în mod necesar cu longobarzii. Teritoriul exarhatului nu era omolog celorlalte posesiuni longobarde din Italia (altfel
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]