7,829 matches
-
toate mijloacele aflate la dispoziția sa. Prezentul Tratat va fi înfăptuit în concordanță cu principiile Chartei Organizației Națiunilor Unite. Art. 3. Fiecare dintre Înaltele Părți Contractante se obligă să nu încheie nici o alianță și să nu ia parte la nici o coaliție și nici la acțiuni sau măsuri îndreptate împotriva celeilalte Înalte Părți Contractante. Art. 4. Înaltele Părți Contractante se vor consulta între ele cu privire la toate chestiunile internaționale importante, care ating interesele celor două părți. Art. 5. Înaltele Părți Contractante declară că
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
fidelitate aceleași îndatoriri pe lângă regina văduvă, Maria de Habsburg, însoțind-o în exil. Cinci ani pribegește prin Europa, pe la Bratislava, Viena, Linz, Innsbruck, rămânând un timp la Augsburg, unde, ca mandatar regal în Dieta imperială, va pleda, zadarnic, pentru o coaliție antiotomană. În 1531 asistă la instalarea suveranei sale ca regentă în Țările de Jos. Se acomodează noii situații, locuind în mai multe orașe: Gand, Bruges, Mons, Louvain, pentru a se fixa pentru următorii zece ani la Bruxelles. Este perioada de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
precum Juan Domingo Peron în Argentina și Getulio Vargas în Brazilia (Germani, 1978; Weffort, 1978). Acești lideri făceau parte dintr-o nouă generație de politicieni, care adresându-se "Poporului", mai degrabă decât clasei muncitoare s-au dovedit capabili să construiască coaliții între mai multe clase și să mobilizeze clasele de jos. (Drake, 2009: capitolul 6). De fapt, mișcările și partidele populiste au reprezentat o provocare importantă adresată stângii Marxiste din America Latină, deoarece acestea nu erau niciodată constrânse de o ortodoxie ideologică
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nu ține numai de prezența unui lider puternic, ci mai cu seamă de agregarea unei mișcări care apelează la grupuri sociale foarte eterogene (Collier & Collier, 1991; Conniff 1999; Drake, 1978; Oxhorn, 1998). Desigur, ideea potrivit căreia populismul tinde să creeze coaliții multi-clasă nu este nejustificată. Recurgând la noțiunea de "popor", liderii și partidele populiste pretind că reprezintă o varietate de grupuri diferite care împărtășesc o idee comună, aceea că suveranitatea populară a fost coruptă de către elite. Totuși, formarea unor alianțe multi-clasă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
exemplu, "clasele de jos") contribuind la îmbunătățirea integrării lor politice. (3) Populismul poate reprezenta sectoarele excluse ale societății implementând acele politici care beneficiază de adeziunea acestora. (4) Populismul poate funcționa ca o punte ideologică care să susțină formarea unor importante coaliții politice și sociale (coaliții care urmează adesea liniile de demarcație dintre clase) și care furnizează astfel un element cheie care dinamizează evoluția sistemelor de partide și a modurilor de reprezentare asociate. (5) Populismul poate întări transparența și responsabilitatea (accountability) democrației
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
contribuind la îmbunătățirea integrării lor politice. (3) Populismul poate reprezenta sectoarele excluse ale societății implementând acele politici care beneficiază de adeziunea acestora. (4) Populismul poate funcționa ca o punte ideologică care să susțină formarea unor importante coaliții politice și sociale (coaliții care urmează adesea liniile de demarcație dintre clase) și care furnizează astfel un element cheie care dinamizează evoluția sistemelor de partide și a modurilor de reprezentare asociate. (5) Populismul poate întări transparența și responsabilitatea (accountability) democrației formulând o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
poate face uz de noțiunea de regulă a majorității și de practicile care îi sunt asociate pentru a se sustrage și ignora drepturile minorităților. (3) Populismul poate impulsiona apariția unui nou clivaj politic (populiști vs. non-populiști), care impiedică formarea unor coaliții politice puternice. (4) Populismul poate conduce la o moralizare a politicii, făcând astfel compromisul și consensul foarte dificil de obținut (dacă nu chiar imposibil). (5) Populismul poate încuraja transformarea politicii într-o practică plebiscitară, care subminează legitimitatea și puterea instituțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
democrațiile consensualiste precum: Austria, Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia și Elveția, partidele populiste de stânga sau de dreapta au reușit să atragă sprijinul unei părți importante a populației. Recent, în unele dintre aceste țări, partidele populiste au intrat în guverne de coaliție (de exemplu, FPÖ în Austria și LPF în Olanda), în schimb, în altele, populiștii nu au reușit să depășească statutul de paria și să acceadă la putere. Belgia reprezintă un asemenea exemplu, deoarece partidele populiste nu au guvernat niciodată în
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
domeniul electoral cu VB (fără carteluri electorale, fără conferințe sau declarații comune de presă), în domeniul parlamentar (fără activități legislative comune, fără înțelegeri privind votarea unor acte normative, fără sprijin pentru rezoluțiile introduse de VB) sau în domeniul executiv (fără coaliții guvernamentale) (Damen, 2001). Prin urmare, VB nu a putut să pună în aplicare niciuna dintre propunerile de politici publice, iar democrația belgiană nu arată nici a etnocrație și nici a democrație populistă. În același timp, cordonul sanitar a făcut ca
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
etnocrație și nici a democrație populistă. În același timp, cordonul sanitar a făcut ca partidele consacrate să fie mult mai vulnerabile la atacurile VB. Odată cu excluderea VB, partidele de stânga sau de dreapta au fost obligate să coopereze în interiorul unor coaliții eterogene ideologic, de tip curcubeu (rainbow coalitions)7. De exemplu, în 2006, la alegerile locale din Antwerp, acolo unde VB a câștigat 33,5% din voturi în 2006, a fost necesară cooperarea între creștin-democrați, verzi, naționaliștii flamanzi, liberali, socialiști, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a căzut din lipsa suținerii populare, chiar dacă au mai existat și alte opinii contrare, Partidul Reformei a fost singurul în măsură să susțină că, în această chestiune, s-a situat de partea poporului. Alegerile din 1993 au zguduit din temelii coaliția pe care, timp de 10 ani, se sprijinise succesul Progresiștilor Conservatori. Partidul Reformei a obținut 52 de fotolii de parlamentar, fiind a doua formațiune clasată după numărul de voturi naționale obținute, adică 17%. Astfel, Partidul Reformei a surclasat Progressive Conservative
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
au identificat vinovații de serviciu în intervenționismul de stat sau în acele partide sau grupruri care susțin politicile intervenționiste. Partidul Reformei a identificat "poporul" cu cetățenii de rând, care muncesc din greu și care sunt trași pe sfoară de o coaliție a partidelor de modă veche, de anumite grupuri de interese, de birocrații guvernului care susțin un sistem redistributiv injust și niște politici asistențialiste care răpesc libertatea individului. Oamenii simpli, din popor, nu au beneficiat de pe urma programelor sociale sau de pe urma prezenței
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
părinți să plătească pentru acele programe pe care le consideră cele mai adecvate și nu pentru ce vor anumiți birocrați sau anumite grupuri de interese din Ottawa" (Harper, 2006: 3). Așadar, chiar și atunci când succesorul Partidului Reformei a format o coaliție de guvernare, acesta a continuat să manifesteze împotriva propriei sale birocrații reatașând-o așa-numitor grupuri "speciale de interese" care funcționează împotriva poporului. Deja, cu efortul considerabil depus de Partidul Reformei, Conservatorii au redefinit poporul drept ansamblul plătitorilor de taxe. Discursul
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
sau de alte obstacole care sunt identificate în mod obișnuit de specialiștii în științe sociale drept factorii care explică existența "grupurilor excluse". Privitor la aceste efecte pozitive, Partidul Reformei "a furnizat o punte ideologică care poate susține construirea unor semnificative coaliții politice și sociale, urmând adesea liniile de demarcație ale claselor, asigurând astfel un element dinamic cheie pentru evoluția sistemului de partide și pentru modurile de reprezentare politică care îi sunt atașate" (efectul pozitiv 4). Acest rol de constituire a punților
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
liderii partidului le vedeau drept niște anateme aruncate asupra funcționării naturale a pieței. Începând cu anii '90, liderii Reformiștilor, activiștii și intelectualii partidului deveniseră convinși de faptul că instituțiile juridice ale Canadei intraseră într-o amicală conspirație cu bine structuratele coaliții de interese (este vorba de populațiile autohtone, feministe, apărători ai multiculturalismului și susținători ai drepturilor homosexualilor), socotind că interpretarea Cartei Drepturilor era făcută ostentativ în favoarea acestora. Astfel, atât Curtea Supremă cât și cei care recurgeau la litigii în baza Cartei
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nu înseamnă că această formațiune nu a jucat un rol-cheie în transformarea politicii democratice a Canadei secolului XXI. Capitolul 4 Republicanii Cehi (1990-1998): un outsider populist într-o democrație în consolidare Seán Hanley Sdružení pro republiku - Republikánská strana Československa (SPR-RSČ) - Coaliția pentru Republică - Partidul Republican al Cehoslovaciei, a fost un partid de dimensiuni mici, cu orientare populistă de dreapta radicală, care a cunoscut un oarecare succes în Republica Cehă, în anii '90. Republicanii au fost reprezentați în Parlamentul Ceh între 1992
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
evaluând impactul Republicanilor asupra dezvoltării democrației cehe, încercând totodată să determin în ce măsură acest partid a lăsat o moștenire în politica cehă actuală. 4.1 Ascensiunea și decăderea SPR-RSČ Miroslav Sládek și un grup de apropiați au format, în decembrie 1989, Coaliția pentru Republică-Partidul Republican al Cehoslovaciei (SPR-RSČ), formațiunea având un profil de dreapta radicală. Înregistrarea oficială ca partid politic a avut loc în februarie 1990. Cel puțin la o primă vedere, SPR-RSČ a apărut într-o multitudine de mici grupuscule politice
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
vadă ca făcând parte integrantă din marea familie europeană de partide de "dreapta radicală". Membrii formațiunii credeau că ei reprezintă o reacție la "criza morală a sistemului democratic" grav afectat de corupție, infracționalitate, imigrație, de "dictatura banilor" și de incapacitatea coaliției de guvernământ de a rezolva problemele oamenilor de rând (Sládek). Partidul s-a bucurat de relații strânse cu Frontul Național din Franța (FN) și a participat la mai multe evenimente organizate în cadrul EuroNat, un grup înființat de Frontul Național pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
sprijin electoral suficient pentru a formula revendicări de care să se țină seama, fie că, în lipsa acestui sprijin, ei se bucură de un grad suficient de acceptare și de cooperare din partea partidelor consacrate, pentru a putea intra în jocul construirii coalițiilor. SPR-RSČ-ului i-a lipsit atât sprijinul electoral consistent, cât și nivelul minim de acceptabilitate din partea celorlalte partie politice. Deși dispuse să apară în același studio de televiziune cu reprezentanții SPR-RSČ, celelalte partide (inclusiv aripa dură a comuniștilor) au tratat, de la
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
studio de televiziune cu reprezentanții SPR-RSČ, celelalte partide (inclusiv aripa dură a comuniștilor) au tratat, de la început, SPR-RSČ ca pe un partid paria, extremist. La nivel național sau local, toate celelalte partide au privit SPR-RSČ drept un partener potențial de coaliție inacceptabil. La rândul lor Republicanii nu au părut să aibă un interes deosebit în obținerea unor posturi publice. De altfel, chiar dacă retorica Republicanilor, care promova acțiunile directe și un rasism persistent, i-a făcut pe unii să se întrebe dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
litigioasă a cooperării cu KSČM, care a produs discuții și falii adânci în ČSSD (Kopeček 2008). Cordonul sanitar din jurul SPR-RSČ și lipsa de interes a acestui partid pentru chestiunile programatice sau pentru câștigarea unor funcții publice prin intermediul aderării la o coaliție, conduce la concluzia că această formațiune nu a avut vreo influență politică directă sau indirectă asupra celorlalte partide. Chiar și episodul parlamentar al Republicanilor a avut o importanță limitată. Până în 1996, guvernele liberale și de centru-dreapta s-au bucurat de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mișcării sale cetățenești" este acela de a "purifica cu adevărat viața publică" (López Obrador, 2005a). Cu toate acestea, privită în întregul ei, platforma lui López Obrador este surprinzător de moderată. Am analizat platforma sa politică, cât și pe cea a coaliției PRD1, utilizând metodologia dezvoltată de Comparative Manifestos Project, care se bazează pe analiza de conținut 2. Potrivit scalei stânga-dreapta, dezvoltată de către Budge și Robertson (1987)3, poziția adoptată de López Obrador îl plasează pe acesta, fără dubiu, în centrul spectrului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a crescut treptat până în 1999, când a obținut 26,9% din voturi în alegerile naționale și a devenit astfel a doua forță politică a țării pentru prima dată de la crearea celei de A Doua Republici în 1945. Negocierile pentru formarea coaliției cu cel mai puternic partid austriac, Partidul Social-Democrat al Austriei (SPÖ) și Partidul Austriac Creștin-Democrat al Poporului (ÖVP), care au guvernat împreună din 1987, au eșuat. De aceea, ÖVP l-a invitat pe FPÖ să formeze împreună prima coaliție de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
formarea coaliției cu cel mai puternic partid austriac, Partidul Social-Democrat al Austriei (SPÖ) și Partidul Austriac Creștin-Democrat al Poporului (ÖVP), care au guvernat împreună din 1987, au eșuat. De aceea, ÖVP l-a invitat pe FPÖ să formeze împreună prima coaliție de dreapta din Austria, care și-a început mandatul în februarie 2000. În ianuarie 2007 totuși Austria s-a reorientat spre tipul de guvernare postbelic preferat, "marea coaliție" a SPÖ cu ÖVP1. Cei șapte ani în care populiștii de dreapta
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
De aceea, ÖVP l-a invitat pe FPÖ să formeze împreună prima coaliție de dreapta din Austria, care și-a început mandatul în februarie 2000. În ianuarie 2007 totuși Austria s-a reorientat spre tipul de guvernare postbelic preferat, "marea coaliție" a SPÖ cu ÖVP1. Cei șapte ani în care populiștii de dreapta au condus guvernul federal s-au caracterizat printr-o polarizare a competiției interpartinice dintre blocul guvernamental (ÖVP-FPÖ) și blocul de opoziție (SPÖ-Verzi), prin conflicte puternice cu privire la politicile neoliberale
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]