9,278 matches
-
vieții monahale, conform regulilor însușite la Muntele Athos. Mănăstirea înființată de el avea rang de arhimandrie, Nicodim fiind deja arhimandrit, și era „Mare Lavră” și prima arhimandrie din țară. De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418) al căror consilier a fost Cuviosul Nicodim. Nicodim a avut calități de bun cărturar, isihast și teolog. A corespondat cu mai mulți teologi, iar din această corespondență s-au
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
diverse specii rare de arbori și arbuști. Un grup de inițiativă și-a propus să realizeze în casa Inculeț de la Bârnova un Muzeu al Unirii Basarabiei cu România, oarecum similar Muzeului Unirii de la 1859, ce funcționeaza în fosta reședință a domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Iași. Pe situl Primăriei din Bârnova, conacul Inculeț este declarat ca fiind casă memorială . La data de 27 martie 1994, Inspectoratul pentru Cultură Iași și Societatea culturală "Ginta latină" Iași au așezat o placă memorială pe
Conacul lui Ion Inculeț din Bârnova () [Corola-website/Science/308897_a_310226]
-
și al soției acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a avut ca frați pe Ieremia Movilă, domn al Moldovei între 1595-1606 și pe Gheorghe Movilă, viitorul mitropolit al Moldovei. După moartea tatălui său, tânărul fiu de domnitor va pribegi, împreună cu mama și cu frații săi în Țara Românească, după care se vor așeza definitiv în Polonia. Învățătura și-o va începe în casa părintească, apoi o va continua la vestita școală a „Frăției” ortodoxe din Lvov (Lemberg
Petru Movilă () [Corola-website/Science/308914_a_310243]
-
care împreună cu "Psyche" a participat în anul 1874 la o expoziție la București, unde a primit elogiile publicului și "o medalie pentru compoziția mitologică". "Psyche părăsită de Amor" fiind achiziționată de stat, a fost pentru început expusă public în Loja Domnitorului de la Teatru Național din București. și reprezintă împreună cu "Aurora" două nuduri care sunt documente certe de îndrumări în pictura românească. Caracteristicile acestora cum sunt modul de execuție, sensibilitatea, carnalitatea senzuală și împlinită mascată de o boare argintie a luminii lunii
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
Sava Henția nu s-a conformat întotdeauna la rigorile oficiale necesare unui reporter aflat în serviciul autorității militare. El nu s-a manifestat cu rigurozitate în selecționarea judicioasă și părtinitoare a temelor ca în cazul tabloului intitulat " Sfatul Major al Domnitorului". Astfel, se poate vedea că artistul realiza și schițe ale scenelor mai puțin eroice, dar pline de veridicitate și umanitate care se derulau în această campanie militară din spatele frontului. Pe Henția l-a preocupat aspectul economic al războiului și necesitatea
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
categoria tablourilor cu peisaje pure fac parte lucrările "Asfințit pe malul râului, Iszvorul, Moara, Peisaj" și "Peisaj în amiază". La sfârșitul războiului din 1877, cea mai mare parte a picturilor realizate în acestă campanie militară au fost achiziționate pentru colecția Domnitorului Carol I și artistului i s-a conferit Medalia Bene Merenti clasa a II-a. În anul 1941, colecția regală a fost trecută la Muzeul Național de Artă al României. Muzeele care au în colecțiile lor lucrări de Sava Henția
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
Nicanor Lungu vorbește de existența unei biserici de lemn mai vechi: Actuala biserică de lemn din satul Bănești a fost construită în primul deceniu al secolului al XVIII-lea, în perioada celei de-a doua domnii a lui Antioh Cantemir, domnitorul Moldovei (1695-1700 și 1705-1707). Ctitorul bisericuței a fost Ștefan Stamate, un mic boier fără ranguri din satul vecin Bălușeni (care poartă astăzi denumirea de Stamate). În partea superioară a ancadramentului ușii de intrare se află săpată o pisanie cu următorul
Biserica de lemn din Bănești () [Corola-website/Science/308961_a_310290]
-
a fost introdus serviciul poștal cu organizare similară celei din restul imperiului roman. După retragerea aureliană, poșta a înregistrat un moment de declin și dezorganizare, reapărând în secolul al XIV-lea, o dată cu constituirea statelor feudale independente Moldova și Țara Românească. Domnitorii români au dus întotdeauna o politică externă activă și erau la curent cu toate evenimentele internaționale din acele timpuri. Domnii aveau curieri cunoscuți sub numele de „călărași” și „lipcani” care străbăteau cu repeziciune distanțe mari. Creșterea numărului călărașilor a dus
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
Constantin Mavrocordat din Moldova, s-a luat hotărârea reorganizării poștelor, statul urmând să preia cheltuielile care până atunci erau suportate de țărani. Sumele necesare urmau să fie acoperite prin dări puse asupra satelor și târgurilor. În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti, domnitorul din Țara Românească, a adus modificări sistemului, hotărând ca statul să preia cheltuielile. La conducerea menzilurilor au fost numiți căpitani de menzil sau de poștă, iar caii urmau să fie cumpărați cu bani din vistieria țării. Poșta era condusă la
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
București. În urma rărboiului austro-ruso-turc, serviciile poștale din Moldova și Țara Românească au trecut sub autoritatea armatelor de ocupație, fapt care le-a adus mari prejudicii. Poște se afla într-o stare de dezorganizare care impunea luarea de măsuri din partea statului. Domnitorul Alexandru Moruzi a încercat să găsească o formulă de refacere a poștei, luând hotărârea de a concesiona poștele unor anteprenori particulari, iar statul controla activitatea concesionarilor prin intermediul hatmanului poștelor. Personalul era numit de către anteprenori și domnie în baza unei înțelegeri
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
importante rarități ale filateliei mondiale. Mărcile poștale „Cap de bour” au fost nedantelate și au avut putere de circulație numai în Moldova. A doua emisiune a totalizat 10.001 timbre. Din anul 1859, Moldova și Țara Românească au avut un domnitor unic, Alexandru Ioan Cuza. În 1862 a apărut un timbru poștal unitar, a treia marcă, „Principatele Unite“, cu trei valori, în care se regăseau stemele reunite ale celor două țări române, bourul și vulturul. Întrucât Țările române se aflau încă
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
tipărite de Wonnenberg să fie stocate în tezaurul poștei. Primele mărci poștale care au circulat cu inscripția Poșta Română au apărut în emisiunea „Alexandru Ioan Cuza” din 9/21 ianuarie 1865, formată din trei mărci poștale nedantelate, și reprezentau profilul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu efigia în oval, și cu fața înspre dreapta. Acestea au fost scoase din uz, după abdicarea din 11 februarie 1866 a domnitorului Cuza. Noile timbre din anii 1866-1867, din emisiunea „Carol cu favoriți”, formată din trei
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
din 9/21 ianuarie 1865, formată din trei mărci poștale nedantelate, și reprezentau profilul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu efigia în oval, și cu fața înspre dreapta. Acestea au fost scoase din uz, după abdicarea din 11 februarie 1866 a domnitorului Cuza. Noile timbre din anii 1866-1867, din emisiunea „Carol cu favoriți”, formată din trei mărci poștale nedantelate, îl reprezentau pe regele Carol I din profil, cu efigia în cerc și cu fața spre stânga, într-un stil similar timbrelor franțuzești
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
patru colțuri se află câte un motiv ornamental în formă de cruce a lui Sfântului Andrei. În centrul mărcii poștale se află un medalion compus dintr-un cerc perlat alcătuit din 65 de puncte albe în mijlocul căruia se află efigia domnitorului Carol I cu fața îndreptată spre stânga. Emisiunea Paris a fost înlocuită treptat cu noi emisiuni asemănătoare care au fost tipărite în București. Clișeele folosite erau fie aduse de la Paris, fie erau clișee noi gravate la București. Din octombrie 1876
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
escala la Constanța (care pe vremea aceea era încă port turcesc) între 8 și 13 aprilie 1874, ajungând la destinație, în portul românesc Galați, la 14 aprilie 1874. Pe 19 aprilie 1874 canoniera a fost numită "" prin înalt decret al domnitorului Carol I, iar locotenentul Mihail Drăghicescu a fost numit comandantul acesteia. Botezul navei a avut loc la 15 iunie 1874, în prezența domnitorului, a primului ministru și a altor oficialități. La scurt timp după sosirea în țară a fost montat
Fulgerul () [Corola-website/Science/309907_a_311236]
-
Galați, la 14 aprilie 1874. Pe 19 aprilie 1874 canoniera a fost numită "" prin înalt decret al domnitorului Carol I, iar locotenentul Mihail Drăghicescu a fost numit comandantul acesteia. Botezul navei a avut loc la 15 iunie 1874, în prezența domnitorului, a primului ministru și a altor oficialități. La scurt timp după sosirea în țară a fost montat la Galați și tunul Krupp, sosit în țară pe calea ferată. Acesta trebuia inițial să fie protejat de o turelă, dar o comisie
Fulgerul () [Corola-website/Science/309907_a_311236]
-
(după denumirea veche Mănăstirea Pobrata) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Probota (care aparține în prezent de orașul Dolhasca din județul Suceava) de către domnitorul Petru Rareș. Biserica mănăstirii are hramul "Sfântul Nicolae" (sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie). a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522-1677), aici aflându-se mormintele domnitorilor Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Ștefan Rareș (1551-1552), al Doamnei Elena
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
pe teritoriul Moldovei. Locul unde a fost construit acest lăcaș de cult nu este cunoscut, din denumirea sa rezultând că se afla în mijlocul unei păduri. El este menționat din nou într-un document din 2 iulie 1396. Peste câteva decenii, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a clădit o nouă biserică, de această dată din piatră, mai la vale, de-a lungul pârâului Probota. În această biserică, Ștefan cel Mare a îngropat-o pe mama sa, Oltea Doamna, decedată în 1465. Lăcașul
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
scurtă vreme după urcarea pe tron (la 20 ianuarie 1527), Petru Rareș declara că ""am zidit mănăstirea Pobrata și am înfrumusețat-o și am isprăvit-o și am miluit-o cu sate și cu metoace"". Din acest document rezultă că domnitorul dăruise un sat chiar în ziua sfințirii bisericii, presupusă de Nicolae Stoicescu a fi chiar data documentului. Cronicarul Grigore Ureche menționează în Letopisețul său că Petru Rareș a început construirea Mănăstirii Probota în anul 1528, ridicând-o până la jumătate în
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
domnia mea cu buna mea voie, în al patrulea an al stăpânirii (mele) împărătești, a zidit acest hram întru numele arhiereului și făcătorului de minuni Nicolae, fiind egumen kir Grigorie, în anul 7038 oct(ombrie) 16."" (1530). Se pare că domnitorul a fost îndemnat să ctitorească această biserică de către vărul său, Grigorie Roșca, care a fost și primul egumen al Mănăstirii Probota (1527-1546) și a devenit apoi mitropolit al Moldovei (1546-1551). În acest sens stă mărturie o scrisoare trimisă de mitropolitul
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Grigorie către călugării mănăstirii (în care afirmă că el a fost cel care l-a îndemnat pe Petru Rareș să construiască mănăstirea ""din pajiște, cu toată înfrumusețarea""), precum și pomenirea numelui său în pisanie. Tot mitropolitul Grigorie l-a îndemnat pe domnitor să-și aleagă ca necropolă Mănăstirea Probota în loc de Putna, ceea ce a provocat protestele putnenilor, care ""au lătrat mult" și l-au blestemat pe fostul mitropolit. Mănăstirea Probota a beneficiat de o atenție deosebită din partea domnitorului Petru Rareș. Acesta i-a
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Grigorie l-a îndemnat pe domnitor să-și aleagă ca necropolă Mănăstirea Probota în loc de Putna, ceea ce a provocat protestele putnenilor, care ""au lătrat mult" și l-au blestemat pe fostul mitropolit. Mănăstirea Probota a beneficiat de o atenție deosebită din partea domnitorului Petru Rareș. Acesta i-a întărit toate daniile mai vechi pe care le primise Biserica "Sf. Nicolae" din Poiana Siretului, adăugându-i sate noi și înzestrând-o cu odoare de preț. Ctitoria rareșiană a devenit necropolă voievodală. În septembrie 1546
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Petru Rareș. Acesta i-a întărit toate daniile mai vechi pe care le primise Biserica "Sf. Nicolae" din Poiana Siretului, adăugându-i sate noi și înzestrând-o cu odoare de preț. Ctitoria rareșiană a devenit necropolă voievodală. În septembrie 1546, domnitorul Petru Rareș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el. Acest moment este relatat astfel de către cronicarul Grigore Ureche: ""Pătru vodă fiindu bătrân de zile și căzându în boală grea, au plătitu datoriia sa, ce au fostu dator lumii și
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
și Constantin) închideau biserica cu un zid gros de incintă, cu trei turnuri de apărare pe latura estică, mănăstirea semănând astfel cu o cetate medievală. Iliaș Rareș a construit în incintă locuințe domnești. În biserica mănăstirii au fost ulterior înmormântați domnitorul Ștefan Rareș (care urcase pe tron după fratele său, Iliaș, și domnise în perioada 1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
desfășurat în etape succesive și au durat până spre 1680. Acele ample reparații începute de Vasile Lupu în anul 1646 erau menționate într-o pisanie - astăzi pierdută - văzută la sfârșitul secolului al XIX-lea și transcrisă de episcopul Melchisedec Ștefănescu. Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a refăcut parțial zidurile de incintă, turnurile de colț și acoperișul bisericii și a construit o a doua casă domnească, la sud de biserică. Biserica a fost acoperită de postelnicul Iorga, iar clisiarnița și turnul de către vornicul
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]