7,946 matches
-
sfărâmau, stârneau speranțe... Trecuse mai bine de un ceas și nici urmă de somn. Poate e și prea cald în odaie. Se sculă, îmbrăcă un halat, aprinse o țigară. Trebuie să se răcorească puțin. Întunericul era acuma mai negru. În hol razele lunii se zvârcoleau neputincioase. Ajunse bâjbâind în deschizătura verandei unde erau câteva fotoliuri și mescioare. Își pipăi un jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zadar. Îl lasă însă pe Grig aici, dacă domnul Herdelea vrea să-i fie tovarăș de drum. Firește, domnul Herdelea primi cu entuziasm și de dragul ei, și de bucurie că poate să economisească cheltuiala de tren. Despărțirea se făcu în hol. Afară era un ger năprasnic. Nadina, înmănușată și îmbondorită, întinse mâna natural: ― La revedere, Grig! ― Adio! șopti aproape imperceptibil Grigore de-abia atingând mănușa, parcă i-ar fi fost frică. Bătrânul Miron o conduse până la ușa care rămase un răstimp
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
repezi într-acolo, strigând speriat: ― Nu stricați, oameni buni!... Faceți loc!... Dați-vă la o parte!... Nu mai intrați, că n-aveți ce lua!... Nea Serafime, fii tălică mai cuminte! Își croi drum cu coatele și pătrunse înăuntru. În marele hol de la parter oamenii umblau cu oarecare sfială, pipăiau lucrurile, vorbeau încet. Petre strigă mai mult rugător decât poruncitor: ― Ieșiți afară, măi oameni!... Ia ieșiți, că n-aveți ce căuta aici! Auzi pași sus, la etaj. Urcă în goană pe scara
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spui că te împaci cu destinul. Tu mergi după cum zice el, altă dată se ia el după tine. — Și asta numai pentru că ai o monedă de argint ? — Nu pentru că am eu, ci pentru că el n-are... Hai mai bine pe hol, să tragem o țigară. Dacă te uiți prin fum, se vede altfel. Cosmina netezi așternutul sub degetele desfăcute. — Vorbește ciudat... spuse. — Vorbește după cum trăiește, spuse Pantelimon, băgând moneda în buzunar și scotocindu-se după pachetul cu țigări. E încă la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce-i pe- aici... Cum ar trebui să fie ? — Nu știu, ceva care să sugereze o anumită trăire, o viață mai plină de detalii. Aici totul e, cum să spun, antiseptic. Se merge pe vârfuri, nici n-ai papuci pe hol. Iacob râse. — Parcă ai fi mama, spuse. Ea mă bârâia mereu, îmbracă-te gros, nu umbla fără papuci prin casă. — Bârâia ? De ce spui așa ? — Părinții mei erau destul de în vârstă când m-am născut. De fapt, tata putea să-mi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu lumina aprinsă... Vede tot felul de lucruri pe întuneric. Iacob deschise geamul mașinii și îi întinse geanta pe care o uitase din nou. Fata intră în curte, fără să privească înapoi. El așteptă, până când văzu lumina aprinzându-se pe hol. Apoi demară, lăsând în urmă strigătul ei sfâșietor... — Fiind o secreție endocrină, un fel de pânză pe care ți-o țeși singur ca să cazi tot tu în ea, nu există nicio unitate de măsură a memoriei. Privești doi munți și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de un an din odaia lui... Avea acolo tot ce-i trebuie unui om bătrân, și apă, și medicamente, și farfurioara cu biscuiți. Dacă a căzut pe trepte, papucii ar fi trebuit să fie undeva, pe scară, sau căzuți în hol. Or, papucii rămăseseră în odaie, unul lângă fotoliu, celălalt în mijlocul covorului. E straniu, parcă ar fi vrut să fugă de ceva, parcă s-ar fi smucit și și-a pierdut papucii în buimăceala aia. — Oamenii, mai ales când îmbătrânesc, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Totul era altfel... — Dar mai ales lumina. Eu priveam de departe, când ai intrat în casă, prin crăpătura ușii a ieșit o dâră de lumină. Ar fi fost simplu pentru cineva care voia să coboare scările să aprindă lumina din hol. De ce ar fi trebuit să îndrepte lumina veiozei spre trepte ? Mai ales după ce, minute în șir, o stinsese. — Ce vrei să spui ? Nu putea fi nimeni altcineva în casă, ușa era încuiată când am venit. — Dragonul e orb. Nimeni nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu totul de porumbei. Mai privi o dată în lungul aleii și își flutură mâna, fără să știe prea bine încotro, dar bănuind că el îi va vedea gestul de mulțumire. Lăsă punga în hol ca s-o ia a doua zi dimineață așa cum era, pentru plimbarea în parc. Porumbeii făcură cerc în jurul ei, rotatul rămăsese pe o creangă, așteptând, pentru a se convinge. Iar înainte de a le presăra firimiturile, Cosmina le povesti visul ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
suni de pe tot felul de numere și nu dai niciodată mesaje pe telefonul mobil. Nu ai cont pe Facebook, nu ai adresă de e-mail. Nici măcar nu știu unde stai. Am fost într-o casă care nu e a ta, fără papuci pe hol, cu o periuță nefolosită în baie. O casă fără nicio fotografie, de parcă cei care locuiau pe-acolo își ascundeau trecutul sau, pur și simplu, nu aveau trecut. Nici măcar în visele mele nu ești, până și în visele mele îți ștergi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de tușit, apoi o luă înainte, urcă cele câteva trepte și descuie ușa apartamentului. — Mai repede, îl îndemnă, să nu ne vadă madam Gavrilescu, că iar sună la Poliție... — S-a speriat... zâmbi, pentru prima dată, Pavel Avădanei, rămas pe hol. — Păi, dacă te-a văzut că nu te miști toată noaptea de pe bancă, cu ochii lipiți de ferestre... — Ce era să fac ? Știam că, dacă plec, n-o să mă mai întorc niciodată... Da’ ce frumoasă casă aveți... — Intră, nu sta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
taică-su. Și el știa, dar n-a zis nimica... Numai o inimă de părinte poate să simtă toate astea... Și adu-mi, te rog, ghemele de lână, să împletesc cât ține publicitatea. Jenică se ridică fără chef. — Sunt în hol, spuse maică-sa. Vezi să nu deschizi ușa de la biroul lui taică- tu. Știi că n-ai voie acolo... Jenică încuviință fără o vorbă. Simți, pe dedesubt, hainele tricotate de maică-sa, ciorapii, flanelul, furnicându-l de la câlcâie până la șira
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capului o găleată de lături. Cum mijlocul străzii era desfundat, Maca o luă pe lângă ziduri. Făcu două salturi ce se dovediră prea puțin inspirate, căci scândura pe care nimeri împroșcă în cele patru zări stropi de noroi amestecat cu var. Holul avea o lumină bolnăvicioasă, ce mirosea a ou clocit, venind dintr-un bec chior, atârnat de două fire verzi, împletite. Duhoarea se îngălbenea pe măsură ce te apropiai de casa scărilor ; undeva, în subsol, vremurile vechi putrezeau în stive amestecate, de cartofi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dolofane își împărțeau ochiurile de aragaz, fiecare cu tigaia ei și cu fumul gros, de-a dreptul inițiatic, al cepei prăjite. Tăiau bucăți din ceva ce părea un fel de salam. Bărbații nu se vedeau prin fumul bucătăriei improvizate pe hol, în care cele două familii eco nomiseau spațiu și bani, folosind împreună aceeași butelie. — Bună seara, gospodină ! strigă Maca, printre sfârâielile care se auzeau ca o grindină pe acoperișuri. Ce-ai gătit tu pentru cină ? Dolofanele se întoarseră vesele, salutând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acolo din întâmplare. Maca urmă traseul cumpărăturilor bătrânului. La sfârșit, îl așteptă răbdător la cinematograf, unde bătrânul stătu la rând pentru bilete. Lui Maca nu-i trebui prea mult ca să afle de la vânzătoare pentru ce oră cumpărase bilet. Ieși din holul cinematografului și privi într-o parte și alta. Dacă se simțea în centrul lumii nu însemna că cele două părți ale ei erau egale. Pe de o parte, se vedea, pe trotuar, silueta bătrânului, depărtându- se bâțâită, de parcă ani malele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răspunse fata, oarecum mândră. — Frumos nume, hârâi bătrânul. Cine ți l-a pus a fost inspirat. Maca își mușcă buzele, întrebându-se dacă bătrânul mai avea ciorapul tras pe cap, cu vârful atârnându-i între sprâncene. Becul chior agățat pe hol, în spatele lui, îi lăsa umbra să cadă prin ușa întredeschisă. Cei dinăuntru nu observară prezența, între ei, a umbrei. — Eu mi l-am pus, șopti fata. — Cum asta ? Nu-l ai de când te-ai născut ? — Ba da... Și nu erai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
goală, îl privea îngrozită de după ușă. Se aplecă, își adună în grabă puținele haine și se strecură afară. — Măcar ți-ai luat banii înainte ? îi șuieră Maca atunci când trecu pe lângă el. Ea îi aruncă o căutătură ucigașă și fugi pe hol, trântind ușa. Auzea țăcăneala dinților care parcă explodau în gura bătrânului ca floricele de porumb sub capacul ceaunului. De jos năvăleau pași pe scări. Maca se strâmbă la bătrân, încercând să-i imite rictusul, apoi înșfăcă rața de plastic de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
necinstiți și generali care comandau armate ce n-au participat niciodată la vreo bătălie. Au trecut mai bine de patruzeci și șase de ani. Vara trecută mi-am dat seama că devenisem ca o lumânare arsă până la capăt într-un hol fără ferestre - sănătatea mă lăsa și am înțeles că zilele îmi erau numărate. În ultima vreme mă forțez să mă trezesc în zori și să particip la audiență înainte de micul dejun. Am ținut secretă starea mea, însă azi am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mâini de muncitor, lobii urechilor prea mici, maxilar prea îngust, buze prea subțiri, pleoape umflate, degetele de la picioare butucănoase, picioare prea scurte, coapse prea grase. Acele fete au fost imediat date deoparte. După multe ore am fost conduse într-un hol cu draperii imprimate cu flori de piersic. Veni un grup de eunuci, aducând cu ei centimetre. Corpul îmi fu măsurat de trei eunuci. Am fost înțepată și strânsă. Nu aveai unde să te ascunzi. — Fă-te mai mică sau scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
sărea de obicei peste părțile în manciuriană ale rapoartelor și trecea direct la părțile în chineză. Greutatea de pe cap mă face să mă simt ca un melc care își poartă casa în spinare. În timp ce lectura continuă, arunc o privire spre hol. E plin până la refuz cu gărzi. Pe terasa centrală așteaptă două palanchine. De ce două? mă întreb. Nu sunt eu singura cea care trebuie să fie luată din această casă? După ce ambasadorul termină de citit, descopăr motivul existenței celui de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
din perle, coral și pene de pescăruș aranjate sub forma caracterului shou, simbolul longevității. Sunt nevoilă să privesc în altă parte pentru a reuși să îmi păstrez zâmbetul pe chip. Sunt condusă printr-o poartă bine păzită și printr-un hol, apoi intru în teatrul în aer liber situat într-o curte. Locurile sunt deja ocupate. Publicul e îmbrăcat cu mare pompă. Eunucii și doamnele de onoare se plimbă încolo și încoace pe intervale, ducând tăvi cu ceai și mâncare. Opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
stricate. Îmi ascund fața în spatele unei eșarfe și pășesc repede alături de Fann Sora cea Mare și An-te-hai. Ne oprim în fața unei clădiri vechi. De la etajul al doilea atârnă un lampion pe care scrie Casa Lotusului. Intrăm toți trei într-un hol slab luminat. Interiorul e acoperit cu picturi murale înfățișând dormitoare sofisticate în care oameni îmbrăcați opulent se desfată în toate modurile imaginabile. Personajele sunt desenate cu stil. După ce ochii mi se obișnuiesc cu lumina, încep să văd semnele dărăpănării - peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
drum spre iatacul împăratului Hsien Feng, situat în Sala Dezvoltării Spiritulae, la trei palate mai la sud de Palatul Frumuseții Esențiale, în care locuiesc eu. Trecem de Palatul Marii Armonii și de Palatul Virtuții Luminoase și ne deplasăm prin imensele holuri ale Palatului Păcii și Longevității. Cum s-a lăsat seara, a scăzut și temperatura iar mie îmi este frig doar cu țesătura subțire de pe mine. An-te-hai a fost îndeajuns de prevăzător încât să ia o pătură în plus și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
propria vreme rea. Simte lumina soarelui! strigă înțelepciunea-mi tinerească. De ce să-ți trădezi curajul, Orhideea? De când a murit tatăl tău, nu ai găsit nici o potecă fără să calci pe buruieni! Aud o voce de bărbat. Vine din partea dreaptă a holului de legătură. Nu poate fi decât a Majestății Sale, împăratul Hsien Feng. Mă cuprinde un sentiment puternic de teamă. Vocea îi sună neplăcut, ca și cum Majestatea Sa s-ar certa cu cineva. Vorbele îi par încordate, și starea de spirit posacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să afle sursa blestemului. Privind-o pe patul de moarte, sunt lipsită de remușcări. Nu văd nici o compasiune nici în ochii celorlalte, cu excepția lui Nuharoo. Toată lumea are o expresie împietrită. Eunucii tocmai au terminat de ars hârtia de paie în hol, și acum mulțimea e condusă afară pentru a arde și mai multă hârtie. În curte se instalează palanchine, cai, trăsuri, mese și vase de toaletă în mărime naturală, cu figurine confecționate din hârtie, reprezentând oameni și animale. Acestea sunt îmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]