8,741 matches
-
garantat ne alegem cu o pneumonie de toată frumusețea, care sigur ne bagă trei săptămâni în spital, iar în plus toată lumea o să ne compătimească și nimeni n-o să se mai gândească la banii ăia. La cișmea erau puțini, doar patru inși stăteau la coadă la apă, până să-și umple bidoanele, noi ne-am urcat pe soclul statuii dispărute și, pe rând, când Szabi, când eu, o făceam pe Purtătorul Făcliei Revoluției, esențial era să-ntindem cât mai mult brațul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Priveam terenul ca de pe puntea unui vas. Era ca la televizor: doi ași într-ale tenisului izbind mingea, totul numai nerv și agerime. La capătul opus al sălii mai era o fereastră. În spatele ecranului întunecat erau douăzeci sau treizeci de inși. Terenul însuși avea, probabil, înălțimea a trei etaje. O sută de dolari ora? Două sute? Trei? — Cine sunt ăia de acolo? am întrebat. — Chiar acum au venit și se uită. Îl vezi pe puștiul ăla? Jo’burg din Texas. Computerul l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu înseamnă cine știe ce. Dar mai rămâne cugetul, fiindcă ideea că o perioadă nedeterminată voi fi claustrat, mort aproape - fără a ști cu adevărat ce se petrece la numai câțiva pași de mine - nu e prea lesne de suportat. Sunt un ins calm și disciplinat, dar cred că aceste însușiri mi-au fost - în astfel de situații - de mai puțin folos decât darul și patima mea tot mai arzătoare pentru arta caligrafiei. După cum se poate bănui, în chilie nu e prea greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pentru care o făcusem să-mi justifice, măcar în parte, actul. Nu folosisem un procedeu care să mă onoreze, dar nici unul care să-mi aducă mai mult de trei ani de temniță, pedeapsă nu prea greu de suportat de un ins ca mine, obișnuit cu izolarea și cu privațiunile. Numai că toți cei care se aflau de față - sau aproape toți, ținând seama că printre ei se aflau și cei patru fii ai mei - au cerut, răcnind furioși, mâna mea dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Că mai Exist. Nu le va rămâne decât să-mi reteze și mâna cealaltă. Dar nu va fi așa. Cetatea noastră e săracă; fiecare locuitor trebuie, cât de cât, să o sprijine. Să se ajute pe sine, măcar. Or, un ins fără brațe devine o povară, fapt pentru care, totdeauna, după „osânda mâinii drepte”, în caz de recidivă, cel în cauză este descăpățânat. „Horresco referens.” ∗ PAGINĂ NOUĂ VÂNĂTORUL DE LUPI ALBI Donna Iulia l-a urât pe Tim de la început; totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
În calea Donnei Iulia, într-o dimineață, s-a oprit un bărbat. Acesta i-a spus câteva vorbe, dar ea nu le-a priceput. „Nu înțeleg, domnule!” a zis și, ocolindu-l, și-a urmat drumul. Îl mai zărise; un ins înalt și slab, cu părul tăiat scurt, ivit nu de mult prin partea locului. Avea ochii cenușii. Întâi i se păruseră albaștri. A doua zi, Donna Iulia l-a întâlnit iar pe străin. Se spunea despre el că venise de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
alb. Până ceața s-a lăsat la loc. Donna Iulia s-a smiorcăit nițel, și-a scuturat zăpada de pe ghete și a pornit spre casă. Luni, spre asfințit, în târg au sosit două sănii, din care, înghețați, au coborât câțiva inși. Negustori plecați după mărfuri cu peste o săptămână în urmă. Au povestit că într-un cătun apropiat cineva împușcase un lup alb. Un animal neobișnuit de mare, îl văzuseră; lat în ceafă și în spate, cu labe puternice. Părea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
eu nu voi mai fi. Douăzeci și trei sunt deja scrise și puse în plicuri. Peste cel mult o jumătate de ceas, o voi așeza pe aceasta într-unul. Toate îți vor fi trimise de către cei trei frați Wright, niște inși de treabă la care stau de când doctorul m-a dat acasă. Nu vor pieri ei toți trei în douăzeci și ceva de ani. Fiindcă așa le-am zis, câte una pe an să trimită, și mereu din alt loc, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vorbise; va trece o oră, mai puțin de-acum, și se va dovedi asta! De aceea și mergeau, destui, într-acolo: să aștepte împreună, să-i asculte el, pe urmă; n-o să-i cadă bine deloc! Peste o sută de inși stăteau, ciorchine, în dreptul orologiului. Poate s-ar fi strâns mai mulți, dar era dimineață, un sfert din populația adultă a târgului se afla la lucru în cele câteva manufacturi; și la câmp se găseau destui oameni. Cei adunați așteptau nerăbdători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Bancă. Mulți dintre ei aveau depuși aici bani și cambii; valori mici, mai toți erau săraci. Uneori obțineau împrumuturi. Dovedeau pentru acest așezământ un respect aparte, pornit dintr-o nevinovată manie a grandorii. Erau în relații cu o Bancă! Niște inși rostuiți, nu chiar fitecine. De câte ori se ivea prilejul - mai ales în discuțiile cu străinii -, aduceau vorba despre Bancă; despre dobânzi, despre polițe și scadențe. Despre Bancă, îndeosebi. Le suna frumos cuvântul, chiar dacă făloșenia - ținând seama de creditele greu de întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
furioși. Orologiul vestise, de data asta, o nenorocire cum nu se poate. Ceasornicarul, precis, știa ceva, târgoveții erau convinși. Ba, mai mult, se afla îndărătul tuturor celor ce se petreceau de la o vreme. Nu spărsese el Banca, făcuse asta un ins în putere, poate mai mulți: zăvoarele fuseseră smulse c-un drug de fier. Dar Oase-Strâmbe - nici nu știau cum să-i mai zică - era vârât în toată mârșăvia, vor dovedi! Cel mai surprins de cele ce se petreceau de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
privea peste mulțime. Nu se mai uita la hulubi. Cei adunați ar fi vrut să-l audă: o scuză, o explicație, o vorbă, două, care să domolească puțin lucrurile. Și gloata o lăsase mai moale. Se trezise stârnită de câțiva inși mai guralivi, în frunte cu Starostele postăvarilor, și tocmai aceștia dădeau acum îndărăt, lăsându-i, de nu se putea altfel, pe alții să arunce primii cu piatra. Zi-ne ceva, Ceasornicarule, și domolește-ne! Le-a zis. Vorbe parcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
bravo lui! - a nimerit-o. Despre lăcuste se spune că aflase tot de la un străin, intrat in atelier pentru a-și repara ceasul. Povestea cu Banca îl acuză cel mai tare. O asemenea spargere este făcută de cel puțin doi inși. Ceasornicarul nu a participat, sigur; era nevoie de oameni în putere... Ditai lacătele și grilajele nu puteau fi tăiate de un bătrân slăbănog. Și nici cățăratul pe acoperiș nu era la îndemâna lui. Se pare însă că a știut, măcar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
chiar și sfârșitul lumii: nu mai era loc de îndoială! În tăcere, urcau doi câte doi pe scara din cărămidă și, după ce priveau buimaci dantelăria dinăuntrul ceasului, coborau duși pe gânduri, printre cei de-o seamă cu ei. Zeci de inși au văzut minunea până spre seară. Funcționarul și Jandarmul au făgăduit, la insistența mulțimii, că vor reveni a doua zi. Vroiau să mai urce scara sute de târgoveți. Mii. Și cei din localitățile învecinate, și valurile de pelerini de aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nevoie de vreo zece ornice măcar; manifestațiile erau tot mai dese, grevele; se aștepta la atentate. Subdirectorul venise cu ordin scris; din act, reieșea că autoritățile locale erau datoare să-i acorde sprijin total. Pentru o primă constatare, Inventatorul, un ins calm, la vreo patruzeci de ani, și-a pus un halat alb, a luat o lădiță cu scule și, însoțit de omul Guvernului, s-a urcat pe scară. Uimirea lor nu a fost mai mică decât a celor de dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai adâncă rigoare, și au stabilit, cu argumente profesionale, că nici nu va mai fi posibil. Orologiul nu putea fi decât opera unui maniac. Născocise, probabil, totul cu gând ascuns, pentru a pune stăpânire pe urbe, așa credeau. Fusese un ins periculos Ceasornicarul; ascultând spusele lor și pe cele ale autorităților, târgoveții și-au dat bine seama. Acum erau - în sfârșit - feriți. „Gata, au scăpat!” i-a zis Profesorului de naturale Filozoful când l-a întâlnit. „Nu o să le mai sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
câte ceva despre mașinăria aia afurisită. Nu era o dovadă. Până la urmă - pentru că refacerea orologiului nu mai era posibilă - hârțoagele nu au mai fost căutate. La câteva zile de la moartea Ceasornicarului, oamenii și-au dat seama că lipsesc și porumbeii! Câțiva inși, asistați de un jandarm, s-au cățărat în pod, însă nici urmă de hulub. Doar câteva perechi de ouă părăsite. Nu îi luase nimeni, totul fusese bine păzit. Poate erau în văzduh, zburau, uneori, ceasuri întregi; zeci de priviri, sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Adică Rebelul să nu coboare odată cu el; să rămână acolo și zarva stârnită să alerteze întreg orașul! Medicii ar fi dat buzna, curioșii de tot soiul, aidoma; poliția ar fi fost pe urmele sale zi și noapte, fiindcă un asemenea ins neobișnuit putea - cu siguranță - să comită o seamă de lucruri grave, multe ireparabile. Și cumpărăturile deveniseră o problemă. Precaut, studia magazinul din prag: prefera locurile aglomerate, ferindu-se să se apropie prea mult de oglinzi și de galantare. Colegul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rost poezii pe care nu le-am citit nicicând. Îmi iau și pulsul, bate într-un ritm extraordinar, de abia prididesc cu număratul. Mă îngrijorează uneori lipsa aerului din încăpere - respir din ce în ce mai greu, însă îmi dau seama că suntem doi inși, iar holul nu este chiar atât de mare. Încetez. Iar îmi vâjâie capul. Vâjjjjjjjjjj... Îți scriu după moartea Rebelului. Nu mai are nici măcar puterea să capituleze. Mâine ...Cei câțiva medici care au fost solicitați să elucideze, sub aspect clinic, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cineva, bănuiți fiind rătăciții care simțeau că nu vor părăsi nicicând labirintul. Se iscau dispute la care, în unele zone periferice ale construcției, cei de afară asistau neputincioși. Sticla era groasă, nu putea fi sfărâmată cu una, cu două; câțiva inși înarmați cu târnăcoape ar fi reușit, dar o asemenea încercare, potrivit legilor cetății din apropiere, se pedepsea cu moartea. Se considera, poate, că fagurele acela din cleștar era un dar al zeilor. Locuitorii aduceau jertfe, sacrificând în zori, prin Marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
multe mai pe degeaba, convins că voi avea timp destul pentru a picta altele. Numai că viața noastră de copii-Mozart, după cum se vede, a fost scurtă. Și totuși, în comparație cu alți oameni, noi am trăit un veac. Un infinit, de vreme ce un ins obișnuit ar avea nevoie de o veșnicie și încă ceva pentru a izbuti pe măsura noastră. Și tot noi am fost aceia care am pus punct. Ne-am anihilat reciproc. Ne-am desființat. Fiecare a fost pentru ceilalți doi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
voluntare și biciul nevăzut al tatălui - padre padrone - ne-au antrenat într-o muncă aproape neomenească. Exersam fiecare câte zece ore pe zi. Uneori și noaptea. „Labor omnia vincit!” Virgilius se referea, desigur, la disponibilitatea omului obișnuit. Spune-i așa ceva insului de pe stradă și-n cumsecădenia lui neghioabă acesta va lua chestia de bună. Va munci ca un bou. Indiferent pentru cine. Cultul salvator al muncii! Sau cum să prefaci maimuța în om. Să te umfle râsu’, nu alta! Noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai înfățișa ca un vagabond, neras, cu părul vâlvoi și în veșminte ponosite și jegoase, duhnind de la o poștă, ci era bărbierit, tuns, îmbrăcat îngrijit. Ca să nu mai amintesc de figura și starea lui de spirit, care nu trădau un ins hăituit și disperat, ci unul calm, senin și sigur pe el. Nu privea și nu se comporta ca o fiară în captivitate, ci surâdea și se simțea în elementul său. Nimic însă nu arăta că ar fi într-atâta de
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
Îmi ajungea. Mai mult nici că îmi trebuia. Era cazul să mă car de aici. Ceea ce am și făcut. Iar ce am mai apucat să zăresc mai înainte ca ușa să se închidă în urma mea au fost numai imaginea de ins prăbușit psihic a ofițerului, figurile crunte ale subofițerilor și poza de clovn a inculpatului. Care nu se mai putea opri din râs.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
dânsa, încercând să încropească o conversație, pe care tânăra fată o socoti deosebit de banală. - Vă mulțumesc! Știți, zâmbetul dumeavoastră de acum este cel din restanță, dacă vă amintiți din timpul când am fost spitalizat. Ina îl privi ca pe un ins care rostise o nostimadă, suspectându-l totodată de un tupeu care îi displăcuse mereu la oameni. - Ce dorește de fapt domnul? - Se prea poate să nu mă recunoașteți, am fost cu câteva luni în urmă internat în spital și, într-
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]