7,857 matches
-
faptul că opera este una ambițioasă, care exprimă adevăruri, bazându-se pe o cercetare amănunțită. "The Washington Monthly" consideră cartea ”o operă pe care unii dintre noi, care monitorizează știința tot mai dezvoltată a politicii, și a diferențelor genetice dintre liberali și conservatori cu referințe la evoluția umană și la diferențele strategice dintre alegerea partenerilor politici și alocarea resurselor spre care am fost forțați de presiunea supraviețuirii și reproducerii pe o planetă relativ periculoasă." "Political Science Quarterly" a raportat faptul că
Avi Tuschman () [Corola-website/Science/334099_a_335428]
-
revenirea țară după finalizarea studiilor la Paris, Take Ionescu decide să intre în viața politică. Contextul istoric era unul care făcea dificil succesul politic al unui tânăr, fără situație materială și relații cu mai marii zilei. Existau doar două partide, liberalii, care se uzaseră deja într-o guvernare prelungită, și conservatorii, care nu reușeau să-și găsească locul într-o societate aflată în plin proces de modernizare. "„Fără nume de răsunet și fără avere, Take Ionescu era conștient că va răzbate
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
Leca, etc. Mihail Kogălniceanu îi numea peiorativ și cu superioritate pe acești tineri "„Irozii din Vicleim”". "„Astfel tineri ca Take Ionescu, Dissescu și câțiva alții se așezară, de la o vârstă încă neadmisibil de tânără pentru un regim în care la liberali se cerea un lung și obositor stagiu cu multe examene.”" La alegerile generale din 1884, Take Ionescu este ales, pentru prima oară, deputat pe lista Partidului Național Liberal, în colegiul III Ilfov (ales de țăranii cu drept de vot conform
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
a izbucnirii și răspândirii cu repeziciune a unor revolte țărănești, guvernul Ion C. Brătianu își prezintă demisia. Pentru calmarea situației, regele Carol I va însărcina pe junimistul Theodor Rosetti să formeze un guvern de moderați. Take Ionescu a candidat ca liberal dizident la Colegiul II Dolj pentru Camera Deputaților. Deși a fost combătut violent de către agenții guvernamentali, care l-au acuzat ca fiind "„spion țarist”", "„corupător al alegătorilor”" sau „"om fatal care lasă în urma sa doar ruine”", el a reușit să
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
tot ca liberal disident, să fie din nou ales în același colegiu din Craiova. Perioada de opoziție îndelungată și violența extremă a luptelor politice din ultimii ani ai „marii guvernări liberale” i-au exasperat și radicalizat pe opozanții politici ai liberalilor. Acest lucru a condus la un fapt fără precedent în istoria politică a Regatului României. La 25 ianuarie 1889 deputatul conservator Nicolae Blarenberg prezintă o moțiune în Camera Deputaților prin care cere stabilirea răspunderii penale și trimiterea în judecată a
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
acestuia: Răscoale din 1907 au avut un impact major asupra tuturor segmentelor societății românești, inclusiv în planul vieții politice, manifestat atât prin schimbarea în perioada următoare a conducerii celor două mari partide (Petre Carp la conservatori și Ionel Brătianu la liberali) cât și prin apariția unui al treilea partid important, Partidul Conservator Democrat, condus de Take Ionescu Manifestul privind înființarea partidului a fost publicat la 19 ianuarie 1908, iar la 3 februarie 1908, la sala Eforie se ține congresul de constituire
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
așa-zișii generoși), printre care și Vasile G. Morțun, au părăsit mișcarea socialistă la 9 februarie 1899 și au trecut la Partidul Național Liberal, dându-și seama că nu-și poate rezolva revendicările. Deputatul socialist a trecut și el la liberali în 1903, după ce a realizat că mișcarea socialistă începuse să devină o mișcare anarhică ce milita pentru realizarea unei revoluții ce urma să schimbe forma de guvernământ a țării.
Ioan Nădejde () [Corola-website/Science/335394_a_336723]
-
nevoiți să ia tablouri de pe pereții de acasă sau ai magazinelor, ca să aibă cu ce defila. O persoană din anturajul Partidului Liberal mi-a spus că seara trecută s-au operat multe arestări printre liderii partidelor Național Țărănesc și Național Liberal, care se ocupau cu pregătirea manifestației de astăzi din piață în cinstea Regelui. Unii dintre ei au plecat de acasă pentru a nu fi arestați și a putea participa la manifestația de astăzi din piață, demonstrându-și loialitatea față de Rege
Manifestația de la 8 noiembrie 1945 () [Corola-website/Science/331555_a_332884]
-
ducesei în multe probleme. Un dezacord politic major a avut loc atunci când Sarah a insistat ca ginerele ei, Charles Spencer, al 3-lea conte de Sunderland, să fie admis în Consiliul Privat. Sarah s-a aliat și mai puternic cu liberalii, care l-au sprijinit pe ducele de Marlborough în război; iar liberalii sperau să se folosească de poziția de favorită regală a ducesei. Anne a refuzat să-l numească pe Sunderland: îi displăceau liberalii radicali, pe care îi vedea ca
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
Sarah a insistat ca ginerele ei, Charles Spencer, al 3-lea conte de Sunderland, să fie admis în Consiliul Privat. Sarah s-a aliat și mai puternic cu liberalii, care l-au sprijinit pe ducele de Marlborough în război; iar liberalii sperau să se folosească de poziția de favorită regală a ducesei. Anne a refuzat să-l numească pe Sunderland: îi displăceau liberalii radicali, pe care îi vedea ca o amenințare la adresa prerogativelor ei regale. Sarah și-a folosit prietenia strânsă
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
a aliat și mai puternic cu liberalii, care l-au sprijinit pe ducele de Marlborough în război; iar liberalii sperau să se folosească de poziția de favorită regală a ducesei. Anne a refuzat să-l numească pe Sunderland: îi displăceau liberalii radicali, pe care îi vedea ca o amenințare la adresa prerogativelor ei regale. Sarah și-a folosit prietenia strânsă cu contele de Godolphin, în care Anne avea încredere, pentru a asigura în cele din urmă astfel de numiri. În 1704, Anne
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
l-a sfătuit în selectarea miniștrilor și mai târziu a efectuat o reconciliere între William al III-lea și cumnata acestuia, Anne. A fost un consilier influent și l-a influențat pe William al III-lea să accepte numai Wighs (liberali) în guvernul său. William nu a fost tulburat de ultimii ani petrecuți în serviciul lui Iacob al II-lea de Sunderland, deoarece a înțeles că Sunderland era un om care nu ierta niciodată și l-a apreciat pentru sinceritatea sa
Robert Spencer, al II-lea Conte de Sunderland () [Corola-website/Science/331720_a_333049]
-
care erau cât pe ce să ducă la dezmembrarea regatului belgian, Di Rupo a izbutit să formeze o coaliție largă de șase partide. Cabinetul pe care l-a alcătuit a cuprins reprezentanți ai socialiștilor (partidul său, având 26 deputați), ai liberalilor și ai conservatorilor. Guvernul a cuprins 13 miniștri, inclusiv Di Rupo, dintre care 6 reprezentanti ai comunității francofone și 6 ai comunității vorbitoare de flamandă. Partidul cel mai mare din parlament, partidul separatist de dreapta Alianța neo-flamandă cu 27 deputați
Elio Di Rupo () [Corola-website/Science/331727_a_333056]
-
pe urmele tatălui său. În acest moment, un grup de șapte bărbați, "Cei șapte nemuritori" au decis să-i invite pe prințesa Maria și soțul ei, William de Orania să invadeze Anglia și să ia tronul. Semnatarii scrisorii erau conservatori, liberali și arhiepiscopul Londrei, Henry Compton. Aceștia l-au asigurat pe William de Orania că "85 % din populație era dornică de o schimbare". Deși Churchill nu s-a numărat printre semnatarii scrisorii, (el nu avea un rang politic suficient de înalt
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
aliaților din timpul negocierilor de pace de la Haga, din aprilie 1709 (în principal articolul 37, care-i cerea lui Ludovic să predea Spania în termen de două luni, dacă nu se reîncepea războiul), au fost respinse de către francezi în iunie. Liberalii, olandezii, Marlborough și prințul Eugen, nu au reușit din motive personale și politice să asigure o pace favorabilă, prin aderarea la sloganul intransigent " Nici o pace fără Spania". Ludovic a apelat la națiune pentru a rămâne unită și a rezista unei
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
această idee și-a pierdut valabilitatea: Villars pentru a evita înfrângerea era de părere că o pace prin compromis era inevitabilă. În martie 1710 s-au redeschis negocierile de pace la Geertruidenberg, dar Ludovic al XIV-lea a refuzat cererea liberalilor de a-l forța pe nepotul său să renunțe la tronul Spaniei. Public, Marlborough urma linia guvernului, dar în particular avea îndoieli serioase cu privire la posibilitatea de a-i obliga pe francezi să accepte această alegere dezonorantă. Deși ducele a fost
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
prelungească în mod deliberat războiul pentru propriul beneficiu. Cu toate acestea, cu reticență, s-a întors în campanie în primăvară, luând Douai în iunie, înainte de a cucerii Béthune și Saint-Venant, apoi în noiembrie Aire-sur-la-Lys. Cu toate acestea spijinul pro-război al liberalilor era în declin. Guvernul era de mult timp lipsit de coeziune și încredere reciprocă. Sunderland a fost concediat în iunie, urmat de Godolphin (care a refuzat să întrerupă legăturile cu Sarah), în august. Alții au urmat. Alegerile generale din octombrie
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
meargă așa departe, ceea ce risca să compromită negocierile secrete de pace anglo-franceze (cu ideea ca Filip al V-lea să rămână pe tronul Spaniei) care au avut loc pe tot parcursul anului. Marlborough de mult timp avea îndoieli cu privire la politica liberalilor "nici o pace fără Spania", dar nu era dispus să-și abandoneze aliații (inclusiv Electorul de Hanovra, moștenitorul Annei) și s-a alăturat liberalilor pentru a se opune acestor preliminarii de pace. Cu toate acestea, Anna, obosită de război, în 7
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
Spaniei) care au avut loc pe tot parcursul anului. Marlborough de mult timp avea îndoieli cu privire la politica liberalilor "nici o pace fără Spania", dar nu era dispus să-și abandoneze aliații (inclusiv Electorul de Hanovra, moștenitorul Annei) și s-a alăturat liberalilor pentru a se opune acestor preliminarii de pace. Cu toate acestea, Anna, obosită de război, în 7 decembrie 1711, a fost în măsură să anunțe că "în ciuda celor care se bucură de arta războiului - bătaie de joc la adresa lui Marlborough - s-
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
de sânge, la moartea lui Anna. Reprezentanții Franței, Marii Britanii și a Republicii Olanda au semnat Tratatul de la Utrecht, în 11 aprilie 1713. Tratatul a marcat apariția Marii Britanii ca o mare putere. Dar pe plan intern, Anglia era încă împărțită între liberali și conservatori, și între iacobini și susținători ai casei de Hanovra. Marlborough în exil era mereu bine informat despre evenimentele din Anglia și a rămas un personaj puternic pe scena politică, nu în ultimul rând datorită atașamentului personal al reginei
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
individualizează lucrarea "Cei doi trădători", în care regele Carol I îl aruncă din nacela balonului pe D.A. Sturdza; "Dinasticismul Trădătorului", în care D.A. Sturdza pune o bombă sub tronul regal; "Pățania complicilor" și "Ziua de 28 martie 1899"; Contopirea cu liberalii" cu legenda „"Iosif Nădejde - Ia fetițo hapul c-o să-ți fie bine / Partida socialistă - cum îi zice șeful - Îl iau dacă vrei. Numai de l-aș putea înghiți"”. Toate aceste caricaturi tematice au ocupat întreaga primă pagină a ziarului "Adevărul
Nicolae Petrescu-Găină () [Corola-website/Science/335459_a_336788]
-
împiedica pe homosexuali să obțină statut egal conform legilor din Colorado. Scalia a spus ulterior despre cazul "Romer:" „Și Curtea Supremă a spus «da, este neconstituțional.» Pe baza a—nu știu ce, Clauza de Preferințe Sexuale din Bill of Rights, probabil. Și liberalilor le-a plăcut, iar conservatorii au strâns din dinți.” În 2003, decizia din cazul "Bowers" a fost oficial inversată de cea din cazul "", față de care Scalia s-a opus. Conform lui în studiul său asupra Curții Rehnquist, în timpul pledoariei din
Antonin Scalia () [Corola-website/Science/335606_a_336935]
-
vremea ratificării sale, și a afirmat că aceasta înseamnă „corpul tuturor cetățenilor”. Curtea a validat dreptul lui Heller de a deține o armă de foc pe teritoriul districtului federal. Opinia lui Scalia pentru Curtea "Heller" a fost criticată acerb de către liberali și aplaudată de conservatori. Judecătorul Richard Posner de la al Șaptelea Circuit nu a fost însă de acord cu opinia lui Scalia, afirmând că al II-lea Amendament „nu creează un drept de deținere a armelor de către persoane private”. Posner a
Antonin Scalia () [Corola-website/Science/335606_a_336935]
-
Eden că Republica „China ar putea să devină o putere folositoare în Orientul Îndepărtate pentru sprijinirea apărării ordinei în Japonia” și că era gata să ofere un ajutor mai consisten Chinei. Propunerile lui Roosevelt au fost întâmpinate cu critici de liberalii internaționaliști, aceștia dorind ca puterea să fie mult mai egal distribuită între membrii ONU. Liberalii se temeau ca Cei "patru jandarmi" să nu ducă la crearea unei noi Cvadruple Alianțe. Departametnul de Stat a creionat un nou plan pentru crearea
Cei patru mari () [Corola-website/Science/335721_a_337050]
-
sprijinirea apărării ordinei în Japonia” și că era gata să ofere un ajutor mai consisten Chinei. Propunerile lui Roosevelt au fost întâmpinate cu critici de liberalii internaționaliști, aceștia dorind ca puterea să fie mult mai egal distribuită între membrii ONU. Liberalii se temeau ca Cei "patru jandarmi" să nu ducă la crearea unei noi Cvadruple Alianțe. Departametnul de Stat a creionat un nou plan pentru crearea ONU în aprilie 1944. Planul păstra ideea solidarității marilor puteri, centrată pe propunera "patru jandarmi
Cei patru mari () [Corola-website/Science/335721_a_337050]