8,109 matches
-
este capitala, Congresul Național își ține ședințele în Valparaíso. Santiago a fost înființat de Pedro de Valdivia la 12 februarie 1541 sub numele "Santiago de Nueva Extremadura". Ceremonia de înființare a fost ținută pe Dealul Huelén (redenumit apoi Cerro Santa Lucia. Valdivia a ales locația orașului datorită climatului moderat și ușurinței cu care putea fi apărat. Primele clădiri au fost construite cu ajutorul indienilor Picunche. Orașul a fost ușor afectat în timpul "Războiului Chilian De Independență" (1810-18) în Bătălia de la Maipú, care a
Santiago de Chile () [Corola-website/Science/299533_a_300862]
-
apare în 1944, iar al cincilea, postum, în 1971. Bombardamentele asupra Bucureștiului din 1944 îi distrug casa și biblioteca. Se stinge din viață, la venerabila vârstă de 79 de ani în aprilie 1951. Ultimii ani i-a trăit în săracie lucie, uitat și izgonit din Academie. Are marcate atitudini de disociere față de opțiunea oficială a partidului său -Partidul Conservator- de politica favorabilă Puterilor Centrale. În 1917 devine membru fondator și fruntaș al unei noi formațiuni politice: "Liga Poporului", devenită Partidul Poporului
Petre P. Negulescu () [Corola-website/Science/299620_a_300949]
-
cum a decurs confruntarea cu Caratase și-i obține acordul pentru a merge până la capăt. Toma îl urmărește pe legionar, bănuind că acesta îl va duce la locul unde este ținut actorul. Între timp, Puiu Mugur (George Paul Avram), logodnicul Luciei (Maria Chira), fiica lui Caratase, îl anunță pe Friedman că maestrul a făcut infarct la o damă și-l roagă să meargă pentru a-l lua de acolo. Friedman ajunge astfel în casa în care era ținut legat Caratase. Textierul
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
de acordul recitării cupletului satiric la adresa Germaniei naziste și a Mișcării Legionare. Bănuind că actorul va încălca dispozițiile cenzurii, Guță Popescu îi cere lui Paul Mugur să-i facă rost de un bilet la premiera spectacolului cât mai aproape de scenă. Lucia îi dă un bilet lui Mugur, iar apoi îl urmărește și vede că acesta se întâlnește cu un legionar fanatic la Grădina Icoanei și îi dă biletul. Lucia îl anunță pe comisar care merge în culise și-l interoghează pe
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
facă rost de un bilet la premiera spectacolului cât mai aproape de scenă. Lucia îi dă un bilet lui Mugur, iar apoi îl urmărește și vede că acesta se întâlnește cu un legionar fanatic la Grădina Icoanei și îi dă biletul. Lucia îl anunță pe comisar care merge în culise și-l interoghează pe Paul Mugur, cerându-i să-i spună numărul locului de pe bilet (rândul 4, locul 42). Bătut, acesta îi spune numărul locului. Comisarul îl urmărește pe legionar și, când
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
Și asta deoarece pelicula era alcătuită doar din filmările făcute în cursul a două probe pentru rol, susținute de către Tony Bulandra și Marioara Voiculescu, completate cu „titluri” și scrisori lungi. "Primul film românesc de ficțiune" a fost "„Amor fatal”" cu "Lucia Sturdza, Tony Bulandra și Aurel Barbelian", artiști ai "„Teatrului Național”" în regia lui Grigore Brezeanu, regizor al aceluiași teatru, fiul marelui actor Ion Brezeanu. Filmul rulează între 26 la 30 septembrie 1911 la cinema "„Apollo”". La 7 noiembrie 1911, apare
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
de regizorul "Jean Georgescu", după comedia lui "Ion Luca Caragiale" cu același nume; asistenți regie Ionel Iliescu, Virgil Stoenescu, I. Marinescu, P. Băleanu; operator Gerard Perrin (Paris); Sunet ing.A.Bielisici, V.Cantunari, G.Mărăi; montaj Ivonne Herault (Paris) și Lucia Anton: machiaj soții Sturh (Berlin); coregrafia Emil Bobescu; muzica Paul Constantinescu; decoruri arh. Ștefan Norris; schițe de decoruri și costume Aurel Jiquidi; direcția de producție Ion Cantacuzino; interpreți Al. Giugaru, Maria Maximilian, Florica Demion, Radu Beligan, Iordănescu Bruno, G. Demetru
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
dungi, cercuri), adeseori interșanjabile și executate de alți membri ai grupului decât ar indica semnătura. În Italia se afirmă mai puțin minimalismul pur (Ettore Spaletti), cât mai ales două mișcări care au afinități cu minimalismul - spațialismul (grup centrat în jurul lui Lucio Fontana, ale cărui lucrări sunt reprezentate de pânze tăiate) și Arte Povera („arta săracă” -- un grup de sculptori (mai ales) care folosesc materiale derizorii, lucrările încadrându-se prin formă și intenționalitate în postminimalism). Sculpturile și instalațiile sunt însă cele mai
Artă abstractă () [Corola-website/Science/299281_a_300610]
-
Grimm fiind de confesiune reformată. Cei doi frați și-au petrecut anii copilăriei în orașele germane Hanau și mai apoi Steinau. Moartea tatălui în 1796, când Jacob era în vârstă de unsprezece ani, iar Wilhelm zece, a adus o sărăcie lucie pentru familie și i-a afectat pe frați pentru mulți ani. Au urmat cursurile Universității din Marburg unde istoricul și juristul Friedrich von Savigny le-a aprins interesul pentru filologie și studii germanice — un domeniu în care sunt considerați a
Frații Grimm () [Corola-website/Science/299313_a_300642]
-
de ton", "contrastele de linie". În jurul său se grupează Paul Signac și, pentru o vreme, bătrânul Camille Pissarro. Tehnica divizionismului sau pointillismului are la sfârșitul secolului al XIX-lea un deosebit ecou, fiind adoptată de francezii Henri Petitsean, Maximilian Luce, Lucie Cousturier, belgienii Henry va de Velde și Théo van Rysselberghe, italianul Giovanni Segantini, ș.a.m.d.. Este o tehnică pe care, în mod pasager, o vor adopta și artiști care n-au făcut parte din mișcare: Van Gogh, Toulouse-Lautrec, Gauguin
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
opera lui Seurat care, spre deosebire de Signac, se simțea atras și de mișcarea simbolistă. Deși mai în vârstă, Camille Pissarro a utilizat și el un timp tehnica pointillistă. Alți pictori, care au adoptat acest procedeu, au fost Maximilian Luce, Henri Cross, Lucie Cousturier.
Pointilism () [Corola-website/Science/299350_a_300679]
-
1902 pentru a studia medicina, dar a renunțat în scurt timp și a revenit în Dublin. În 1904 a cunoscut-o pe Nora Barnacle, cu care a trăit în concubinaj și care i-a dăruit doi copii: Giorgio (1905-1976) și Lucia (1907-1982). Cuplul, unit prin căsătorie abia în 1931, a trăit departe de Irlanda pentru aproape treizeci și cinci de ani, în orașele Triest, Zürich și Paris. Joyce a lucrat ca profesor de limba engleză, a dat lecții în particular și a publicat
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
lecții în particular și a publicat articole culturale sau politice în diverse ziare și reviste. Cariera lui literară a fost stingherită în mod constant de lipsurile materiale, deficiențele de vedere tot mai supărătoare sau de boala mintală a fiicei sale, Lucia. Cu un pronunțat caracter autobiografic, proza lui Joyce revine obsesiv asupra lumii irlandeze, mai ales a Dublinului, în care scriitorul și-a petrecut primii ani de viață. "Portret al artistului în tinerețe" surprinde conflictele interioare ale unui alter-ego al scriitorului
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Joyce și Ezra Pound, cei doi titani ai modernismului englez, se întâlnesc în Sirmione, pentru prima oară. Sosirea familiei Joyce la Paris în anul 1920 (8 iulie, Gare de Lyon) marchează un regres în evoluția firească a copiilor Giorgio și Lucia, care, necunoscători ai limbii franceze, au avut numeroase probleme în a se adapta. Giorgio, care avea atunci cincisprezece ani și dorea să studieze medicina, este nevoit, din cauza barierelor lingvistice, să aleagă o carieră de funcționar la bancă. Lucia, care avea
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
tensionată, iar în 1923 Nora întreprinde o călătorie în Irlanda, împreună cu copiii, sfidând sfaturile lui Joyce. Experiența devine traumatizantă, când, pe fondul Războiului Civil Irlandez, trenul care unește Galway de Dublin este atacat cu rafale de gloanțe, iar Nora și Lucia se culcă la podea speriate. Nici sănătatea lui Joyce nu este îmbucurătoare: problemelor de vedere li se adaugă durerile de dinți, din cauza cărora Joyce suferă numeroase extracții dentare. La 28 aprilie 1923, Dr. Louis Borsch îi efectuează lui Joyce o
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
a râului Liffey; cei doi fii rivali, Shem "the Penman" ("scriitorul") și Shaun "the Post" ("poștașul"), care reiterează mitul lui Cain și Abel; fiica mezină, Issy (Isolda), față de care HCE nutrește sentimente incestuoase și care a fost modelată după personalitatea Luciei Joyce. Lor li se alătură un personaj colectiv, "„Mamalujo”", sau mai degrabă patru personaje nediferențiate, care evocă "Analele celor patru maeștri" (o cronică irlandeză medievală), pe cei patru evangheliști (în engleză, Matthew, Mark, Luke, John) sau cele patru provincii ale
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Ca o coincidență, ultimele cuvinte ale lui John Stanislaus ar fi fost „Jim nu mă iartă niciodată”, ceea ce arată că iertarea era o despovărare pe care nu doar fiul, ci și tatăl și-ar fi dorit-o. În acest timp, Lucia Joyce, aflată mereu sub presiunea de a ieși din umbra unui tată faimos, este înfrântă de dificila tranziție a adolescentului spre maturitate. În 1929, după o „lună de plâns”, ea hotărăște să renunțe la dans în ciuda unui succes de scenă
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
de doi bani fiecare". Concomitent, ea este atrasă în mod obsesiv de tânărul Samuel Beckett; cei doi încep să se întâlnească în 1930, dar comportamentul ei bizar, anxios, nesigur, precum și intervențiile Norei, nu fac decât să-l îndepărteze pe Beckett. Lucia s-a simțit respinsă când Beckett i-a dat de înțeles că interesul lui pentru familia Joyce se datorează în principal tatălui. Furia fetei se abate asupra lui James Joyce, titanul a cărui monumentalitate îi zădărnicește șansa afirmării artistice și
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
datorează în principal tatălui. Furia fetei se abate asupra lui James Joyce, titanul a cărui monumentalitate îi zădărnicește șansa afirmării artistice și sociale, sau asupra Norei, percepută ca o mamă prea restrictivă. La 2 februarie 1932, chiar de ziua scriitorului, Lucia aruncă, într-un acces de mânie, un scaun spre propria mamă, dând astfel primul semn clar al unei sănătăți mentale zdruncinate. Este internată, la inițiativa lui Giorgio, pentru o săptămână, într-o instituție specializată. În următorii trei ani, pe măsură ce problemele
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
și Joyce suferă de schizofrenie. Potrivit lui, tatăl și fiica ar fi doi oameni care se îndreaptă spre fundul unui râu, dar, în timp ce fiica se scufundă fără speranță, tatăl execută plonjeuri abile. Joyce a încercat în zadar să o reintegreze pe Lucia în societate, regizând o logodnă cu un anume domn Alex Ponisovsky sau încăpățânându-se să transforme pasiunea ei pentru "lettrines" într-o profesie din care se poate trăi. În cele din urmă, la insistențele rudelor și prietenilor care o considerau
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
societate, regizând o logodnă cu un anume domn Alex Ponisovsky sau încăpățânându-se să transforme pasiunea ei pentru "lettrines" într-o profesie din care se poate trăi. În cele din urmă, la insistențele rudelor și prietenilor care o considerau irecuperabilă, Lucia a fost internată permanent, în aprilie 1936, la azilul din Ivry-sur-Seine, instituție pe care nu a mai părăsit-o timp de aproape 15 ani. În 1951, la zece ani după moartea lui James Joyce, a fost transferată la St Andrew
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
care nu a mai părăsit-o timp de aproape 15 ani. În 1951, la zece ani după moartea lui James Joyce, a fost transferată la St Andrew's, Northampton, unde a fost vizitată de Samuel Beckett o singură dată. Nebunia Luciei Joyce rămâne o temă sensibilă și controversată mai ales în lumina noilor interpretări oferite de biograful Carol Loeb Shloss, în a ei carte, "Lucia Joyce, dansând la priveghi" ("Lucia Joyce: To Dance in the Wake", 2003). Shloss insistă pe autenticitatea
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
la St Andrew's, Northampton, unde a fost vizitată de Samuel Beckett o singură dată. Nebunia Luciei Joyce rămâne o temă sensibilă și controversată mai ales în lumina noilor interpretări oferite de biograful Carol Loeb Shloss, în a ei carte, "Lucia Joyce, dansând la priveghi" ("Lucia Joyce: To Dance in the Wake", 2003). Shloss insistă pe autenticitatea talentului Luciei, considerând-o un adevărat copil al modernismului, un fel de Icar ce s-a apropiat prea mult de soare, un artist „dionisiac
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
unde a fost vizitată de Samuel Beckett o singură dată. Nebunia Luciei Joyce rămâne o temă sensibilă și controversată mai ales în lumina noilor interpretări oferite de biograful Carol Loeb Shloss, în a ei carte, "Lucia Joyce, dansând la priveghi" ("Lucia Joyce: To Dance in the Wake", 2003). Shloss insistă pe autenticitatea talentului Luciei, considerând-o un adevărat copil al modernismului, un fel de Icar ce s-a apropiat prea mult de soare, un artist „dionisiac” și în niciun caz schizofrenic
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
rămâne o temă sensibilă și controversată mai ales în lumina noilor interpretări oferite de biograful Carol Loeb Shloss, în a ei carte, "Lucia Joyce, dansând la priveghi" ("Lucia Joyce: To Dance in the Wake", 2003). Shloss insistă pe autenticitatea talentului Luciei, considerând-o un adevărat copil al modernismului, un fel de Icar ce s-a apropiat prea mult de soare, un artist „dionisiac” și în niciun caz schizofrenic. Conform ei, Lucia Joyce și-ar fi ajutat tatăl să scrie "Veghea lui
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]