12,849 matches
-
pentru el: „Nu știam, nene, că la bărbați se face așa mare...”. „Nu”, răspunsese Baronu la hlizeala lui Vieru, „asta e altă lanternă; pe aia i-am dat-o cui i-am dat și termometrul de pe pian, ca să și-o lumineze și să și-o vadă În oglindă.” Arbitrați de Ectoraș, Își trăseseră câte un șut, apoi se Întorseseră la microscop și la pâlpâielile lumânărilor. Vieru Îngenunchease și mânuia cu Încetineală rotița neagră de plastic. Nu zicea nimic, iar ceilalți Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ce și la trezie, dar, mai ales, la beție vorbește cu sufletele ieșite din gropi ale morților și chiar cu Dumnezeu - al cărui om se laudă c-ar fi - susține că s-a coborât din cer o stea care a luminat albastru crucea de marmură și zâmbetul celui din fotografie; prețul ardeiului gras a scăzut dramatic pe plan local din pricina supraproducției obținute, În urma folosirii unui Îngrășământ secret, de controversatul grădinar și mic comerciant, domnul Palică, zis Ceaun; căruțașul Andraș, zis Maghiaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În apele reci, adânci și aducătoare de moarte părea un om la locul lui: Își Înjghebase o gospodărie frumușică, avea nevastă supusă și trei copii. În fiecare noapte, Însă, o zărea stând cuminte și tăcută Într-un colț al odăii luminate de pâlpâirea slabă a candelei pe mama lui Lică, așa cum o zărise cu ani În urmă, printre buruienile Înalte din preajma Gropanului, privind la cele ce se Întâmplau cu trupul mort al băiatului ei. Pe soldatul Cătănuță Îl scăpase de la moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
niște bocănituri Înfundate. Îi suflă În gură și se mai liniști când băgă de seamă că leșinatul respira și avea puls. Îl cără până la cabină, desprinse remorca și se năpusti cu tractorul către sat. Se Întoarse târziu, pe când deja se luminase afară, Însoțit de doi țigani, Daie Gulu nemuritorul și nepotul său Gululu. Purtau pe capete plase și În mâini aveau mănuși de sudori. În tot timpul cât Directorul fusese plecat, Foiște și Ectoraș se ținuseră departe de remorca ucigașă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ce zăcea Într-o rână. Albinele se potoliseră cumva, nu mai zburau bezmetic, ieșiseră din stupi și se așezaseră, aproape cuminți și pașnice, pe cutiile de lemn. Le Înconjuraseră ca Într-o broboadă neagră, mișcătoare. Pe măsură, Însă, ce se lumina cerul, tot mai multe Își luau zborul În cercuri din ce În ce mai largi și Ectoraș știa bine că erau zboruri de recunoaștere, căci insectele Încercau să se orienteze În noul loc În care fuseseră cărate. Directorul hotărâse să descarce toți stupii chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de‐ ai rămas la țărm, uitată și singură de‐aici‐nainte, Nu pentru tine plângi deodată, În rugăciunea ta fierbinte. Durere, grijă, se destramă Când ne reverși o mângâiere. Ești Joia Patimilor, mamă, și sfânta zi de Înviere. Tu care luminezi pustiul și pentru noi oprești furtuna și‐ au răstignit odată fiul: Tu ești jertfită - ntotdeauna. Măreață, sfântă, fără teamă E jertfa ta făr‐de răsplată. Pământul dă , dar cere, mamă, Tu dai și nu ceri niciodată! O, pentru toți care
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pe lumea asta hrăniți cu tot ce le‐a poftit inima. și? Ating suta de ani? Pentru mine mama rămâne o enigmă și când mărtur isesc cuiva că are 101 ani, zâmbesc a mirare iar interlocutorul îmi întoarce o față luminată de un zâmbet asemănăto r. De unde îmi vine în minte să spun că mama este un zâmbet... Un zâmbet luminos că a atins 101 ani? Un zâmbet amar că viața ei bate la porțile neantului? Cine știe? Dar această trecere
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
stă în genunchi până când scoboară printre noi ultima împărăteasă. De calde miresme înconjurată e casa, ca un neam de țări prietenoase. și sunt simple cele nouă împărătese — ca țărancele noastre! Umblă cu noi la deal, dorm alături de noi. O, tu, luminate de taină, cuptorule de copt, — împărăție a noastră. și voi, cele nouă pite, — împărătese‐ ale noastre, și tu, fumule cald, — suflet al vetrei părintești, la cer înălțându‐te, în univers risipindu‐te ! Pâine de casă, Pâine de coasă ! MAMĂ, DE
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Zice‐ aș ud de rouă ta : „Ce dor ai de cânți așa ? !ʺ De te‐ ai face‐n văi o floare, Te‐ aș găsi după suflare, Spune‐ți‐ aș vorbe cerești : Maică, tot frumoasă ești ! Un fulger în noapte A luminat chipul mamei și fața pâinii, Aflată pe masă. Se rugau parcă‐amândouă. Dormeam cu toții adânc Cu fața în jos. Treze erau numai ele, Cu ochii la ploaia cu piatră. MI‐E DOR DE TINE, MAMĂ Sub stele trece apa Cu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Nu va fi necesar să fim peste măsură de formali. Pentru Mitsuhide fusese pregătită o masă elegantă, în sala casei principale, dar seniorul se așeză în odaia lui Toshimitsu și mâncă o cină simplă, împreună cu oaspetele său. Chipul i se lumină și mai mult după ce vorbi, un timp, cu Yusho. Întrebă despre stilurile de pictură ale dinastiilor Sung de Miazăzi și de Miazănoapte din China, discută gusturile artistice ale Shogunului Ashikaga Yoshimasa și meritele școlii de pictură Tosa și vorbi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Îi dădu scrisoarea unui ajutor și, nepărând ca problema să-l mai intereseze cu ceva, întrebă un paj: — Seniorul Mitsuhide mai doarme? — Când m-am uitat, în odaia dumnealui era foarte liniște, răspunse pajul. Auzind aceasta, lui Mitsuharu i se luminară ochii, de parcă și el și-ar fi găsit, în sfârșit, pacea, pentru prima oară în acea dimineață. Zilele treceau. Mitsuhide își petrecea timpul în Castelul Sakamoto, nefăcând nimic. Primise deja ordinul lui Nobunaga de a pleca spre provinciile din apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înainte de crăpatul zorilor. Să fii cu mintea limpede și să nu șovăi. După ce Matabei se retrase, mai rămăsese câtva timp până la ziuă, iar Mitsuhide reuși abia acum să adoarmă adânc. Contrar obiceiului său, nu ieși din cameră până nu se luminase bine de ziuă. Mulți dintre vasali bănuiseră că plecarea din Kameyama urma să aibă loc în acea zi și se așteptau la un anunț în acest sens, de la primele ore ale dimineții. Fură foarte surprinși când descoperiră că stăpânul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cerul, de fapt, îi judeca toate acțiunile. Mitsuhide traversă Râul Katsura și ajunse la Castelul Kameyama pe seară, tocmai când soarele cobora sub linia orizontului. Informați despre înapoierea seniorului lor, orășenii din Kameyama îl primiră acasă cu focuri aprinse, care luminau cerul nopții. Era un conducător popular, care cucerise afecțiunea localnicilor prin administrația lui înțeleaptă. Zilele din an pe care Mitsuhide le petrecea cu familia se puteau număra pe degetele unei singure mâini. În timpul campaniilor îndelungate, se întâmpla să nu ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca promoroaca și Mitsuharu, a cărui față tragică semăna acum cu o mască. Împreună cu acești doi oameni, numeroșii membri în armuri ai statului major îl înconjurară pe Mitsuhide ca un zid de protecție. — Gengo, spuse Mitsuhide, în curând se va lumina de ziuă. Ia o companie și traversează primul râul. Pe drum, taie pe oricine care ar putea fugi printre rândurile noastre ca să prevină inamicul. De asemenea, s-ar putea să întâlniți negustori și alți călători, care trec prin capitală în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le trecuse prin minte că inamicul putea fi Nobunaga. Cinstitul și îndărătnic spirit al clanului Akechi, devotat simțului de dreptate, fusese transmis de la comandanții de companii, prin eșaloanele inferioare, până la cel mai umil infanterist sau purtător de sandale. — Priviți, se luminează de ziuă. — În curând se vor arăta zorii. Ajunseseră în zona dintre Nyoigadake și lanțul muntos. care delimita marginea răsăriteană a orașului Kyoto. Tivul masivului de nori scânteia roșu viu. Dacă oamenii își încordau vederea, puteau desluși orașul Kyoto, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe Hikoemon să vă mai tulbure o dată pentru o ultimă discuție, spuse Kanbei. Așadar, care e rezultatul? N-ați ajuns la nici un compromis? Ați discutat jumătate din noapte. Franchețea lui Kanbei avu efectul de a le ridica moralul. Ekei se lumină la față, în razele dimineții. — Am încercat, râse el. Sub pretextul că trebuia să se pregătească pentru sosirea lui Nobunaga, Hikoemon se retrase. Seniorul Nobunaga va sta aici două sau trei zile, spuse Kanbei. Cu excepția timpului pe care-l avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ia la galop. După ce-l văzu pe călugăr plecând, Kanbei se duse la Templul Jihoin. Privi în camera lui Hideyoshi și constată că dormea. Lampa se stinsese, cu uleiul consumat. Kanbei îl trezi pe Hideyoshi și-i spuse: — Stăpâne, se luminează de ziuă. — E dimineață? întrebă Hideyoshi, ridicându-se buimac. Kanbei îi descrise imediat întâlnirea cu Ekei. Hideyoshi se încruntă, dar se sculă repede din pat. Pajii îl așteptau la intrarea băii, cu apă pentru toaleta de dimineață. — Imediat ce mănânc, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dacă soarele urcă prea sus pe cer. Vă rog să vă luați tot timpul de care aveți nevoie pentru despărțire. Dintr-o barcă, în cealaltă, trecură un poloboc cu cel mai bun sake și diverse delicatese. Chipul lui Muneharu se lumină de bucurie. — Ce surpriză. Iar dacă este dorința Seniorului Hideyoshi, le voi gusta cu plăcere. Muneharu se servi, apoi le oferi cești și însoțitorilor lui. — Poate este din pricină că, de o bună bucată de vreme, n-am mai băut un sake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o poți lua. — Ba cred că se poate. — Nu e drumul cel bun. Deasupra noastră e un stei de stâncă. Șerpuind prin jurul poalelor muntelui, cu toții se grăbeau să găsească o potecă spre vârf. Drumul era abrupt și încă nu se luminase de ziuă. Știind că se aflau între aliați, oamenii urcau în șir, fără a ști cu care unitate sau companie erau. Nu făceau decât să se grăbească, opintindu-se cu gâfâieli, spre pisc. Apoi, chiar când crezură că se apropiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pe oamenii care veneau după el. — Vrei să traversăm la miazănoapte de Momoyama și apoi să ieșim pe Drumul Templului Kanshu de la Ogurusu? întrebă Mitsuhide. — Întocmai. Dacă urmăm acest traseu și ajungem aproape de Yamashima și Otsu înainte de a se lumina, nu vom mai avea nici un motiv de îngrijorare. Dintr-o dată, Shinshi Sakuzaemon își opri calul puțin în fața celui al lui Mitsuhide și le făcu semn să tacă. Mitsuhide și oamenii care-l urmau se opriră și ei. Fără nici o șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
leghe, fără prea mare grabă. Grupul ajunse la Templul Sanjuin la miezul nopții. Hideyoshi crezuse că aveau să-i ia complet prin surprindere pe călugări, dar, spre uimirea lui, când aceștia deschiseră poarta principală, văzu că interiorul templului era viu luminat cu lampioane, curtea fusese stropită cu apă și peste tot se măturase. — Trebuie să fi venit cineva înainte ca să anunțe că sosesc. — Eu am fost, anunță Sakichi. — Tu? — Da. M-am gândit că probabil aveați să vă opriți aici pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trebuie să se lase nimic de făcut pentru ziua a zecea. Le spusese aceste lucruri, foarte categoric, lui Hikoemon și cumnatului său, Hidenaga. Orice proiect de construcții întreprindea, Hideyoshi nu schimba termenul de predare. Slujba se ținea într-o capelă luminată de lămpi, lată de o sută optzeci și patru de metri. Baldachinul viu colorat scânteia, miile de lampioane arătau asemenea stelelor, iar fumul de tămâie plutea printre flamurile fâlfâitoare, formând nori purpurii peste capetele mulțimilor de participanți îndoliați. Numai printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu era decât o colibă, iar locuința lui Hayato era doar cu puțin mai mult decât un gard lat. Hayato intră și se așeză grăbit. — Ce ai de spus? întrebă el, privind direct spre Nomura. Poate din cauza lămpii care-l lumina dintr-o parte, chipul lui Hayato arăta extrem de palid. — Cred că ați fost invitat mâine dimineață să participați la o ceremonie a ceaiului în tabăra Seniorului Shogen, pe Muntele Shinmei. În ochii lui Nomura ardea o expresie întrebătoare, iar tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scopul de a-i atrage și scoate din luptă pe cei cinci mii de oameni ai lui Hideyoshi amplasați pe Muntele Higashino, armata lui Katsuie își desfășură acum, cu mândrie, flamurile și porni înainte. Cerul nopții începea, încet, să se lumineze, anunțând zorile. Era a douăzecea zi din Luna a Patra a calendarului lunar - foarte aproape de solstițiul de vară - iar nopțile erau scurte. Tot atunci, generalii din avangardă începură să se adune pe malul alb al Lacului Yogo. Imediat după avangarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că Genba dă bir cu fugiții. Luați-o pe calea retragerii lui și urmăriți-l fără milă, ordonă el, spunându-le războinicilor din jur să transmită comanda întregii armate. Și aveți grijă să nu trageți până nu începe să se lumineze cerul. Nu se aflau pe un drum neted, ci doar pe o cărare montană cu foarte multe locuri periculoase. Atacul începu odată cu pornirea companiilor una după alta, dar nu puteau avansa atât de repede pe cât ar fi dorit. Pe drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]