7,707 matches
-
ar fi fost prețuite de Eminescu, dar ele sunt proză curată. Numai Dinu Millian, autobiografie acoperită în spiritul seriei Jacques Vingtras a lui Jules Vallès, constituie o interesantă imagine a tumultuoasei epoci (Iașul fantomatic în părăsire, suferințele de internat, tatăl nebun, mama bolnavă și alterată de lipsuri, utopiile de tinerețe). C. DOBROGEANU-GHEREA Criticii "metafizice" a lui Maiorescu încearcă a-i opune o critică naturalistă, științifică, "arătînd pricina... cea mai apropiată" a operei literare, C. Dobrogeanu-Gherea (Solomon Katz, 1855-1920). Noțiunile de rasă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
prin țară să împartă dreptate supușilor și e întîmpinat cu clapon cu vin, opărit cu unt, după o rețetă rămasă de la un boier al lui Mavrichie-împărat. Belșugul alimentar din curțile și hanurile Moldovei este un aspect particular al unei rodnicii nebune de țară aproape necălcată de oameni. Într-o dumbravă numită Măr-Putred (nume sugerând imensitatea roadelor) iarba nouă răzbate prin iarba veche și zimbrii se amestecă cu oi sălbatice cu treisprezece coaste. Boabele de grâu sunt grele și tari și au
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nu mai fii a mea...?" Artificiul este enorm. Dar în fond în acest joc de emoții grandilocvente și de mari procedee estetice, care a dat câteva poeme memorabile, stă tot interesul literar: În cinstea ta, - Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete, Voi scri trei ode, Trei romanțe, Trei elegii Și trei sonete. Și-n cinstea ta, - Cea mai cântată din cîte-n lume-au fost cântate, Din fiecare vers voi face Cîte-un breloc de-argint, în care Gîndirile-mi vor sta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
predice cu frații săi, a ajuns odată într-un oraș. El dorea să predice acolo cuvântul lui Dumnezeu, însă locuitorii acelui oraș, văzându-l pe el și pe însoțitorii săi îmbrăcați într-un așa hal, l-au alungat considerându-l nebun. Atunci, stând el pe marginea drumului public din afara porților orașului respectiv, a văzut multe păsări, de diferite specii, care se hrăneau pe câmp. Le-a invitat aproape de el, ca și cum ar fi vorbit unor oameni; imediat, la chemarea lui, s-a
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
sunt cele care vor avea cea mai mare abilitate de a se reinventa atunci când presiunile pieței o impun. Iar acest lucru se va Întâmpla, cu siguranță. După cum spune Jeff Immelt, președintele General Electric, „e timpul să-i eliberăm pe savanții nebuni!”. Mai mult decât putere corespunzătoare Recent, țineam un workshop despre managementul schimbării și i-am Întrebat pe participanți: „Există suficientă putere de generare a ideilor În această sală ca să ajungem la niște rezultate?”. Privirile lor s-au Îndreptat În toate
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
facem așa ceva?”, a Întrebat una dintre doamne cu o voce plângăcioasă. „Nu”, i-am răspuns entuziasmat, „nu sunteți obligați, ci aveți dreptul să o faceți!”. Cu toții s-au Întors la birourile lor, bombănind ceva În legătură cu o „altă idee de om nebun”. Primeam comenzi de 10.000 de dolari sau mai mult cam o dată la două săptămâni. Totuși, după ce am instalat clopotul, au trecut aproape șase săptămâni fără astfel de comenzi. Ceva nu părea În regulă, dar, după aceea, am auzit-o
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
În lirica lui Iancu Văcărescu și asta se vede mai bine În baladele lui, dintre care una Peaza rea, arată o mișcare extraordinară a fanteziei. Formula poetică permite trecerea rapidă de la un cîmp de percepție la altul, salturile acrobatice, mișcarea nebună a determinărilor, cum se Întîmplă În acest remarcabil portret al Vrăjitoarei: „Ne Întîlnirăm c-o vrăjitoare, Fermeca Jună, fermeca soare: La mormînt urlă, cu scrîșniri plînge, De morți cînd seul, fălci, oase strînge, Aci făclia neadormită, Dospește, aprinde, cade uimită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întîmplă În acest remarcabil portret al Vrăjitoarei: „Ne Întîlnirăm c-o vrăjitoare, Fermeca Jună, fermeca soare: La mormînt urlă, cu scrîșniri plînge, De morți cînd seul, fălci, oase strînge, Aci făclia neadormită, Dospește, aprinde, cade uimită; Apoi se scoală, fuge nebună, În vas de nouă frați sînge-adună. De bătrîn cîine culcuș ia-n gheară, Îl răsfrămîntă-n turlă de ceară. De sînger bețe, d-alun nuiele Frige și fierbe pe trei ulcele. Fără zăstîmpuri toacă din gură Descîntec, hrană și băutură. GÎt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unde imaginația este mai pozitiv terestră. Poemul, distrus de interpretările didactice, mi se pare caracteristic pentru retorica heliadescă. Cel puțin pentru partea ei potolită, constructivă, normal expozitivă, moralizatoare. Există Însă și altă retorică (aceea din poemele vizionariste) care este mai nebună, mai ambițioasă. Acolo căderile estetice sînt mai mari dar și zvîcnetul creației este mai puternic. Poemul are o construcție limpede: Întîi cadrul general (peisajul, locul meditației), după care intră actorul (subiectul, cel ce evocă trecutul zidurilor), din nou cadrul, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moment, la Anatolida unde În armoniile cerești pătrund, cum s-a putut vedea, aromele pămîntului. Nararea păcatului biblic, alungarea din paradis și trecerea omului În evul de cremene capătă tot mai mult aspectul unui discurs ideologic și imoral. Fantezia aceea nebună pe care o pune Heliade În a glorifica ordinea adamiană dispare. Doar bocetul final al Evei lingă trupul inert al lui Abel atinge, În ciuda limbajului bizar ideologizant, o coardă lirică fină: „O, aer ce verși viața spre-a răsufla-n
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
divine și ochiul lui Întîrzie cu voluptate pe lucruri. Este primul poet cu o mentalitate integral romantică. Miturile clasice intră rar În poezia lui și, cînd intră, spațiul exotic le sugrumă. În Conrad ruinele sacre sînt acoperite de o vegetație nebună, țărmurile Greciei se pierd Într-o ceață azuree, peste statuile vechilor zei plutește un aer Îngreuiat de „prefumuri” de roze și ambrozie. „Simțualismul” Îl duce către aceste zone incontrolabile În care imaginația Își inventează propriu-i univers. Un univers artificial
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un trup În putrefacție arată o subtilitate a cruzimii. În scena cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
absurd În Traianida. În locul desfătării, mai viu este acum blestemul, mai puternică este conjurația spiritelor negre. Curios, poezia capătă mai multă substanță din contactul cu acest obiect fantastic. În fine, privirea cedează auzului Întîietatea. Vuietul universului În fierbere și galopul nebun al cavalelor stăpînesc acum poemul. * Erosul, În schimb, este pretutindeni același În poezia lui Bolintineanu, la sud sau la nord. G. Călinescu credea că Bolintineanu atinge, În această temă, „libidinia cea mai trivială, concupiscența aceea fără gingășie”... Trivială, În sens
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Deschiderea” sinului are consecințe profunde: universul material delirează, Îndrăgostitul intră În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se hotărăște pentru actul suprem: răpirea, căci: „Îți deschid frumosul sîn... ........................................... Fericit cel ce răpește Tinerele-i răsfățuri Vezi tu, noaptea e nebună, La suspinele d-amor, Cer, pămînt, eter și lună Aiurează, se-nfior.” Inocența (În treacăt fie zis: culpabilă, tînjitoare, cu Îndemnuri la sofisticate plăceri) nu este singura figură a erosului În versurile lui Bolintineanu. Clar conturată este, de pildă, figura feminității
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prăpastia cea mare Unde vîntul cu turbare Suflă trist, Înfricoșat...” și dă sfaturi călătorului imprudent: „Călător nenorocit, Fugi de-acele căi pocite...” Un tablou mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică: vîntul suflă turbat, stejarul se despică, luna se Îngălbenește, bufnițele țipă, lupii urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
antiteză și personificare. Simbolurile sînt, acum, de natură strict geologică. Carpatul Înfruntă (de data aceasta În cadrul unui dialog) pe vecinul său Balcanul, așa cum Ștefan se opunea lui Albert. Unul (Balcanul) este trufaș, fanatic, „muncit de aspră ură”, ademenit de visuri nebune, simbol, pe scurt, al unei mărimi putrede, oarbe, agresive. Celălalt (Carpatul) e tînăr, Înțelept, hotărît. Unul reprezintă sclavia, celălalt neatîrnarea. Această perdea de simboluri geologice se dă deoparte și pe scenă apare alt rînd de simboluri: doi vulturi ageri, unul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce leagă pasiunea cu prietenia. „Dulcea desfătare”, „rîvna fără temut”, iubirea cu pace, cu chip cinstit sînt posibile cînd „prieteșugul cu amorul Îi unit”. Însă poetul se contrazice numaidecît: prieteșugul („dar din ceruri, hazul sunetelor mari”) se transformă În dragoste nebună și, atunci, bucuria devine durere, ființa liniștită trece Într-o „ființă cu Înfocare”... Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese, dar, scurt, pacea, desfătarea n-au putut dura. Maica lume nu primește pe roțile ei statornicia: „că pe-a roțîi tale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin instabilitate, agitație, fugă continuă. În plan spiritual, mitul lui Don Juan este ilustrat, zice tot Denis de Rougemont, de Nietzsche - „un Don Juan al cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
văilări din pricina Amorului: Întocmai ca Într-un spital În care se află mulțime de ostași loviți În bătaie și răniți de tot felul de arme, carii Își arăt ranele și Își spun durerile, cerînd ajutorul doctorilor. Pentru că acest Amor, copil nebun, fiu al Venerii, răzgăiat d-a sa mumă și crescut zburdalnic, În mină eu arc și săgeți, cu neastîmpăr petrecîndu-și timpul totdauna ca cu niște jucărele, Întinde arcul și aruncînd săgeți În toate părțile răzbește și pătrunde inimi de tot
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În iubire, luînd partea simțirii (sentimentului): „Amorul cînd să pornește, și va vrea de-a birui, Simțirile-mi nu-s În stare a i se Împotrivi...”. Erotocrit a ajuns, ca Romeo, o jucărie În mîinile soartei. Soarta se cheamă Amorul nebun: „Voi să mă las, dar Amorul mă ține În lanț băgat Mi-a luat Înțelepciunea, simțirile mi-a legat...” ............................................................................... Arde trupul, Îl muncește, ca pe niște cărbuni puși...” Polidor e spirit practic. Dacă Amorul, zice el, are puteri voinicești, de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
literară”, „Ramuri”, „Convorbiri literare” ș.a. Într-o cadență alertă, îi apare un număr impresionant de volume, cuprinzând proză scurtă sau roman: Adio, Robert! (1974) și Separația bunurilor (1975), Cocorul de pază (1976), Fericit cel care ca Ulise... (1978), romanul Vară nebună cu bărci albastre (1983), Oameni, furtuni, vapoare (1984), Plutind avan pe marea cea adâncă... (1987), Punctul mort (1996) și Povestiri arogante (2002). Semnează și scenariile filmelor La porțile țării (1971), Furtună în Pacific (1984), Puterea calorică a lemnului de palisandru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]
-
marea cea adâncă... (1987), Punctul mort (1996) și Povestiri arogante (2002). Semnează și scenariile filmelor La porțile țării (1971), Furtună în Pacific (1984), Puterea calorică a lemnului de palisandru (1985). Cea mai bună carte a lui N. este romanul Vară nebună cu bărci albastre, scris alert, în maniera lui Fănuș Neagu, cu un personaj tras parcă din proza optzeciștilor. Benito Macarie, profesor amator de „ghidărie” (agent turistic sezonist), își îngrămădește într-o epică plină de haz solitudinea, iubirile anonime, tribulațiile mărunte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]
-
o barcă albastră cu pânze galbene, un simbol exotic al libertății” (Marian Popa). SCRIERI: Cheltuieli de reprezentare, București, 1970; Adio, Robert!, București, 1974; Separația bunurilor, București, 1975; Cocorul de pază, București, 1976; Fericit cel care ca Ulise..., București, 1978; Vară nebună cu bărci albastre, București, 1983; Oameni, furtuni, vapoare (în colaborare cu Nicolae M. Balotă), București, 1984; Plutind avan pe marea cea adâncă..., București, 1987; Vânzătorul de enigme, Constanța, 1993; Punctul mort, Constanța, 1996; Povestiri arogante, Constanța, 2002. Antologii: Vânzătorul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]
-
1976, 3; Nicolae Motoc, „Cocorul de pază”, TMS, 1976, 4; Virgil Ardeleanu, „Cocorul de pază”, ST, 1976, 11; Alex. Ștefănescu, Peripeții povestite la persoana întâi, „Scânteia tineretului”, 1979, 9353; Sorin Titel, Patetism și ironie, RL, 1983, 23; Laurențiu Ulici, „Vară nebună cu bărci albastre”, CNT, 1983, 30; Cornel Regman, „Vară nebună cu bărci albastre”, VR, 1983, 10; Liviu Petrescu, „Vară nebună cu bărci albastre”, TR, 1985, 45; Marian Papahagi, Jurnal în „Arcadia”, TR, 1987, 4; Nicolae Manolescu, Fantasticul moral și satiric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]
-
Virgil Ardeleanu, „Cocorul de pază”, ST, 1976, 11; Alex. Ștefănescu, Peripeții povestite la persoana întâi, „Scânteia tineretului”, 1979, 9353; Sorin Titel, Patetism și ironie, RL, 1983, 23; Laurențiu Ulici, „Vară nebună cu bărci albastre”, CNT, 1983, 30; Cornel Regman, „Vară nebună cu bărci albastre”, VR, 1983, 10; Liviu Petrescu, „Vară nebună cu bărci albastre”, TR, 1985, 45; Marian Papahagi, Jurnal în „Arcadia”, TR, 1987, 4; Nicolae Manolescu, Fantasticul moral și satiric, RL, 1988, 10; Geo Vasile, Romanul cu energie neconvențională, LCF
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]