7,953 matches
-
Rochefoucauld) Pentru că lăcomia lui după elogii se Întreține prin el Însuși. * „Nebunul nu este omul care și-a pierdut rațiunea; nebunul este cel care a pierdut totul, În afară de rațiune.” (G.K. Chesterton) Într-adevăr, aceasta este categoria cea mai relevantă de nebuni: dintr-un exces sau scrupul al conștiinței să ajungi să nu-ți mai găsești rostul În lume, sau să consideri că totul nu este decît deșertăciune. Însă mai este o categorie, și aceasta destul de remarcantă: a celor care cred, din
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
sublim la ridicol este un singur pas.” (Napoleon I Bonaparte) Această performanță o realizează, de regulă, neprevăzutul/ Întîmplarea, dar sînt și situații cînd cineva, lăsîndu-se pradă unei emoții sau unui instinct, recurge la un comportament irațional, bizar sau ridicol. * „Alături de nebuni este necesar să-ți ieși din minți.” (Petronius) Altfel riști să fii considerat o excepție pentru ei și să fii tratat ca atare, adică drept un...nebun (nebunii nu se consideră, se știe nebuni și de aceea Îi privesc cel
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
sau unui instinct, recurge la un comportament irațional, bizar sau ridicol. * „Alături de nebuni este necesar să-ți ieși din minți.” (Petronius) Altfel riști să fii considerat o excepție pentru ei și să fii tratat ca atare, adică drept un...nebun (nebunii nu se consideră, se știe nebuni și de aceea Îi privesc cel puțin cu reticență pe toți cei care nu gîndesc ca ei). * „Gestul este punctuația vorbei.” (H. Paronian) Da, dar numai În cazul oamenilor sinceri, nedisimulați. În rest, „gestul
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Împreună cu Împlinirile și decepțiile lui. Cu cît fibra morală a propriei conștiințe este mai viguroasă, cu atît dezamăgirile cu privire la ceea ce ai fi vrut și la ceea ce ar fi trebuit să fii În viață vor fi mai mari. * „Oamenii Închid pe nebuni În case anume, ca să nu se confunde cu alții.” (N. Iorga) CÎnd nu putem evita considerarea unor aspecte din propriul comportament ca fiind mai ciudate, atunci avem indecența de a ne salva reputația pe seama semenilor noștri din „casele de nebuni
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
nebuni În case anume, ca să nu se confunde cu alții.” (N. Iorga) CÎnd nu putem evita considerarea unor aspecte din propriul comportament ca fiind mai ciudate, atunci avem indecența de a ne salva reputația pe seama semenilor noștri din „casele de nebuni”. Este revelatoare, În acest sens, observația lui B. Gracian: „Nebuni sînt toți cei ce par nebuni și jumătate din cei ce nu par”. Poetul Ion Minulescu dă expresivitate artistică acestei observații a lui B. Gracian: „Ei mă urăsc că nu
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
considerarea unor aspecte din propriul comportament ca fiind mai ciudate, atunci avem indecența de a ne salva reputația pe seama semenilor noștri din „casele de nebuni”. Este revelatoare, În acest sens, observația lui B. Gracian: „Nebuni sînt toți cei ce par nebuni și jumătate din cei ce nu par”. Poetul Ion Minulescu dă expresivitate artistică acestei observații a lui B. Gracian: „Ei mă urăsc că nu-s ca Ei... Eu Îi iubesc că nu-s ca Mine... Ei beau Și mint fără
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Ion Minulescu dă expresivitate artistică acestei observații a lui B. Gracian: „Ei mă urăsc că nu-s ca Ei... Eu Îi iubesc că nu-s ca Mine... Ei beau Și mint fără rușine - Și-n ochii prietenilor mei Trec drept nebun...că nu-s ca Ei... Dar cum din Ei toți numai Eu Nu sînt ca Ei, Am să mă duc De voia mea la balamuc - Și fiindcă nu-mi va părea rău, Cumintele voi fi tot Eu!...” („CÎntecul nebunului”) * „CÎnd
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
drept nebun...că nu-s ca Ei... Dar cum din Ei toți numai Eu Nu sînt ca Ei, Am să mă duc De voia mea la balamuc - Și fiindcă nu-mi va părea rău, Cumintele voi fi tot Eu!...” („CÎntecul nebunului”) * „CÎnd un om Începe să decadă, nu poți ști niciodată unde-o să se oprească.” (M. Twain) Probabil că intuiția acestui fapt l-a făcut pe Filip al II-lea al Macedoniei să angajeze un om de curte, care să
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Dumnezeu, zice: „S-a înălțat mare cuviința Ta mai presus de ceruri, Doamne, neânțelegând-o pământul”. Pentru aceasta zice și Proorocul Avacum: „A acoperit cerurile cu slava Lui, și de lauda Lui plin este pământul.”. Psalmul 13 spune: „Zis-a cel nebun întru inima sa, nu este Dumnezeu!”; apoi: „Stricatu-s- au întru îndeletnicirile lor.” Sf. Nicodim Aghioritul explică astfel: „Sanehedrin, împăratul sirienilor, care a împresurat Ierusalimul, a zis în inima sa că nu este Dumnezeu. Dumnezeul iudeilor, pentru că de ar fi crezut
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
unui cuvânt, mai ales În dicționare: DOAGĂ, doage, s.f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn (puțin Încovoiate) care formează corpul unor vase strânse În cercuri. ? Expr. A-i lipsi cuiva o ~ sau a fi (cam) Într-o ~ = a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudată, sucită). ? Expr. A ajunge (sau a veni, a cădea) În ~ cuiva = a ajunge să se identifice ( În sens rău) cu cineva În felul de a fi, de a gândi. - Lat. doga
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
că d. Becescu și-a apropiat banii în chestiune. De această calomnie, justiția românească va avea să se ocupe în curând. De altminteri, toți studenții vestejesc cu dispreț și asprime purtarea acestui student. Și iată ilustrarea zicătoarei românești că un nebun aruncă o piatră pe care o mie de înțelepți n'o pot scoate de unde a fost aruncată. Și iată cum numai grație celor mai josnice defecte, în lipsa totală a calităților, un nenorocit reușește a sta alături de oameni cum se cade
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
onoare a Principesei României, îi scria lui Eugen Mavrodi despre epistola "disperată" a unui june student de la Bruxelles, în care se solicită un ajutor bănesc de vreo 700 de franci. Eliza Grecianu avea impresia că avea în fața ochilor scrisoarea unui nebun, dar indiferent de această trebuia să verifice situația tânărului solicitant, de aceea îl ruga pe Ministrul României la Bruxelles să facă niște investigații. Tânărul era Florian Becescu, ajuns într-o stare deplorabilă în capitala Belgiei, fiind "bolnav, singur și abandonat
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
deținuta relatează modul în care s-a implicat în procesul de creștere și educare a copilului înfiat, descrie climatul familial lipsit de securitate, protecție și afecțiune în care acesta s-a format ca entitate biopsihosocială: „Copilașul a crescut cu un nebun în casă... l-am dat la grădiniță, apoi la școală... când nebunul venea acasă, fugeam amândoi din calea lui... era speriat sărăcuțul... A urmat după ce a terminat opt clase o școală de turnător... a făcut armata... după care l-am
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și educare a copilului înfiat, descrie climatul familial lipsit de securitate, protecție și afecțiune în care acesta s-a format ca entitate biopsihosocială: „Copilașul a crescut cu un nebun în casă... l-am dat la grădiniță, apoi la școală... când nebunul venea acasă, fugeam amândoi din calea lui... era speriat sărăcuțul... A urmat după ce a terminat opt clase o școală de turnător... a făcut armata... după care l-am căsătorit...”. În toată această perioadă, relația abuzivă dintre deținută și viitoarea victimă
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și viitoarea victimă - soțul - își urma ciclicitatea la forme și intensități diferite. Pe măsura avansării în vârstă, băiatul încearcă, „el devenind mai puternic”, să intervină în relația dintre mamă și tată, protejându-și mama. „A încercat să mă apere de nebun, dar aceasta îl îndârjea și mai mult... îl făcea în toate felurile, amintindu-i de familia lui adevărată... viața noastră decurgea numai cu certuri ...bătăi... nora a născut doi copilași pe care eu i-am crescut... până la urmă a încercat
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
psihică, gândul, în mod inevitabil, te poartă spre imaginea nebuniei, a felului cum este percepută aceasta și, mai ales, a felului cum cei care se consideră „ne-nebuni”, adică normali și „buni”, se raportează la ceilalți, adică la cei considerați „nebuni”, la bolnavii psihic. Acesta este motivul pentru care J. Lacan afirma că: „Omul ca ființă nu numai că nu poate fi înțeles în afara nebuniei, dar nici n-ar ființa ca om dacă n-ar purta nebunia în sine ca limită
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
inițiază în limitele raționalității și posibilităților de control pe care le are, de a nu fi obiect al lumii și realității în care trăiește, ci subiect dominator. Pe de altă parte, această definiție a experienței propriei noastre vieți sugerează că „nebunul” este altfel decât omul normal, prin diferențele în capacitatea de a utiliza realitatea în scop propriu, prin mijloacele și atributele a ceea ce numim raționalitate. Or, tocmai forma extremă a propriei noastre raționalități ne împinge deseori spre ipocrizie și lașitate, acceptând
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
omul normal, prin diferențele în capacitatea de a utiliza realitatea în scop propriu, prin mijloacele și atributele a ceea ce numim raționalitate. Or, tocmai forma extremă a propriei noastre raționalități ne împinge deseori spre ipocrizie și lașitate, acceptând oricând soluția „Corabiei nebunilor” și aceasta, pe de o parte, pentru a scăpa de cei care par a fi radical diferiți în raport cu gândirea noastră, iar pe de altă parte, pentru a-i condamna, ca prin tocmai nebunia lor să ne rezolve prin excludere, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
un ratat al grupului sub toate dimensiunile sale, „țap ispășitor” al răului social, ne apare imageria monstruoasă, ca de eșafod de ghilotinare iacobină, a formulei discursului clasic psihiatric (în acest fel, pentru E. Kraepelline, unul dintre fondatorii psihiatriei moderne, „un nebun este bun doar mort”), unde se impune și se învață stereotipia reacției față de bolnavul mental (Scheff ,1986, pp. 263-264). Acest fapt constituie unul dintre punctele nevralgice ale inițierii procesului terapeutic față de cei care în mod evident au probleme de natură
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
urmare a observației felului cum erau sacrificați în abator porcii, un fapt în sine extrem de violent), aplicat de instituția psihiatrică și, nu în ultimul rând, de societate, conducând la refuzul lui. Mai mult decât atât, ideile învățate, legate de comportamentul „nebunilor” (persoanelor cu tulburări mentale), așa cum sunt considerați și cum pot s-o sfârșească, îl tulbură pe cel care are probleme de natură psihică și îl conduc la izolare și tentative de a ascunde problemele reale pe care le are. Pornind
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
tinde să ne facă să uităm că ceva se comunică prin intermediul nebuniei, ceva ce noi refuzăm adesea să acceptăm pentru a nu modifica fie și un precar echilibru al ordinii vieții noastre. Pe de altă parte, păstrând această notă reflexivă, „nebunul” ne reamintește că ceva nu este cum s-ar cuveni în raționalitatea dominantă, că există o alternativă la propriul nostru mod de a concepe realitatea, o experiență în același timp umană, dar diferită de cea a majorității, care impune regula
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
acest fel, psihoticul nu este niciodată un revoluționar, este un revoltat care nu ajunge să-și exprime revolta decât la nivelul propriului său mod de a se construi pe sine ca Eu. Autenticitatea trăirilor individului este pusă între paranteze, celălalt (nebunul, străinul, negrul, țiganul, evreul, femeia, bolnavul, copilul din perspectiva freudistă ori lacaniană) fiind supus, de-a lungul timpului, mijloacelor corective, coercitive, represive, violente, instituționalizate de către societatea occidentală. Desigur, normalitatea este determinată și impusă cultural, are coduri perscriptive și chiar mitice
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
represive, violente, instituționalizate de către societatea occidentală. Desigur, normalitatea este determinată și impusă cultural, are coduri perscriptive și chiar mitice diferite, maniera de raportare la cel care se abate de la ea fiind sancționată diferit. Altfel spus, modul „corect” de a fi „nebun” diferă în funcție de cultură, fapt ce-i conduce pe opozanții psihiatriei clasice să afirme că simptomul nu are o existență în sine; el are o semnificație doar pentru subiectul și mediul căruia îi este destinat. Așadar, antipsihiatria afirmă că „nebunia” (tulburarea
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
se sustragă realității, cuibărindu-se în adâncurile inconștientului, ca metanoia, astfel încât regulile glisează, sunt schimbate peste noapte în mod nefiresc din nebunie în normalitate, din firesc în nefiresc, contra oricărei logici a bunului-simț. Împăratul din povestea lui Borges rămâne ultimul nebun sănătos într-o lume a sănătoșilor nebuni, aceștia din urmă impunând violent voința lor asupra voinței propriului lor univers, sfârșitul fiind - din păcate previzibil - cel pe care istoria îl impune mereu, majoritatea (cel puternic) decide soarta minorității (a celui slab
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
inconștientului, ca metanoia, astfel încât regulile glisează, sunt schimbate peste noapte în mod nefiresc din nebunie în normalitate, din firesc în nefiresc, contra oricărei logici a bunului-simț. Împăratul din povestea lui Borges rămâne ultimul nebun sănătos într-o lume a sănătoșilor nebuni, aceștia din urmă impunând violent voința lor asupra voinței propriului lor univers, sfârșitul fiind - din păcate previzibil - cel pe care istoria îl impune mereu, majoritatea (cel puternic) decide soarta minorității (a celui slab). Păstrând aceeași ordine de idei, R. Benedict
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]