8,671 matches
-
Tata a avut noroc: a nimerit în patul de sus și nu a fost silit să-l împartă cu altcineva. Li s-a dat o oră de repaus: să-și ia în primire paturile, să-și aranjeze lucrurile, să se odihnească. Tata n-avea ce să-și aranjeze. Dârdâia de frig, nu se putea opri din tremurat. Așa, îmbrăcat în palton, cu mănuși în mâini și căciulă pe cap, cu fularul la gât, s-a întins în pat și s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
capitolul femei, ci a cunoscut noi episoade, pline de îndrăzneală și măreție. Sigur, în primul rând, s-a răzbunat și el, târziu, pentru anii cât îndurase atâta mizerie, când n-avusese nici după ce să bea apă, nici unde să-și odihnească oasele. Acum și-a tras cea mai frumoasă vilă din oraș. A ales-o în chip original. Într-o după masă a suit-o pe toarășa Cameniță în mașina lui de prim-secretar și a plimbat-o prin cartierele frumoase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
plâng că am obosit. Lazarus pricepe că este un tertip de-al meu, urmăresc eu ceva anume, n-am cum să obosesc, când ești locuitor al văzduhului n-ai cum să obosești. Totuși, intră în jocul meu: -Vrei să ne odihnim? mă întreabă cu bunăvoință. -Aș vrea, confirm. Ne așezăm pe valurile alburii, moi, ale unui nor. Chiar aveam anumite intenții ascunse, propunându-i așa, hodoronc-tronc, popasul acesta: doresc să-l provoc pe înger la o discuție mai serioasă: -Lazarus, probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să nu fie real, aș prefera să fie doar o plăsmuire a minții mele... Cu aceste gânduri, mă apropii de Lazarus. El stă pierdut, cu ochii larg deschiși, privind țintă undeva dincolo de nori. E modul său preferat de a se odihni. A pus, pe o piatră, în dreapta lui, cărticica pecetluită. Alături, Truman, condorul care vorbește, moțăie plictisit. Îmi zic că nu se cuvine să am gândurile pe care le am: prea multă nefericire, prea multă iritare sunt în mine, mă comport
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Dunărea stă să sece, apa e atât de scăzută că au ieșit la iveală câte și mai câte obiecte, ascunse de zeci și de sute de ani în pântecul fluviului: chiar și un fel de arcă ce pare a se odihni pe fundul apei încă din Antichitate. Din pricina nivelului scăzut al Dunării, nu mai trec camioanele, de aceea viața cea grozavă din orășel este pusă pe butuci și totul amorțește și atmosfera este de sfârșit de lume și aerul e de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
confort spiritual și stimulează totdeauna energii nebănuite. Așadar, crezul pe care l-a slujit cu dăruire George Enescu convins că „muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor” se va împlini pentru cei conectați la eveniment. Enescu mărturisea că „se odihnește de muncă prin muncă” și astfel mereu neobosit, mânuia cu genialitate arcușul, bagheta și pana. Acele uneltele materiale prin care trecea tot zbuciumul său sufletesc păreau parcă vrăjite, ajungând la inimile contemporanilor. Omagiile creației sale vibrează astăzi în milioane de
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
să i se cunoască astăzi doar creațiile prin care își înnobilează spiritual neamul pe care l-a servit cu toată ființa sa. Mai este evocată uneori și prodigioasa și inegalabila sa memorie sau neobositul său spirit. Se cunoaște că se odihnea, după cum el însuși mărturisea, de muncă tot prin muncă, trecând cu ușurință de la arcușul viorii la clapele pianului și apoi la baghetă sau la pana de scris ori la îndrumarea învățăceilor. Câți dintre noi mai sunt dispuși astăzi să se
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
noapte ne-am oprit la școala din satul Cetireni. Era sâmbătă seara, directorul școlii s-a scuzat că merge la o nuntă în sat, altfel ne lua la dânsul acasă. Ne-a oferit cabinetul de chimie al școlii să ne odihnim în acea noapte. Am admirat școala, o școala frumoasă, pereții claselor împodobiți cu toți clasici noștri, ai culturii românești. înainte de a ajunge la școală a trecut pe lângă noi o căruță cu câțiva tineri care, văzându-ne că purtăm stegulețe tricolor
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
satul dumneavoastră, într-un fel sau altul, a nimerit în istorie. Să o conducem pe ultimul drum pe această femeie nenorocită și totodată fericită, că a lăsat în urma ei un drum pe care vom merge până la izbândă. Dumnezeu să o odihnească și dumneavoastră să nu pierdeți credința lui Ilie Ilașcu, credința că vom fi în sfârșit liberi! Vom fi împreună și vom putea cinsti tot ce am moștenit de la părinții noștri. Scuzați-ne că am făcut atât de puțin să-l
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
să fie întemnițat pe nedrept într-una din temnițile Transnistriei. Cu acest prilej, ne îngăduim să privim plini de speranțe către viitor, cu gândul la Țară și la fii ei, fără a-i uita pe antemergătorii noștri. DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ îN PACE șI SĂ-I IERTE ! Drept care, azi, 23 septembrie 2000, ne am semnat mai jos: Subsemnații: (urmează semnăturile) Gh. Buzatu ( Director al Centrului de Istorie și Civilizație Europeană al Academiei României, filiala Iași) Preot Dumitru Merticaru (biserica Banu—Iași
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
-i ultimele luni și scurtându-i firul vieții, merită tot disprețul. Avem datoria, ca români, să demontăm până la capăt afirmațiile denigratoare și să supunem oprobriului acuzatorii, ca să-i cinstim memoria celui care a fost Ioan Alexa. Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace! Contantin Chirilă, Iași, 7 ianuarie 2006 (apărut în „Literatura și Arta”, „Ginta Latină”) ÎMPREUNĂ îN VIAȚĂ ȘI ÎN ETERNITATE La 29 noiembrie 2005, a pășit în eternitate un mare suflet de român, Ioan Alexa din Iași, în vârstă
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
autoritățile spre ai sensibiliza, să facă ceva, să se șteargă de pe obrazul țării această pată de rușine. Așa s-a ajuns la refacerea cimitirului , spre redarea liniștii sărmanilor copii morți la datorie pentru apărarea gliei strămoșești. Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace și să ne ierte că n-am fost și din păcate nu suntem la înălțimea jertfei lor... Tot în acele zile am vizitat muzeul „Memoria Neamului”, unde am fost așteptași de dl. Pirogan, Iurie Ilașcu, Boris Movilă, Anatol
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ne aducem aminte de cel care a fost dl. Vadim ștefan Pirogan, omul care a trăit în cinste, adevăr, demnitate, falnic ca un stejar, de care dușmanii neamului se temeau și n-au putut sî l încomvoaie Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
înțelegere inginerul Vrabie. De la zece e altceva. Unii cam exagerează cu cărucioarele astea. Susurul izvoarelor din piscină Carlotei i-a murit iarăși o mătușă. Biata fată, cum vrea să plece și ea undeva, la Agigea sau la Bușteni, să se odihnească un pic, cum îi moare o mătușă bogată la Viena sau la Stockholm. De zece ani nu face altceva decât să vândă sau să reconstruiască vile. Și, bineînțeles, să numere bani. „Ce bine de tine c-ai fost la bulgari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
văzut, plăcut, achitat și hai noroc!?“ Domnul Bouleanu nu cunoștea zicala, dar nu din cauza ei era să-l lovească apoplexia. În mijlocul atelierului, doi ucenici îi împachetau unui client dormeza lui din hol. Restaurată, tapițată și lustruită, dormeza pe care se odihnise câteva nopți baba semăna perfect cu aceea pe care o văzuse el cândva într-o carte cu împărați că dormea Iozefina. Observând cât de șocat era Bouleanu, cumpărătorul dormezei a simțit nevoia să-i trădeze un secret: „E uimitor ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la 2 septembrie 1896, în familia țărânilor Dumitru și Zenovia, gospodari din Putna voievodala, el a fost al doilea fiu între cei șase frați. A copilărit în Putna, pe locurile încărcate de istorie și legendă de lângă mănăstirea Putna, unde se odihnește marele voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. A urmat cursurile școlii primare de cinci clase din comuna natală, în limba germană, fiind un copil foarte dotat. Apoi, la inițiativa învățătorului sau, părinții l-au înscris, în anul 1908, la Liceul
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93279]
-
a trecut”. Gheorghe Hurmuzaki, arătând că „Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina” , este în „misiune în folosul fraților din Bucovina”, „al căror pământ este sfânt”, prin vechea și glorioasa reședință a Moldovei și prin faptul că aici se odihnesc osemintele „celui mai mare erou și mai bine făcător” al românilor, el îndeamnă la cunoașterea istoriei neamului românesc, a faptelor Voievodului Ștefan cel Mare. De asemenea, frații Hurmuzaki doreau ca istoria să fie studiată în limba română pentru că doar așa
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
desăvârșit, ca organizator de spectacole reușite sau de excursii interesante, ca om de cultură și că sfătuitor în momente de cumpănă din viața unora. S-a stins din viață în municipiul Rădăuți în ziua de 23 martie 1989 și se odihnește în cripta să din cimitirul Radautilor. Profesorul Pantelimon Socaciu a fost o personalitate a vietii culturale din Rădăuți, a fost un adevărat cărturar care a făcut multe pentru Liceul “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți și pentru elevii săi pe care i-
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93282]
-
imaginam mai normale decît s-au dovedit a fi. Îmi amintesc ziua În care marea, prietena mea, mi-a venit În ajutor - smulgîndu-mă din uitarea cu care fusesem blestemat. Plaja era pustie și dinspre mare sufla un vînt rece. Îmi odihneam capul În poala care mă ținea legat de aceste locuri, iar totul dimprejur mă legăna. Întregul univers se lăsa purtat de ritmul vîntului, supunîndu-se impulsurilor vocii mele interioare. Deodată, o rafală de vînt mai puternică a adus cu ea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
auzit acuzații grave la adresa companiilor care exploatează acum concesiunile, ceea ce e simptomatic pentru climatul de aspirații naționaliste strînse În jurul producției de cupru. Indiferent care ar fi rezultatul luptei, e bine să nu uităm lecția cimitirelor din mine, În care se odihnește doar o mică parte din cota imensă de oameni devorați de galerii, de silice și de climatul infernal al muntelui. KILOMETRAJE ÁRIDO Kilometri Întregi de uscăciune După ce ne-am pierdut sticla cu apă, problema traversării deșertului pe jos s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
La 12 am pornit din nou, mult mai fericiți; trecuserăm peste suferințele din noaptea precedentă, urmînd sfatul bătrînului Vizcacha∗. Dar drumul era lung, așa că n-a trecut prea mult și frecvența popasurilor a devenit notabilă. Ne-am oprit să ne odihnim la cinci după-amiaza, observînd indiferenți silueta unui camion care se apropia. Ca de obicei, Încărcătura sa era formată din ființe umane, transportate ca niște vite. Dar, spre marea noastră mirare, camionul s-a oprit și l-am văzut pe unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mai departe doar pentru că e un obicei de care nu se pot dezbăra. Garda Civilă ne-a dus la sediul poliției, unde am primit cazare și cîțiva ofițeri ne-au invitat la masă. Am bătut orașul și apoi ne-am odihnit o vreme, căci la trei noaptea urma să plecăm spre Puno cu un camion care transporta oameni. Mulțumită Gărzii Civile, călătoream pe gratis. EN LOS DOMINIOS DE LA PACHAMAMA Pe tărîmurile Pachamamei PÎnă la ora trei dimineața, păturile poliției peruane Își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
aceasta nu a făcut mari progrese. Dezvoltarea mijloacelor moderne de transport a avut ca efect faptul că acum indianul credincios scuipă frunze mestecate de coca În loc să depună pietre, gest prin care problemele Îi sînt purtateîntr-un loc În care să se odihnească alături de Pachamama. Vocea Însuflețită a profesorului devenea răsunătoare de fiecare dată cînd vorbea despre indienii săi, rebelii aymarași, cei care au ținut cîndva armatele incașe Într-un șah continuu, iar toată forța i se stingea atunci cînd vorbea despre condiția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de șoc. De trei ori s-a prăbușit din Înălțimile sale cupola mîndrei biserici Santo Domnigo, cu zgomot de oase frînte, iar zidurile ei vechi s-au crăpat și ele și au căzut la pămînt. Însă fundația pe care se odihnește a rămas neclintită; imensele blocuri ale Templului Soarelui Își expun cu indiferență piatra de culoare gri; oricît de mare ar fi dezastrul supunerii În fața opresorului, nici o piatră nu se clintește de la locul ei. Dar răzbunarea lui Kon e totuși neînsemnată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
imperiul spaniol pînă cînd ultimul său reprezentant, slăbit, a fost asasinat În piața centrală din Cuzco, din ordinul viceregelui Toledo. Un deal stîncos, Înalt de peste 100 de metri, se termină brusc, părînd că ar plonja În rîul Vilcanota. Fortăreața se odihnește În vîrful acestuia și singura ei latura vulnerabilă, legată prin cărări Înguste de munții vecini, este păzită de paveze din piatră ce Împiedică accesul oricărei forțe invadatoare similară ca putere cu apărătorii. Partea de jos a construcției are un scop
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]