18,249 matches
-
unor chestiuni care privesc faptele. Bunăoară, în controverse dintre oameni raționali cu privire la reglementarea avortului unii susțin opinia că fetusul este o ființă omenească, iar alții vor contesta acest lucru. Întrebarea din ce moment al dezvoltării sale fetusul devine o ființă omenească este însă o întrebare care privește faptele. Și tot așa, la întrebarea dacă pornografia încurajează înclinația spre violență, promiscuitatea sau violul, toți oamenii care judecă echilibrat și imparțial vor cădea de acord că pornografia ar trebui să fie strict interzisă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de inspirație kantiană și una utilitaristă, chiar dacă aceste concluzii nu vin în întâmpinarea sugestiei lui R.M. Hare că între ele nu ar exista deosebiri semnificative. Căci nu pot fi șterse pur și simplu acele deosebiri dintre perspective asupra sensului existenței omenești care sunt centrate pe conceptul datoriei și respectiv al fericirii. Examinarea lor din punctul de vedere al relației cu rațiunea morală comună previne însă împotriva tendinței de a dramatiza aceste deosebiri. Kantienii și utilitariștii pot realiza un acord cuprinzător cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt primatele superioare, predispoziții înnăscute de cooperare și ajutorare a semenilor. Sunt predispoziții promovate de selecția naturală, pe care Michael Ruse le desemnează prin expresia altruism social.33 Este vorba de imperative resimțite cu atâta forță, chiar și în comunități omenești arhaice, încât nu este nevoie ca ele să fie justificate. Un exemplu este tabuul incestului. Nu numai că frații și surorile, părinții și copiii nu doresc, de obicei, să întrețină relații sexuale, ci ei simt că nu au voie să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
discutat în Der Spiegel drept dilemă juridică. Pot fi invocate argumente juridice pentru și împotriva deciziei funcționarului poliției din Frankfurt. Pentru, deoarece această decizie a fost luată într-un caz absolut excepțional, cu singurul scop de a salva viața unei ființe omenești sau de a preveni ca sănătății acesteia să-i fie aduse daune ireversibile. Funcționarul responsabil și-a justificat decizia afirmând că refuzul de a recurge la toate mijloacele pentru a afla locul unde este ascuns copilul punea poliția sub acuzația
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la imperativul categoric. Deciziile pe care le dictează ele, cea de a obține informații despre locul unde este ascuns copilul prin mijlocul extrem pe care îl reprezintă amenințarea cu tortura, și decizia de a nu atenta la demnitatea unei ființe omenești cu riscul de a fi compromisă orice șansă de salvare a vieții alteia, cad ambele sub sancțiunea principiului suprem al moralității, în formularea pe care i-a dat-o Kant. Nu știm ce ar fi spus Kant dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dat răspunsuri diferite, faptul se explică prin accepțiile distincte care au fost conferite acestei expresii de către comentatori și interpreți. S-a susținut adesea că rigorismul moral este o consecință a viziunii lui Kant asupra sensului și țelului ultim al existenței omenești. S-a afirmat că el a văzut finalitatea ultimă a existenței în îndeplinirea datoriei, și nu în obținerea fericirii, înțeleasă ca deplină mulțumire a omului cu propria lui stare. Kant nu a opus însă fericirea respectării stricte a îndatoririlor morale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sensibile la omnisciență nu ar stimula, ci ar paraliza aspirația ei de a cunoaște tot mai mult și tot mai bine. Kant privea progresele moralității atât în cazul indivizilor, cât și în cel al colectivităților, tot așa cum privea progresele cunoașterii omenești, adică drept tot atâtea izbânzi ale rațiunii. Prin urmare, aprecierea cunoașterii cu valoare obiectivă și, în egală măsură, respectul față de legea morală, exprimă la Kant valorizarea omului ca ființă înzestrată cu rațiune. Important de subliniat mi se pare însă că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să dea curs anumitor îndatoriri. Îndatoririle juridice sunt toate perfecte. Există însă îndatoriri morale care sunt imperfecte. O altă clasificare a îndatoririlor, în îndatoriri față de propria persoană și față de alții, este bazată pe distincția dintre două scopuri fundamentale fixate vieții omenești: propria perfecționare și promovarea fericirii altora. Sunt scopuri care reprezintă, totodată, îndatoriri. Multe din îndatoririle care privesc propria perfecționare și promovarea fericirii semenilor sunt îndatoriri imperfecte. Suntem datori să promovăm fericirea celorlalți, dar avem posibilitatea de a decide prin ce
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mare vătămare” a datoriei omului față de el însuși ca ființă morală. Minciuna reprezintă - scrie Kant - violarea demnității umanității în persoana celui care minte. Ea echivalează cu desconsiderarea și cu nimicirea demnității proprii, a acelei valori care face dintr-o ființă omenească o persoană 16. Kant lasă să se înțeleagă faptul că maxima veracității și a interzicerii minciunii este o maximă care ar putea fi universalizată și, ca atare, declarată lege practică. Este important de subliniat că minciuna este discutată în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care se simt moral angajați 34. Atunci când a formulat legi morale, înțelese drept reguli de comportare ce trebuie urmate necondiționat, el nu ar fi ținut seama îndeajuns că cei care atentează în mod condamnabil la viața și demnitatea unor ființe omenești vor trebui să fie combătuți cu toate mijloacele, că există situații in care trebuie ales răul cel mai mic, de exemplu sacrificarea deliberată a vieții unei ființe nevinovate pentru a salva multe alte vieți 35 O altă observație interesantă care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
deschisă a ceea ce presupune că gândesc mulți, a formulat recent următoarea cugetare: „Tot ceea ce înseamnă ființă umană trebuie să trăiască așa cum crede că este plăcut”. Aceasta este o exprimare directă, poate cam brutală, a unei perspective strict hedoniste asupra vieții omenești. Cei care aprobă un asemenea mod de a gândi sau, chiar mai mult, îl socotesc drept ceva de la sine înțeles - și sunt mulți la noi ori în alte părți - presupun că el va fi contestat doar de ipocriți. Pe acest
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ideal de viață diametral opus, idealul propus de Immanuel Kant. Etica lui Kant este, cum bine se știe, o etică a datoriei. Pentru Kant, datoriile se exprimă în toate acele maxime de comportare pe care le va urma o ființă omenească în măsura în care comportarea ei va fi dictată numai de rațiune. Aceste maxime sunt imperative ce rezultă din scopuri stabilite de rațiune. În opoziție cu scopurile care exprimă pornirile noastre egoiste, exclusiviste, scopurile stabilite de rațiune sunt universalizabile. Ele vor fi acceptate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar putea să fie că a cere oamenilor să se conducă după asemenea scopuri și imperative este o probă de naivitate înduioșătoare. Numai cel lipsit de experiență sau cel care a trecut prin viață fără să învețe nimic cu privire la firea omenească ar putea să-și facă iluzii în această privință. Kant nu a fost, totuși, un idealist în sensul comun al cuvântului, adică un om lipsit de simțul realității. El era conștient de fragilitatea (fragilitas) și de șubrezenia (Gebrechlichkeit) firii omenești
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
omenească ar putea să-și facă iluzii în această privință. Kant nu a fost, totuși, un idealist în sensul comun al cuvântului, adică un om lipsit de simțul realității. El era conștient de fragilitatea (fragilitas) și de șubrezenia (Gebrechlichkeit) firii omenești. Subliniind contrastul dintre ceea ce prescrie legea morală a rațiunii și puterea covârșitoare pe care o exercită înclinațiile opuse datoriei, chiar și asupra celor mai buni oameni, filosoful observa în scrierea sa asupra religiei: „Legea spune: «Fiți sfinți (în purtarea voastră
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de viață a lui Kant vor fi bine puse în evidență pe fundalul contrastant pe care îl reprezintă, pe de o parte acea mentalitate și acea tradiție a gândirii morale care acceptă în mod neproblematic că țelul suprem al vieții omenești este fericirea și, pe de altă parte, înțelegerea convențională a moralei creștine. Punctul de plecare al lui Kant îl reprezintă supoziția că singura viață cu adevărat bună este cea al cărei țel este dat de rațiune. Experiența indică însă, observă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu are valoare interioară și nu este îndrăgită, iar ocazia practicării sale este evitată pe cât este posibil.27 În lumina unor asemenea reflecții, nu vom fi deloc surprinși că autorul Metafizii moravurilor punea cel mai mare preț pe demnitatea ființei omenești, pe respectul pentru sine și pe respectul demnității semenilor. Trebuie să ne străduim din toate puterile să dobândim prețuirea pentru propria noastră persoană. Și suntem datori să stimulăm respectul de sine la alții, ca sursă a tuturor pornirilor bune. Doar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe care îl va preda până în 1909. În optica lui Maiorescu, Kant nu apărea drept gânditorul care prin răspunsul la intrebarea „Ce este omul?” a formulat un punct de vedere asupra sensului istoriei și a căilor de dezvoltare a societătii omenești, ci drept autorul ale cărui scrieri au imprimat o nouă orientare gândirii speculative. Cu alte cuvinte, nu afirmarea kantiană a supremației rațiunii, cu toate consecințele ei practice, ci noile „dogme” speculative fixează atenția lui Maiorescu. El va inaugura ceea ce am
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
În centrul lecțiilor sale despre Kant va sta tema cunoașterii a priori, cu referire predilectă la intuițiile spațiului și timpului. Este o temă pe care Maiorescu o va prezenta drept un punct de vedere privitor la structura reală a minții omenești, altfel spus ca o teză psihologică. Iată doar un pasaj semnificativ: Neapărat trebuie să venim atunci pe lume cu formele apriorice din noi, care să proiecteze, să aranjeze în spațiu și să rânduiască în timp toate imaginile, toate impresiile, toate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
se exprima Petrovici în lecții ținute la zeci de ani după cele ale lui Maiorescu: Adevărul accesibil nouă nu e ceva absolut, ceva care să existe în sine, ci, fiind în bună parte o creație a noastră, are o pecete omenească de neșters. Adevărul este în funcție de modalitățile costructive ale facultății noastre de a cunoaște... Cunoștința noastră este ca un fagure de miere în care ramele sunt creația noastră, iar materialul este venit din afară... Adevărurile noastre nu sunt valabile decât între
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
impresionant de concepte și idei care i-au adus reputația unui „atotdistrugător” i se înfățișa drept o construcție extrem de echilibrată, de bine temperată, ce nu și-a pierdut în mare măsură actualitatea după acele evoluții care au schimbat profund cunoașterea omenească, fața lumii și filosofia. Este ideea asupra căreia revine Petrovici în încheierea Prelegerilor sale: „Kant este un exemplu excepțional de structură spirituală, la care aplecarea puternică spre o linie mediană este întovărășită de originalitate și strălucire, iar bunul simț echilibrat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Motru ajunge astfel la ceea ce constituie punctul de plecare al propriei sale construcții. „Constituirea științei se face, la el, (la Kant - n.m., M.F.) numai pe baza conștiinței în genere, care este o conștiință formală, și nu pe baza conștiinței reale omenești, care este o conștiință individuală. Marea problemă pentru noi este să înțelegem știința pe baza conștiinței din urmă, conștiința individuală, iar nu pe baza conștiinței în genere.”64 Contestând în principiu legitimitatea unei abordări transcendentale a explicației posibilității științei, Motru
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant care este semnificativă din acest punct de vedere: „Știința pe care o avem sau pe care am putea-o avea n-are valoare absolută, independentă de noi, ci numai valoare relativă, în raport direct cu capacitățile și marginile spiritului omenesc. Adevărul accesibil nouă nu e ceva absolut, care să existe în sine, ci, fiind în bună parte o creație a noastră, are o pecete omenească neștearsă. Adevărul este în funcție de modalitățile constructive ale facultății noastre de cunoaștere”. (Op. cit., p. 37.) 27
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
independentă de noi, ci numai valoare relativă, în raport direct cu capacitățile și marginile spiritului omenesc. Adevărul accesibil nouă nu e ceva absolut, care să existe în sine, ci, fiind în bună parte o creație a noastră, are o pecete omenească neștearsă. Adevărul este în funcție de modalitățile constructive ale facultății noastre de cunoaștere”. (Op. cit., p. 37.) 27. Vezi „Prelegerea a cincea”, îndeosebi pp. 75-77. 28. În stilul său sprinten și sugestiv: „Rațiunea teoretică ne întemnița pentru veșnicie între zidurile reprezentărilor subiective cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
El există adică în noi înșine înainte de cunoașterea obiectelor lumii sau, cu alte cuvinte, înainte de experiența din care provine după empiriști această cunoaștere”. (p. 155) „Ceea ce înseamnă că n-ar putea exista, la începutul vieții, un răstimp în care mintea omenească să nu aibă această reprezentare, așa încât să fie silită să și-o formeze ulterior, prin experiență. Ea există într’ânsa de la început, înainte de orice experiență, este adică o reprezentare a priori.” (p. 158) În același fel, adică drept forme care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
găsim în lucrări filosofice mai târzii, cu deosebire în capitolele finale din Știință și creație și din Ființa istorică. Filosofia lui Blaga se clădește pe supoziția că există două orizonturi „cu totul diferite” în care se poate desfășura viața ființelor omenești, și anume orizontul vieții practice și orizontul creației spirituale. (Formulările obișnuite ale lui Blaga sunt „orizontul concret al lumii sensibile” în care omul acționează în vederea autoconservării și a obținerii confortului și „orizontul misterului în vederea revelării acestuia”.) Modul cum acționează omul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]