8,070 matches
-
soldați odihniți și nerăbdători să lupte. În spatele lor, alți douăzeci erau gata să ia parte la bătălie. Și mai în spate, în linia a treia, cei ce luptaseră în prima linie își trăgeau răsuflarea. — Ia-mă de aici... Un soldat rănit, plin de sânge, se întoarse spre cel aflat în spatele său. Îndată, printr-o mișcare a balteus-ului, fu tras în spate, înainte ca barbarii să-l ucidă. Fu dus în spatele liniilor, la adăpost, de un soldat din coloana sa. — Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și am învins patru sute de dușmani! strigă Antonius ridicând gladius-ul. Dacă asta e ultima bătălie înainte să devin paznic de graniță, vreau ca victoria mea și a soldaților mei să fie deplină! Șaptesprezece soldați veniră lângă el, mânjiți de sânge, răniți, invincibili. Suntem alături de tine! Antonius se îndrepta deja spre pădure, sărind peste morți și răniți. Părea că nu atinge pământul; alerga atât de repede, încât în scurt timp se îndepărtă de cei care îl urmau. — Antonius, așteaptă-mă! Errius își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înainte să devin paznic de graniță, vreau ca victoria mea și a soldaților mei să fie deplină! Șaptesprezece soldați veniră lângă el, mânjiți de sânge, răniți, invincibili. Suntem alături de tine! Antonius se îndrepta deja spre pădure, sărind peste morți și răniți. Părea că nu atinge pământul; alerga atât de repede, încât în scurt timp se îndepărtă de cei care îl urmau. — Antonius, așteaptă-mă! Errius își luă scutul și gladius-ul și începu să alerge spre pădurea în care Antonius intrase deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la fel de repede și nu mai mânuiau armele cu aceeași ușurință. Atacă alt adversar, care încerca să-l lovească cu măciuca de os. Căzu, dar reuși să înfigă lama în genunchiul adversarului. Se îndepărtă târâș, apoi se ridică, asurzit de strigătele rănitului care se prăbușea cu tendoanele tăiate. Își reluă cursa, îndreptându-se spre un nou adversar. Ridică scutul, se feri de securea acestuia, împlântă sica, apoi o luă din nou la fugă. Îi făcuse pe barbari să vină aproape de marginea pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu mâna pe capul lui Lurr, care se lipi de el. — Uite-l, repetă cu glas scăzut, privind înainte, încremenit. În clipa următoare, Titus veni lângă el. — Uite, gâfâi Valerius. E singur. În luminiș, câțiva quazi zăceau prăbușiți la pământ, răniți sau morți. Pe ceilalți, Antonius îi înfrunta unul câte unul, într-o cursă disperată de-a lungul unui arc de cerc. Erau vreo cincisprezece barbari împotriva unui roman care se dezlănțuia asemenea unui uragan, îi atrăgea, îi ataca și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
quazi și îi strigă lui Antonius să se retragă spre stânga, apoi înaintă și, dintr-o lovitură, tăie capul altui quad, care se pregătea să-l lovească pe Antonius cu securea. Mânjit de sângele quadului decapitat, fără să fie însă rănit, Antonius se îndreptă spre stânga semicercului. El și bărbatul care îi salvase viața continuară să lupte împreună. În clipa aceea, în cealaltă parte a luminișului, veni în zbor o rață singuratică. Valerius o văzu ridicându-se și străbătând singură cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l durea, zise, arătând spre genunchii lui Valerius, umflați și plini de sânge. De câte ori ai căzut în genunchi? De multe ori - emoția luptei te va face să uiți de durere, dar când va trebui să faci o mișcare bruscă, locul rănit îți va tăia elanul, și așa îi vei oferi adversarului o șansă neașteptată. Valerius își aminti cum se prăbușise Salix când se afla la un pas de victorie, trădat de mușchii sfâșiați de tridentul lui Skorpius. — Înfășoară strâns fâșiile în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și târându-se spre tufișuri. Errius se năpusti asupra lui și-l lovi cu pumnul, amețindu-l. — Pe ăsta îl ținem prizonier. S-a terminat, șopti Antonius. Titus își rupsese o bucată din tunică și îi bandaja cu ea umărul rănit. Strânse bine fașa și îi legă brațul de gât. Auziră zgomotul copitelor unui cal care se îndepărta. — Pe ăla l-am lăsat să scape... Titus era lac de sudoare. — Ar trebui să fie aici fratele tău, să te îngrijească. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și Caecina; lanțurile de la mâini și de la picioare străluceau în lumina soarelui. Mândru și disprețuitor, striga în gura mare că era consul. Fu adus în fața lui Antonius. Acesta nu se dădu jos de pe cal; cu mâna stângă își apăsa umărul rănit, care îl durea îngrozior. Caecina se uită în sus, spre generalul flavienilor, și-i spuse trufaș că peste puțină vreme Flavius Valens avea să vină din Umbria și-i va înfrânge cu siguranță. Antonius Primus îl vedea pe Alienus clătinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și îl privi drept în față. „Asta-i ținta mea“, se gândi. Zeii îi dezvăluiau acum înțelesul drumului pe care-l începuse cu un an în urmă, într-o casă dintr-un sat pierdut în pădurile renane, alături de un gladiator rănit care fugise de la Ludi. Într-o clipă, revăzu tot ce se întâmplase în acel an plin de suferință. Întâmplările se înlănțuiau potrivit logicii divine care voise ca el, Valerius, să fie omul ales de Destin pentru a-l pedepsi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu Regimentul 11 Dorobanți. Inamicul ne-a ținut pe loc mai bine de o lună în fața localității Sadalmaș pe înălțimile de la Slovenski-Kras. În jurul zilei de 20 ianuarie 1945, după mai mult e atacuri în care au căzut mulți morți și răniți, de ambele părți, am luat muntele în piept și, înaintând prin zăpada mare care ne îngreuia străbaterea masivului împădurit, am reușit să-l împingem pe inamic peste munte, forțându l să se retragă spre localitatea Harskut. Numai după ce l-am
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
Maria, cutremurul din noiembrie 19 40. Apoi 1941... căsătoria, războiul...eliberarea Basarabiei... 22 februarie 1942, trecerea Nistrului... cucerirea Odesei, Stalin- gradul... retragerea („Acum mergeam spre Țară, cu rușii după noi.... »), luptele de lângă satul Tudora-Cetatea Albă în care a fost grav rănit, internarea în spitalul din Făgăraș... 23 august 1944, „alianța” cu foștii inamici în condiții umi litoare ( „Rusia ne urăște și urmărește desființarea noastră ca p opor și ca stat!) ...9 mai, „Ziua victoriei” ... Hiroșima și Nagasachi.. . Apoi, „În vâltoarea vremurilor
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
pânza vrăjită de regi, reginele rare, în belșugul verde al femeilor de viță mare. Așa a venit ea, nepoata mea, cu numele ei, din iubirea încoronată de zei. Niciodată nu am fost atât de obosită, ca o pasăre cu aripa rănită, coborâtă ca un evantai în jurul trupului de alăută, cândva îndrăgită. Privirile îi pier, nu se mai văd în albastru de cer. Și eu nu mai tresar, când adorm în rochia de jar. Gândurile nu mint, durerea e de argint înnegrit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
a pierdut candoarea și părul blond nu mai cheamă mângâierile transparente și naive; adeseori bolnavă, arsă de febră, este bântuită de voci sinistre: Vocile zburau în jurul capului,/îmi cuprindeau mâinile/în semn de adio! Obosită în permanență, pasăre cu aripile rănite, pândită de moarte, poeta se retrage în vârsta perfectei candori. Își amintește, bunăoară, un vis cu cerbi: Aveau ramurile umbroase/și dure, bătrâni ca a lumii petală/ de argint clătinată în salbe;/ duceau cu ei pădurile albe. Retrăiește, în alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
a Înjurat și a trîntit ușa Într-o dimineață, cînd mă Întorceam cu covrigii. Din fericire am văzut la timp ușa Închizîndu-mi-se-n nas și peste mînă. Am oftat, am tras piedica și m-am Întors În stradă strîngînd În mîna rănită patul pistolului din buzunar. Surîdeam cu ochii plini de lacrimi. Erau lacrimi de fericire. Oamenii nu mă mai priveau cu antipatie. Cădeau În admirație, ca popicele. Eram deja lansat ca o bilă gri, enormă, ajunsesem vizavi Înainte să mă mișc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
atît. Se solicită ajutorul oamenilor muncii. Răzvan Teodorescu descrie cu lux de amănunte didactice actele de vandalism și lansează un atac curb Împotriva „unei anumite prese”. Scor la pauză: 1 : 0 pentru Argentina. La noi, un mort și treizeci de răniți. Între timp, lucrurile se agravează: bătăi fioroase pe stradă, Împușcături, nu se vede bine, e Întuneric, nu poți distinge prietenul de dușman. Dar cine e dușmanul? Întreaga piesă seamănă cu o nouă punere În scenă, În abis, Însă nu pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Într-o cameră rece, la subsol. Se dă foc sediilor Poliției și Ministerului de Interne. Fumul plutește deasupra unui oraș ce continuă să uimească mapamondul lipit pe televizor. 14 iunie. Riposta oficială. Se anunță patru morți și o sută patru răniți. Răsar ca din senin patrulele de mineri. Dotați cu bastoane de lemn sau de cauciuc, sape, toporiști. SÎnt mii. Salopetele pătate cenușiu se Împrăștie peste tot. Patrulează În grupuri de cîte patru, cinci. Prind un bișnițar. Îl bat de-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
patru, cinci. Prind un bișnițar. Îl bat de-l sting, În chiotele de bucurie ale spectatorilor, apoi Îl predau poliției care-l urcă Într-o dubă. Doar atît face poliția, probabil atît i s-o fi spus să facă: cară răniți. Pe 1848, hoardele se deplasează rapid, imprevizibil, duhnind a violență. VÎnează studenți, elevi, de fapt orice fel de tineri cu părul lung sau barbă sau ochelari, pe motiv că-s intelectuali, În pregătire, oameni cu privirea limpede, pe motiv că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am văzut a fost un documentar BBC despre bătălia de la Stalingrad. Mă opresc asupra unei singure scene: la un moment dat, luptele se dădeau În stradă, pentru fiecare casă, balcon, felinar, cu nemți și ruși Înnegriți de fum și Încordare, răniți, turbați, plini de sus pînă jos de noroi, sînge și praf de pușcă, și, deodată, dintr-o tranșee bine Întreținută răsare un ofițer impecabil, cu dungă, cu uniforma și căciula proaspăt scrobite și-un steag alb În mînă. Armata a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
oamenilor către giudecățile zilei a le tixi. Mai Întîiu le tixește ea, cetim: „Marin Preda a murit axfixiat de nule Îi intraseră pe gît cu scop precis de a-l sufoca prin vărsătură”, „Laurențiu Ulici are ochi urduroși de javră rănită”, cineva arată un „zîmbet subaltern de scatofag”, apar „sugaci descompuși”, „ministrul turcit al culturii” (aiasta-i o mare idee), „cu buricul dezgustător de gras”, multe chiară cu agiutoriul lui Dumnezeu nu Înțelegem, de se miră și cucoana, zice „mă mir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
are din păcate prea mult timp la dispoziție pentru a studia cum se cuvine furtunul, „deoarece din spate un camion face o curbă periculoasă”. Marilena-l evită cu eleganță: „Apuc să sar În șanț”. Apoi iese din șanț și „cu palma rănită” Îi ia un interviu lui Ioan Totu. El Îi povestește că „vreau să spun că sînt singurul intelectual dintr-o veche familie de clăcași care-am ajuns prin muncă cinstită, unde am ajuns”. Adică la Închisoare. Reporterița e abătută. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
le bag în seamă. Revoluția civilă amenința iarăși, cu cei 50 000 de naționaliști în temnițe. A trebuit să asist la câteva scene brutale, câteva șarje de poliție călăreață, o devastare a cartierului sikh din Bhowanipore, copii bătuți și femei rănite, ca să mă revolt și eu de-a binelea. Dar atunci n-am mai judecat și osândeam pe britoni fără rezervă, mă înfuria orice nouă brutalitate pe care o afiam din ziare, priveam scârbit orice alb întîlnit în tramvaie și am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
am să te regăsesc! Chicago, martie 1974 IVAN Mircea Eliade L-a zărit întîi Zamfira. Își trecu carabina în mâna stângă și se apropie de el. Îl atinse ușor cu vârful bocancului. - Trage să moară, spuse fără să întoarcă capul. Rănitul îi privea cu ochii foarte mari, deschiși. Era tânăr, bălai, plin de pistrui, și buzele îi tremurau necontenit, parcă tot s-ar fi trudit să zâmbească. Zamfira oftă adânc, apoi îngenunche lângă el. - Ivan! îl strigă. Ivan! Desprinse bidonul și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
deschiși. Era tânăr, bălai, plin de pistrui, și buzele îi tremurau necontenit, parcă tot s-ar fi trudit să zâmbească. Zamfira oftă adânc, apoi îngenunche lângă el. - Ivan! îl strigă. Ivan! Desprinse bidonul și-l apropie cu grijă de buzele rănitului. Darie se oprise în fața lui. Își scoase casca și începu să-și șteargă fruntea cu mâneca tunicii. - Trage să moară, spuse. Păcat de apă. Cu o mișcare bruscă, speriată, brațul rănitului se desprinse de trup și se zbătu în aer
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Desprinse bidonul și-l apropie cu grijă de buzele rănitului. Darie se oprise în fața lui. Își scoase casca și începu să-și șteargă fruntea cu mâneca tunicii. - Trage să moară, spuse. Păcat de apă. Cu o mișcare bruscă, speriată, brațul rănitului se desprinse de trup și se zbătu în aer, ca și cum ar fi căutat ceva, apoi căzu inert și degetele i se încleștară pe un bulgăre de pământ. Căzuse prea departe de buzunar. Zamfira întinse mâna, scoase revolverul și zâmbi. - E
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]