7,733 matches
-
în studiile religioase. într-un frumos text introductiv la cartea despre Origen a lui Henri Crouzel, Ioan I. Ică înfățișa primele secole creștine ca o epocă de libertate și diversitate intelectuală, în care cercetările teologice puteau îmbina adeziunea totală la revelație cu îndrăzneala căutărilor, a conjecturilor, a teoriilor multiple stîrnite de un loc scripturar. Dacă Henri Crouzel caracterizează demersul lui Origen ca pe o teologie în căutare, o teologie de exercițiu, ba mai mult, o teologie care fierbe în toate direcțiile
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
dinainte ca efortul teologic să demareze. Situație instalată ce trebuie însă depășită. Claude Geffré, teolog dominican liberal, insistă, în cărțile lui, pe faptul că demersul teologic și chiar viața de credință presupun în toate timpurile interpretarea, personală sau comunitară, a revelației. A crede și a interpreta așadar, a produce noutate în raport cu discursul dogmatic constituit sînt inseparabile. încă de la începuturile creștinismului, chiar din epoca apostolică, elanul interpretării locuiește în orice om sau comunitate care își asumă credința. Pe deasupra, Claude Geffré vorbește despre
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
care ea îl insera pe om în elanul Duhului. Cînd schițează, de pildă, suita tematică a celor șapte Concilii ecumenice, părintele Scrima o înfățișează ca pe o înaintare în misterul Treimii, ca desfășurare doctrinară a noutății infinite, deja dată în revelația christică. Cînd interpretează ciclurile liturgice bizantine, el le înfățișează ca urcușuri ale omului pe cale de a fi deificat în realitatea împărăției, în misterul Zilei a Opta. Cînd expune temele isihasmului, el insistă pe experiența spirituală, dătătoare de cunoaștere noetică, teologală
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
paradoxul Principiului eficace prin simplă prezență, acționînd fără să făptuiască, transformînd fără să intervină explicit și autoritar în țesătura lumii. Nu tocmai acesta e modul de prezență al lui Christos în Evanghelii? Nu tot așa apare suveranitatea divină în fenomenologia revelațiilor religioase? Trimisul lor e un străin, un marginal în raport cu societatea ; e distanțat față de sfera puterii ; atrage tocmai prin libertatea lui față de determinările și de inerțiile, inclusiv religioase, ale lumii în care vine. E de la sine înțeles că acest aspect apofatic
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Trimisul lor e un străin, un marginal în raport cu societatea ; e distanțat față de sfera puterii ; atrage tocmai prin libertatea lui față de determinările și de inerțiile, inclusiv religioase, ale lumii în care vine. E de la sine înțeles că acest aspect apofatic al revelației rămîne mereu prezent în miezul unei tradiții spirituale, că el e mereu reamintit, tematizat, trăit în cadrul tradiției respective, menținîndu-și tensiunea imaginile cu privirea atotdirecționată, pe cea a Săgetătorului din Zodiacul Nürenbergului, Cusanus face implicit referință la simbolismul cosmologic și ne
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
mod variat și abundent, în diversitatea geografiei și a formelor ei. Existențial vorbind, în Occidentul european cel puțin, omul modern nu mai are la îndemînă cadrele religioase gata oferite în care să are de făcut între ceea ce autorul numește instituirea Revelației formele de tradiție prin care omul participă la divin, devine contemporan cu Dumnezeu și instituțiile socioistorice ale religiei. judece iureșul evenimențial al actualității, să-și evalueze existența, să dea înțeles imediatului. Așa încît e aproape obligat să devină activ în raport cu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
formele sociale ale religiei, ci și formele doctrinare ale Adevărului. Au acestea din urmă statut absolut sau statut de vector către o realitate care se revarsă dincolo de orice contur, care critică orice formă în măsura în care ea devine acaparatoare? Imediat după ce are revelația atotprezenței divine, Levin în finalul din Ana Karenina se întreabă cum percep alte tradiții aceeași unică, incontestabilă prezență. E de îndată confruntat cu paradoxul între un Adevăr universal și mulțimea doctrinelor care îl susțin. Astăzi, mai acut și mai inevitabil
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
-o, în schimb, deoarece ea nu-și imaginase efectul posibil al premenopauzei asupra percepției sale în legătură cu feminitatea sa, dorința sa, senzualitatea și sexualitatea sa, și nici consecințele directe ale acesteia asupra sexualității soțului său. Evocarea uscăciunii vaginale a constituit o revelație. Faptul că a identificat neplăcerea apărută în timpul unei tentative de penetrare n-a determinat-o să acționeze imediat (să utilizeze un gel hidratant). Carolyn ascultă ceea ce terapeutul îi explică în legătură cu fiziologia hormonală. Carolyn - Credeți că sunt responsabilă pentru impotența soțului
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fenomenul profetismului în Israel și Iuda îndeplinește un rol religios precis, în principal, acela de a comunica mesajul divin unui destinatar uman (Am 3,7); profetul poate fi definit drept cel care, simțindu-se inspirat de Dumnezeu și primind o revelație sau un mesaj divin fără ajutorul tehnicilor mantice deductive, transmite conștient acest mesaj unui destinatar uman (Weippert, 1988, pp. 289-290). Această definiție a profetului face distincție netă între inspirația profetică și activitatea divinatorie (tehnica deductivă); trebuie remarcat însă că avem
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ani postdecembriști, în paginile revistei este intens discutată „memorialistica rezistenței”. Inițial abordată ca „tehnică și retorică a supraviețuirii”, pe măsura exploziei de memorii și jurnale, „literatura mărturisirilor” - „poate singura mișcare viabilă din proza de azi” - se conturează nu doar ca revelația literaturii de sertar, ci ca un fapt cultural de amploare ce merită a fi studiat din dublă perspectivă: critica memorialisticii și critica receptării. Colocviile Literatura mărturisirilor (10-11/1991), Sertarul cu jurnale, jurnalul cu sertare (3/1992), Biografie și literatură (2
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286947_a_288276]
-
sau trec sub tăcere această problemă. Buddha a avut curajul de a se ridica împotriva religiei populare, împotriva superstițiilor, cermoniilor, ritualurilor și împotriva tuturor grupurilor privilegiate care se cramponau de ele. El a condamnat și concepțiile metafizice și teologice, minunile, revelațiile și legătura cu forțele supranaturale. Făcând apel la logică, la rațiune și la experiență și situând pe prim plan etica, Buddha îi învăța pe oameni să caute adevărul în propria lor conștiință. El i-a educat pe semenii săi în
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
mai rămăsese decât a o mia parte din puterea sa vitală, Gautama a înțeles inutilitatea ascezei ca mijloc de eliberare și s-a hotărât să-și întrerupă postul. Revenindu-și, și a dat seama că a pierdut timpul, neavând nici o revelație pe parcursul excesivelor austerități. La sfârșitul acestora, el a ajuns la concluzia că „nici un ascet și nici un brahman, oricîte experiențe dureroase, sfâșietoare sau răscolitoare ar fi încercat în trecut, prezent sau viitor, nu le va depăși pe ale sale” (Majjhima-Nikăya, I
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
ciclul teribil al nașterilor, morților și reîncarnărilor determinat de karma. La veghea a doua, Gautama își recapitulează nenumăratele vieți anterioare și contemplă în câteva clipe existențele nesfârșite ale celorlalți. În timpul celei de-a treia veghi din noapte, a avut loc Revelația, Consacrarea sau Trezirea (boddhi). Acum, Gautama a înțeles că existența este suferință și că la eliberarea de suferință se ajunge prin suprimarea dorinței de viață. Cauzele suferinței i s-au înfățișat cu o limpezime cristalină și odată cu ele Gautama a
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
vreun zeu sau de vreo putere exterioară. În vreme ce-l acceptă pe Buddha ca descoperitorul adevăratei Legi (dharma), buddhismul nu recunoaște vreun salvator sau vreo divinitate, în sensul obișnuit al termenului. Dincolo de experiența iluminată a lui Buddha nu se află nici „revelație”, nici „cel ce revelează”. El a găsit singur legea adevărată, atribuind întreaga sa realizare, desăvârșire și succes efortului uman și inteligenței umane. Un om și numai un om poate deveni Buddha. Orice om are în el însuși potențialitatea de a
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
umană este o taină care nu intră în orizontul obișnuit al înțelegerii noastre. Un mister mult ca Și prin bucurie. care, în sens teologic, este „un adevăr ascuns în Dumnezeu, a cărui cunoaștere nu ne poate veni decât pe calea Revelației”<footnote A. MICHEL, Mystère, în Dictionnaire de Théologie Catholique, Tome X, 2ᵉ Partie, Paris, 1928, col. 2586. footnote>. În același sens, Mântuitorul Hristos le vorbea ucenicilor despre taina Împărăției cerurilor (Mc. 4, 11), iar Apostolul Pavel despre taina ascunsă de
Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
secolul clasic a umanismului creștin, în toată diversitatea manifestărilor sale. Acesta este orizontul cultural explicativ în care se întreprinde o analiză sistematică a genurilor literaturii clasice - tragedia, comedia, romanul și subdiviziunile lor -, acumulându-se, dincolo de ele, un capital prețios de revelații privind imponderabilele eterne ale literaturii. SCRIERI: Fragmente despre cuvinte, București, 1968; ed. postfață Mihai Șora, Pitești, 2002; Inflexions de voix, Montreal, 1976; La Syntaxe narrative des tragédies de Corneille. Recherches et propositions, Paris - Ottawa, 1976; Le Miroir persan, Montreal, 1978
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
În brațele iubitei lui Marguerite Steinheil... Fraza aceea a pus capăt copilăriei mele. „A murit în brațele iubitei lui...” Frumusețea tragică a acelor cuvinte m-a răscolit. O întreagă lume, cu totul nouă, a dat năvală asupra mea. De altfel, revelația aceea m-a frapat înainte de toate prin decorul ei: scena amoroasă și mortală se desfășurase la Élysée! În patul prezidențial! În vârful piramidei puterii, gloriei, celebrității mondene... Îmi imaginam un interior luxos, cu goblenuri, cu aurituri, cu șiruri de oglinzi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
perete - plăcuța sumbră de odinioară: Ludovic de Orléans, Ioan fără de Frică, Isabeau de Bavaria... Nu știu de ce i-am tăiat vorba în clipa aceea. Voiam probabil să-i arăt erudiția mea. Dar mai cu seamă am fost orbit de o revelație subită: o doamnă în vârstă, într-un balcon suspendat deasupra stepei nemărginite, repetă încă o dată o poveste știută pe de rost, o repetă cu precizia mecanică a unui disc, credincioasă acelei povestiri mai mult sau mai puțin legendare despre o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
liniște amară, îmi spuneam că se apropia sfârșitul vacanței. Precum și sfârșitul unei perioade din viața mea, un sfârșit marcat de o descoperire extraordinară: toate cunoștințele mele laolaltă nu-mi garantau nici fericiera, nici contactul privilegiat cu esențialul... Și încă o revelație: cât era ziua de lungă, mă gândeam la trupul femeiesc, la trupurile femeilor. Toate celelalte gânduri erau complementare, accidentale, derivate. Da, recunoșteam că a fi bărbat însemna să te gândești neîncetat la femei, că bărbatul nu era altceva decât un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
frumoase și înspăimântătoare totodată. Era imposibil să le neg, căci tot trupul meu le păstra ecoul luminos. Le trăisem aievea! Dar, dintr-un spirit viclean de contradicție, amestec de teamă și de bun simț revoltat, trebuia să mă dezic de revelația mea, să distrug universul din care întrevăzusem câteva crâmpeie. Speram de la Charlotte o liniștitoare poveste despre Franța din anii tinereții sale. O amintire familiară și netedă ca un clișeu fotografic și care să mă ajute să uit nebunia trecătoare. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din micul lor cerc se plânsese, spunea, de partenerul ei, care nu știa să facă dragoste (ei exprimau ideea mult mai verde) și le încredințase, pare-se, amănunte comice („haioase”, a afirmat unul) despre comportarea lui. Îi ascultam sperând ceva revelații erotice. Deodată, a fost menționat numele partenerului persiflat: Franțuzul... Era porecla mea, de care eram mai degrabă mândru. „Franțuzul” - un francez, pe rusește. Printre râsetele lor, am prins un schimb de replici aparte, între doi prieteni, în chip de conciliabul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ale surorii mele și corectări discrete din partea Charlottei... De data aceasta, nu mai era vorba să mi se sufle cuvântul potrivit. După o secundă de ezitare, m-am corectat eu însumi. Dar mult mai puternică decât șovăiala momentană a fost revelația fulgerătoare: vorbeam o limbă străină! Așadar, lunile mele de revoltă nu au rămas fără urmări. Nu că de acum înainte m-aș fi exprimat în franceză cu mai puțină ușurință. Dar ruptura se produsese. În copilărie, mă contopeam cu materia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Iar dacă ea este încă atât de frumoasă, în ciuda părului alb și a atâtor ani trăiți, e pentru că prin ochii, prin trupul ei, transpar toate clipele acelea de lumină și de frumusețe...” Charlotte iese din gară. O urmez, îmbătat de revelația mea indicibilă. Iar noaptea se răspândește asupra stepei. Noaptea care durează deja de douăzeci de ani în Saranza copilăriei mele. Am revăzut-o pe Charlotte după zece ani, timp de câteva ceasuri, când mergeam în străinătate. Am ajuns foarte târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
semnătură pe care o constituie Numele. „Care e numele tău?” întreabă omul biblic, iar răspunsul sugerează atât caracterul inefabil și transcendent al dumnezeirii, cât și relația acesteia cu omul. Coranul se prezintă nu ca răspuns la întrebările omului, ci că revelație gratuită determinată total de inițiativă divină. Avalanșă de nume și atribute care îi scandează aproape fiecare verset nu se leagă de evenimente din istoria oamenilor, ci dezvăluie și totodată ascunde dumnezeirea inaccesibila, dar atotprezentă. Studierea numelor divine are o lungă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
are uneori în Biblie sensul lui k, „căci”; „Eu sunt cine sunt”, interpretat prin analogie cu alte exprimări frecvente în Biblie, cum ar fi šelaƒ beya: tišelaƒ, „trimite prin cine vei trimite” (Ex 4,13). Ar părea un refuz, dar revelația din versetul următor ar impune înțelegerea acestei expresii prin „Eu sunt cel ce sunt”. Declară „fericită” redarea din LXX prin ho ôn. Întrebarea ce nu întârzie este dacă e vorba de ființă metafizica sau de ființă istorică, manifestare a activității
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]