10,141 matches
-
nuc, dulcețuri și fructe confiate. Afară pe bătătură ne așteptau pepenii verzi și negri; unii erau atât de mari că nu reușeam să-i mâncăm și profitau din plin animalele din ogradă. Erau atât de gustoși și lăsam să se scurgă nestingherit pe mâini, față, hăinuțe zaharul din pepeni, de multe ori asociind pepenele cu brânza de oaie. Ce-i drept, eu făceam mai rar împreună cu fratele meu, verii noștri însă îi consumau frecvent așa. Niciodată nu am putut asocia dulce
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
din secretele bucătăriei evreiești. Ceea ce însă a durut-o în mod evident pe bunica și n-a putut disimula a fost neputința de a ne cuprinde, de a ne mângâia și a ne face micile capricii. Simțea cum totul se scurge mult prea repede și de fiecare dată când intram în camera bunicii mă ruga să mă așez pe genunchii săi, singurii care poate mai răspundeau unor impulsuri nervoase. Mă cuibăream în poala bunicii, îi masam genunchii și stăteam acolo preț
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
sete, mi-era foame, dar un lucru se certificase în atitudinea mea și-n cerințele sumative ale tatălui, în sensul că prindeam ușor informația furnizată, în schimb o selectam preferențial, fără a mi se impune ceva. Cu cât timpul se scurgea, cu atât relația mea de sânge cu Adi devenea tot mai puternică, stabilitatea acesteia fiind indusă de valorile educației și respectarea parteneriatului între frați. A fost o perioadă frumoasă când fiecare dintre noi a crescut și-a învățat din ambientul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
profesionale. Un om, un părinte absolut minunat, o existență ce s-a consumat mult prea repede. Tata n-a știut și n-a vrut să trăiască de sine și pentru sine, a ars pentru semeni, a vibrat și s-a scurs asemenea Dunării: „Dunăre, potecă lină, De dor inima mi-e plină. Dunăre pe valuri line, Mi-aș dori să fiu ca tine. Dunăre, un val și-un dor, Fă-mă pasăre să zbor.” V. Murgociștii brăileni Nu știu pentru alții
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ochii mari, blajini și binevoitori ai tatălui meu, primele lacrimi. Erau lacrimi de fericire ce întregeau un alt moment de succes consumat cu aproape două săptămâni înainte, examenul de treaptă al fratelui meu la Liceul de Marină. Lacrimile i se scurgeau în broboane mari și perlate, pe care nu și le putea controla oricât ar fi încercat, nu putea spune nimic pentru că, cu siguranță, vocea l-ar fi trădat, iar corpul său se lipise de zidul bucătăriei de vară, încercând să
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
brantă și aptă pentru sonorități neobișnuite. Astfel, cuvântul Barmherzigkeit (milă) Îi sugera lui Urmuz (parcă-l văd scutu rându-se pe Înfundate de râs, cu fruntea lui Împodobită cu papule sifilitice, „cununa lui Venus“) clipa când găinațul pă sării se scurge În fir prelung până la pământ, unde face plici!; iar Butter nu Însemna, pentru Urmuz, unt, ci acel prisos de cocă subțire care se scurge după ce lipitorul de afișe netezește cu palma afișul aplicat pe gard. Într-o dimineață, Urmuz fu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu fruntea lui Împodobită cu papule sifilitice, „cununa lui Venus“) clipa când găinațul pă sării se scurge În fir prelung până la pământ, unde face plici!; iar Butter nu Însemna, pentru Urmuz, unt, ci acel prisos de cocă subțire care se scurge după ce lipitorul de afișe netezește cu palma afișul aplicat pe gard. Într-o dimineață, Urmuz fu găsit Împușcat pe o bancă la șosea. Dar deunăzi, plimbându-mi melancolia acestui În ceput de primăvară prin Cimitirul Bellu, ca În tinerețile noas
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
citind despre toate aceste glume sau farse literare: iată de ce le ardea oamenilor, adică conducă torilor de reviste, colaboratorilor și cititorilor, În acea epocă blagoslovită și de huzur, nemaiîntâlnită din ajunul războiului celui mare și până În anii ce s-au scurs de atunci numai În griji, suferințe și lipsuri! Căci uite ce găsesc acum, printre anunțurile de pe coperta roșie a Noii Reviste Române din februarie 1914, cu privire la prețul de vânzare al peștelui la magazinele Administrației Pescăriilor Statului: crapul de la 4 kg
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
băutură practicate În casa lor, ba chiar stând, aș zice, la temelia casei lor, unde, când eram poftiți cu ai mei la masă, veneam cu sticla mea de vin ținută, ținută tot timpul lângă mine, pe podea, fiindcă li se scurgeau ochii după ea copiilor din casă, cât și unor mu sa firi afectând con formismul locului. Căci Emanoil și Eufimia lui se cunoscuseră și se luaseră Împreună pe când erau amândoi membri ai unei asociații de importație străină la noi În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
avizul și știrea moștenitorului. Memoriile lui Constantin Beldie se prezintă singure. Cititorul va găsi În ele ecourile unei lumi de altădată, populată cu aspecte literare și științifice, cu tineri dornici de afirmare și cu bătrâni a căror viață s-a scurs nesemnificativ, cu ro manțe de dra goste și răzbunări cumplite. În rândurile scrise de mâna talentatului Beldie se află și lumea din Stroești, atât cât a crezut el de cuviință să noteze. Era timpul ca aceste pagini inegalabile de memorialistică
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nimeni, aproape nu mai mânca și nu mai bea. Suferise el și până atunci, că nu mai existau clienți pe măsura măiestriei sale, dar acum deja i se părea că viața lui își pierduse orice rost. Două luni s-au scurs astfel, apoi domnul Toma a dat primul semn că s-a scrântit. Un semn mare. Era defilarea de 23 August, la tribună se aflau tovarășii Gârmoci și Fanache, înconjurați de toate mărimile orășelului, prin fața lor se perindau detașamentele de pionieri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Mă cuibăresc în valurile sale alburii, parcă aș fi întins pe o saltea moale, moale, învelit într-un sac de dormit. E cald și bine. Adorm într-o clipită. Mă trezesc refăcut, nu-mi dau seama câtă vreme s-a scurs, dar sunt odihnit și într-o stare fizică excelentă. Chiar îmi trece prin minte gândul că toată tărășenia cu accidentul meu de la săniuș și apoi cu moartea mea și cu înălțarea oarecum ratată la cer nu a fost decât un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mișcări, însă le percep confuz, fără să înțeleg deocamdată cine populează văzduhul: sunt aidoma unui copil în primele zile de la naștere, neacomodat cu noua realitate exterioară, incapabil încă s-o dibuiască. Mă pomenesc întrebându-mă cum să țin socoteala zilelelor scurse aici. Îmi zic să număr zilele după perioadele de somn: când adorm înseamnă că a trecut o zi în văzduh, când mă trezesc înseamnă că a început o altă zi în văzduh. Cu soluția la această problemă în cap, chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ne hrănim. Da, ne hrănim. În alt fel însă decât erai obișnuit tu pe pământ. Cele câteva ore de somn reprezintă hrana noastră, modalitatea noastră de a acumula energia cu care ființăm. Și doi: dacă îmbătrânim. Și aici timpul se scurge, dar nu lasă urme asupra noastră, noi nu suportăm ravagiile lui. Altceva!... -Altceva... Dar văzduhul acesta în care locuim ce fel de lume e, e lumea dintre lumi? -Ai intuit corect. Aici, în văzduh, e un spațiu intermediar, spațiul dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-a înființat la cabinet. Când i-a venit rândul, a intrat și a fost suficient s-o privească o fracțiune de secundă pe femeia care îl tulburase atâta pentru ca să-și dea seama că și pentru ea săptămâna aceea se scursese în același fel: într-o obsesivă așteptare, așteptându-l pe el, gândindu-se la el. -A, tovarășe brigadier, ați sosit! a exclamat doctorița Stănescu cu fața luminată subit. Ochelarii comandați sunt gata... Asistenta a mirosit că șefa ei îi arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ținea dreaptă și căuta să se stăpânească, să nu plângă (deși era singură, n-o vedea nimeni, i-ar fi fost la îndemână să plângă, să-și ușureze sufletul...). Totuși, o lacrimă și încă una i-au scăpat, s-au scurs încetișor pe obrazul său, apoi au căzut în apa fiartă din albie și s-au pierdut. Mama era o femeie dârză, nimic nu o dobora, dar acum fusese copleșită: tot lanțul acesta de nenorociri era mai mult decât putea duce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
meu copil, lasă-te în voia somnului, lasă-te cuprins de vis și ai să-l zărești pe acest mesager viu, pe acest sol adevărat, ai să-l zărești acolo, în orășelul tău. 19 TC "19" \l 1 S-au scurs doi ani și jumătate de la moartea mea. Biță și Mircea crescuseră, nu mai erau cei pe care-i cunoșteam eu. Le mijise mustața, fumau pe ascuns și se uitau după fete. Încă își mai petreceau timpul jucându-se, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dacă tot e să moară, măcar să închidă ochii acolo. În casa modestă care îi rămăsese de la ai săi, la un capăt de lume, tovarășul Cameniță s-a pus pe așteptat: își aștepta moartea. Numai că zilele și lunile s-au scurs și moartea întârzia să-l ia în primire. În loc să-i fie mai rău, trupul său îi dădea semne că se înzdrăvenește. Peste un an, s-a dus la medic să-și facă un consult, să vadă ce și cum. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Nu era vorba de nici o apă. Ci a făcut ceea ce se pricepea el mai bine, potrivit cu numele său, Gămălie. A pus foc. Întâi a deschis vanele de la rezervoarele pântecoase, de la conductele care se duceau în Serenite. A lăsat să se scurgă spre oraș pârâul negru, unsuros. Și pe urmă a aprins fericit chibrituri, unul după altul. A mai apucat să zărească încântat cum se înalță și se întinde vâlvătaia uriașă, supremă. Cum cuprinde așezarea și o înghite. Serenite a pierit, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nimic, și-a făcut cruce. „Mămico - am zis -, facem magiun și rachiu și o să avem din ce trăi“, dar mama a dat din mână a lehamite. Iar după o săptămână, din coșurile pline cu fructe putrezite a început să se scurgă o zeamă murdară, cu miros de closet. Fapt care nu mă împiedică să-mi amintesc cu o nostalgie crescândă de „corcodușul nostru“, de pomul acela uriaș, dar bătrân și bolnav de la care atâta lume aștepta ceva ce nu putea, bietul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
interesante, demne de a fi povestite când voi fi scăpat de pietricica spinoasă, care nu vroia în nici un chip să iasă. În felul lor, multe întâmplări din spital au devenit și mai provocatoare, mai miezoase și burlești, pe măsură ce s-a scurs vremea. Însă le-am evocat rar și prudent. Nu-i bine să stârnești trecutul. Nu se știe niciodată când și cum se întoarce, ca să te pedepsească pentru nesocotință. Nu-i sănătos să-i dai cu sâc unui necaz, de îndată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Bucovina” ținând până la destituirea lui în mai 1849. Știrea despre detronarea lui Sturdza a produs o mare bucurie, redacția „Bucovina” luându-și rămas-bun de la fostul domn prin următoarele versuri: „Mihai Vodă cel vestit La prădat și la răpit, Care-au scurs țara de bani Domnind 15 ani, În sfârșit e alungat De popor și de împărat, Plângă curtea cât va vrea Eu voi râde și-oi giuca”. În timpul celor doi ani de existență „Bucovina” a apărut destul de regulat. Pentru prima dată
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
atunci. Priveam spre viitor, spre ce se Întindea dincolo de fîșia Îngustă Închipuită de Chile, iar În minte Îmi sunau versurile poemului lui Otero Silva. OBJETOS CURIOSOS Lucuri curioase Din toți porii bazinului vechi și mare care ne ducea motocicleta se scurgea apă. În vreme ce țineam ritmul la pompă, visările mă purtau În zbor. Un doctor care se Întorcea din Peulla cu șalupa pentru călători care făcea drumuri dus-Întors de-a lungul lacului Esmeralda, a trecut pe lîngă matahala greoaie, dar ingenioasă, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
că bem ceva. Vinul din Chile e nemaipomenit, iar eu Îl dădeam pe gît cu o viteză fantastică și În asemenea cantități Încît, cînd a venit momentul să mergem la dans, mă simțeam gata să conduc lumea. Seara s-a scurs plăcut, pe măsură ce ne umpleam burțile și mințile cu vin. Unul dintre mecanicii cei mai prietenoși de la atelier m-a rugat să dansez cu soția lui, fiindcă el amestecase băuturile și nu se simțea prea bine. Nevastă-sa era din cale-afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
poate de onorabil și au fost foarte prietenoși - atît cît pot fi niște oameni venind din lumi atît de diferite cum erau lumile noastre În acel moment. A venit și ziua cea mare, iar din ochii lui Alberto s-au scurs două lacrimi simbolice. Luîndu-ne adio de la La Poderosa, care a rămas În urmă, la atelier, ne-am Început călătoria spre Valparaíso. Am pornit pe un drum de munte magnific, cel mai frumos oferit de civilizație În comparație cu adevăratele minuni ale naturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]