8,609 matches
-
echilibru vital, somatic și psihic, suferința devine pentru individ un „destin” (H.E. Sigeristă. În ceea ce privește originile durerii, acestea sunt diferite, ca de altfel și natura lor. În general, sunt admise trei forme de durere, după originea și natura lor: aă durerea spontană, de regulă acută, de scurtă durată și trecătoare, lipsită de pericol vital; bă durerea provocată, mai nuanțată, mai complexă și care poate fi o durere provocată de alții, sau o durere autoprovocată; că durerea imaginară, care este o durere psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ridiculiza. Râsul este contagios, pe când plânsul este singular. El atrage atenția dar nu este contagios. Cel mult trezește compasiune, dorința de a căuta să-l Înțelegem și să-l ajutăm pe cel aflat În impas. Plânsul este Întotdeauna sincer și spontan, fiind mai greu de stăpânit, pe când râsul poate fi controlat voluntar. 2. Disperarea Este un sentiment vital, datorat impresiei că În fața ta totul se Închide. Este forma de supremă izolare, de totală limitare și Închidere interioară a ființei umane. Disperarea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este reprezentată prin bocire sau plângere, tânguirea colectivă legată de despărțirea de cel care a murit. Aparent, cele două mari grupe de experiențe psihomorale ale durerii și plăcerii au un pronunțat caracter cultural, ca forme de manifestare. Ele sunt conduite spontane sau programate, cu caracter simbolic, absolut obligatoriu, inseparabile de viața individuală sau colectivă. Din acest motiv, suntem obligați să le cunoaștem semnificația internă. Rolul lor este de a ușura traumatismul sufletesc și moral al despărțirii. Dacă am stabilit faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sensul de „a-fi-Împreună-cu”, presupune, așa cum am spus câteva etape, și anume; aă Așteptarea unei Întâlniri cu un loc, un obiect, o persoană. Este o etapă de pregătire care poate fi planificată anterior, dorită sau impusă, sau poate dimpotrivă, să fie spontană, ca surpriză. bă Întâlnirea propriu-zisă reprezintă contactul direct cu celălalt, punerea față-n față, faptul de „a-fi-Împreună”. Aceasta reprezintă starea de coprezență propriu-zisă. că Încheierea, sau sfârșitul Întâlnirii a faptului de „a-fi-fost-Împreună”, și despărțirea celor doi. La aceste trei etape
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
faptul că eu nu pot acționa voluntar asupra forței vitale de care dispun, dar eu pot să-mi mobilizez forța sufletească conform voinței mele, nevoilor și intereselor mele. În egală măsură, forța sufletească se poate afirma singură, În actele mele spontane, de creație artistică sau de cercetare științifică. Ea este mobilizată de motivații interne În aceste situații și nu de intențiile mele conștiente și voluntar dirijate, rațional. Rezultă de aici faptul că forța sufletească este potențialitate care se manifestă În act
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
moral sau, dimpotrivă, prin intenții cu caracter negativ imoral: intrigă, calomnie, situații conflictuale etc. Temele pot fi pregătite anterior sub forma unor „proiecte de acțiune” sau pot reacutiza vechi pasiuni aflate În stare de latență, după cum pot izbucni În mod spontan sub formă de conflicte. Temele acțiunilor psihologice se dezvoltă pe fondul unor pasiuni care generează stări de tensiune interioară, neliniști, proiecte, având o importantă Încărcătură emoțional-afectivă care le Întrețin și care ajunsă la un nivel de saturație se va manifesta
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În felul acesta, mai mult decât o simplă Întâlnire. El este o intimitate reciprocă bazată pe sentimente morale prin care este compensată o suferință, o lipsă, o stare precară a unei persoane de către alta. Ajutorul este trăit ca o atitudine spontană care vine dinspre conștiința morală a celui care oferă, dar, În același timp, este și o voce a rațiunii, care Îmi spune că cel aflat În suferință, În nevoie, trebuie ajutat. Anulând, prin ajutor, suferința altuia, care mă tulbură, eu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
strategie pe care fiecare individ trebuie să o aibă În vedere atunci când urmează să se Întâlnească cu altul. 1. Acordul Prin acord se poate Înțelege situația de acomodare pozitivă a două persoane În cazul unei Întâlniri. Pregătită În prealabil, sau spontană, această Întâlnire are un caracter pozitiv prin faptul că cei doi pot stabili o relație interpersonală imediată. Ei pot comunica liber, degajat, sincer. Se stabilește și o punte emoțional-afectivă Între aceștia, construindu-se treptat o ambianță În care cei doi
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
la dezvoltarea lor sufletească și morală. 2. Dezacordul Se Înțelege prin dezacord situația de neacomodare, de inadaptare reciprocă, cu caracter de respingere negativă a două persoane În situația Întâlnirii dintre ele. Deși poate fi pregătită În dinainte, sau poate fi spontană, această Întâlnire va fi negativă, Întrucât cei doi nu vor putea niciodată să stabilească Între ei o relație interpersonală. Fiind diferite ca interese, ca gusturi, preferințe, tip afectiv, model de gândire, nivel de cultură, profesiuni etc. cele două persoane nu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
prejudiciată. Este un fel de reîntoarcere la situația anterioară conflictului, o anulare a traumatismului psihomoral al victimei. Reparația prejudiciului nu se face numai prin acțiuni exercitate asupra victimei, ca terapii morale psihologice. Ea are caracterul unui act de autocompensare psihomorală spontană, care ține de mecanismele de apărare/afirmare ale Eului persoanei respective. Acestea sunt următoarele: aă restituirea obiectelor furate victimei; bă retractarea injuriilor, calomniilor, a intrigilor la adresa acesteia; că uitarea celor Întâmplate, cu caracter traumatizant de către victimă; dă uzarea actelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mediul familial care au drept consecințe uciderea sau vătămarea lor gravă de către părinți sau tutorii lor legali. Între principalele cauze ale acestor forme de violență gravă desfășurate în interiorul familiei pot fi menționate: condițiile socioeconomice precare ale unor familii, diferitele conflicte spontane sau repetate între membrii familiei, multe potențate de consumul de alcool în familie, carențele culturale ale părinților, reproducerea modelelor culturale existente în familia de origine de către părinți, confruntarea cu realitățile dure ale vieții cotidiene, lipsa de afecțiune a părinților față de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
care va avea o acțiune stresantă din personalității copilului, credea că trebuie căutată nu numai în influențele exercitate de formele de educație instituționalizate (realizate prin intermediul școlii, al mass-mediei), dar și în influențele puternice pe care le exercită asupra copilului educația spontană (neinstituționalizată), care poate forma defecte cu aceeași ușurință cu care formează calități. Să ne oprim puțin asupra acestui aspect. Se cunoaște, de exemplu, influența „persoanei semnificative”, adică influența acelei persoane de care copilul sau tânărul se atașează și pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
eteronomă. Binele constă în a asculta de voința adultului. Răul înseamnă să faci după cum te taie capul. Într-o asemenea morală nu există loc pentru ceea ce moraliștii au denumit «binele» în opoziție cu «datoria» pură, binele fiind un ideal mai spontan al conștiinței și mai mult atrăgător decât coercitiv. Fără îndoială, relațiile între copil și părinții săi nu sunt numai raporturi de constrângere. Există o afecțiune mutuală spontană care îl împinge pe copil, de la vârsta cea mai fragedă, la acte de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
au denumit «binele» în opoziție cu «datoria» pură, binele fiind un ideal mai spontan al conștiinței și mai mult atrăgător decât coercitiv. Fără îndoială, relațiile între copil și părinții săi nu sunt numai raporturi de constrângere. Există o afecțiune mutuală spontană care îl împinge pe copil, de la vârsta cea mai fragedă, la acte de generozitate și chiar de sacrificiu, la demonstrații emoționale, care nu îi sunt în nici un caz prescrise. Fără îndoială, ne aflăm aici în fața punctului de plecare a acelei
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
209-253. Despre importanța conduitei „amânării” vorbesc, printre alții, P. Janet, M. Ralea, V. Pavelcu. D. Origlia, H. Onilion, L’ade escent, 1964, P.H.F., Paris, p. 70. Însușire legată de intensitatea reacțiilor interioare și exterioare, provocate de o anume impresie. Tendința spontană de a acționa, predispoziția spre acțiune. Tendința impresiilor de a persista multă vreme, răsunetul lor, infuența mare a reprezentărilor asupra percepției prezente. Tendința de a fi mereu vesel, optimist, sau invers; după cum unii tind mereu să aibă aceeași dispoziție, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a guvernării este imposibilă din cauza constrângerilor pe care resursele limitate și traiul în comun le impun asupra societății, deși unele probleme pot fi atenuate prin intermediul descentralizării. Rămâne totuși întrebarea de ce trebuie alocate atât de multe valori. Valorile nu "iau naștere" spontan; aparent, ele trebuie "prezentate" sistemului politic. De exemplu este clar că oricât de multe valori ar fi într-o societate dată, nu vor fi trecute în agendă toate valorile posibile. Astfel, problema procesului de alocare a valorilor duce la problema
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
poate apărea evident o astfel de contestare, dar aceasta nu se întâmplă de obicei imediat și mai ales fără un grup care să concentreze nemulțumirea. De aceea rebeliunea, ca să nu mai vorbim de revoluție, se dezvoltă rareori dintr-o revoltă "spontană" a oamenilor, și mult mai des printr-un corp organizat neintegrat în sistem. Atunci când este puternic, sprijinul contribuie la prevenirea apariției unei contestări puternice; într-adevăr, dacă unele elemente dau glas opoziției lor, vor avea parte de un ecou slab
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
și transdisciplinare ale educației, Editura Polirom, Iași, 2002; Polis și Paideia. Șapte studii despre educație, cultură și politici educative, Editura Polirom, Iași, 2005. Volume de eseuri: Semnele timpului, Editura Junimea, Iași, 1988; Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Editura Polirom, Iași, 1995; O prostie a lui Platon. Intelectualii și politica, Editura Polirom, Iași, 1997; Structuri, momente și modele în cultura interbelică, Editura Cronica, Iași, 1999; Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, Editura Ars Longa, Iași, 2000; Literatura, ce poveste
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
luni nu mai este decît o aparență; inteligența, spiritul, rațiunea, conștiința, liberul arbitru, totul la el e paralizat, slăbit, atrofiat de practica unei obediențe tăcute, teribile, de practica unor exerciții ascunse care afectează și nimicesc tot ceea ce este liber și spontan în gîndirea omului. Atunci, acestor trupuri fără suflet, acestor oameni reduși la tăcere, posomoriți, le insuflam spiritul ordinii noastre; imediat aceste cadavre încep să se miște, să se uite în jur, să acționeze, să execute mașinal ordinele ale căror scopuri
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
răspunsul ar fi fost: "Regele sau împăratul 1-a numit". Și toate aceste explicații par foarte clare și incontestabile pentru toată lumea. Altfel spus, în cadrul strict al unei anumite societăți dintr-o anumită perioadă, noțiunea de legitimitate nu corespunde decît recunoașterii spontane a ordinii stabilite, acceptării firești nu atît a deciziilor celor care guvernează, cît a principiilor în virtutea cărora ei guvernează. La urma urmelor, orice putere poate apărea ca legitimă atunci cîiid pentru cei mulți, prin ceea ce gîndesc și sînt ei, menținerea
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
a două figuri articulate între ele, care sînt metonimia și sinecdoca pe de o parte, metafora și comparația pe de altă parte. Fără a subestima importanța metaforei, voi insista asupra a doi tropi esențiali care concură la apariția, în mod spontan, a imaginației spațiale. Sinecdoca este cea care se definește prin ideea includerii; cealaltă, metonimia, prin ideea de coexistență. Ambele au capacitate particulară de creație: în descrierea romanescă ele fac să varieze o logică a spațiului și o logică a imaginației
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
J. Locke și H. Spencer, altele, de J.-J. Rousseau. Mai ales ideile acestuia din urmă erau valorificate: organizarea școlii într-un loc mai retras de tumultul vieții sociale, instruirea prin activitate, prin contact cu natura, pornindu-se de la impresii spontane sau de la experiențe organizate, iar alteori chiar de la anumite activități manuale. Școala de la Abbotsholme prelua însă și unele elemente de la vechile școli publice (public schools), școli particulare destinate nobilimii engleze. Ea însăși era o școală particulară, deschisă celor avuți. Foarte
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cărei activitate se întemeia pe ideea libertății și spontaneității copilului ca o condiție a dezvoltării capacității creatoare, a manifestării sale plenare. În școala lui Cizek desenul după model, realizarea unor copii fidele erau înlocuite cu desenul din imaginație, cu activitatea spontană, creatoare (3 bis, p. 39). Acțiunea practică de promovare a artei prin școală a fost sprijinită și de mișcarea filosofică a vremii. Pozitivismul filosofic care cunoscuse o puternică afirmare în secolul al XIX-lea și care nu poate fi străin
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
asimilează ceea ce îi trebuie și transformă în propria sa substanță. Așa se însușește limba, număratul, cititul, scrisul etc. Dacă respectivul copil a avut litere în relief sau decupate, acestea îi devin treptat așa de familiare că el ajunge în mod spontan, printr-o adevărată explozie, la o cucerire nouă cititul. Se cere o singură condiție: să se dea copilului, la 4-5 ani, litere; dacă a trecut de această vîrstă interesul său nu mai apare. Potrivit teoriei montessoriene copilul nu este format
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ai educației noi. Astfel, el apreciază că termenul de "școală activă", propus de Pierre Bovet și larg răspîndit de Ad. Ferrière este deosebit de ambiguu. El nu face distincția între activitatea care răspunde unei trebuințe activitate cu sens funcțional, care este spontană și activitatea cu sens de efectuare, exprimare, mișcare, dar care poate fi provocată din exterior. De aici confuzia, de aici eroarea de a se considera ca activă acea școală în care copiii sînt puși doar să desfășoare activități manuale. Pentru
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]