KorAP: Find »[drukola/base=stâncă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...302 303 304 ...427 >

10,656 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

-l dezgust. S-a întors mult prea repede, cățărându-se instabil, în fugă, pe stânca abruptă și înmânându-mi binoclul cu un zâmbet, primul pe care l-am văzut pe fața aceasta rezervată, suspicioasă, semicopilărească. — Poftim. Știați că acolo, între stânci, zace o masă bună? Uitasem complet de masă. — A, da, mulțumesc. Poate că mai târziu ai să-mi ajuți s-o scot de acolo. Uite ce-i, nu pleca încă, mi-ar plăcea să stăm puțin de vorbă. Nu vrei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să mănânc ceva. Poate puțină brânză sau un sandviș. După aceea trebuie s-o șterg. „Ben și Mary“ a fost un nou șoc. Am pornit încet în direcția casei. Titus luă două sacoșe de plastic care zăceau rezemate de o stâncă, la marginea drumului. Astea-s bunurile tale lumești? — Nu chiar toate. Când am cotit pe dig, Gilbert a ieșit pe ușa din față a casei și a rămas împietrit de mirare. Mi-a dat prin minte că niciodată nu pomenisem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mai târziu, și după aceea luăm un ceai. Aș prefera să înot acum. Am pornit-o prin iarbă, ignorându-l pe Gilbert care s-a ridicat respectuos în picioare când am trecut prin bucătărie, și după aceea am urcat pe stâncile dinspre mare și am ajuns în vârful „muntelui“ meu. Fluxul continuase să înainteze și marea ajunsese acum la vreo trei metri sub noi. Era mai liniștită decât fusese dimineața și, în lumina puternică a soarelui, apa era de un verde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-i trăsese în jos. Simțind nevoia să râd de bucurie, am început să mă dezbrac cu aceeași grabă, dar abia apucasem să-mi deschei nasturii de la cămașă când plonjonul său perfect a despicat marea cu un plescăit care a împroșcat stânca lucitoare de la picioarele mele. După o clipă l-am urmat, cu răsuflarea tăiată de răceala apei, dar, după câteva momente, am început să mă încălzesc și să mă avânt. Servitorul meu Opian venise să ne aducă prosoape. Părea să se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
răsuflarea tăiată de răceala apei, dar, după câteva momente, am început să mă încălzesc și să mă avânt. Servitorul meu Opian venise să ne aducă prosoape. Părea să se fi retras discret, dar îl vedeam trăgând cu ochiul de după o stâncă, urmărind performanța lui Titus. Băiatul, desigur cu puțină ostentație, înota ca un delfin, grațios, jucăuș, o formă curbă fulgerând apa, săgetând-o alb, oferind subite întrezăriri de mâini și de călcâie, de umeri mobili, de fese palide, și o față

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
gâlgâiam apa din gură, scuipam, mă învârtejeam. Când mi-am întâlnit partenerul derviș-al-mării i-am strigat: — Acum te bucuri c-ai venit la mine? — Da, da, da! Firește, n-a întâmpinat nici o dificultate să iasă din apă, cățărându-se pe stânca abruptă. La urma urmei, nu-l văzusem coborând pe turn ca o muscă? Eu am avut oarecare greutăți, ba chiar un moment mai penibil, dar am reușit să-l ascund de el. Era prea curând ca să încep să-mi pierd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
moment mai penibil, dar am reușit să-l ascund de el. Era prea curând ca să încep să-mi pierd prestigiul și să-i par bătrân. Voiam să mă accepte în chip de camarad. După scăldat, a dormit la umbra unei stânci. Și după aceea, am luat un ceai substanțial. Și după aceea a consimțit să rămână peste noapte la mine, dar numai o singură noapte, urmând să plece a doua zi în zori. Între timp i-am confiscat și ascuns cele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în plină desfășurare. Poate că în casă era rece, poate că mie mi-era rece, poate simțeam că scurgerea obișnuită a timpului ar fi trebuit să se oprească în loc. Iarba, de cealaltă parte a drumului, mișuna de smaralde verzi, iar stâncile, care-și scoteau colții ici-colo prin iarbă, erau orbitor bătute în diamante. Aerul cald mă întâmpina în unde îmbălsămate de mirosul reavăn al pământului, al vegetației, al florilor. Am alergat pe dig, apoi de-a lungul drumului de coastă, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dat colțul spre partea unde golful devenea vizibil. Aici, conform dispozițiilor mele, Gilbert își parcase mașina. Nu voiam să fie la vedere, pentru cazul în care voi fi nevoit, mai târziu, s-o mint pe Hartley. Gilbert ședea pe o stâncă și contempla apa iluminată într-un albastru strălucitor. Când mă zări, sări și veni către mine. — Gilbert, ia scrisoarea asta și depune-o imediat la Nibletts, știi, ultimul bungalov din șir. — O.K. conașule. Cum merg lucrurile? — În ordine. Hai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
casă (casa era rece), m-am dus în bucătărie și mi-am turnat o jumătate de pahar de sherry sec N-am încercat să ascult la ușa cămăruței roșii. Am ieșit din nou pe iarbă, și am urcat până la o stâncă de unde puteam vedea marea, m-am așezat și am început să-mi sorb băutura. Până aici, toate bune. Dar cum avea să reacționeze Hartley când am să-i pun sula în coastă? Și ce-o să facă Ben când o să-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o fac. — Nu te duci să recuperezi scrisoarea? Nu. Oricum cred că-i prea târziu. — Și n-ai să fugi de la mine? — N-am să fug de la dumneavoastră. A ieșit pe ușa din spate. Afară, seara se încețoșase, iar umbrele stâncilor se așterneau lungi pe iarbă. Nu m-am uitat la ceas. M-am așezat lângă Hartley. Își luase mâinile de pe față și acum zăcea inertă, uitându-se la masă. Acolo unde o apucasem de rochie, se ivea o ruptură triunghiulară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și o oglindă de buzunar. S-a pieptănat, fără să se uite în oglindă, apoi s-a așezat din nou pe saltea. Ce-i drept, în cameră nu exista nici o altă mobilă, din moment ce măsuța pe care Titus o recuperase dintre stânci rămăsese încă jos. Nu vrei să cobori? — Nu, rămân aici. Am să-ți aduc ceva. Mi-e rău, vinul mi-a făcut greață. — Vrei un ceai, o cafea? — Mi-e rău. Se întinse din nou și se înveli cu pătura

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
înveli cu pătura. Am privit-o cu disperare, apoi am ieșit. Am încuiat din nou ușa pe dinafară. Nu excludeam posibilitatea ca, după această demonstrație de apatie, s-o apuce nevoia de evadare, să fugă din casă, să dispară printre stânci, să se arunce în mare. Am coborât și l-am găsit pe Gilbert așezat la masa din bucătărie. Când am intrat, s-a ridicat reverențios. Titus se găsea în fața plitei, unde prăjea ouă. Ajunsese să se simtă ca la el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Gilbert. Stau în mașină, cu ușile încuiate, și pândesc drumul. De îndată ce-l văd, claxonez. Ideea era bună. Foarte bine, dar fii cu ochii-n patru! Am ieșit pe ușa de la bucătărie, am luat-o prin iarbă și am urcat pe stânci până la „muntele“ meu, ca să văd gambele lungi și albe ale lui Titus, înălțate spre cer, în timp ce plonja în apa verde. Mi-l evoca pe Icar al lui Breughel. Absit omen. Nu mă trăgea inima să înot și, în orice caz

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dau seama că aș fi întâmpinat greutăți la ieșirea din mare. Pentru Titus, desigur, nu exista nici o dificultate. Trebuia să-mi amintesc să fixez o altă „funie“ la scări. Soarele se înălțase și marea era de un verde translucid în preajma stâncilor, de un azuriu licăritor ceva mai departe, ondulându-se și fulgerând lumini, de parcă talgere mari argintii pluteau la suprafața ei. Orizontul se trasa ca o dungă de aur. Mormane de valuri pântecoase dar foarte netede înaintau spre mine, înspumându-se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
departe, ondulându-se și fulgerând lumini, de parcă talgere mari argintii pluteau la suprafața ei. Orizontul se trasa ca o dungă de aur. Mormane de valuri pântecoase dar foarte netede înaintau spre mine, înspumându-se în tăcere când se izbeau de stânci; în mișcarea lor grațioasă, dar de o regularitate și un automatism ca de mașină, exista parcă o mută amenințare. Am așteptat nerăbdător ca junele Titus să-și isprăvească înotul. Nu era nimerit să-și vadă de distracțiile lui într-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
putea să se intimideze, sau să se lase copleșit de un subit flux de compătimire. Sau de vechi, înrădăcinate, irezistibile emoții filiale. Ar putea Titus să treacă de partea cealaltă? Oare Titus însuși putea ști? În sfârșit, înotă îndărăt spre stânca abruptă și, agățându-se cu mâinile și cu degetele de la picioare, își înălță cu ușurință trupul gol din năvala valurilor care se zvârleau înainte și îndărăt. Se cațără, se legănă pe creasta stâncii și se așeză gâfâind. — Titus, dragul meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
putea ști? În sfârșit, înotă îndărăt spre stânca abruptă și, agățându-se cu mâinile și cu degetele de la picioare, își înălță cu ușurință trupul gol din năvala valurilor care se zvârleau înainte și îndărăt. Se cațără, se legănă pe creasta stâncii și se așeză gâfâind. — Titus, dragul meu băiat, îmbracă-te repede, uite prosopul. Se supuse, măsurându-mă din priviri. Ce s-a întâmplat? Plecăm undeva? — Nu. Dar mi-e teamă că taică-t\u ar putea să se ivească dintr-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
da seama. Dar vrei să accepți, vrei să încerci? Nu pregătisem și nu anticipasem o pledoarie atât de pasionată. L-am privit cu anxietate și cu speranța că reușisem să-i fac oarecare impresie. Se îmbrăcase și stăteam împreună pe stânca înaltă de deasupra apei. Se uita la mine încruntându-se și mijindu-și ochii. După aceea își întoarse privirea. — În ordine... cred că... da... O.K. De fapt, mă simt puțin copleșit, asta-i. Mă bucur că ați specificat că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
întinse mâna, pe care i-am strâns-o, și un moment am rămas acolo, mișcați și stingheriți. După puțin, am auzit de pe drum claxonul puternic și insistent al lui Gilbert. — |sta-i el! Am sărit și am început să cobor stâncile către casă. Titus m-a depășit [i a alergat înaintea mea prin iarbă. Când am ajuns la ușa bucătăriei, Gilbert îl urma pe Titus. — E aici, a venit pe jos pe drum, s-a oprit la dig, dar când m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
jos pe drum, s-a oprit la dig, dar când m-a văzut pe mine în mașină și a auzit claxonul, a pornit mai departe. — A trecut de casă? — Da. Poate că are de gând să vină prin spate, peste stânci. Gilbert părea înspăimântat de-a binelea. Am alergat prin hol și am ieșit pe digul rutier, și de acolo în sus, pe drum. Nici urmă de Ben. Am observat că Gilbert, desigur ca să-și asigure retragerea, își parcase mașina drept

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
În timp ce stăteam locului ezitând și privind în jur, l-am auzit pe Titus strigând. Am trecut pe lângă Gilbert, care nu știu ce bâiguia în ușă, și m-am repezit din nou prin bucătărie. Titus se cocoțase în vârful celei mai înalte dintre stânci, și arăta cu mâna. — E acolo, acolo! îl văd! Vine dinspre turn. Nu mai simțeam acum nici o îndoială de care parte se situase Titus. Slavă Domnului pentru lucrul ăsta. I-am strigat lui Titus: — Tu așteaptă acolo, eu mă duc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nici o îndoială de care parte se situase Titus. Slavă Domnului pentru lucrul ăsta. I-am strigat lui Titus: — Tu așteaptă acolo, eu mă duc să-l întâmpin. Dacă am nevoie de tine, te strig. Am început să mă cațăr pe stânci, cu ochii fixați tot timpul asupra turnului, și după o clipă l-am zărit pe Ben, urcând și el, cu impresionantă agilitate, în direcția casei. Locul în care drumurile noastre s-au întâlnit și care era, într-adevăr, singura cale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
l-am zărit pe Ben, urcând și el, cu impresionantă agilitate, în direcția casei. Locul în care drumurile noastre s-au întâlnit și care era, într-adevăr, singura cale mai ușoară dinspre casă către turn, a fost podul lui Minn, stânca boltită pe sub care marea se năpustea în cazan. Amândoi ne cățăram și lunecam către acest firesc loc de întâlnire, și am ajuns pe pod, înfruntându-ne unul pe celălalt de la o distanță de trei metri. M-am întrebat cu iuțeală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de întâlnire, și am ajuns pe pod, înfruntându-ne unul pe celălalt de la o distanță de trei metri. M-am întrebat cu iuțeală și cu oarecare îngrijorare dacă mă mai aflam, după cum speram, în raza vizuală a lui Titus, de pe stânca lui înaltă. Am aruncat o privire fugitivă în jur. Nu eram. Ben purta niște pantaloni negri din catifea reiată, complet roși la genunchi, cumpărați, probabil, la Magazinul Pescarilor și o cămașă albă. Nici un fel de jachetă, deși dimineața era încă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]