9,812 matches
-
fetița speriată. -Eu și mătușa ta avem de vorbit cu tine! -Despre ce, unchiule ? - sună o voce nevinovată. -Ai umblat cu ceasul meu și l-ai stricat!răsuna vocea bărbatului zguduitor. -Cum? Nu am umblat cu ceasul de loc, unchiule! - tremura glasul copilei supărate, pentru bănuiala nefondată. În casă, pe Areea o aștepta un interogatoriu sever și simțea că ea este acuzată fără drept de apel. Degeaba spunea că ea dormea, că se trezise când a intrat cineva și s-a
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
pregătit un rechin-robot, care trebuia s-o atace pe Regina cea rea. La semnalul lor rechinul programat țâșni din adăpost și nimeri pe stăpâna cea rea drept în inimă, de unde țâșni sânge negru de atâta răutate. Străjerii, prăbușiți în genunchi, tremurau și cereau clemență. Scafandrii, cu judecată limpede, au apreciat că străjerii au fost obligați de ordinele Reginei să săvârșească fapte rele, așa că au hotărât să le cruțe viața, condamnându-i totodată, la un an de muncă zilnică în slujba comunității
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
și începe să țipe la copilă: ori te dai cu bicicleta, ori mergem în casă! Fetița alege o altă variantă, dar nu e ascultată. Mama din nou întreabă răspicat, de aud și eu, același lucru. Fetița răspunde ca o frunză tremurând în vânt. Sunt convinsă, nu era o isterie a copilei, totuși femeia își pierde și ea cumpătul, o scoate pe fetiță de pe bicicletă și o pune pe trotuar, certându-o și reproșându-i: tu ai vrut bicicletă!! ... fetița plânge... O
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
femei, el În groapă, ele afară, una de-o parte alta de cealaltă, au coborât Încet trupul bătrânului, ele susținându-l de brațele deschise În cruce, el sprijinându-l până ce atinse fundul. Femeile plângeau fără Încetare, bărbatul avea ochii uscați, dar tremura tot, de parcă l-ar fi apucat febra. Acum rămânea de făcut ce era mai rău. Printre lacrimi și gemete, a fost coborât copilul, așezat alături de bunic, dar nu stătea bine acolo, o siluetă micuță, nesemnificativă, o viață fără importanță, lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
În vechea țară a poveștilor, o familie În care era un tată, o mamă, un bunic care era tatăl tatălui, și acel copil deja menționat de opt ani, un băiețaș. Ei bine, bunicul era foarte În vârstă, de aceea Îi tremurau mâinile și scăpa mâncarea din gură când stăteau la masă, ceea ce Îi enerva mult pe fiu și pe noră, care Îi spuneau mereu să aibă grijă de ceea ce făcea, dar bietul bătrân, oricât se străduia, nu reușea să-și controleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
atât de util pentru confecționarea jucăriilor. N-ai auzit, ce faci cu bățul acela, Întrebă din nou tatăl, și fiul, fără să-și ridice privirea de la ceea ce făcea, răspunse, Fac o strachină pentru când vei fi bătrân și-ți vor tremura mâinile, pentru când te vor trimite să mănânci pe pragul ușii, așa cum ați făcut cu bunicul. Au fost vorbe sfinte. Ceața de pe ochii tatălui se risipi, acesta văzu adevărul și lumina sa, și În același moment se duse să ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
facă comod și să-și aprindă prima țigară a dimineții. Când intră secretara, directorul general era Încă Îmbrăcat cu sacoul și nu fuma. Ținea cu amândouă mâinile o foaie de hârtie de aceeași culoare cu plicul, și ambele mâini Îi tremurau. Întoarse capul În direcția secretarei care se apropia, dar a fost ca și cum n-ar fi recunoscut-o. Brusc Întinse brațul cu palma deschisă ca s-o facă să se oprească și spuse cu un glas ce părea să iasă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
spuse În sinea lui, E singura soluție, nu văd alta, sunt hotărâri pe care nu intră În competența mea să le iau. Deschise o agendă, căută numărul care-l interesa, Îl găsi, Iată-l, spuse el. Mâinile continuau să-i tremure, tastă cu greu numărul și vorbi cu și mai mare greutate când Îi răspunseră de la celălalt capăt al firului, Faceți-mi legătura cu cabinetul prim-ministrului, ceru, sunt directorul televiziunii, directorul general. Răspunse șeful de cabinet, Bună ziua, domnule director, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Bine, dacă insistați atât, veniți, sper ca misterul să merite, Mulțumesc, vin În goană. Directorul general puse telefonul jos, băgă scrisoarea În plic, o puse Într-unul dintre buzunarele interioare ale sacoului și se ridică. Mâinile Încetaseră să-i mai tremure, dar fruntea Îi era lac de sudoare. Se șterse pe față cu batista, apoi o chemă pe secretară prin telefonul intern, Îi spuse că va ieși, să cheme mașina. Faptul de a fi trecut responsabilitatea asupra altcuiva Îl calmase puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
În caz de rezistență, până la asasinarea proprietarului și a gestionarului și a familiilor lor, iar În lipsa acestora, a unuia sau a doi angajați, vor Începe chiar mâine, poate În acest cartier, poate În altul, Și ce pot face eu, Întreba tremurând bietul om, Nimic, dumneavoastră nu puteți face nimic, dar noi am putea să vă protejăm dacă ne-o veți cere, Sigur că da, sigur că vă cer, vă rog, Sunt unele condiții de Îndeplinit, Oricare ar fi, vă rog, protejați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
scăpa de ea, dar crezând În același timp că, fiind atâta lume de murit, numai printr-un mare ghinion le-ar veni rândul, Își petreceau acum timpul pândind din spatele perdelei de la fereastră să vadă dacă nu cumva venea poștașul sau tremurând că trebuia să se Întoarcă acasă, unde temuta scrisoare de culoare violetă, mai rea decât un monstru sângeros cu fălcile căscate, ar putea să se afle după ușă ca să sară pe el. În biserici nu exista nici un moment de răgaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Moartea făcu un gest de nerăbdare, scutură sec de pe umăr mâna fraternală pe care o puseserăm acolo și se ridică de pe scaun. Acum părea mai Înaltă, cu ceva mai mult corp, o doamnă moarte așa cum trebuie, capabilă să facă să tremure pământul sub picioare, cu lințoliul care se târăște pe jos ridicând fum la fiecare pas. Moartea e supărată. E vremea să scoatem limba la ea. Cu excepția câtorva cazuri rare, ca acelea ale acelor muribunzi cu vedere pătrunzătoare care au Întrezărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nemaivăzut, ceva de neimaginat, moartea se lăsă să cadă În genunchi, era acum, În Întregime, un trup refăcut, de aceea avea genunchi, și picioare, și brațe, și mâini, și un chip care se ascundea În palme, și niște umeri care tremurau nu se știe de ce, că doar nu plângea, nu se poate cere atâta de la cineva care lasă Întotdeauna o dâră de lacrimi În urmă pe unde trece, dar nici una dintre ele nu e a ei. Așa cum era, nici vizibilă, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
-se să domine spasmul care-i contracta glota, Nu mă poftiți să intru, Sigur că da, vă rog. Se dădu deoparte ca s-o lase să treacă, Închise ușa, totul așa Încet, lent, ca să nu-i explodeze inima. Cu piciorele tremurându-i o conduse În sala de muzică, cu mâna care-i tremura Îi arătă scaunul. Am crezut că ați plecat deja, spuse el, După cum vedeți, m-am hotărât să rămân, răspunse femeia, Dar veți pleca mâine, Așa mi-am propus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
intru, Sigur că da, vă rog. Se dădu deoparte ca s-o lase să treacă, Închise ușa, totul așa Încet, lent, ca să nu-i explodeze inima. Cu piciorele tremurându-i o conduse În sala de muzică, cu mâna care-i tremura Îi arătă scaunul. Am crezut că ați plecat deja, spuse el, După cum vedeți, m-am hotărât să rămân, răspunse femeia, Dar veți pleca mâine, Așa mi-am propus, Presupun că ați venit ca să aduceți scrisoarea, că n-ați rupt-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
mi-era. Eram pregătită să țip din toți rărunchii, doar că nu voiam să-l sperii, să-l fac să mă taie pe loc, gândindu-mă că aș putea să reușesc să-l conving să înceteze. Mai trase un fum tremurat din țigară: — Dar ăsta a fost doar semnalul pentru el ca să înceapă să mă strângă de gât, gândindu-se că vreau să țip, probabil. M-a prins de gât, aproape să mă sufoce. Dacă n-ar fi intrat una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
răspuns mai întâi împingându-i fața pe pat, trăgând de fesele ei reci spre mine și modelându-i trupul într-o poziție care mă satisfăcea. Ea țipă în momentul în care am plonjat în corpul ei, iar coapsele ei lungi tremurară minunat în timp ce ne jucarăm pantomima zgomotoasă până la finalu-i cutremurător. Am dormit până când zorii se strecurară prin țesătura subțire a draperiilor. Trezit înaintea ei, am fost uimit de culoarea sa, care era la fel de rece ca și expresia pe care o avu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
al lui Weisthor într-o conspirație odioasă care a avut ca rezultat omorârea perversă a șapte inocente școlărițe germane. — Reichsführer, protestez, răcni Weisthor. E monstruos. — Sunt foarte de acord, zise Heydrich, și tu ești monstrul. Weisthor se ridică în picioare, tremurând din tot corpul: — Mincinos mic și ovreu! scuipă el. Heydrich îi aruncă un surâs leneș: — Kommissare, zise el cu o voce puternică, poți să poftești aici acum, te rog? Am intrat agale în cameră, cu pantofii răsunând pe podea precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
rasă, și clipind furios din ochi, cu gura strâmbată de un rictus plin de ură, el mă lovi puternic în fluierul piciorului. Am gemut de durere, dar am rămas nemișcat, aproape în poziție de drepți. — Ai stricat totul, zise el, tremurând. Totul! Mă auzi? — Mi-am făcut meseria, am mârâit eu. Cred că m-ar fi lovit din nou cu bocancul dacă intervenția lui Heydrich nu ar fi venit la timp: Pentru asta pot să garantez, zise el. Poate că, date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în centru să cumpere ceva. Ultima oară ți-a adus poncho-ul acela splendid, îți aduci aminte? Poate nu, poate că mai este încă supărată pe tine... Ce o să creadă când o s-o întâmpine însoțitoarea de pe aeroport? Cum o să-i tremure picioarele? Cu ce expresie o să privească acel du-te-vino al lumii internaționale? Cu câtă spaimă? O să devină bătrână, știi, Angela, foarte bătrână. Te iubește atât de mult. E o femeie liberă, modernă, atât de potrivită cu societatea de azi, a învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
piept floarea de paiete, când îi strâng sânii slabi și îi frec. Iar mâinile îmi coboară deja între picioarele ei, între oasele ei. Nu participă la furia mea. Își apleacă fața, înalță un braț nesigur în aer, iar brațul acela tremură. Pentru că i-am găsit sexul, slab ca restul, și îl apuc imediat și pe al meu. O împing spre perete, repede. Și mai repede. Cu capul galben aplecat cu îndârjire în jos, pare o marionetă lipită de perete. O trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
baie de culoarea prunei și un prosop sub braț. Era încă incredibil de frumoasă, mai slabă decât atunci când o cunoscusem, poate mai dură, dar mai leală. Trupul bine îngrijit corespundea perfect sufletului ei. — Mergem? Bucățica de pânză albă în fața căreia tremurasem ca înaintea unui judecător dispăruse între picioarele ei. M-am ridicat brusc. Se oprise pe malul apei, i-am privit linia spatelui. Eram bărbatul vieții ei, bătrânul care o va aștepta în mașină în fața magazinelor. Poate că dorea un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vizită la paturile operaților din zilele precedente. Priviri profesionale în spatele lentilelor bifocale, aplecate deasupra fișelor clinice, aplecate deasupra peniței de aur Montblanc cu care prescriu dozele de sedative. Apoi mă îndrept spre sala de operații și pe drum umerii îmi tremură ca niște aripi. Intru cu obișnuita lovitură cu piciorul în ușă, ținând mâinile sterile ridicate către asistenta instrumentară care îmi pune mănușile. Cu mâinile ridicate ca un criminal, mă gândesc, și aș mai găsi încă putere să zâmbesc. Urmează calmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cafeaua aceea era ceva ciudat. Se simte miros de otravă în cocioaba aia, domnule comisar, faceți o constatare la fața locului. Chistic. Fir. Poate că există corpuri îngropate în grădina aia prăfuită. Mașinile trec peste viaduct, mașini care fac să tremure geamurile, zgomotul lor înăbușă strigătele sărmanelor victime. Trăiesc prin miracol! Arestați-o pe vrăjitoarea aia. Tub de drenaj. Nenorocito, cum ți-ai permis? Cum ai crezut că ai putea să mă distrugi? Cum ai sperat că te-ar putea crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
orașul și mă strecuram spre periferie, deveneam tot mai euforic, pentru că era ca și cum aș fi mers într-o altă lume, într-un oraș cu locuințe lacustre, dincolo de apă, într-un mic Saigon. Și toată urâțenia aceea care se apropia, luminile tremurând, îmi ieșeau în întâmpinare ca un parc de distracții rămas deschis numai pentru mine. Era prima oară că mă duceam la ea noaptea. Și îmi plăcea să recunosc lucrurile, să le pipăi pe întuneric, ca un hoț. Sugeam din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]